Grigore Vieru – Poetul copiilor de pretutindeni

Zăicescu Laura Gilda, prof. înv. primar, grad didactic I

Liceul cu Program Sportiv Botoșani

            Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererita, Hotin, România. Spunem România deoarece Hotinul a fost una dintre unitățile administrative ale fostului Regat, cel mai de nord-est județ al României Mari, în nordul Basarabiei. Poate că tocmai această extremă a făcut ca, în timp și în anumite împrejurări istorice, Hotinul să aparțină astăzi în mare parte Ucrainei și doar o mică parte din acesta, Republicii Moldova, tocmai acea parte în care s-a născut și poetul, captiv întreaga viață între două țări și lumi, Grigore Vieru. Cetatea Hotinului a fost ridicată de moldovenii domnitorului Alexandru cel Bun la începutul anilor 1400 și tot aici, voievodul Petru Rareș, fiul nelegitim al lui Ștefan cel Mare, i-a înfruntat pe polonezi. Tot de cetatea Hotinului se leagă alte nume mari cum ar fi Bogdan, fiul lui Alexandru Lăpușneanu, Ieremia Movilă, Grigore Ghica, voievozi români care în luptele lor fie cu polonezii și al lor rege Sobietzki, fie cu turcii au încercat să păstreze Basarabia parte din teritoriul României. Poate chiar aceasta este sursa puternicului sentiment de românitate al poetului Grigore Vieru, care deși a trăit o bună parte a vieții sale în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, a simțit mai românește decât mulți dintre români înșiși.

            Deși la vârsta când scria primele sale versuri era un tânăr profund animat de sentimente naționaliste, Grigore Vieru a fost și este poetul copiilor. În vremea studenției, mai exact în anul 1957, Vieru publică prima sa cărțulie cu versuri pentru cei mici, reunite sub numele „Alarma”. Și alarma a sunat pentru toți cei care le-au citit, căci i-au adus poetului recunoașterea debutului său editorial. Un  an mai târziu, tânărul poet dă aripi avântului său literar, tot sub egida copilăriei, când se angajează ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, astăzi, mai pe moldovenește, „Noi”. După periplul prin redacțiile mai multor publicații, la începutul anilor 1970, Grigore Vieru scrie „Albinuța”, o carte pentru preșcolari, care va deveni abecedarul multor generații de învățăcei. „Albinuța” a cunoscut lumina tiparului în peste un milion de exemplare, editate     și reeditate. La peste 40 de ani de la apariție, abecedarul „Albinuța” nu a îmbătrânit și așa cum declara chiar soția poetului, Raisa Vieru: „nu se reține mai mult de trei luni în librării.” ”Albinuța” a fost primul abecedar integral în caractere latine de peste Prut și a apărut la inițiativa poetului Grigore Vieru, intrigat de conținutul propagandist și rusificat al poeziilor pe care copii de grădiniță erau nevoiți să le învețe. De la debut și până la celebrul abecedar, Vieru reușește să dedice însă și alte opere copiilor, cum ar fi „Muzicuțe” în 1958, ”Făt Frumos” , ”Curcubeul” și ”Bună ziua, fulgilor”,  apărute între 1960 și 1963, „Mulțumim pentru pace” și „Făgurași”, o culegere nu doar de versuri, ci și cântece și povestioare pentru cei mici, ”Versuri pentru cititori de toate vârstele” în 1965 și ”Duminica cuvintelor” în 1969, un cadou literar din partea poetului exclusiv pentru toți copii de grădiniță. În 1970, odată cu lansarea volumului pentru copii ”Trei iezi”, poetul face cunoștință cu cenzura, care vede cu ochiul aprig fluturând tricolorul românesc ascuns printre versurile poeziei ”Curcubeul”. În 1982, Grigore Vieru scrie versurile pentru coloana sonoră a filmului de animație ”Maria Mirabela”, o producție româno-rusă, inspirată din povestea ”Fata babei și fata moșului” de Ion Creangă. O poveste a cărei protagonistă este Medeea Marinescu, copila de atunci, marea actriță de astăzi, care fără prea multe efecte tehnice și de imagini, rămâne filmul unei generații, a noastre ...

Maria Mirabela doi crini cu ochi de povești
Sub cerul ca umbrela alături de prieteni
Ce bine-i să trăiești
Maria Mirabela Maria Mirabela
Sub cerul ca umbrela alături de prieteni
Ce bine-i să trăiești

            În 1988, întreaga activitate literară a poetului Grigore Vieru în slujba celor mici este recunoscută prin decernarea premiului internațional Andersen.

            Poetul fără copilărie, așa cum însuși Vieru recunoștea, lasă o moștenire inestimabilă copiilor de aici, de peste Prut și de mult, mult mai departe: „Copilăria mea a fost pârjolită, săraca de ea, de focul războiul şi a fost umilită de urmările sale. Jocul meu principal era culesul spicelor pe mirişte în urma recoltării, unde găseam mai mult gloanţe ruginite, pentru că nici şobolanii nu stăteau degeaba. O muncă, în fond, zădarnică şi un joc destul de trist. Mă legănam pe picioare bolnăvicios, topit de slabă nutriţie. Miriştea sub tălpile mele goale era un fel de acupunctură moldovenească, nu mai puţin veche ca cea chineză, dar întrecând-o ca efect curativ.”

            Întreaga sa creație artistică este o enciclopedie care îi însoțește pe cei mici încă de la cea mai fragedă vârstă până târziu în anii de școală. Tot ceea ce copilul Grigore Vieru a vrut, dar nu a avut, a visat, dar nu a sperat, a simțit, dar nu a resimțit în crunta realitate a vremurilor pe care le-a trăit se regăsește în versurile sale. Poetul le face cunoștință celor mici cu lumea imediat înconjurătoare, cu toate valorile pe care le-a prețuit prin versuri simple, pe înțelesul lor în aparență, dar care ascund semnificații pe care doar cei mari le pot percepe, prin transparență. Astfel că, în prim planul copilăriei sale, dar și a noastre, a tuturor, poetul centrează familia, cu toții membrii ei dragi. Aceștia sunt prezentați în poezii ca: Mama și  Tata ( în numeroasele lor variante), Sora, Fratele, Bunica și Bunelul:

„Mama ne mângâie, /Soarele luceşte, /Soarele e unul, /Mama una este.” - Mama

Nu ne spui vorbe de dor, /Dar ades în locul lor /Mâna tu pe cap ne-o pui /Şi mai dragă vorbă nu-i.
Mai mult taci decât vorbeşti, /Dar noi ştim că ne iubeşti, /Tata.

„ Bucuraţi-vă, măi prunci, /Nu că-aveţi de toate – /Bucuraţi-vă atunci /Când aveţi un frate.” - Fratele

„Am o soră mic-mică, /Gura ei – o floricică. /Ea nu ştie să vorbească, /Ştie numai să zâmbească.”

„Treaz ca pasărea, din zori, /Statuie cu miei, cu flori, /Aplecat puţin ca spicul… /Tare drag îmi e bunicul! - Bunelul

            Toate sentimentele pe care poetul le are pentru cei dragi, toată dragostea, bucuria, dar și nefericirea și neșansa copilăriei sunt retrăite de Grigore Vieru prin versurile sale și de cititori alături și odată cu el. Sunt martore poezii precum: Mi-e dor de tine, mamă, Tu iarbă, tot ai mamă?, Făptura mamei, Băiețașul din ochii mamei, Buzele mamei, Mâinile mamei, Tăcerea mamei, Cântec de leagăn, Copilărie.

            Sentimentul de apartenență, mândria rădăcinilor, chemarea pământului, toate sunt stări pe care poetul le resimte atunci când se gândește la satul natal, locurile copilăriei și limba strămoșească. Putem simți și noi toate acestea citind Frumoasă-i limba noastră, Satele Moldovei, Dorul și Limba, Casa părintească, Acasă, Casa mea, Mamă, tu ești, Limba noastră cea română, etc:

Cerul e ţesut din stele,
Luncile – din floricele,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.

Din pământ izvorul iese,
Grâul – din seminţe dese,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.

Razele ne vin din soare,
Iar miresmele – din floare,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.

(Dorul și limba)

            Anotimpurile, momentele zilei, sărbătorile, fenomenele naturii și multe animale le sunt descrise în versuri celor mici: Primăvara, Vara, Toamna, Iarna, Iată vine Anul Nou, Puişorii, Puiul, Iedul, Vaca, Ursul, Racul, Furnica, Purcelul, Grăuraşul, Gâsca, Albinuţa, Cântecul soarelui, Greieraşul și încă o sumedenie de alte vietăți, însă și puțină istorie cu: Decebal, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza. Toate acestea sunt titlurile unor poezii care alcătuiesc o mare carte universală de învățături pentru toți și despre toate.

            Ca un adevărat pedagog, și nu întâmplător, căci Grigore Vieru era absolvent al Institutului Pedagogic Ion Creangă din Chișinău (1958), acesta pătrunde prin opera sa în filosofia simplă de viață a celor mici și le insuflă valori ca respectul față de părinți, dragostea pentru țara și limba maternă, îi învață prin joacă și se joacă prin cuvinte învățându-i cele mai elementare norme de conduită, dar și cât de vastă este lumea înconjurătoare prin conținutul său. Pentru toate acestea, există însă și o condiție pe care Vieru o consideră esențială și existențială și anume, că nu poate exista copilărie fără pace:

Mama pâine albă coace,
Noi zburdăm voios,
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.

Tata fluiere ne face,
Noi cântăm duios.
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.

Înfloresc în jur copacii,
Ceru-i luminos.
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos

(Mulțumim pentru pace)

            La data de 16 ianuarie 2009, destinul însă îi arată poetului fața sa fatidică. În urma unui accident de circulație, Grigore Vieru se stinge din viață 48 de ore mai târziu. În mod ironic, în noaptea în care își pierde viața, Vieru se întorcea de la un eveniment dedicat marelui nostru poet Mihai Eminescu.

La zidirea Soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu,
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră –
Eminescu.

Webgrafie:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Hotin_(interbelic)

http://www.timpul.md/articol/abecedarul-lui-vieru-in-voga-i-dupa-trei-decenii-de-la-lansare--40464.html

http://www.istoria.md/articol/536/Grigore_Vieru,_biografie

http://petru-botezatu.blogspot.ro/2011/01/poezia-pentru-copii-lui-grigore-vieru.html

http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=265