Şezătoare de Crăciun



Prof. Zaharia Garofita
Scenariul didactic

Elevii vor fi îmbrăcaţi în costume populare şi vor fi aşezaţi în semicerc.Fiecare va avea  ceva de confecţionat.Clasa va fi ornată specific unei şezători. Invitatii vor fi primiti cu colac si sare asa cum este traditia. Profesorul de religie va juca rolul de bunica in aceasta sceneta.

Elev 1 Bună ziua şi bine aţi venit la şezătoarea noastră! Sperăm să vă simţiţi bine alături de noi la această şezătoare unde băieţi şi fete s-au adunat pentru a lucra, pentru a cânta, dar şi pentru a se simţi bine.
Elev 2 Cum ne este obiceiul în fiecare miercuri, ne adunăm la bunica pentru a ne învăţa anumite tehnici de lucru: împletit, cusut, croşetat, pentru a mai împărtăşi din cunoştinţele asimilate, dar în primul rând pentru a petrece cât mai mult timp împreună.
Bunica: Dragii bunicii, v-aţi adus lucrul?

Seminarul Teologic Liceal ” Sf. Ioan Iacob” Dorohoi a deschis șirul mobilităților Erasmus+ cu o reuniune transnațională în Polonia







          În perioada 12.10.2016 – 15.10.2016, a avut loc prima reuniune transnaţională de proiect în Trzebnica, Polonia, şcoala gazdă fiind Powiatowy Zespol Szkol nr 1 w Trzebnicy, școala coordonatoare a proiectului Erasmus+, ”Little towns, big history, great opportunities”. La această intâlnire transnațională au participat toate țările partenere din proiect:România, Cipru, Italia și Spania.
La mobilitate școala din România a fost reprezentată de un număr de două cadre didactice Prof. Gianina Butescu, și Pr. Prof. Chichioacă Petru- Georgel.

Întâlnire transnațională în cadrul unui proiect european Erasmus+ pentru Seminarul Teologic Liceal ”Sf. Ioan Iacob ” Dorohoi


În perioada 24-27 noiembrie, o echipă de la Seminarul Teologic Liceal ” Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, formată din directorul instituției, Pr. Prof. Constantin Muha și Prof. Gianina Butescu, coordonator de proiect, a participat la prima întâlnire transnațională din cadrul proiectului Erasmus +, finanțat de Comisia Europeană prin Agentia Natională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației si Formării Profesionale, Migrants in the world history and woman’s role, în Italia , la Torino.

„ LĂSAŢI COPIII  SĂ VINĂ LA MINE”








TEMA   PROIECTULUI:



LĂSAŢI COPIII  SĂ VINĂ LA MINE







AN ŞCOLAR  2016-2017





MOTTO:


                                                                    Matei 19, 14-15


OMUL – Providență, Armonie, Creație, Echilibru  



Motto: „Dacă vrem să ajungem la o adevărată pace în această lume, atunci va trebui să începem de la copii” (Ghandi)

În perioada 14-18 noiembrie 2016 la Școala Gimnazială Nr.2, în Săptămâna Educației Globale s-a derulat proiectul educativ cu tema „ÎMPREUNĂ PENTRU PACE”, proiect iniţiat de prof. Luminiţa Neacşu şi prof. Angela Chiriac. Proiectul a avut ca scop formarea unui comportament responsabil a unor atitudini orientate spre asigurarea calității vieții în rândul elevilor și al părinților.   Elevi, părinți, cadre didactice au dat curs unor activități inedite precum: Războaiele noastre culturale pornesc de la războiul de țesut!, Pledez pentru independență! Fără tentații iluzorii!, Dăruind vei dobândi!

Proiectul Educativ Național  „Sărbătorile românilor de pretutindeni”    


ŞCOALA GIMNAZIALA “OCTAV BĂNCILĂ”

COM. CORNI – JUDEŢUL BOTOŞANI

TEL / FAX  0231588205 e-mail scoalacorni@yahoo.com





În parteneriat cu :

Casa Corpului Didactic Botoşani

Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Botoşani

Palatul Copiilor Botoşani

Primăria  comunei Corni, judeţul Botoşani

Parohia ,,Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril” Corni

                                                             

Vă prezintă 

Proiectul Educativ Național

 „Sărbătorile românilor de pretutindeni”                                                                                                                                         

Ediţia a Va   CORNI – BOTOŞANI , 23  DECEMBRIE  2016

 „Sărbătorile românilor de pretutindeni”

Cuprins în CAERI 2016 la poz.344, avizat de MENCS cu Nr. 25981/28.01.2016



 „Tradiţiile culturale ale zonei s-au păstrat şi transmis de la o generaţie la alta prin grija şi dragostea  faţă de folclor a unor rapsozi populari, iar de la înfiinţarea şcolilor, a unor învăţători şi profesori.” Constantin Cojocariu – Comuna Corni. Elemente de geografie şi istorie locală, Botoşani, 2000.

S-o ajutăm pe dna prof. Ștefania Albu să învingă cancerul!

Credem că în fața cancerului gândurile încremenesc, cuvintele se retrag neputincioase, inimile se strâng înfricoșate în suferință. Și totuși ea, Ștefania Albu, se confruntă altfel cu cancerul, acest „împărat al tuturor bolilor”, care s-a insinuat tăcut și agresiv în făptura ei, dezvoltând multiple metastaze. De doi ani, Ștefania Albu stă în fața diagnosticului și a tratamentelor epuizante cu aceeași verticalitate cu care a stat în fața a generații de elevi, cu aceeași stăpânire de sine cu care a condus un liceu ploieștean, cu aceeași ascuțime a minții și dăruire a sufletului cu care a organizat catedra de matematică din școala ei… De doi ani, ea ne face să înțelegem că tocmai în suferință se poate redefini forța lăuntrică a unui om. Că aici începe o lecție profundă despre frumusețea vieții și bucuria clipei. O lecție din care am luat câteva notițe pe această pagină:
Dar în cumpăna acestei încercări nu stă numai tăria ei. Stă și capacitatea noastră de a dărui, de a da speranță unui om neprețuit, care depinde acum de un tratament de ultimă generație la o clinică din Statele Unite ale Americii. Pentru a-și continua tratamentul până în decembrie, este nevoie de peste 20.000 USD.  
Donațiile dumneavoastră sunt binevenite în contul deschis la BRD pe numele Ștefania Albu cu numărul RO09BRDE410SV42702914100. Donații se pot face și direct cu cardul dumneavoastră, utilizând linkul:

În matematica acestei lupte, orice dar se transformă în minute prețioase de viață!

„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”



                                    
           
            Acestui îndemn, lăsat nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, i-au răspuns cu drag şi elevii Şcolii Gimnaziale „Elena Rareş” din Botoşani, conduşi de profesorii lor. Ei şi-au însuşit acest îndemn testamentar şi au trecut concret la fapte, mai ales că Ortodoxia românească se află  în Postul Sfintelor Paşti, moment foarte potrivit pentru cultivarea virtuţilor creştine.

Grigore Vieru, poet al sufletului românesc



Grigore vieru, poet  al sufletului românesc

                                                                                 prof. Zăicescu  Laura-Gilda
Liceul cu Program Sportiv  Botoșani
                                                     
                                          
  Poet autentic al tuturor românilor şi nu doar al Moldovei, GRIGORE VIERU a preferat comunicarea deschisă, colocvială, sentimentală cu cititorul. În general, înclină spre o poezie a preaplinului emotiv (,,O poezie trebuie să fie  multă. Dacă-i  multă, e şi frumoasă”). Este poetul care a sacralizat copilăria, maternitatea, bucuriile simple, ca şi suferinţa ce se uită în ochii lui, a cântat iubirea, a trăit din iubire, a suferit din iubire, și a plâns de bucurie tot pentru iubire.
 Cel mai simplu și cel mai modest poet, cel mai curat în acțiune și cel mai revoltat în gândire, cel mai român și cel mai basarabean, Grigore Vieru s-a „judecat”singur, cu aceeași luciditate și onestitate care i-a caracterizat întreaga viață, pentru posteritate („Nu sunt un mare poet. Nu harul ci lacrima mea e mare.”).
  
