Purușniuc Irina, prof. înv. primar, grad I,
Școala Gimnazială "A.I.Cuza" Dorohoi, jud
Botoșani
Un poet care și-a asumat
greul unui grai, trecându-l prin inima sa și, încărcat de răbdare, înțelepciune
și nouă frumusețe, îl întoarce semenilor săi care-și deschid de bunăvoie inima
să-l primească, pentru a-și duce mai demn, pe mai departe viața în spiritul
dreptății, al iubirii ce covârșește și poate birui totul, al credincioșiei față
de cele nepieritoare și al nădăjdduirii ce nu poate da greș, un asemenea poet -
Grigore Vieru - rămâne-va "suflet în sufletul neamului său".
Născut
din părinți plugari, Eudochia și Pavel, într-un sat frumos – Perenița, așezat
pe malul stâng al Prutului, Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935. A
studiat la Institutul Pedagogic din Chișinău, debutând în 1957 cu volumul
Alarma. Membru de onoare al Academiei Române, i se propune candidatura la
Premiul Nobel, iar din 1992 a devenit cetățean român.
Grigore
Vieru rămâne a fi un poet model în cultura română, dar în același timp și
extraordinar, de neîntrecut. El este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”.
Poeziile sale stau la baza excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției
armonioase și creației autentice. Prin prisma melodioasă și desebitei limbi
române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale
spiritualității neamului, chiar și cu destinul său nefast, dar fermecător
oricum. Probabil, pentru că afecțiunea față de acest popor și plai natal n-a
avut limite pentru el. Nu există copil, elev sau matur care n-a citit și n-a
iubit creația scriitorului. Poeziile lui sunt ușor memorabile și se fixează în
conștiința oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când auzim
vreun vers al poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite
mărci stilistice și conținând un amalgam întreg de pasiuni patriotice ascunse
printre rândurile vierene, care adunându-se în unison, te doboară și îți prefac
inima și, cu sufletul rigid, într-unul plăpând și insuflat de năzuință. Ți se
deschid ochii împreună cu conștiința și adorația față de neam, de plai, de
mamă, de frate și de bună credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o.
Unitatea neamului, frăția dintre
popoare și evocarea unei istorii adevărate în detrimentul celei imposibile, au
fost temele care Grigore Vieru nu s-a sfiit să le expună în opera sa.
Astfel putem să afirmăm cu certitudine că una dintre ”stelele” literaturii
române este și va rămâne un erou național, ce a avut curajul mereu să
vocifereze nedreptatea la care a fost supus el și poporul său.
Creația
viereană izvorăște limpede, cu demnitate și convingere în necesitatea dreptății
sale. Poezia sa a schimbat, practic a mișcat, din loc valoarea poeziei țării
noastre. Până la Vieru s-a scris sub influența celor de la conducere, cenzura
fiind impusă pe acele vremuri.
,,Scriu nu pentru că sunt poet, ci pentru că am văzut în copilărie cum curgea
Prutul” zicea Grigore Vieru. Marile teme care sunt prezente în creația sa: mama,
iubirea, graiul, copilăria vor fi mereu actuale, fiindcă acestea izvorăsc din
divinitate și nu pot fi mișcate de nimeni și nimic.
Creația sa care a fost
pietrificată cu ajutorul cuvintelor, poate nu e cea mai strălucită, dar este
înălțătoare prin faptul că venerează verbul matern, dragostea de neam...
Izvoarele de inspirație a poetului sunt simple zile de Paști și de Crăciun. Dar
anume această simplitate înseamnă toată măreția vieții care alcătuiește
Universul.
Grigore
Vieru poate fi numit poet al copilului, deoarece copilăria care este reflectată
în opera sa este una nevinovată. Ea reprezintă o lume cu lucruri complexe, dar
totodată simple. Poetul vede copilăria ca perioada de viață a omului când
acesta este cel mai fericit, cel mai bucuros. Omul este copil, iar asta
înseamnă că se bucură de orice rază de soare, de orice picătură de ploaie.
După
ce s-a făcut mare acest om vierean, acesta începe să iubească. Iubirea în
creația lui Vieru este una care ,,mișcă sori și stele”. Acest sentiment dat de
Dumnezeu, nouă, oamenilor, ar trebui să semene în sufletele noastre doar
speranță, bucurie, și desigur, putere de a ierta. Cum spunea, de altfel, și
Lucian Blaga: ,,Iubind ne-încredințăm că suntem”. Deci, opera poetului reflectă
perfect iubirea împlinită, iar pe cea neîmplinită acesta o reprezintă ca
condiție a omului de creație.
Și după o copilărie veselă și o
iubire necondiționată, omul vierean n-a uitat de cea mai importantă persoană
din viața lui, Mama. Pentru că Totul se începe de la ea, Grigore Vieru închină
mai mult de jumătate din creație mamei. În creația sa putem echivala cuvântul
Univers și cuvântul Mama.
La
final, aș vrea să mă refer la creația lui Vieru din punct de vedere a unui
salvator al valorilor umane. Opera lui ne-a menținut demnitatea de neam, ne-a
hrănit-o cu speranță și cu putere de a continua cu fruntea sus. ,,Ne-am ținut
veșnic de limba română într-un deșert aprins în care singura umbră era - umbra
ecoului”, zicea poetul. Creația viereană a fost și rămâne umbra ecoului care
ne-a apărat limba română și demnitatea de neam.
Referinţe bibliografice
1. G. Călinescu, Istoria
literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti, 1982.
2. O. Densusianu, Viaţa
păstorească în poezia noastră populară, Bucureşti, 1966.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu