Opera lui Grigore Vieru – mărturie a unui Destin și a unei Conștiințe




Grădinăciuc Ionela-Cătălina, prof. înv. primar, gr. did. I


Rezumat: Întâlnirea cu Grigore Vieru prin operele sale înseamnă vibrație și redescoperire a unor sentimente profunde și valori imuabile. Deși fragil din punct de vedere fizic, Grigore Vieru a demonstrat un curaj și o forță interioară absolut uimitoare în vremuri deloc blânde pentru românii de dincolo de Prut. În creația sa versurile duioase despre copilărie, despre mamă, li se alătură versurile care vorbesc cu îndrăzneală despre limbă, credință și patrie, demonstrând astfel că a fost un poet ales care să mânuiască într-un mod unic cuvântul și să își împlinească, prin arta poeziei, destinul unei adevărate conștiințe românești.

„Sunt o inimă care cugetă.” (Grigore Vieru)

Întâlnirea cu Grigore Vieru  - prin scrierile sale – este una dintre acele mari întâlniri ale vieții, momente a căror atingere nu poate fi ignorată. Copil sau adult, oricine citește cuvintele sale, vibrează, descoperă și redescoperă sentimente profunde și valori imuabile: credința, dragostea de mama, iubirea de patrie, copilăria.
Biografia sa, așa cum o dezvăluie cărțile, menționează o serie de momente de referință ale vieții scriitorului: Grigore Vieru s-a născut in familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani pe care o termină în 1953. La sfârșitul anilor '80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia.
Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunari Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM in care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.  Cartea „Numele tău” este apreciată de critica literară drept cea mai originală aparitie poetică. In chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brancusi, iar alte doua sunt inchinate lui Nicolae Labis si Marin Sorescu. Asemenea dedicatii apar pentru prima oară în lirica basarabeană post-belică. Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei “Secolul XX”. Vi­zitează, la rugămintea sa, mănăs­tirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dra­gomirna, Văratec. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire: „Daca visul unora a fost ori este să ajunga în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul“.
În 1970, editura Lumina publica Abecedarul, semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru si pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câțiva ani pentru aparitia lui, luptă în care s-au angajat și învățătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată nationalistă de catre autorități. Tot in 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii Trei iezi. La numai câteva zile după apariție, în urma unui denunț, volumul este retras din librării pentru poemul Curcubeul.
La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulație, în apropiere de Chișinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată.
Acestor elemente biografice li se adaugă o serie de aspecte pe care Grigore Vieru le-a prezentat fie în întâlnirile pe care le avea cu cititorii săi, fie în diverse interviuri apărute in numeroase publicații din Moldova de peste Prut sau din România. El a dezvăluit momentele grele prin care a trecut în perioada copilăriei sale: Am avut o copilărie grea. Intram în apele Prutului nu ca să mă scald, ci ca să culeg scoici – singura cărniță a mea în anii foametei de după război. În copacii pădurii urcam nu pentru a mă legăna în vârful lor, ci ca să rup crengi uscate pentru foc. Aveam și o săniuță, dar ea mai mult lucra decât zbura la săniuș: căra lemne. Tare chinuită era și mama: ziua, lucra din greu la câmp, iar noaptea, până în zori, ședea la mașina de cusut. Se bucura însă că are un ajutor. Eram singurul ei ajutor la treburi mai bărbătești. Ea mă iubea mult pentru hărnicia mea. Cread că aveam vreo 10 anișori când mi-a cusut primul costumaș de lână. Bucuria mea nu avea margini – eram în rând cu toți copiii satului. Dragostea pe care o port poeziei pentru copii este răzbunarea mea pe timpurile care mi-au furat copilăria. Ea este, într-un fel, dorința de a mă juca.” (Grigore Vieru, 2004)
            Grigore Vieru, poetul, care o viaţă de om a servit cu dăruire poezia, mereu sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre. Deși fragil din punct de vedere fizic, Grigore Vieru a demonstrat un curaj și o forță interioară absolut uimitoare în vremuri deloc blânde pentru românii de dincolo de Prut. În creația sa versurile duioase despre copilărie, despre mamă, li se alătură versurile care vorbesc cu îndrăzneală despre limbă și patrie.
Poeziile sale stau la baza excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Prin prisma melodioasă și desebitei limbi române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale spiritualității neamului, chiar și cu destinul său nefast, dar fermecător oricum. Probabil, pentru că afecțiunea față de acest popor și plai natal n-a avut limite pentru el. Nu există copil, elev sau matur care n-a citit și n-a iubit creația scriitorului. Poeziile lui sunt ușor memorabile și se fixează în conștiința oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când auzim vreun vers al poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite mărci stilistice și conținând un amalgam întreg de pasiuni patriotice ascunse printre rândurile vierene, care adunându-se în unison, te doboară și îți prefac inima și, cu sufletul rigid, într-unul plăpând și insuflat de năzuință. Ți se deschid ochii împreună cu conștiința și adorația față de neam, de plai, de mamă, de frate și de bună credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o.
Întâlnirea cu scrierile din literatura română o descrie astfel: „Cu poezia română m-am întâlnit fără să stiu că mă întâlnesc cu poezia română, prin istoria noastră, prin proverbele noastre, prin cântecul pe care-l cânta mama, îl cânta tata, dar mai târziu, după dezghețul hrusciovist, m-am întâlnit în primul rând prin poetul nepereche, Eminescu, prin Alecsandri, prin anii '57, '58, când ajunseseră la noi în Basarabia într-un mod selectiv. Din Eminescu, Împărat și proletar, Somnoroase păsărele, dar eram totuși fericiți, întelegi, căci auzeam limba noastră adevărată, frumoasă, muzicalitatea cuvântului nostru și eram fericiți că cunoaștem măcar atât. Pe urmă, desigur că au fost editați toti clasicii noștri din Moldova și i-am studiat în ultimii ani la facultate. Apoi, sigur că am cunoscut și poezia lui Blaga, care a venit mai târziu în Basarabia, apoi și a lui Arghezi. Dar m-am întalnit cu poezia română și prin poezia generației de aur a lui Labiș și Nichita Stanescu. Prin a lui Sorescu, Ioan Alexandru, Tomozei, Păunescu, Constanta Buzea, Gabriela Melinescu. Repet, eu am răsărit ca poet din marea poezie română. Țara are o mare poezie, eu o cunosc bine și aș vrea să cred ca poezia română este una din cele mai originale și mai variate și mai frumoase la ora actuală.”
Unitatea neamului, frăția dintre popoare și evocarea unei istorii adevărate în detrimentul celei imposibile, au fost temele care Grigore Vieru nu s-a sfiit să le expună în opera sa.  Astfel putem să afirmăm cu certitudine că este unul dintre  marile nume ale literaturii române, că este și va rămâne un erou national care a avut curajul mereu să vocifereze nedreptatea la care a fost supus el și poporul său. „Ne citim ţara prin sârmă ghimpată” spunea Grigore  Vieru într-un interviu din anul 1994.
            Grigore Vieru nu clamează, nu se agită, nu face paradă de sentimente. Ființa sa de abur sopteste lin ca adierea pădurii, ca murmurul izvoarelor. Atunci când povesteste despre copilăria și mierea literaturii române, nu ne gândim la un băiat anume născut intr-un sat pe celălalt mal, nu la un student cu un har poetic anume, ci la o generație mutilată in ființa ei națională, la un popor care-și pierduse speranța. Șoapta Poetului a săpat adânc in stânca intoleranței bolșevice care părea de neclintit.
            Grigore Vieru mărturisea credința în Dumnezeu  și felul în care a abordat confruntarea cu moartea in mod deschis:  „În viața mea am trecut prin mai multe cumpene. Bunul Dumnezeu m-a ajutat să ies din ele. Pentru prima oară, poate, am luat în serios moartea și am căutat să dialoghez cu ea.   Pe un ton destul de senin.   Gândurile însă mi s-au îndreptat mai mult spre Dumnezeu”,  iar într-un alt context a conturat o superbă definiție a fericii: „Să iubești un singur Dumnezeu, o singură femeie, o singură idee, o singură moarte – aceasta ar fi fericirea”.
A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie. Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape.
Și pentru că „sufletul rănit naşte mărgărint”, apropierea de scrierile lui Grigore Vieru constituie acte de vibrație și admirație a unor comori din cuvinte lăsate nouă pentru a duce mai departe Credința, Adevărul, Dragostea, Patria și Limba română: 
Locuiesc la marginea
Unei iubiri.
La mijlocul ei
Trăieşte credinţa mea.
Locuiesc la marginea
Unui cântec.
La mijlocul lui
Trăieşte speranţa mea.
Locuiesc la marginea
Unei pâini.
La mijlocul ei –
dragostea mea pentru voi.



Bibliografie:
Daniel Corbu, Grigore Vieru in amintirile contemporanilor, București, Editura Princeps, 2009;
Grigore Vieru-  Dorința de a mă juca, articol în  revista pentru copii Alunelul,  Chișinău,iulie 2004;
Grigore Vieru-  Sunt robul iubirii, București, Editura Agora, 2012



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu