Zăicescu Laura Gilda,
prof. înv. primar, grad didactic I
Liceul cu Program
Sportiv Botoșani
Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în
satul Pererita, Hotin, România. Spunem România deoarece Hotinul a fost una
dintre unitățile administrative ale fostului Regat, cel mai de nord-est județ
al României Mari, în nordul Basarabiei. Poate că tocmai această extremă a făcut
ca, în timp și în anumite împrejurări istorice, Hotinul să aparțină astăzi în
mare parte Ucrainei și doar o mică parte din acesta, Republicii Moldova, tocmai
acea parte în care s-a născut și poetul, captiv întreaga viață între două țări
și lumi, Grigore Vieru. Cetatea Hotinului a fost ridicată de moldovenii
domnitorului Alexandru cel Bun la începutul anilor 1400 și tot aici, voievodul
Petru Rareș, fiul nelegitim al lui Ștefan cel Mare, i-a înfruntat pe polonezi.
Tot de cetatea Hotinului se leagă alte nume mari cum ar fi Bogdan, fiul lui
Alexandru Lăpușneanu, Ieremia Movilă, Grigore Ghica, voievozi români care în
luptele lor fie cu polonezii și al lor rege Sobietzki, fie cu turcii au
încercat să păstreze Basarabia parte din teritoriul României. Poate chiar
aceasta este sursa puternicului sentiment de românitate al poetului Grigore
Vieru, care deși a trăit o bună parte a vieții sale în Republica Sovietică
Socialistă Moldovenească, a simțit mai românește decât mulți dintre români
înșiși.
Deși la vârsta când scria primele sale versuri era un
tânăr profund animat de sentimente naționaliste, Grigore Vieru a fost și este
poetul copiilor. În vremea studenției, mai exact în anul 1957, Vieru publică
prima sa cărțulie cu versuri pentru cei mici, reunite sub numele „Alarma”. Și
alarma a sunat pentru toți cei care le-au citit, căci i-au adus poetului recunoașterea
debutului său editorial. Un an mai
târziu, tânărul poet dă aripi avântului său literar, tot sub egida copilăriei,
când se angajează ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”,
astăzi, mai pe moldovenește, „Noi”. După periplul prin redacțiile mai multor
publicații, la începutul anilor 1970, Grigore Vieru scrie „Albinuța”, o carte
pentru preșcolari, care va deveni abecedarul multor generații de învățăcei.
„Albinuța” a cunoscut lumina tiparului în peste un milion de exemplare, editate
și reeditate. La peste 40 de ani de la
apariție, abecedarul „Albinuța” nu a îmbătrânit și așa cum declara chiar soția
poetului, Raisa Vieru: „nu se reține mai mult de trei luni în librării.”
”Albinuța” a fost primul abecedar integral în caractere latine de peste Prut și
a apărut la inițiativa poetului Grigore Vieru, intrigat de conținutul
propagandist și rusificat al poeziilor pe care copii de grădiniță erau nevoiți
să le învețe. De la debut și până la celebrul abecedar, Vieru reușește să
dedice însă și alte opere copiilor, cum ar fi „Muzicuțe” în 1958, ”Făt Frumos”
, ”Curcubeul” și ”Bună ziua, fulgilor”,
apărute între 1960 și 1963, „Mulțumim pentru pace” și „Făgurași”, o
culegere nu doar de versuri, ci și cântece și povestioare pentru cei mici,
”Versuri pentru cititori de toate vârstele” în 1965 și ”Duminica cuvintelor” în
1969, un cadou literar din partea poetului exclusiv pentru toți copii de
grădiniță. În 1970, odată cu lansarea volumului pentru copii ”Trei iezi”,
poetul face cunoștință cu cenzura, care vede cu ochiul aprig fluturând
tricolorul românesc ascuns printre versurile poeziei ”Curcubeul”. În 1982,
Grigore Vieru scrie versurile pentru coloana sonoră a filmului de animație
”Maria Mirabela”, o producție româno-rusă, inspirată din povestea ”Fata babei
și fata moșului” de Ion Creangă. O poveste a cărei protagonistă este Medeea
Marinescu, copila de atunci, marea actriță de astăzi, care fără prea multe
efecte tehnice și de imagini, rămâne filmul unei generații, a noastre ...
Maria Mirabela doi crini cu ochi de povești
Sub cerul ca umbrela alături de prieteni
Ce bine-i să trăiești
Maria Mirabela Maria Mirabela
Sub cerul ca umbrela alături de prieteni
Ce bine-i să trăiești
Sub cerul ca umbrela alături de prieteni
Ce bine-i să trăiești
Maria Mirabela Maria Mirabela
Sub cerul ca umbrela alături de prieteni
Ce bine-i să trăiești
În 1988, întreaga activitate literară a poetului Grigore
Vieru în slujba celor mici este recunoscută prin decernarea premiului
internațional Andersen.
Poetul fără copilărie, așa cum însuși Vieru recunoștea,
lasă o moștenire inestimabilă copiilor de aici, de peste Prut și de mult, mult
mai departe: „Copilăria mea a fost
pârjolită, săraca de ea, de focul războiul şi a fost umilită de urmările sale.
Jocul meu principal era culesul spicelor pe mirişte în urma recoltării, unde
găseam mai mult gloanţe ruginite, pentru că nici şobolanii nu stăteau degeaba. O
muncă, în fond, zădarnică şi un joc destul de trist. Mă legănam pe picioare
bolnăvicios, topit de slabă nutriţie. Miriştea sub tălpile mele goale era un
fel de acupunctură moldovenească, nu mai puţin veche ca cea chineză, dar
întrecând-o ca efect curativ.”
