Ganduri şi impresii de la hramul bisericii


Sărbători de suflet, cu suflet şi pentru suflet




Într-o zi de toamnă aurie am avut bucuria de a participa la hramul bisericii din satul Poiana, Unţeni, judetul Botoşani. Moaştele Sfintei Anastasia Romana au constituit un prilej de curiozitate pentru credincioşii veniţi să se închine la osemintele Sfintei amintite.

Personal, consider că a fost un moment de înălţare spirituală şi sunt convinsă că fiecare om s-a simţit mai aproape de Dumnezeu. Predica părintelui Marius a fost nu doar plină de învăţătură, ci şi emoţionantă datorită vocii sale calde.
A participa cu trupul şi sufletul la hramul unei biserici înseamnă a te purifica prin credinţă.

de prof. Alina-Valentina Onofrei

Sfânta Anastasia Romana la hramul parohiei



De ziua Naşterii Maicii Domnului anul acesta 2012, parohia noastră s-a bucurat de prezenţa Sfintelor Moaşte ale Marei Muceniţe Anastasia Romana de la Biserica Sfântul Dumitru  - Botoşani.

Sfintele moaşte au sosit Vineri, 07.09.2012, la ora 16,00. Ele au fost întâmpinate de un sobor de cinci preoţi, de credincioşi din parohie şi din satele învecinate.
Programul liturgic a început cu slujba Vecerniei şi a Litiei.
A doua zi, 08.09.2012, programul liturgic a început cu slujba Utreniei, Acatistul şi Sfânta Liturghie.
Mulţimea de credincioşi s-a bucurat de prezenţa Sfintei Muceniţe Anastasia la hramul parohiei. „Mare bucuruie ne-a făcut Muceniţa Anastasia prin sosirea ei la hramul satului. M-a impresionat viaţa şicredinţa puternică, dar şi suferinţele pe care le-a avut. ” ne spune Târnaucă Constantin.

Racla cu sfintele a rămas până Duminică seara la orele 19, oferind prin aceasta posibilitatea tuturor de a se ruga Sfintei Anastasia.

Am obsevat în pelerinajele precedente că multă bucurie se face credincioşilor din parohie prin prezenţa unor sfinte moaşte de aceea am rugat pe parohul Bisericii Sfântul Dumitru, P.C. Pr. Volintiru Dumitru, să accepte un pelerinaj la parohia noastră cu Sfintele Moaşte ale M. Mc. Anastasia.

Prezent la eveniment primarul comunei Timişag Dumitru a apreciat astfel de manifestări al credinţei noastre ortodoxe. Prin prezenţa sfintelor s-a creat o atmosferă deosebită de sărbătoare în parohia noastră ce a contribuit la o mai bună înţelegere că hramul unui sat vine de la hramul bisericii de parohie şi că trebuie sărbătorit mai întâi cu rugăciune şi apoi cu bucuria bucatelor.
Pr. Liviu Botezatu