   
În poezia lui Grigore Vieru dragostea este concepută ca un izvor veşnic din care cel însetat caută să-şi potolească setea; dragostea este flacăra aprinsă a unei lumânări care arde în marea catedrală a lui Dumnezeu, ea este sensul supravieţuirii; dragostea este locul în care omul îşi găseşte marea lumină, în care cei de aproape vor găsi identitatea strămoşească, pură şi nealterată: „Când am să mor, / să mă îngropi / în lumina ochilor tăi./…/Ca nimeni / să nu-mi joace pe mormânt,/ să nu fiu, ca strămoşii, pus / sub ierburi şi pământ -/ îngroapă-mă-n lumina / ochilor tăi, / femeie de pe urmă, / femeia mea dintâi.”(Când).
Grigore Vieru cultivă o poezie de dragoste din care reiese zbuciumul interior al celui aflat sub taina dorului. El se pronunţă pentru două tipuri de iubire: una pământeană, în care îndrăgostitul trăieşte toate formele de expresie ale sufletului, bucurându-se astfel de dimensiunile frumuseţii unei relaţii terestre, iar celălalt tip de iubire se bazează pe o relaţie cosmică ce se stăpâneşte în inima celui ce-şi trăieşte cu intensitate dorul faţă de natură. În poemul dialogal  „Mai spune-mi ceva”, Grigore Vieru divinizează relaţia terestră, îi conferă acesteia dimensiunile naturii astrale. Este preocupat de găsirea elementelor comune care fac din iubire un legământ universal. Poetul împleteşte elementele naturii organice în ochii iubitei, arătându-i astfel puternica legătură ce se iveşte prin contopire. „- A, iubite, a,/ Mai spune-mi ceva,/ Că mi-e drag să-mi spui/ Ce nu ştiu, drag pui,/ Că mi-e drag s-ascult/ De dragoste mult,/ Haide, spune-mi cum se/ Iubesc păsările.//- O, iubito, o,/ Cred că tot ca noi” (Mai spune-mi ceva). Astfel se face că, ipostaza dominantă în lirica viereană este „aceea a unei dragoste mari şi fericite”, care e luminată mereu de o credinţă neclintită şi care se vrea continuă – în devotamentul ei suprem – până şi dincolo de moarte.
              De asemenea, Grigore Vieru cultivă  perseverent  o  estetică  a ,, reazemului” moral, pe care  i-l oferă  pamântul, natura, cerul  şi frumuseţile acestora. Însă un capitol aparte în creaţia sa îl  constituie  poezia  de inspiraţie  naţională  şi  socială  pe  linia tradiţională Mihai  Eminescu - Vasile Alecsandri - George Coşbuc - Alexe Mateevici - Octavian Goga, poezia-strigăt existenţial,  oracular-mesianică sau înverşunat-pamfletară.
              În Scurtă istorie a literaturii  române, Dumitru Micu  susţine individualizarea  poetului: ,,Ce  diferenţiază  logosul  lui  Grigore Vieru, conferindu-i  un  prestigiu  special în  contextul liric republican, e o anume densitate, o tensiune,  o notă de  dramatism interiorizat, contrapunctate de  melancolii  liniştite, dulci,  şi de  gingăşii. Tonalităţile  în care se comunică aceste stări  variază,  natural,  de la o piesă la alta,  nu însă fără o mai mare frecvenţă  a unora,  îndeosebi a celor de  rezonanţă blagiană,  identificabile  în  unele dintre  versurile cele mai  izbutite: ,,O, mamă, / Dacă  ochii tăi s-ar  deschide  în  zori /  Şi ai  învia  pentru  o  clipă  din  morţi, / Cred    tot  în vârful  picioarelor /  Ai  umbla/  Ca    nu-mi  tulburi  somnul.”  (A  venit  toamna)
            ,, Mama  intră-n  mare. / Asfinţire lină. / Sfintei  mari întinderi / Cuvios se-nchină.”   (Cutremur)
               Poeziile  lui  Grigore  Vieru  se  caracterizează  prin  duioşie,  este evident  dorul  de mamă,  de spaţiu    sacru   al  satului, al ţării  natale, însă,  pe lângă tonul  tânguitor, descoperom  un  sentiment de responsabilitate :el foloseşte verbele  la persoana  întâi,  dar se  exprimă  în  numele unei  întregi colectivităţi  condamnate  la înstrăinare.
              Cât  de  evident  ne arată  Alex. Ştefănescu  rostul  lui  Grigore Vieru pentru noi,  pentru  români :,, Cine  doreşte să  afle ce au  păţit  românii  din  Basarabia  în  perioada  în care  s-au  aflat  sub stăpânire  sovietică  trebuie    citească  studii  de  istorie.  Cine  doreşte  însă    afle  ce au simţit  românii  din Basarabia  în  aceeaşi  perioadă  trebuie    citească  poezie  lui  Grigore Vieru. [...]  Fragil, copilăros, cu vocea zugrumată de un început de plâns, el  îşi  afirmă, totuşi, în  poezie  o  atitudine  de  bărbat. Chiar  şi  poeziile  lui cele mai  tandru-jucăuşe  sună  ca un imn:
         ,,Pe ramul  verde  tace / O  pasăre  măiastră, / Cu drag  şi  cu  mirare / Ascultă  limba  noastră..”                                                                                   ( Frumoasă-i  limba  noastră  )
             În  concepţia  lui  Grigore  Vieru, o bogăţie  fără  de preţ  a omului şi a poporului  din care el  face  parte este  graiul  matern,  parte  componentă  a  specificului  naţional. Una  dintre  cele mai  cunoscute  poezii, În  limba ta, îi defineşte  acest  crez :
           ,, În  aceeaşi  limbă / Toată  lumea plânge, / În  aceeaşi  limbă / Râde  un  pământ,”
dar,  totodată,  leagă graiul  matern  de trăirile  profunde ale omului :
          ,, Doar în  limba ta  / Durerea  poţi  s-o  mângâi, / Iar  bucuria / S-o  preschimbi în  cânt.”
             Poetul  susţine superioritatea  limbii  prin  asemănare cu  spiritul matern  inefabil :
         ,, În limba ta / Ti-e  dor de mama / Şi vinul  e mai vin, / Şi  prânzul  e mai prânz. / Şi doar în limba ta / Poţi râde  singur, / Şi doar în limba ta / Te poţi opri  din plâns ...”
            Impresionantă  este însă  şi  considerarea  limbii  materne  drept stare de suflet, expresie  surprinzătoare, plină de  semnificaţii  adânci  şi  sfinte :
           ,,Iar  când nu poţi / Nici plânge şi  nici  râde, / Când  nu poţi  mângâia / Şi nici cânta, / Cu-al tău pământ, / Cu  cerul  tău în faţă, / Tu taci  atunce / Tot  în  limba ta...”
           Conştient  de  valorile  perene – cele  spirituale -, Grigore  Vieru se  confesează  sincer, adresând o  rugăminte  civiincioasă, un testament  urmaşilor, o contopire cu zestrea  ce-o  păstrăm de la marele poet  naţional. În fiecare vers se simte  veneraţia  faţă de Mihai  Eminescu. O poezie care nu admite nici  metafora, dar nici ambiguitatea este ca  o revărsare  firească a sentimentelor de  iubire  atât  pentru  poetul  preţuit, cât  şi pentru  urmaşul demn:
        ,,  Lui  Mihai  Eminescu / Ştiu : cândva, la miez de noapte, / Ori la răsărit de  Soare, / Stinge-mi-s-or  ochii  mie / Tot  deasupra cărţii  Sale. / Am s-ajung  atunce,  poate, / La mijlocul ei  aproape. / Ci să nu închideţi  cartea / Ca pe  recile-mi pleoape. / S-o lăsaţi aşa deschisă, / Ca băiatul  meu ori fata / Să citească mai  departe / Ce  n-a  dovedit nici tata. / Iar  de n-au  s-auză  dânşii / Al  străvechii slove bucium, / Aşezaţi-mi-o  ca  pernă / Cu toţi codrii  ei  de  zbucium.”                                                                      ( Legământ)
          Limba română, se  observă, este folosită de  poet  cu mare  grijă, ca apa  în timp de secetă, aşa cum Alex. Ştefănescu  numeşte  arta  lui  poetică. 
           Este  clar că  emoţia trăită  de cititori la lectura textului  este  intensifictă  şi de  gândul  că mesajul în limba română  vine  dintr-un  fragment al  României  pierdut în  împrejurimile celui de-al  Doilea  Război Mondial  şi supus decenii la rând unei  rusificări  forţate.
           Deşi  facilă  la receptare, poezia lui Grigore Vieru  nu  presupune o expresivitate  involuntară, ci, dimpotivă, o  tehnică  a simplităţii de  un mare  rafinament, constând în  activarea  duioşiei  prin  construcţii  şlefuite sau  trecute  prin  graiul vechi,  plin  de  savoare  sacră, din care  s-a hrănit  însuşi  Eminescu.
           Este posibil ca, uneori, receptarea critică  a poeziei  lui  Grigore  Vieru să fie  afectată  de prejudecăţi – politice sau  estetice. Consensul  cu aspiraţiile naţionale nu a diminuat, ci, dimpotrivă, a dat  amploare  dimensiunii  valorice  a operei  lui  Grigore  Vieru; se remarcă, înainte de  toate, personalitatea  poetului, capacitatea  lui de a  emoţiona, indiferent de  tehnica  pe  care  o  foloseşte.
          De fapt, ca oricare  mare poet, Grigore Vieru şi-a exprimat  concepţia  despre  creaţie  şi despre  creator în  două  poezii   intitulate identic, Ars  poetica.
          Într-una, esnţialul  creaţiei este cuprins  alegoric în ,,statuia” cioplită pe întuneric şi nu  în ,,pietroaiele” din jur pe  care  se  grăbesc  unii  dimineaţa  să le vadă.
           În  cealaltă, viziunea este  una parabolică, evidenţiind forţa  creaţiei, puterea  clădită pe  jertfă care  învinge timpul, devenind eternitate:
           ,,Merg eu  dimineaţa, în frunte[...] / Vino moarte din urmă / Cu spicele  roşii în  braţe / Ale  sângelui  meu [...] / Şi  toţi  suntem  luminaţi / De-o  bucurie neînţeleasă.”
           Efectul  plăsmuirii  poeziei  de către poetul  Grigore Vieru  este chiar  această ,, luminare” invocată  în  creaţia  sa, luminare pe  care  până  azi o  simţim, o  trăim  şi, la  lectura  versurilor  sale – este  drept - ,,o  bucurie neînţeleasă” ne  cuprinde.
            Şi rostul  poeziei  acesta  este: de a ne copleşi, de  a ne  contamina  de starea  propriului  ei  creator. Este  cu atât  mai  încurajator  pentru  noi    redescoperim  în  viziunea  poetului  Grigore Vieru  atitudinea  ciobanului mioritic,  demnitatea  existenţială  a  omului  din  popor:
           ,,Nu am, moarte, cu  tine nimic, / Eu nici  măcar nu  te  urăsc. / Vei  fi mare  tu, eu  voi fi  mic, /  Dar numai  din  propria-mi  viaţă  trăiesc.”                       (  Nu  am,  moarte, cu  tine  nimic...)
            Învingătoare  este  însă  vitalitatea,  autorul  elogiind  semnele  dăinuirii  omului  pe  pământ  într-o  poezie  de  referinţă, Metafora :
            ,, Îmi  arunc în  apă  copiii, / În  adânca,  strălimpedea / Apă  a  graiului / Să  văd  cum înoată[...] / Bucurii  simple / Dar  care  dorul  de  viaţă-mi  aprind. / Şi nu  există  moarte! [...]”

Bibliografie:
*coord.Colesniuc, Iurie,   Literatura  română. Dicţionar-antologie de  istorie  şi teorie
                                         Literară (pp.508-514), Ed.Museum, 2000, Chişinău
 *Micu, Dumitru,              Scurtă  istorie  a  literaturii  române
                                          Bucureşti, 1995
*Ştefănescu,  Alex.,            La  o  nouă  lectură: Grigore  Vieru
                                           în  România  literară,,  Nr.38,2000





SIMPLU: GRIGORE VIERU

RUSSU Monica-Elisabeta, învăţământ primar, profesor învăţământ primar,
Şcoala Gimnazială Mihai Viteazul” Tg-Mureş


Rezumat: Un gând exprimat în prezenta lucrare, intitulată „Simplu: Grigore Vieru”, cuprinzător prin prisma simplităţii copiilor, a purităţii şi inocenţei  acestora, surprinse în poeziile maestrului şi redate apoi tot copiilor la clasă, în cadrul orelor de specialitate

Dezvoltarea emoțională a școlarului mic prin opera lui Grigore Vieru




Zainea Elena, profesor  pentru învățământ primar, definitivat,
Școala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” Buzău


În perioada micii școlarități unul dintre cele mai facile instrumente pe care dascălul le are la îndemână pentru a dezvolta componenta emoțională a personalității copilului este literatura. Prin intermediul acesteia realitatea este recreată în toată complexitatea ei oferindu-i elevului un întreg univers de gândire și sentimente

Laboratorul de creaţie a lui Grigore Vieru




Vultur Doina Veturia
Profesor învăţământ primar
Gradul I
Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul”, Tg-Mureş


Grigore Vieru ne-a lăsat drept moştenire o operă care abia de acum încolo, după trecerea lui la strămoşi, cum îi plăcea să spună, îşi va arăta adevărata sa dimensiune. O operă pe cât de vastă, pe atât de valoroasă : creaţie poetică, aforistică, publicistică, interviuri.

GRIGORE VIERU,POET AL NEAMULUI ROMÂNESC




VLEJU NICULINA
EDUCATOARE,GRAD DIDACTIC II
ȘCOALA GIMNAZIALĂ TIMIȘEȘTI

,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală,

GRIGORE VIERU, poetul neamului nostru




Vereștiuc Gabriela
Școala Gimnazială Nr. 2 Victoria Hlipiceni


,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor