Viaţa, activitatea şi opera marelui scriitor Grigore Vieru





Prof. NINI MIRELA FLORINA

,, Dacă aș avea două inimi, una aș vrea să gândească...."


     S-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta din fostul judeţ Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.
    A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”. A fost redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". În 1964, publică în revista ,,Nistru” poemul "Legământ", dedicat poetului Mihai Eminescu.                                             
   În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vârstele", pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret (1967). În 1967, Revista Nistru publică poemul "Bărbaţii Moldovei", cu o dedicaţie pentru "naţionalistul" Nicolae Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă. În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian Blaga", "Brâncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
   În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă de copii. În 1970, editura Lumina publică "Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi. Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi".
   În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul XX, Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban şi Tatiana Nicolescu. În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice "Aproape", cu ilustraţii color de Isai Cârmu. În 1977, la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România, Vieru vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca şi Iaşi. Un an mai târziu, prin apariţia la editura Junimea din Iaşi (director Mircea Radu Iacoban) a volumului "Steaua de vineri", cu un cuvânt-înainte semnat de Nichita Stănescu, se rupe tăcerea între scriitorii români de pe ambele maluri ale Prutului. În 1981, la editura Albatros din Bucureşti (director Mircea Sântimâbreanu), în colecţia "Cele mai frumoase poezii", apare o selecţie din lirica poetului sub numele "Izvorul şi clipa", cu o prefaţă de Marin Sorescu. În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela", al regizorului Ion Popescu, textele pentru cântece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Anderesen. În acelaşi an apare cartea de versuri "Rădăcina de foc", la Editura Universul din Bucureşti (director Romul Munteanu).  În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut. În 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992,               Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace. În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române. La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii. În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac" (Colecţia: Biblioteca şcolarului), iar în 2000 este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la naştere.                                                                                                                                             
             La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.                                                                                                                            Chiar şi într-o gravă „epidemie a artelor poetice” (M. Cimpoi) insistentele profesiuni de credinţă ale lui Grigore Vieru rămân mereu revelatorii din mai multe puncte de vedere. Un ochi atent poate identifica pe marginea poeziei lui Vieru coexistenţa mai multor componente, elemente din poezia lui Eminescu, Arghezi, Blaga, Stănescu ş. a. m. d. Sub acest aspect este edificator dialogul „rădăcinii de foc” cu marii înaintaşi. Sentimentul legământului cu cartea – simbolul universului eminescian – îi dă siguranţa netemerii de moarte: „De moarte nu mă tem…” (în Doinaconsacrată lui Vasile Alecsandri). De aici, imnul femeii: „O, dorule dor, / Mare stăpânule”. (Femeia, având un motto din Lucian Blaga) sau sfâşietoarea dezvăluire: „Mare eşti, moarte, / Dar singură, tu, / Eu am vatră unde iubi, / Tu nu, tu nu // (…) Prin mine un cântec de dor / A trecut chiar acu. / Eu am ţară unde să mor. / Tu nu, Tu nu”. („Prin mine, un cântec”, cu un motto din Rilke). Un dialog de creaţie e susţinut cu Constantin Brâncuşi, Constantin Noica, Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ştefan Aug, Doinaş, Ioan Alexandru, Gheorghe Tomozei, Tudor Gheorghe, Dumitru Matcovschi, Vasile Vasilache, Ion Druţă, Spiridon Vangheli, Mihai Cimpoi, Gheorghe Vodă, Anatol Codru, D. R. Popescu, Mircea Radu Iacoban ş. a.
   La Vieru poezia e cea care se identifică, în ultimă instanţă, cu poetul: „De fapt, / nici nu sânt om, / ci pur şi simplu / poezie ”. Totul în jur e o cântare, o cântare ce transfigurează lumea după chipul şi asemănarea poeziei, adică totul, după o expresie a lui Mihai Drăgan, se confundă şi se confruntă cu poezia: „Părul meu – / versuri albe. / Fruntea – / un fel de măsură / Sprâncenele – / două versuri / tăiate cu negru, pentru că / nu pot merge. / Ochii – două metafore albastre. / Buzele – rime străvechi. / Inima – ritm modern, / neregulat. / Mâinile / mângâind pletele femeii – / comparaţie / cu mâinile altor bărbaţi. / Talpa mea / acoperită cu ţărnă / şi frunze sângerii de stejar – / repetiţie / a tălpii tatălui meu. / Iată că plouă, / şi poate că / nici nu trec prin ploaie, / ci printre versuri, / sau poate că / nici nu plouă, / ci aşa vreau eu: / să ploaie”. (Poezia).
     Secolul nostru are pretenţia de a regăsi în firea literaturii o esenţializare a faptelor din întregul nostru univers, de sublimare a originalităţii în orizontul de aşteptare al omului de azi,atras de esenţe primordiale. Totuşi harul de poet sau scriitor nu se subscrie acestei idei atâta timp cît deţine seva interesului în toate vremurile şi rezistă esenţialmente în pofida unor metamorfozări conceptuale din epocă. Elocvent în acest sens este exemplul poetului GrigoreVieru, al cărui„secret al popularităţii rezidă în faptul că poezia lui se prezintă ca o sinteză dialectică a tradiţiilor naţionale (clasice şi moderne) cu cele universale, a particularului cu general-umanul, a unei alese culturi spirituale cu o înaltă artă a cuvântului artistic, a unui umanism cuceritor cu o rafinată şi democratică măiestrie literară ”(Dolgan, Mihail. Farmecul estetic al liricii lui Grigore Vieru.// Revistă de Lingvistică şi Ştiinţă Literară, nr.4-6, 2005, p.4).



Bibliografie:
1.     Matei Călinescu,A citi,a reciti.Către o poetica a re(lecturii), Editura Polirom,București
2.     Ioana Em.Petrescu, Eminescu și mutațiile poeziei românești, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989
3.     Șt.Augustin Doinaș, Orfeu și tentația realului, Editura Eminescu, București, 1974
4.     Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi’’,în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
5.     Florentina Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții și al bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr.2(25), 2012.

Grigore Vieru – Poetul copiilor de pretutindeni





Zăicescu Laura Gilda, prof. înv. primar, grad didactic I
Liceul cu Program Sportiv Botoșani

            Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererita, Hotin, România. Spunem România deoarece Hotinul a fost una dintre unitățile administrative ale fostului Regat, cel mai de nord-est județ al României Mari, în nordul Basarabiei. Poate că tocmai această extremă a făcut ca, în timp și în anumite împrejurări istorice, Hotinul să aparțină astăzi în mare parte Ucrainei și doar o mică parte din acesta, Republicii Moldova, tocmai acea parte în care s-a născut și poetul, captiv întreaga viață între două țări și lumi, Grigore Vieru. Cetatea Hotinului a fost ridicată de moldovenii domnitorului Alexandru cel Bun la începutul anilor 1400 și tot aici, voievodul Petru Rareș, fiul nelegitim al lui Ștefan cel Mare, i-a înfruntat pe polonezi. Tot de cetatea Hotinului se leagă alte nume mari cum ar fi Bogdan, fiul lui Alexandru Lăpușneanu, Ieremia Movilă, Grigore Ghica, voievozi români care în luptele lor fie cu polonezii și al lor rege Sobietzki, fie cu turcii au încercat să păstreze Basarabia parte din teritoriul României. Poate chiar aceasta este sursa puternicului sentiment de românitate al poetului Grigore Vieru, care deși a trăit o bună parte a vieții sale în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, a simțit mai românește decât mulți dintre români înșiși.
            Deși la vârsta când scria primele sale versuri era un tânăr profund animat de sentimente naționaliste, Grigore Vieru a fost și este poetul copiilor. În vremea studenției, mai exact în anul 1957, Vieru publică prima sa cărțulie cu versuri pentru cei mici, reunite sub numele „Alarma”. Și alarma a sunat pentru toți cei care le-au citit, căci i-au adus poetului recunoașterea debutului său editorial. Un  an mai târziu, tânărul poet dă aripi avântului său literar, tot sub egida copilăriei, când se angajează ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, astăzi, mai pe moldovenește, „Noi”. După periplul prin redacțiile mai multor publicații, la începutul anilor 1970, Grigore Vieru scrie „Albinuța”, o carte pentru preșcolari, care va deveni abecedarul multor generații de învățăcei. „Albinuța” a cunoscut lumina tiparului în peste un milion de exemplare, editate     și reeditate. La peste 40 de ani de la apariție, abecedarul „Albinuța” nu a îmbătrânit și așa cum declara chiar soția poetului, Raisa Vieru: „nu se reține mai mult de trei luni în librării.” ”Albinuța” a fost primul abecedar integral în caractere latine de peste Prut și a apărut la inițiativa poetului Grigore Vieru, intrigat de conținutul propagandist și rusificat al poeziilor pe care copii de grădiniță erau nevoiți să le învețe. De la debut și până la celebrul abecedar, Vieru reușește să dedice însă și alte opere copiilor, cum ar fi „Muzicuțe” în 1958, ”Făt Frumos” , ”Curcubeul” și ”Bună ziua, fulgilor”,  apărute între 1960 și 1963, „Mulțumim pentru pace” și „Făgurași”, o culegere nu doar de versuri, ci și cântece și povestioare pentru cei mici, ”Versuri pentru cititori de toate vârstele” în 1965 și ”Duminica cuvintelor” în 1969, un cadou literar din partea poetului exclusiv pentru toți copii de grădiniță. În 1970, odată cu lansarea volumului pentru copii ”Trei iezi”, poetul face cunoștință cu cenzura, care vede cu ochiul aprig fluturând tricolorul românesc ascuns printre versurile poeziei ”Curcubeul”. În 1982, Grigore Vieru scrie versurile pentru coloana sonoră a filmului de animație ”Maria Mirabela”, o producție româno-rusă, inspirată din povestea ”Fata babei și fata moșului” de Ion Creangă. O poveste a cărei protagonistă este Medeea Marinescu, copila de atunci, marea actriță de astăzi, care fără prea multe efecte tehnice și de imagini, rămâne filmul unei generații, a noastre ...
Maria Mirabela doi crini cu ochi de povești
Sub cerul ca umbrela alături de prieteni
Ce bine-i să trăiești
Maria Mirabela Maria Mirabela
Sub cerul ca umbrela alături de prieteni
Ce bine-i să trăiești

            În 1988, întreaga activitate literară a poetului Grigore Vieru în slujba celor mici este recunoscută prin decernarea premiului internațional Andersen.
            Poetul fără copilărie, așa cum însuși Vieru recunoștea, lasă o moștenire inestimabilă copiilor de aici, de peste Prut și de mult, mult mai departe: „Copilăria mea a fost pârjolită, săraca de ea, de focul războiul şi a fost umilită de urmările sale. Jocul meu principal era culesul spicelor pe mirişte în urma recoltării, unde găseam mai mult gloanţe ruginite, pentru că nici şobolanii nu stăteau degeaba. O muncă, în fond, zădarnică şi un joc destul de trist. Mă legănam pe picioare bolnăvicios, topit de slabă nutriţie. Miriştea sub tălpile mele goale era un fel de acupunctură moldovenească, nu mai puţin veche ca cea chineză, dar întrecând-o ca efect curativ.
            Întreaga sa creație artistică este o enciclopedie care îi însoțește pe cei mici încă de la cea mai fragedă vârstă până târziu în anii de școală. Tot ceea ce copilul Grigore Vieru a vrut, dar nu a avut, a visat, dar nu a sperat, a simțit, dar nu a resimțit în crunta realitate a vremurilor pe care le-a trăit se regăsește în versurile sale. Poetul le face cunoștință celor mici cu lumea imediat înconjurătoare, cu toate valorile pe care le-a prețuit prin versuri simple, pe înțelesul lor în aparență, dar care ascund semnificații pe care doar cei mari le pot percepe, prin transparență. Astfel că, în prim planul copilăriei sale, dar și a noastre, a tuturor, poetul centrează familia, cu toții membrii ei dragi. Aceștia sunt prezentați în poezii ca: Mama și  Tata ( în numeroasele lor variante), Sora, Fratele, Bunica și Bunelul:
„Mama ne mângâie, /Soarele luceşte, /Soarele e unul, /Mama una este.” - Mama
Nu ne spui vorbe de dor, /Dar ades în locul lor /Mâna tu pe cap ne-o pui /Şi mai dragă vorbă nu-i.
Mai mult taci decât vorbeşti, /Dar noi ştim că ne iubeşti, /Tata.
Bucuraţi-vă, măi prunci, /Nu că-aveţi de toate – /Bucuraţi-vă atunci /Când aveţi un frate.” - Fratele
„Am o soră mic-mică, /Gura ei – o floricică. /Ea nu ştie să vorbească, /Ştie numai să zâmbească.”
„Treaz ca pasărea, din zori, /Statuie cu miei, cu flori, /Aplecat puţin ca spicul… /Tare drag îmi e bunicul! - Bunelul
            Toate sentimentele pe care poetul le are pentru cei dragi, toată dragostea, bucuria, dar și nefericirea și neșansa copilăriei sunt retrăite de Grigore Vieru prin versurile sale și de cititori alături și odată cu el. Sunt martore poezii precum: Mi-e dor de tine, mamă, Tu iarbă, tot ai mamă?, Făptura mamei, Băiețașul din ochii mamei, Buzele mamei, Mâinile mamei, Tăcerea mamei, Cântec de leagăn, Copilărie.
            Sentimentul de apartenență, mândria rădăcinilor, chemarea pământului, toate sunt stări pe care poetul le resimte atunci când se gândește la satul natal, locurile copilăriei și limba strămoșească. Putem simți și noi toate acestea citind Frumoasă-i limba noastră, Satele Moldovei, Dorul și Limba, Casa părintească, Acasă, Casa mea, Mamă, tu ești, Limba noastră cea română, etc:

Cerul e ţesut din stele,
Luncile – din floricele,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.
Din pământ izvorul iese,
Grâul – din seminţe dese,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.
Razele ne vin din soare,
Iar miresmele – din floare,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.
(Dorul și limba)
            Anotimpurile, momentele zilei, sărbătorile, fenomenele naturii și multe animale le sunt descrise în versuri celor mici: Primăvara, Vara, Toamna, Iarna, Iată vine Anul Nou, Puişorii, Puiul, Iedul, Vaca, Ursul, Racul, Furnica, Purcelul, Grăuraşul, Gâsca, Albinuţa, Cântecul soarelui, Greieraşul și încă o sumedenie de alte vietăți, însă și puțină istorie cu: Decebal, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza. Toate acestea sunt titlurile unor poezii care alcătuiesc o mare carte universală de învățături pentru toți și despre toate.
            Ca un adevărat pedagog, și nu întâmplător, căci Grigore Vieru era absolvent al Institutului Pedagogic Ion Creangă din Chișinău (1958), acesta pătrunde prin opera sa în filosofia simplă de viață a celor mici și le insuflă valori ca respectul față de părinți, dragostea pentru țara și limba maternă, îi învață prin joacă și se joacă prin cuvinte învățându-i cele mai elementare norme de conduită, dar și cât de vastă este lumea înconjurătoare prin conținutul său. Pentru toate acestea, există însă și o condiție pe care Vieru o consideră esențială și existențială și anume, că nu poate exista copilărie fără pace:
Mama pâine albă coace,
Noi zburdăm voios,
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.
Tata fluiere ne face,
Noi cântăm duios.
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.
Înfloresc în jur copacii,
Ceru-i luminos.
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos
(Mulțumim pentru pace)
            La data de 16 ianuarie 2009, destinul însă îi arată poetului fața sa fatidică. În urma unui accident de circulație, Grigore Vieru se stinge din viață 48 de ore mai târziu. În mod ironic, în noaptea în care își pierde viața, Vieru se întorcea de la un eveniment dedicat marelui nostru poet Mihai Eminescu.
La zidirea Soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu,
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră –
Eminescu.


Webgrafie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Hotin_(interbelic)
http://www.timpul.md/articol/abecedarul-lui-vieru-in-voga-i-dupa-trei-decenii-de-la-lansare--40464.html
http://www.istoria.md/articol/536/Grigore_Vieru,_biografie
http://petru-botezatu.blogspot.ro/2011/01/poezia-pentru-copii-lui-grigore-vieru.html
http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=265



Grigore Vieru- poetul arhetipurilor



Ursache Angelica, Profesor pentru învăţământul primar, Grad didactic I
Şcoala Gimnazială Nr. 10 Botoşani
          ,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi!” – aşa se definea poetul Grigore Vieru.
           A fost maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare, dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre.
Poeziile sale stau la baza excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Prin prisma melodioasă și desebitei limbi române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale spiritualității neamului, chiar și cu destinul său nefast, dar fermecător oricum. Probabil, pentru că afecțiunea față de acest popor și plai natal n-a avut limite pentru el. Nu există copil, elev sau matur care n-a citit și n-a iubit creația scriitorului. Poeziile lui sunt ușor memorabile și se fixează în conștiința oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când auzim vreun vers al poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite mărci stilistice și conținând un amalgam întreg de pasiuni patriotice ascunse printre rândurile vierene, care adunându-se în unison, te doboară și îți prefac inima și, cu sufletul rigid, într-unul plăpând și insuflat de năzuință. Ți se deschid ochii împreună cu conștiința și adorația față de neam, de plai, de mamă, de frate și de bună credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o.
          Poezia lui Grigore Vieru este în consonanţă şi cu poezia unei Europe ce se dedică multiculturalităţii, şi cu păstrarea zestrei culturale autohtone. Versurile lui sunt un altar pe care poetul se dăruieşte întru armonie, sunt un sanctuar al sacrificiului. Din acest spirit al dăruirii de sine, Grigore Vieru devine un simbol al credinţei în metafora existenţială a unui popor român ce nu poate fi dezbinat. Poemele sale continuă un program literar ce se doreşte un imn al uniunii de suflet şi simţire. Literatura română a vibrat la versurile acestui poet mult prea român. Dramatismul, organicitatea versurilor vierene sunt semnul unui înalt patriotism liric pe care, din păcate, abia acum îl receptăm în tot tragismul lor.
          Grigore Vieru este o rugăciune şi o rugăminte la reconstituirea ideii de unitate naţională sub egida limbii române.
           Poeziile pentru copii ale lui Grigore Vieru au un vădit caracter educativ. Majoritatea lor dezvăluie capacităţile de pedagog înnăscut ale artistului. Prin catrenele sale pe care copiii le pot memoriza cu uşurinţă datorită ludicului şi muzicalităţii din ele, Vieru altoieşte în conştiinţa micilor cititori valori general-umane, respectul faţă de părinţi, dragostea pentru patrie şi pentru limba maternă. Important e că reuşeşte să facă acest lucru fără a fi plictisitor deloc.
          Poezia pentru copii a lui Grigore Vieru se identifică cu bucuriile şi „nefericirile” copilăriei însăşi, este, cu certitudine  mai mult decât o carte, ea capătă proporţiile unei mari şcoli, ale unui templu în care copiii sunt iniţiaţi în tainele cunoaşterii vieţii şi ale receptării frumosului artistic.
          Grigore Vieru rămâne a fi un poet model în cultura română, dar în același timp și extraordinar, de neîntrecut. El este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”. Printre calităţile scrisului lui Grigore Vieru sunt unitatea stilistică, de vorbire, dublată de o mare iubire pentru limba care ne uneşte, un simţământ ce se revendică de la eminesciana simţire românească şi un acut sentiment al valorilor naţionale pe care niciun Prut nu-l poate şterge. Grigore Vieru este o rugăciune şi o rugăminte la reconstituirea ideii de unitate naţională sub egida limbii române.
          Principala virtute a poetului este iubirea faţă de limba română înţeleasă ca un respect de sine. Practic, două esenţe s-au întrupat într-o metaforă.


Bibliografie:
          1. Duminica mea este rândul pe care-l scriu (dialog cu Ognean Stamboliev, traducător din Bulgaria) // Vieru, Grigore Cel care sunt, Editura Literatura artistică, Chişinău, 1987;
          2. Vieru, Grigore Scrieri alese, Literatura artistică, Chişinău, 1984;
          3. Cimpoi, Mihai Univers matern, univers al copilăriei, prefaţă la Vieru, Grigore Opere alese, Literatura artistică, Chişinău, 1984.