Grigore Vieru,poet al sufletului românesc



 
Gurgu Claudia Monica,Profesor învățământ primar,grad didactic I,
Școala Gimnazială Nr.2,Motru 

           “Noros ori clar ca o amiază,
            Eu sunt poetu-acestui neam
            Și-atunci cînd liră îmi vibrează,
           Și-atunci cînd cintece nu am. “(Grigore Vieru)
  Născut la 14 februarie 1935,în satul Pererîta,județul Hotin,într-o familie de plugari români,Pavel și Eudochia,Grigore Vieru,uriaș poet al neamului românesc,a năvălit în literatură ,așa cum mărturisește,din singurătate și din suferință,din golgota Basarabiei și a Limbii Române.
  Cu înfățișarea unui ascet coborât din vechile mânăstiri ale Moldovei,era așa cum se știe,o fire evlavioasă,profund creștină,ce răspândea în jur blândețe,hotărâre și echilibru,iar pe chipul său se citeau, deopotrivă,suferința și  bunătatea.În acest sens,Eugen Simion afirma:”Acest poet născut în miresmele și durerile pământului său,așezat după o vorba cunoscută-în calea răutăților,nu se rusinează să-și poarte tragedia și iubirea pe față.”
   Debuturile sale poetice încep târziu,în vremea studenției,și au ca izvor (ca sursă de inspirație):Eminescu și folclorul.Drumul a fost anevoios,dificil,dar pe care și l-a asumat benevol și de la care nu s-a abătut niciodată,cu o credința de nezdruncinat:”scriind/parcă aș ara cu o cruce.”Sensul vieții lui are că punct de reper sacralitatea gestului menit să aprindă candela speranței,a credintei și a dreptății în casele românilor:”Reaprindeti candela-n căscioare/ Lângă busuiocul cel mereu/ Degerat la mâini și la picioare/ Se-ntoarce acasă Dumnezeu”
  Maestru al cuvântului,iubitor de plai,de limbă și de neam,a iubit poporul român până la lacrimi și și-a consacrat întreaga viață copiilor,îndrăgostiților,maturilor,lăsându-ne o operă monumentală,de o muzicalitate și o frumusețe rară.Poeziile sale,dedicate sufletului omenesc,tratează trei mituri:Limbă Română,Mamă și Unitatea neamului .
  Patria lui era,în primul rând ,Limbă Română: “ Sărut vatră și-al ei nume/ Care veșnic ne adună/ Vatră ce-a născut pe lume/Limbă noastră cea română.”(Limbă noastră cea română) În apărarea limbii strămoșești s-a jerfit în mod conștient,repetând mereu că limba maternă este sacră:”Două lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite până la capăt:Biblia și Limbă Română.” 
  Poet “prin excelentă al mamei și al maternitătii”(Mihai Cîmpoi),Grigore Vieru a consacrat mamei mai multe poeme surprinzând-o în mai multe ipostaze:de la mâinile ei legănând copilul,părul și ochii ei înlăcrimați,nopțile albe pline de zbucium,pâinea scoasă din cuptor,generozitatea cu care o împarte primului trecător,până la aspusul vieții sale.Modestă și tăcută ca natură-mamă,figura mamai este un simbol al jertfei și al ocrotirii,al suferinței și al răbdării,al statorniciei și dăruirii.Îndureratul sentiment al dragostei față de bărbatul pierdut ,căzut la datorie ,dar mereu viu în cugetul și inima ei suferindă, este surprins ,cu expresivitate si finețe psihologică,,în poezia “Buzele mamei”:O,buzele ce sărutară/Al tatei mormânt/Mai mult că pre dânsul/Pre tata-n/Puținii lui ani pe pământ.”
  O altă trăire dramatică a mamei e redată în poemul “Cămăsile”,prin intermediul “amintirilor amare”,lăsate de fiul căzut în război.Ea nu se împacă  nicidecum cu ideea dispariției fiului drag și îi va spăla în fiecare sâmbătă cămășile căci “mâine vor face băieții horă-n sat.”Mama este universul oricărui copil și ,în acest sens ,poetul face o remarcă :”Copiii scriu pe zăpada numele mamei cu atâta bucurie,parcă dânșii au descoperit numele ei și strălucirea zăpezii.”
  Poet al Unirii,a ajutat pe basarabeni să regăsească țara,iar pe cei din țară să îi audă și să  îi înțeleagă,să descopere ,prin spirit și poezie,Basarabia uitată.În poezia “Acasă”ne-a lăsat o imagine tulburătoare;” O,neamule,tu/adunat grămăjoară/ai puterea să încapi într-o singură icoană!”
  A iubit viața,dar nu s-a temut de moarte:”Nu am ,moarte, cu ține nimic/Eu nici măcar nu te urăsc”.Pentru el,aceasta,moartea, era o întoarcere la patria cerească:” Mă întorc în Dumnezeu/Cu alte cuvinte,/ În Patrie mă întorc/ Dumnezeu și Patria/ Sunt una.”(Lihanie pentru orgă)
 O viață de om,Grigore Vieru servește cu dăruire poezia,fiind un exponent al ideilor dominante în conștiință noastră națională și mereu sensibil la  freamătul inimii și la zbuciumul timpului.Ne-a lăsat drept moștenire opera care de abia acum încolo,după trecerea lui la strămoși,cum îi plăcea să spună,își va arăta adevărata sa dimensiune.
  “Grigore Vieru este un mare și adevărat poet.El ne transfigurează natura gândirii în natura naturii.Ne împrimăvărează cu o toamnă de aur.”(Nichita Stănescu)
 
Bibliografie:
1.www.grigorevieru.md
2. http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Grigore+Vieru
3.Grigore Vieru,”Acum  și   în  veac”,Ed.Litersa,ed.III
4.Grigor Vieru,”Liniștea și lacrimi’ ,Ed.Fundația Scrisului Românesc,Craiova,2006

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu