GRIGORE VIERU- POETUL NEAMULUI NOSTRU


                                                           Autor: Alexandru Natalia
Limba și literatura română
Grad didactic I
Liceul Tehnologic, sat Puiești

        Poezia lui Grigore Vieru prezintă apogeul în tot ceea ce ține de omenie, adevăr, frumos, înțelepciune, armonie, sacru, dar și amărăciune, neliniștea spirituală, socială, ecologică.
         Maestru în exactitatea și sugestivitatea expresiei, în formula zicerii, își exprimă crezul său artistic în câteva volume, plachete, culegeri, monografii: Făt-Frumos curcubeul, Bună ziua, fulgilor (1961),  Mulțumim pentru pace, Făgurași (1963), Versuri (1965), Poezii de seama voastră (1967),
Numele tău (1968), Duminica cuvintelor (1969), Abecedarul (1970), Numărătoarea (1974), Mama (1975),  Un verde ne vede (1976), Steaua de vineri (1978), Culegerea de cântece. Clopoțeii (1978), etc.
       Poet paradisiac ce preferă să trăiască într-o lume frumoasă, blândă, edenică și-a mărturisit crezul poetic în volumul Rădăcina de foc,  ”Rădăcina de foc, așa cum a fost concepută, ar fi imaginea a ceea ce sunt azi în cuvânt și mai ales a ceeea ce năzuiesc să fiu. Dacă  viitorul care este supremul judecător, mă va lua în seamă, l-aș ruga să mă caute în acest volum”
      Însă,   cartea  Srtigat-am către tine (2002), a fost considerată de criticii literari ca fiind ”Cartea cărților,” Aceasta fiind  ”mult visata  CARTE UNICĂ a scriitorului.
      Volumele lui Grigore Vieru  abordează teme prezente în conștiința întregului neam: mama, iubita, copilul, Patria, limba română, poezia, cântecul. Aceste teme nu se constituie în părți disparate, fiindcă scriitorul consacră versurile temei…, cantă  pe…, vorbește despre…  ele se constituie într-un corp comun.
           Poezia despre mamă  Ușoară, maică, ușoară…  poate fi privită ca un imn, ca o capodoperă de valoare universală, ca o sinteză a sintezelor lirice.
   Acest imn, Ușoară, maică, ușoară,/ C-ai putea să mergi călcând/ Pe semințele ce zboară/ Între ceruri și pământ./ În priviri c-un fel de teamă,/ Fericită totuși ești-/Iarba știe cum te chiamă, Iarba
știe cum te cheamă,/ Steaua  știe ce gândești. ( Făptura mamei),  prezintă chipul femeii, al mamei capabilă șă-și dăruiască întreaga-i  ființă fizică și spirituală, veșnică aflată  între menire și predestinare, ținând mâna pe creștetul fiului/fiicei de la leagăn până la pleata încărunțită. Mama nu este doar o existență sacră și apropiată sufletului omenesc, ci e un veșnic și frumos mit al Naturii-mitul solar legat de existența omului în istorie, în timp și spațiu.
       Patria se identifică cu mama (Mamă tu eşti), cu Moldova / pământul străvechi (De la tine), cu vatra satului ( Satul meu, Acasă), cu personalităţile importante ale neamului nostru şi  cu oamenii acestui pământ, plugarului revenindu-i rolul principal (Către plugar). Poeziile prezintă ataşamentul faţă de casa părintească şi faţă de satul natal,  reazemul, patetism adânc interiorizat, dorul, admiraţia, etc.  
     În viziunea scriitorului, iubirea poate fi un joc adolescentin, dor, forţă, vitalitate (fiinţare), leac divin, iar femeia este taină a tainei naturii, lumină din lumina stinsă, făptură nelumească.
       Un alt aspect al poeziei erotice a lui Gr. Vieru îl constituie ipostazele eului liric. Dorul de iubită rămâne sentimentul definitoriu al liricii erotice vierene. Eul liric îndrăgostit apare în ipostaza unui tânăr, care, asemenea meşterului Manole, din dor şi iubire, năruieşte zidul, eliberându-şi consoarta, a omului care cunoaşte deopotrivă fericirea şi durerea, a bărbatului-soţ care admiră femeia şi în rolul ei de soţie-mamă.
       Războiul al Doilea Mondial, lasă urme adânci în sufletul  scriitorului. Copilul trăieşte la maximum drama pierderii tatălui în război. Mama îndurerată se revoltă împotriva acestui seism, bradul refuză să fie transformat într-un picior de lemn. Prin aceste  metafore poetul condamnă războiul, care strică ordinea firească a existenţei. Pentru a-şi contura  viziunea, apelează la antiteză: alături de ghiulea, schijă, plumb, apar insistent  soarele, luna, pruncul, izvorul, floarea.
       Poezia pentru copii ocupă un loc important în lirica poetului, dovadă fiind şi faptul că primele volume editate (Alarma, Muzicuţe, Făt-Frumos şi curcubeul, Bună ziua, fulgilor!, Mulţumim pentru pace) sunt dedicate celor mici. Pe parcursul activităţii sale de creaţie, Gr. Vieru a rămas fidel acestui  cititor.
 Copilul din lirica poetului preferă să se joace,  să coloreze cerul, pentru ca să plouă roşu, galben şi albastru, preferă să se joace cu ploaia, cu curcubeul, să bată mingea, El apare în ipostaza unui copil cuminte, dornic de a cunoaşte lumea, trăind din plin frumoasa poveste a copilăriei, a unui copil ce-şi iubeşte neamul.
      Condiţia artistului şi a operei de artă este dezbătută de Gr. Vieru în mai multe poezii. Astfel, în viziunea scriitorului poetul-om poartă timpul curgător în sânge, încercând să-şi salveze opera prin iubire. Autorul consideră că durerea şi suferinţa contribuie la naşterea artei adevărate, care, la rândul ei, va învinge moartea. 
       Analizând lirica lui Gr. Vieru, din perspectiva limbajului,  ne putem opri asupra semnificaţiilor simbolice ale părului, mâinilor, ochilor, glasului, nopţilor mamei, izvorului ale spicului cosit, drumului verde, privighetorii, trandafirului, lacrimii, luminii etc. (tema iubirii), ale cămăşilor, piciorului de lemn, crucii, bradului etc. (tema războiului), ale casei părinteşti, cântecului greierilor, ierbii, pâinii etc. (tema patriei). Metafora revelatoare („Ning străin şi rece sânii tăi, femeie”), oximoronul („floarea focului”), comparaţia („M-am amestecat cu dorul ca sângele cu izvorul”) sunt figurile de stil prin intermediul cărora poetul  exprimă stările, atitudinile sale. În acest context se înscrie şi multitudinea de imagini  vizuale, cromatice, auditive.
        Paralelismul compoziţional, repetiţia-laitmotiv antiteza compoziţională, sunt procedeele de compoziţie cel mai des atestate în creaţia scriitorului.
       Poetul a abordat foarte multe specii lirice, în funcţie de tema tratată, de stările trăite, de ipostazele eului. Astfel, în lirica viereană pot fi atestate doine (Doină), balade (Cămăşile), rugăciuni (Rugă), ode (Graiul), imnuri (Imn), meditaţii (Ars poetica), litanii (ciclul de versuri Litanii pentru orgă), elegii (Elegie de toamnă), cântece de dor (Pădure, verde pădure), cântece de leagăn (Cântec de leagăn pentru mama).
     Nichita Stănescu afirma: ”Grigore Vieru este un mare și adevărat poet. El transfigurează natura gândirii în natura naturii. Ne împrimăvărează cu o toamnă de aur. Cartea lui de inimă pulsează și îmi influențează versul plin de dor, de curată și pură limpezire.”
      
Bibliografie
1.  Constantin Şchiopu, Metodica predării literaturii române, Chişinău, 2009.
2. Constantin Parfene, Teorie şi analiză literară, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1993.
3.Mihai Cimpoi, Întoarcerea la izvoare, Literatura artistică, Chişinău, 1985.


Despre Grigore Vieru și dragostea pentru limba română


Liliiana Siustis, 
profesor de limba și literatura română, 
gradul didactic I,
Liceul Teoretic  N.Iorga Botoșani

     Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic.. În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară, prevestind o opera grandioasă.
      Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam
      Poet al  mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al     lucrurilor sacre, aşa poate fi definit Grigore Vieru.
      Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei.  Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale. Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca grai, mamă, patrie, iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre.
      Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun. Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mândrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea pe care ne-a lăsat-o o vor admira multe generaţii mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de țară, dragostei de neam, dragostei de adevăr. Să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.
      Amuzantă, spirituală, de-o înaltă inventivitate şi spontaneitate artistică, poezia lui Grigore Vieru destinată copiilor te captivează prin armonia simplităţii aparente şi a complexităţii subtextuale cu implicaţii psihologice semnificative, cu accente de sinteză profunde, uneori dramatice. Îndrăgostit de muzică, şi-a oferit multe creaţii unor compozitori şi cântăreţi talentaţi, şi împreună au lăsat lucrări valoroase, unele adevărate imnuri naţionale, cântate pe mari scene. La succesul lor a contribuit şi fiorul mistic moştenit de la icoana mamei sale, de la strămoşii săi crescuţi cu credinţa lui Dumnezeu, dar şi înoculat de soarta tragică a crucificatei sale Basarabii natale.
       Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul, declara poetul. În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci, apoi în 1977,  la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

Bibliografie:
1.                       Adrian Păunescu, Un mare prieten, Jurnalul Național 266/2010;
2.                       AGERPRES, Documentare, 2009;
3.                       Ion Cristoiu, Grigore Vieru – poetul neamului, 2011;

Despre Grigore Vieru și dragostea pentru limba română

Liliiana Siustis, profesor de limba și literatura română gradul didactic I,
Liceul Teoretic  N.Iorga Botoșani

      Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic.. În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară, prevestind o opera grandioasă.
      Amuzantă, spirituală, de-o înaltă inventivitate şi spontaneitate artistică, poezia lui Grigore Vieru destinată copiilor te captivează prin armonia simplităţii aparente şi a complexităţii subtextuale cu implicaţii psihologice semnificative, cu accente de sinteză profunde, uneori dramatice. Îndrăgostit de muzică, şi-a oferit multe creaţii unor compozitori şi cântăreţi talentaţi, şi împreună au lăsat lucrări valoroase, unele adevărate imnuri naţionale, cântate pe mari scene. La succesul lor a contribuit şi fiorul mistic moştenit de la icoana mamei sale, de la strămoşii săi crescuţi cu credinţa lui Dumnezeu, dar şi înoculat de soarta tragică a crucificatei sale Basarabii natale.