Autor: Alexandru Natalia
Limba și literatura română
Grad didactic I
Liceul Tehnologic, sat Puiești
Poezia lui Grigore Vieru prezintă apogeul în tot ceea
ce ține de omenie, adevăr, frumos, înțelepciune, armonie, sacru, dar și
amărăciune, neliniștea spirituală, socială, ecologică.
Maestru
în exactitatea și sugestivitatea expresiei, în formula zicerii, își exprimă
crezul său artistic în câteva volume, plachete, culegeri, monografii: Făt-Frumos curcubeul, Bună ziua, fulgilor (1961), Mulțumim
pentru pace, Făgurași (1963), Versuri
(1965), Poezii de seama voastră (1967),
Numele
tău (1968), Duminica cuvintelor (1969), Abecedarul (1970), Numărătoarea (1974), Mama
(1975), Un verde ne vede (1976), Steaua
de vineri (1978), Culegerea de
cântece. Clopoțeii (1978), etc.
Poet
paradisiac ce preferă să trăiască într-o lume frumoasă, blândă, edenică și-a
mărturisit crezul poetic în volumul Rădăcina
de foc, ”Rădăcina de foc, așa cum a fost concepută, ar fi imaginea a ceea ce
sunt azi în cuvânt și mai ales a ceeea ce năzuiesc să fiu. Dacă viitorul care este supremul judecător, mă va
lua în seamă, l-aș ruga să mă caute în acest volum”
Însă, cartea
Srtigat-am către tine (2002),
a fost considerată de criticii literari ca fiind ”Cartea cărților,” Aceasta
fiind ”mult visata CARTE UNICĂ a scriitorului.
Volumele
lui Grigore Vieru abordează teme prezente
în conștiința întregului neam: mama, iubita, copilul, Patria, limba română,
poezia, cântecul. Aceste teme nu se constituie în părți disparate, fiindcă
scriitorul consacră versurile temei…, cantă
pe…, vorbește despre… ele se
constituie într-un corp comun.
Poezia despre mamă Ușoară,
maică, ușoară… poate fi privită ca
un imn, ca o capodoperă de valoare universală, ca o sinteză a sintezelor
lirice.
Acest imn, Ușoară, maică, ușoară,/ C-ai putea să mergi
călcând/ Pe semințele ce zboară/ Între ceruri și pământ./ În priviri c-un fel
de teamă,/ Fericită totuși ești-/Iarba știe cum te chiamă, Iarba
știe
cum te cheamă,/ Steaua știe ce gândești.
( Făptura mamei), prezintă chipul femeii, al mamei capabilă șă-și
dăruiască întreaga-i ființă fizică și
spirituală, veșnică aflată între menire
și predestinare, ținând mâna pe creștetul fiului/fiicei de la leagăn până la
pleata încărunțită. Mama nu este doar o existență sacră și apropiată sufletului
omenesc, ci e un veșnic și frumos mit al Naturii-mitul solar legat de existența
omului în istorie, în timp și spațiu.
Patria se identifică cu mama (Mamă tu
eşti), cu Moldova / pământul străvechi (De la tine), cu vatra
satului ( Satul meu, Acasă), cu personalităţile importante ale
neamului nostru şi cu oamenii acestui
pământ, plugarului revenindu-i rolul principal (Către plugar). Poeziile
prezintă ataşamentul faţă de casa părintească şi faţă de satul natal, reazemul, patetism adânc interiorizat, dorul,
admiraţia, etc.
În viziunea scriitorului, iubirea poate fi
un joc adolescentin, dor, forţă, vitalitate (fiinţare), leac divin, iar femeia
este taină a tainei naturii, lumină din lumina stinsă, făptură nelumească.
Un alt aspect al poeziei erotice a lui
Gr. Vieru îl constituie ipostazele eului liric. Dorul de iubită rămâne
sentimentul definitoriu al liricii erotice vierene. Eul liric îndrăgostit apare
în ipostaza unui tânăr, care, asemenea meşterului Manole, din dor şi iubire,
năruieşte zidul, eliberându-şi consoarta, a omului care cunoaşte deopotrivă
fericirea şi durerea, a bărbatului-soţ care admiră femeia şi în rolul ei de
soţie-mamă.
Războiul al Doilea Mondial, lasă urme
adânci în sufletul scriitorului. Copilul
trăieşte la maximum drama pierderii tatălui în război. Mama îndurerată se
revoltă împotriva acestui seism, bradul refuză să fie transformat într-un
picior de lemn. Prin aceste metafore
poetul condamnă războiul, care strică ordinea firească a existenţei. Pentru
a-şi contura viziunea, apelează la
antiteză: alături de ghiulea, schijă, plumb, apar insistent soarele, luna, pruncul, izvorul, floarea.
Poezia pentru copii ocupă un loc
important în lirica poetului, dovadă fiind şi faptul că primele volume editate
(Alarma, Muzicuţe, Făt-Frumos şi curcubeul, Bună ziua,
fulgilor!, Mulţumim pentru pace) sunt dedicate celor mici. Pe
parcursul activităţii sale de creaţie, Gr. Vieru a rămas fidel acestui cititor.
Copilul din lirica poetului preferă să se
joace, să coloreze cerul, pentru ca să
plouă roşu, galben şi albastru, preferă să se joace cu ploaia, cu curcubeul, să
bată mingea, El apare în ipostaza unui copil cuminte, dornic de a cunoaşte
lumea, trăind din plin frumoasa poveste a copilăriei, a unui copil ce-şi
iubeşte neamul.
Condiţia artistului şi a operei de artă
este dezbătută de Gr. Vieru în mai multe poezii. Astfel, în viziunea scriitorului
poetul-om poartă timpul curgător în sânge, încercând să-şi salveze opera prin
iubire. Autorul consideră că durerea şi suferinţa contribuie la naşterea artei
adevărate, care, la rândul ei, va învinge moartea.
Analizând
lirica lui Gr. Vieru, din perspectiva limbajului, ne putem opri asupra semnificaţiilor
simbolice ale părului, mâinilor, ochilor, glasului, nopţilor mamei, izvorului ale
spicului cosit, drumului verde, privighetorii, trandafirului, lacrimii, luminii
etc. (tema iubirii), ale cămăşilor, piciorului de lemn, crucii, bradului etc.
(tema războiului), ale casei părinteşti, cântecului greierilor, ierbii, pâinii
etc. (tema patriei). Metafora revelatoare („Ning străin şi rece sânii tăi,
femeie”), oximoronul („floarea focului”), comparaţia („M-am amestecat cu dorul
ca sângele cu izvorul”) sunt figurile de stil prin intermediul cărora
poetul exprimă stările, atitudinile sale.
În acest context se înscrie şi multitudinea de imagini vizuale, cromatice, auditive.
Paralelismul compoziţional, repetiţia-laitmotiv
antiteza compoziţională, sunt procedeele de compoziţie cel mai des atestate în
creaţia scriitorului.
Poetul a
abordat foarte multe specii lirice, în funcţie de tema tratată, de stările
trăite, de ipostazele eului. Astfel, în lirica viereană pot fi atestate doine (Doină),
balade (Cămăşile), rugăciuni (Rugă), ode (Graiul), imnuri
(Imn), meditaţii (Ars poetica), litanii (ciclul de versuri Litanii
pentru orgă), elegii (Elegie de toamnă), cântece de dor (Pădure,
verde pădure), cântece de leagăn (Cântec de leagăn pentru mama).
Nichita Stănescu afirma: ”Grigore Vieru
este un mare și adevărat poet. El transfigurează natura gândirii în natura
naturii. Ne împrimăvărează cu o toamnă de aur. Cartea lui de inimă pulsează și
îmi influențează versul plin de dor, de curată și pură limpezire.”
Bibliografie
1. Constantin Şchiopu, Metodica predării
literaturii române, Chişinău, 2009.
2.
Constantin Parfene, Teorie şi analiză literară, Editura ştiinţifică,
Bucureşti, 1993.
3.Mihai Cimpoi,
Întoarcerea la izvoare, Literatura artistică, Chişinău, 1985.