Întreaga sa creație artistică este o enciclopedie
care îi însoțește pe cei mici încă de la cea mai fragedă vârstă până târziu în
anii de școală. Tot ceea ce copilul Grigore Vieru a vrut, dar nu a avut, a
visat, dar nu a sperat, a simțit, dar nu a resimțit în crunta realitate a
vremurilor pe care le-a trăit se regăsește în versurile sale. Poetul le face
cunoștință celor mici cu lumea imediat înconjurătoare, cu toate valorile pe
care le-a prețuit prin versuri simple, pe înțelesul lor în aparență, dar care ascund
semnificații pe care doar cei mari le pot percepe, prin transparență. Astfel
că, în prim planul copilăriei sale, dar și a noastre, a tuturor, poetul
centrează familia, cu toții membrii ei dragi. Aceștia sunt prezentați în poezii
ca: Mama și Tata ( în numeroasele lor
variante), Sora, Fratele, Bunica și Bunelul:
„Mama ne mângâie, /Soarele luceşte, /Soarele e unul, /Mama una este.” -
Mama
Nu ne spui vorbe de dor, /Dar ades în locul lor /Mâna tu pe cap ne-o pui
/Şi mai dragă vorbă nu-i.
Mai mult taci decât vorbeşti, /Dar noi ştim că ne iubeşti, /Tata.
Mai mult taci decât vorbeşti, /Dar noi ştim că ne iubeşti, /Tata.
„
Bucuraţi-vă, măi prunci, /Nu că-aveţi de toate – /Bucuraţi-vă atunci /Când
aveţi un frate.” - Fratele
„Am o soră mic-mică, /Gura ei – o floricică. /Ea nu ştie să vorbească,
/Ştie numai să zâmbească.”
„Treaz ca pasărea, din zori, /Statuie cu miei, cu flori, /Aplecat puţin ca
spicul… /Tare drag îmi e bunicul! - Bunelul
Toate
sentimentele pe care poetul le are pentru cei dragi, toată dragostea, bucuria,
dar și nefericirea și neșansa copilăriei sunt retrăite de Grigore Vieru prin
versurile sale și de cititori alături și odată cu el. Sunt martore poezii
precum: Mi-e dor de tine, mamă, Tu iarbă, tot ai mamă?, Făptura mamei,
Băiețașul din ochii mamei, Buzele mamei, Mâinile mamei, Tăcerea mamei, Cântec
de leagăn, Copilărie.
Sentimentul
de apartenență, mândria rădăcinilor, chemarea pământului, toate sunt stări pe
care poetul le resimte atunci când se gândește la satul natal, locurile
copilăriei și limba strămoșească. Putem simți și noi toate acestea citind Frumoasă-i
limba noastră, Satele Moldovei, Dorul și Limba, Casa părintească, Acasă, Casa
mea, Mamă, tu ești, Limba noastră cea română, etc:
Cerul e ţesut din stele,
Luncile – din floricele,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.
Luncile – din floricele,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.
Din pământ izvorul iese,
Grâul – din seminţe dese,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.
Grâul – din seminţe dese,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.
Razele ne vin din soare,
Iar miresmele – din floare,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.
Iar miresmele – din floare,
Numai dorul strămoşesc –
Din cuvântul românesc.
(Dorul și limba)
Anotimpurile,
momentele zilei, sărbătorile, fenomenele naturii și multe animale le sunt
descrise în versuri celor mici: Primăvara, Vara, Toamna, Iarna, Iată vine
Anul Nou, Puişorii, Puiul, Iedul, Vaca, Ursul, Racul, Furnica, Purcelul,
Grăuraşul, Gâsca, Albinuţa, Cântecul soarelui, Greieraşul și încă o
sumedenie de alte vietăți, însă și puțină istorie cu: Decebal, Ştefan cel
Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza. Toate acestea sunt titlurile unor poezii care alcătuiesc o mare
carte universală de învățături pentru toți și despre toate.
Ca un adevărat pedagog, și nu întâmplător, căci
Grigore Vieru era absolvent al Institutului Pedagogic Ion Creangă din Chișinău
(1958), acesta pătrunde prin opera sa în filosofia simplă de viață a celor mici
și le insuflă valori ca respectul față de părinți, dragostea pentru țara și
limba maternă, îi învață prin joacă și se joacă prin cuvinte învățându-i cele
mai elementare norme de conduită, dar și cât de vastă este lumea înconjurătoare
prin conținutul său. Pentru toate acestea, există însă și o condiție pe care
Vieru o consideră esențială și existențială și anume, că nu poate exista
copilărie fără pace:
Mama pâine albă coace,
Noi zburdăm voios,
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.
Noi zburdăm voios,
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.
Tata fluiere ne face,
Noi cântăm duios.
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.
Noi cântăm duios.
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.
Înfloresc în jur copacii,
Ceru-i luminos.
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos
Ceru-i luminos.
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos
(Mulțumim pentru pace)
La data de 16 ianuarie 2009,
destinul însă îi arată poetului fața sa fatidică. În urma unui accident de
circulație, Grigore Vieru se stinge din viață 48 de ore mai târziu. În mod
ironic, în noaptea în care își pierde viața, Vieru se întorcea de la un
eveniment dedicat marelui nostru poet Mihai Eminescu.
La zidirea Soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu,
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră –
Eminescu.
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu,
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră –
Eminescu.
Webgrafie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Hotin_(interbelic)
http://www.timpul.md/articol/abecedarul-lui-vieru-in-voga-i-dupa-trei-decenii-de-la-lansare--40464.html
http://www.istoria.md/articol/536/Grigore_Vieru,_biografie
http://petru-botezatu.blogspot.ro/2011/01/poezia-pentru-copii-lui-grigore-vieru.html
http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=265
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu