Prof. NINI MIRELA
FLORINA
,, Dacă aș avea două
inimi, una aș vrea să gândească...."
S-a născut pe 14
februarie 1935, în satul Pererâta din fostul judeţ Hotin, pe teritoriul de azi
al Republicii Moldova, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia
Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul
1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in
1953.
A debutat editorial în
1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma",
apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic
"Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În
acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii,
"Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii
„Scânteia Leninistă”. A fost redactor la revista Nistru, publicaţie a
Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor
la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri
pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua,
fulgilor!". În 1964, publică în revista ,,Nistru” poemul
"Legământ", dedicat poetului Mihai Eminescu.
În 1965, îi apare volumul
"Versuri pentru cititorii de toate vârstele", pentru care i se acordă
Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi
tineret (1967). În 1967, Revista Nistru publică poemul "Bărbaţii Moldovei",
cu o dedicaţie pentru "naţionalistul" Nicolae Testimiţeanu. Întregul
tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă. În 1968 are loc o cotitură logică
în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice "Numele tău",
cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea
mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect
de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei
poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian
Blaga", "Brâncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae
Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica
basarabeană postbelică.
În 1969, el publică
"Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru,
o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în
orice grădiniţă de copii. În 1970, editura Lumina publică
"Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul
Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câţiva ani pentru apariţia lui, luptă în
care s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată
naţionalistă de către autorităţi. Tot în 1970, apare volumul selectiv de
versuri pentru copii "Trei iezi".
În 1973, Grigore Vieru trece
Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea
cu redactorii revistei Secolul XX, Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş,
Ioanichie Olteanu, Geo Şerban şi Tatiana Nicolescu. În 1974, Zaharia Stancu,
preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din
partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania,
însoţit de poetul Radu Cârneci. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice
"Aproape", cu ilustraţii color de Isai Cârmu. În 1977, la invitaţia
Uniunii Scriitorilor din România, Vieru vizitează, împreună cu soţia, mai multe
oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca şi Iaşi. Un an mai târziu,
prin apariţia la editura Junimea din Iaşi (director Mircea Radu Iacoban) a
volumului "Steaua de vineri", cu un cuvânt-înainte semnat de Nichita
Stănescu, se rupe tăcerea între scriitorii români de pe ambele maluri ale
Prutului. În 1981, la editura Albatros din Bucureşti (director Mircea
Sântimâbreanu), în colecţia "Cele mai frumoase poezii", apare o
selecţie din lirica poetului sub numele "Izvorul şi clipa", cu o
prefaţă de Marin Sorescu. În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii
"Maria Mirabela", al regizorului Ion Popescu, textele pentru cântece
fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă
distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de
Onoare Anderesen. În acelaşi an apare cartea de versuri "Rădăcina de
foc", la Editura Universul din Bucureşti (director Romul Munteanu).
În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunând în jurul său pe cei mai
populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul
întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut. În 1990, Grigore Vieru este
ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de
Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992,
Academia
Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace. În 1993, poetul este ales
membru corespondent al Academiei Române. La împlinirea vârstei de 60 de ani, în
1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea
Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al
Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996
este decorat cu Ordinul Republicii. În 1997, Editura Litera din Chişinău
lansează volumul antologic "Acum şi în veac" (Colecţia: Biblioteca
şcolarului), iar în 2000 este decorat cu Medalia guvernamentală a României
"Eminescu" - 150 de ani de la naştere.
La
16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere
de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să
bată, pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a
sistemelor şi organelor. Chiar
şi într-o gravă „epidemie a artelor poetice” (M. Cimpoi) insistentele
profesiuni de credinţă ale lui Grigore Vieru rămân mereu revelatorii din mai
multe puncte de vedere. Un ochi atent poate identifica pe marginea poeziei lui
Vieru coexistenţa mai multor componente, elemente din poezia lui Eminescu,
Arghezi, Blaga, Stănescu ş. a. m. d. Sub acest aspect este edificator dialogul
„rădăcinii de foc” cu marii înaintaşi. Sentimentul legământului cu cartea –
simbolul universului eminescian – îi dă siguranţa netemerii de moarte: „De
moarte nu mă tem…” (în Doinaconsacrată lui Vasile Alecsandri). De
aici, imnul femeii: „O, dorule dor, / Mare stăpânule”. (Femeia, având un
motto din Lucian Blaga) sau sfâşietoarea dezvăluire: „Mare eşti, moarte, / Dar
singură, tu, / Eu am vatră unde iubi, / Tu nu, tu nu // (…) Prin mine un cântec
de dor / A trecut chiar acu. / Eu am ţară unde să mor. / Tu nu, Tu nu”. („Prin
mine, un cântec”, cu un motto din Rilke). Un dialog de creaţie e susţinut cu
Constantin Brâncuşi, Constantin Noica, Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Marin
Sorescu, Ştefan Aug, Doinaş, Ioan Alexandru, Gheorghe Tomozei, Tudor Gheorghe,
Dumitru Matcovschi, Vasile Vasilache, Ion Druţă, Spiridon Vangheli, Mihai
Cimpoi, Gheorghe Vodă, Anatol Codru, D. R. Popescu, Mircea Radu Iacoban ş. a.
La
Vieru poezia e cea care se identifică, în ultimă instanţă, cu poetul: „De
fapt, / nici nu sânt om, / ci pur şi simplu / poezie ”. Totul în jur e o
cântare, o cântare ce transfigurează lumea după chipul şi asemănarea poeziei,
adică totul, după o expresie a lui Mihai Drăgan, se confundă şi se confruntă cu
poezia: „Părul meu – / versuri albe. / Fruntea – / un fel de măsură /
Sprâncenele – / două versuri / tăiate cu negru, pentru că / nu pot merge. /
Ochii – două metafore albastre. / Buzele – rime străvechi. / Inima – ritm
modern, / neregulat. / Mâinile / mângâind pletele femeii – / comparaţie / cu
mâinile altor bărbaţi. / Talpa mea / acoperită cu ţărnă / şi frunze sângerii de
stejar – / repetiţie / a tălpii tatălui meu. / Iată că plouă, / şi poate că /
nici nu trec prin ploaie, / ci printre versuri, / sau poate că / nici nu plouă,
/ ci aşa vreau eu: / să ploaie”. (Poezia).
Secolul
nostru are pretenţia de a regăsi în firea literaturii o esenţializare a
faptelor din întregul nostru univers, de sublimare a originalităţii în
orizontul de aşteptare al omului de azi,atras de esenţe primordiale. Totuşi
harul de poet sau scriitor nu se subscrie acestei idei atâta timp cît deţine
seva interesului în toate vremurile şi rezistă esenţialmente în pofida unor
metamorfozări conceptuale din epocă. Elocvent în acest sens este exemplul
poetului GrigoreVieru, al cărui„secret al popularităţii rezidă în faptul că
poezia lui se prezintă ca o sinteză dialectică a tradiţiilor naţionale (clasice
şi moderne) cu cele universale, a particularului cu general-umanul, a unei
alese culturi spirituale cu o înaltă artă a cuvântului artistic, a unui umanism
cuceritor cu o rafinată şi democratică măiestrie literară ”(Dolgan, Mihail.
Farmecul estetic al liricii lui Grigore Vieru.// Revistă de Lingvistică şi
Ştiinţă Literară, nr.4-6, 2005, p.4).
Bibliografie:
1. Matei
Călinescu,A citi,a reciti.Către o poetica a re(lecturii), Editura
Polirom,București
2. Ioana
Em.Petrescu, Eminescu și mutațiile poeziei românești, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1989
3. Șt.Augustin
Doinaș, Orfeu și tentația realului, Editura Eminescu, București, 1974
4. Eugen
Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi’’,în Caiete critice, Nr.1-3,
1974
5. Florentina
Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții și al bucuriei’’, în
Revista Știința literară Nr.2(25), 2012.