Grigore Vieru- poetul arhetipurilor




Ursache Angelica, Profesor pentru învăţământul primar, Grad didactic I
Şcoala Gimnazială Nr. 10 Botoşani

,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi!” – aşa se definea poetul Grigore Vieru.
A fost maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare, dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre.

Grigore Vieru, tot mai aproape de noi





Prof. înv. primar Tudorache Loredana-Ștefania-gradul I-Școala Primară nr.2 Stâncești, comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani


               Grigore Vieru, poet basarabean, îndrăgostit de limba și istoria strămoșească, militant al reîntregirii Basarabiei cu România, este original și deține o bogată creație artistică, apreciată și premiată cu numeroase distincții, dar constituie și un adevărat izvor de inspirație pentru alți scriitori.

                Grigore Vieru…un nume, un om, un poet de care poate unii au auzit și marea majoritate cred că nu. Acest mare om a rămas însă în mintea și inima unora dintre noi, în sufletul unor români încă din perioada postdecembristă, când a militat pentru unirea Basarabiei cu țara mamă - România, când a luptat cu înverșunare pentru reîntregirea neamului românesc. S-a alăturat acestei nobile cauze la podul cu flori de peste Prut, râul care ne desparte în două suflete care au aceeași inimă română.

Grigore Vieru-poetul cu dor de țară și de limba română




Prof. înv.primar Toderaș Dumitru
Grad didactic I
Liceul Tehnologic nr. 1 Șuncuiuș
Județul Bihor

Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru.
''Singuratic, cu plete lungi, romantice, cu capul puţin aplecat într-o parte, cu faţa suptă, uşor resemnată, cu privirile vii, curioase şi neliniştite, cu vorba înceată, moale, bine cumpănită, dar care poate căpăta tonuri aspre, biblice'', îl descria academicianul Eugen Simion.
Grigore Vieru e definit ca fiind poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre. Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei.

UNIVERSUL DRAGOSTEI: AL MAMEI ȘI AL IUBITEI, ÎN POEZIA LUI GRIGORE VIERU




Prof. Timofti Maria- Valentina
Disciplina: Religie
Gradul didactic I
Şcoala Gimnazială „Elena Rareş”-Botoşani

            Motto:
            „Lirica lui Grigore Vieru poartă inconfundabila marcă a purităţii. Ea se alimentează dintr-un sentiment profund, arhetipal manifestat faţă de mamă şi maternitate, faţă de iubită şi iubire.” (Acad. Mihai Cimpoi)
                       
            Maturitatea poetului Grigore Vieru, urcuşul său spre devenire este marcat de două persoane pe care le iubeşte: mama şi iubita. Drumul său este un parcurs al împletirii între copilul mamei şi bărbatul femeii iubite. Dragostea pentru mamă se transferă, prin căsătorie, către iubirea soţiei.
            „Ar trebui alături
             De-al iubitei nume
             În sclipătul verigii
             Să-l scriem şi pe-al mamei.”   (Inel)
            Universul metafizic al devenirii sale este un univers colorat în alb şi verde. Albul e culoarea mamei, iar verdele e culoarea femeii pe care o iubeşte. Aceste două culori se transformă, se schimbă, se modulează, sugerând o trecere a timpului, etapă cu etapă, de parcă am vedea o clepsidră pe care o tot întoarcem, având în faţa ochilor fie imaginea mamei-alb, fie imaginea fiinţei care l-a inspirat mereu-verde. Revelatoare, în acest sens, este poezia Pe drum alb, pe drum verde.
            Sentimentele de dragoste pentru cele două fiinţe se întrepătrund ca nişte verigi dintr-un lanţ veşnic viu, uman, care leagă lumea fizică, materială de cea cosmică:
            „Nu-mi lua cercei şi salbe...
            Ia mai bine norei, lasă,
            Că ea-i tânără, frumoasă
            Iar eu, fiule,-s bătrână,
            Cine m-o vedea-n ţărână?!”     (Cântecul mamei)

            Eu înaintea mamei
            am suflet vinovat
            Cu braţul am furat
            ducând-o, tot mai multă
            iubitei mele dragi.”   (În faţa mamei)

            Acum
            aşezându-şi-le
            pe-a mesei albă faţă
            între fecior şi noră sta
            Doamne,
            prima dată în viaţă
            îşi vede mâinile ea!”                (Mâinile mamei)

            Albul mamei sugerează puritatea sufletului ei de femeie văduvă, care şi-a crescut copilul cu mult efort. Apoi mai sugerează şi înţelepciunea femeii de la ţară, credincioasă şi harnică, dedicată casei şi pruncului ei.
            „Pe drum alb înzăpezit
            Pleacă mama
            Pe drum verde înverzit
            Vine draga.”    (Pe drum alb, pe drum verde)

            „Nu-mi lua cercei şi salbe
            Căci de-acum am plete albe.”   (Cântecul mamei)

            Mi-era ruşine s-o sărut,
            În faţa ta,
            Să mângâi părul ei cărunt
            În faţa ta.”   (Cântec despre mama spus iubitei)

            Alb împrăştiate
            Pletele-i pe valuri
            Coperă, o, marea...”   (Cutremur)

            Braţele mele
            Care pot legăna pe ele
            Toată zăpada pletelor mamei.”    (Braţele mele)

            Pe fag dulce-amărât
            Arde, mamă, alba-ţi stea.”   (Steaua mamei)

            Mama este începutul tuturor începuturilor” spunea Grigore Vieru. Pentru copil, mama face legătura între cer şi pământ, fiind ca o sfântă, ca Maica Domnului, ca o icoană care trebuie preacinstită veşnic:
            „Uşoară, maică, uşoară,
            C-ai putea să mergi călcând
            Pe seminţele ce zboară
            Între ceruri şi pământ.    (Făptura mamei)

            Alăturea de coarda poamei şi sfântul fir de păr al mamei
            Cu harpa stăm sub mere coapte.”   (Harpa)

            Mama mea viaţa-ntreagă
            Stând la masă ea şi eu
            Se aşeza între mine
            Şi preabunul Dumnezeu.    (Autobiografică)

            Mâna mamei este ca o aureolă ce încununează creştetul pruncului:
            „Când m-am născut, pe frunte eu
            Aveam coroană-mpărătească
            A mamei mână părintească.”    (Mâinile mamei)

            Verdele vierean sugerează iubirea pentru draga sa, iubire plină de vivacitate, izvor veşnic de inspiraţie, lumină pentru sufletul său.
            Pe drum înverzit
             Vine draga.
            ...S-o-ntâlnesc pe cea venind
            Pe drum verde?!”          (Pe drum alb, pe drum verde)

            Te-am iubit aşa de tare
            că-nverzea pădurea-n cale.”   (Feminină)

            Ceea ce, neauzit,
            Din ramuri cade
            Sunt frunzele noastre.”    (Iubito)

            Unde sunt frunzele
            hrănite cu sângele
            dragostei noastre?!
            ...Unde e sângele
            hrănit cu verdele
            al frunzelor tinere?!”     (O ceaţă caldă)

            Iar toată făptura ta
            Ca izvorul şi iarba.    (Închinare)

            Grigore Vieru a scris o poezie de dragoste care porneşte dintr-un suflet sensibil, dintr-un interior cu multă lumină, oferind femeii pe care o iubeşte un statut aparte, enigmatic şi pur, sfânt şi veşnic. Dragostea este ca o lumină aprinsă care arde într-o biserică, ca un semn al supravieţuirii, ca o identitate veche, strămoşească, aflată sub sfânta taină a dorului, a contopirii într-o căsătorie.
            „...Înconjurată de lumină
            Tu însăţi din lumină vii
            Pre tine doar te am pe lume
            Şi nu voi alte veşnicii.  
            ...Iubire! Ram de rouă sfântă
            Cânt unic, o, ce mă adaşti,
            Asupra-ngândurării mele
            Tu nu plângi lacrima-o naşti.”     (Leac divin)

            Când am să mor
            să mă îngropi
            în lumina ochilor tăi...
            îngroapă-mă-n lumina
            ochilor tăi
            femeie de pe urmă
            femeia mea dintâi.”    (Când)

            Degetele noastre, femeie,
            stau strânse-mpreună
            în acelaşi inel
            amândoi odată ne aplecăm
            peste leagănul de alunel.”     (Cântec pentru femeie)

            Lirica lui Grigore Vieru este în întregime pură, sinceră, plină de candoare, deoarece sufletul poetului era plin de iubire faţă de mamă şi copilărie, faţă de iubită, ca un dar primit de la Dumnezeu pentru a empatiza cu cele două făpturi pentru care a ars cu sentimente profunde.
            Poeziile vierene au muzicalitate, sun uşor cantabile. Îndrăgostiţii, bărbaţi şi femei le cântă, le rostesc, le recită, fiindcă regăsesc în ele inocenţa sentimentală, melancolică sau energia vie a tinereţii.
            Copilăria, pământul patriei, natura, marea, cântecul, dorul, sacrificiul, bucuria, bunătatea, credinţa s-au coroborat, s-au împletit stilistic pentru a crea marea temă a liricii vierene IUBIREA-pentru MAMA şi pentru IUBITA lui soţie, iubire elogiată într-o dialectică a feminităţii, încărcată de afecţiune. Parcursul vieţii poetului basarabean s-a desfăşurat între două albii: albia râului alb-al mamei  şi albia râului verde-al iubitei.

                                                             Bibliografie

1.Bogasiu, Sava, Grigore Vieru: luceafărul de dincolo de Prut al limbii române, Editura „Alpha MDN”, 2009, Buzău
2.Cimpoi, Mihai, Grigore Vieru-liricul, Editura „Agora”, 2012, Bucureşti
3.Vieru, Grigore, Sunt robul iubirii, Editura  “Agora”,2012, Bucureşti
4.Idem, Rugăciune pentru mama, Editura „Scrisul românesc”, 1994,Craiova



UNIVERSUL DRAGOSTEI: AL MAMEI ȘI AL IUBITEI,
ÎN POEZIA LUI GRIGORE VIERU
Rezumat

Prof. Timofti Maria- Valentina
Disciplina: Religie
Gradul didactic I
Şcoala Gimnazială „Elena Rareş”-Botoşani

Maturitatea poetului Grigore Vieru, urcuşul său spre devenire este marcat de două persoane pe care le iubeşte: mama şi iubita. Drumul său este un parcurs al împletirii între copilul mamei şi bărbatul femeii iubite. Dragostea pentru mamă se transferă, prin căsătorie, către iubirea soţiei.
            „Ar trebui alături
             De-al iubitei nume
             În sclipătul verigii
             Să-l scriem şi pe-al mamei.”   (Inel)
            Universul metafizic al devenirii poetului Grigore Vieru este un univers colorat în alb şi verde. Albul e culoarea mamei, iar verdele e culoarea femeii pe care o iubeşte. Aceste două culori se transformă, se schimbă, se modulează, sugerând o trecere a timpului, etapă cu etapă, de parcă am vedea o clepsidră pe care o tot întoarcem, având în faţa ochilor fie imaginea mamei-alb, fie imaginea fiinţei care l-a inspirat mereu-verde. Revelatoare, în acest sens, este poezia Pe drum alb, pe drum verde.
            Sentimentele de dragoste pentru cele două fiinţe se întrepătrund ca nişte verigi dintr-un lanţ veşnic viu, uman, care leagă lumea fizică, materială de cea cosmică:
            „Nu-mi lua cercei şi salbe...
            Ia mai bine norei, lasă,
            Că ea-i tânără, frumoasă
            Iar eu, fiule,-s bătrână,
            Cine m-o vedea-n ţărână?!”     (Cântecul mamei)
            Lirica lui Grigore Vieru este în întregime pură, sinceră, plină de candoare, deoarece sufletul poetului era plin de iubire faţă de mamă şi copilărie, faţă de iubită, ca un dar primit de la Dumnezeu pentru a empatiza cu cele două făpturi pentru care a ars cu sentimente profunde.
            Copilăria, pământul patriei, natura, marea, cântecul, dorul, sacrificiul, bucuria, bunătatea, credinţa s-au coroborat, s-au împletit stilistic pentru a crea marea temă a liricii vierene IUBIREA-pentru MAMA şi pentru IUBITA lui soţie, iubire elogiată într-o dialectică a feminităţii, încărcată de afecţiune. Parcursul vieţii poetului basarabean s-a desfăşurat între două albii: albia râului alb-al mamei  şi albia râului verde-al iubitei.



POETUL GRIGORE VIERU





Prof.înv. primar ,Tapalagă Nadia Valentina, Gr.I
Şcoala Gimnazială “ Sf. Nicolae “ Botoşani

           
                   Grigore Vieru a fost unul dintre cei mai influenți poeti atât în literatura românească, căt și în cea basarabeană, aducănd inovare în stilul de scriere si raportare la lumea ce ne înconjoară. A fost unul dintre cei care și-au folosit arta pentru a lupta pentru independența țării, meritând tot respectul noilor generații.

                   Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererita ,din fostul judeţ Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.
                   A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, poetul a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”.
      A fost redactor la revista “Nistru” ,publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". În 1964, publică în revista Nistru poemul "Legământ", dedicat poetului Mihai Eminescu:
                   Știu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/  Tot deasupra cărții Sale. “
                   În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian Blaga", "Brâncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
                   În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă de copii.
                   În 1970, editura Lumina publică "Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi. Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi". La numai câteva zile după apariţie, în urma unui denunţ, volumul este retras din librării pentru poemul "Curcubeul", în care s-a găsit "ascuns" tricolorul românesc.
                   În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul XX, Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban şi Tatiana Nicolescu ,vizitând împreună cu aceştia mănăstirile din Bucovina.  Poetul spunea :
     Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos , eu viața întreagă am visat să trec Prutul. “
                   În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice "Aproape", cu ilustraţii color de Isai Cârmu.
                   În 1977, la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România, Vieru vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca şi Iaşi. Un an mai târziu, prin apariţia la editura Junimea din Iaşi a volumului "Steaua de vineri", cu un cuvânt-înainte semnat de Nichita Stănescu, se rupe tăcerea între scriitorii români de pe ambele maluri ale Prutului.
                   În 1981, la editura Albatros din Bucureşti (director Mircea Sântimâbreanu), în colecţia "Cele mai frumoase poezii", apare o selecţie din lirica poetului sub numele "Izvorul şi clipa", cu o prefaţă de Marin Sorescu.
                   În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela", al regizorului Ion Popescu, textele pentru cântece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. În acelaşi an apare cartea de versuri "Rădăcina de foc", la Editura Universul din Bucureşti (director Romul Munteanu).
                   În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut.
                   În 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace.
                   În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române.
                   La vârsta  de 60 de ani, în 1995,  poetul Grigore Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an,este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii.
                   În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac" (Colecţia: Biblioteca şcolarului), iar în 2000 este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la naştere.
                   La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată .
                  A adus un aport considerabilla dezvoltarea limbii române şi grafiei latine pe terirorul de azi al Republicii Moldova, pe vremuri încă inclus în fosta Uniune Sovietică.
                  Personalitatea lui va rămâne mereu în sufletul nostru.

  BIBLIOGRAFIE
 1.   Băileşteanu, Fănuş- “Grigore Vieru : Omul şi Poetul” – Bucureşti , Iriana, 1995
 2.  Boldeanu ,Florentina Narcisa Boldeanu - ,,Grigore Vieru, poetul dimineții și al bucuriei’’, în Revista Știința literară, Nr.2, 2012.
  3.   http://ro.wikipedia.org/

Grigore Vieru, între Basarabia și România




                                                 

Prof. înv. primar Apostu Elena Cristina
Grad didactic I
Școala Gimnazială “Al. I. Cuza”
Localitatea Dorohoi, jud. Botoșani

          Grigore Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. După cum e dincolo de orice îndoială expresivitatea gravă a versurilor sale, solemnitatea muzicală a enunţurilor lirice, armonia frazei, precum în poezia intitulată sugestiv Ars poetica: „Merg eu dimineaţa, în frunte, / Cu spicele albe în braţe / Ale părului mamei. / Mergi tu după mine, iubito, / Cu spicul fierbinte la piept / Al lacrimii tale. / Vine moartea din urmă / Cu spicele roşii în braţe / Ale sângelui meu – / Ea care nimic niciodată / Nu înapoiază. / Şi toţi suntem luminaţi / De-o bucurie neînţeleasă”.
  Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.” – astfel se definea marele poet Grigore Vieru, care a iubit enorm poporul român și limba română. Grigore Vieru este unul din cei mai renumiți poeți basarabeni și este considerat un poet al neamului și al dragostei de țară, care a lăsat moștenire generațiilor următoare poezii care mângâie sufletul. Meșter iscusit, a cioplit  în versuri de neuitat chipul mamei, al copilăriei, al naturii, formând un univers poetic extraordinat.
Versurile sale ne uimesc prin bunătate și iubire, prin frumusețea și simplitatea motivelor abordate. Poeziile sale reflectă, într-un mod intens și emoționant, diferite motive: mama, natura, strămoșii, plaiul, glia, anotimpurile, etc. Talentul său literar a fost excepțional, spiritul civic angajat, fiind un promotor consecvent al idealurilor naționale ale românilor din Republica Moldova în manifestări culturale, sociale și politice ale intelectualilor basarabeni. El a lupatat pentru oficializarea limbii române și revenirea la alfabetul latin, pentru independența și suveranitatea Basarabiei și pentru unirea ei cu Patria-Mamă.
Cărțile de poezie ale lui Grigore Vieru Rămân repere fundamentale ale poeziei românești de azi.


Grigore Vieru a fost un poet din Republica Moldova. Vieru a trăit prin poezie și a făcut-o cu toată credința unui luptător neobosit. A fost  prigonit pentru dreptate,  dar Grigore Vieru a reușit să țină piept, chiar și în timpurile cele mai întunecate. S-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, plugari români (așa cum îi plăcea să le zică).  Rămas orfan de tată, care plecat la război nu s-a mai întors, și crescut cu multă dragoste de mama sa, a reușit prin muncă și devotament să obțină rezultate impresionante pentru acele vremuri. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953. În anul 1957 debutează, fiind student, cu o plachetă de versuri pentru copii, ”Alarma”, apreciată la justa valoare de criticii literari. În 1958 termină cu diplomă roșie Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie.Volumul de poezii Numele tău” reprezintă un moment crucial în viața sa de poet, fiind foarte apreciat de critica literară. Poetul s-a impus ca o personalitate artistică încă din anii stundenției.
    Trece Prutul pentru prima data în anul 1973, în cadrul unei delegații de scriitori și vizitează cu acest prilej mai multe obiective din regiunea Moldovei. Se întoarce în Republica Moldova cu multe cărți. Această vizită l-a făcut mai târziu să afirme: “Dacă visul unora era să ajungă în Cosmos, eu viața întregă am visat să trec Prutul”. Această experiență l-a marcat enorm. În anul următor, 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi propune să viziteze din nou România. Acum poposește în Transilvania, fiind fermecat de frumusețea locurilor.
Următoarea vizită în România a poetului va fi în anul 1977, tot la invitația Uniunii Scriitorilor.          Opera lui Grigore Vieru include volumele de poezii “Alarma”, “Muzicuțe”, “Poezii de seama voastră”, “Versuri pentru cititorii de toate vârstele”, “Aproape”, “Mama”, “Duminica cuvintelor”, “Un verde ne vede!”, “Mulțumim pentru pace!”, etc. Împreună cu scriitorul și editorul Spiridon Vangheli și pictorul Igor Vieru, a realizat Abecedarul, o carte minunată pentru copii.
Poezia “În limba ta”  prezintă anii de împovărare nedreptă  a neamului, dar poetul este încrezător în viitorul luminos.
    Versurile sale ilustrează stări de spirit de o înaltă autenticitate, ne mângâie sufletul cu emoțiile exprimate, într-un regim liric deosebit.  Enunțurile poetice sunt armonioase, limpezi, sugestive și sincere. Poetul este profund implicat în viața națională, multe poezii reliefând acest lucru.
      În domeniul publicisticii a abordat probleme esențiale ale societății și a meditat asupra destinului neamului său și a limbii și literaturii române. Se remarcă ca un om de o înaltă responsabilitate civică, ca un om de cultură, cu o puternică credință în Dumnezeu. Toate acestea se regăsesc în scrierile sale.
    În România îi sunt publicate mai multe volume de versuri, primul în anul 1978, cu sprijinul lui Nichita Stănescu.
   Spre sfârșitul anilor 1980, Grigore Vieru este activ în cadrul Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia. Scrierile sale, ca și cântecele pe versurile sale, au un rol important în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Poetul este unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova, aflându-se printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale.
   În ziua de 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie şi a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. Accidentul a avut loc pe traseul  Chişinău-Hînceşti-Cimişlia-Basarabească, când poetul de întorcea de la o manifestare dedicată lui Mihai Eminescu. La două zile după accident, la 18 ianuarie, poetul a murit. O poezie precum În limba ta ni se prezintă ca o profesiune de credinţă a unui scriitor cetăţean, ce a aşezat mereu, mai presus de propria fiinţă, idealurile neamului, celebrând, în versuri înfiorate de patos, limba română, limba în care a pătimit, a scris şi a iubit: „În aceeaşi limbă / Toată lumea plânge, / În aceeaşi limbă / Râde un pământ. / Ci doar în limba ta / Durerea poţi s-o mângâi, / Iar bucuria / S-o preschimbi în cânt. // În limba ta / Ţi-e dor de mama, / Şi vinul e mai vin, / Şi prânzul e mai prânz. / Şi doar în limba ta / Poţi râde singur, / Şi doar în limba ta / Te poţi opri din plâns”.
         Grigore Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile   unei istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea  limba română,  pusă sub semnul întrebării de atâtea ori.
Poetul este apreciat de critica literară drept cel mai reprezentativ al orientării traditional-clasice în poezia postbelică. Este și cel mai îndrăgit poet din Republica Moldova. A ilustrat în versurile sale dragostea, copilăria și plaiul natal, într-o viziune specifică, printr-un stil și o tonalitate lirică aparte.
Poetul primește renumite premii pentru poeziile sale: Premiul „Iosif Glavan”, Premiul de Stat al Republicii Moldova, Premiul distinctiv international în sfera literaturii pentru copii, și anume “Diploma de Onoare Andersen”, Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul “Lucian Blaga”. Deasemeni, i se acordă înalte distincții de stat:  “Ordinul Republicii”, “Ordinul Prietenia Popoarelor”, Medalia “Mihai Eminescu”, precum și titlurile “Maestru Emerit al Artei” și “Scriitor al Poporului din Republica Moldova”.
 Grigore Vieru a fost, incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti. Versurile sale au ilustrat, într-un regim al excelenţei rostirii lirice, stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri poetice armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Nimic strident în lirica lui Grigore Vieru, nimic evaziv sau fals. Versurile lui se înscriu într-un program literar ce are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi.Valoarea, adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul poet o prezenţă emblematică a literaturii române contemporane.Grigore Vieru a fost un maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă și de neam. Remarcabilul talent poetic se conturează și în afirmațiile și în meditațiile poetului care nasc un univesr poetic complex.
    Grigore Vieru a stat la baza edificiului identității naționale și a rămas în memoria românilor din stânga și din dreapta Prutului ca poetul care a scris despre mamă, care a iubit pământul românesc și limba română.


Bibliografie:
1.                       Bărboi, Constanța ; Boatcă, Silvestru ; Popescu, Marieta. Arte poetice : Literatura românã și cultura în școală București, Editura  Recif, 1995,
2.                       Micu, Dumitru. Istoria literaturii române: de la creația popularã la postmodernism. București, Editura Saeculumio, 2000,
3.                       Simion, Eugen. Scriitori români de azi. Vol. 3. București, Editura Litera, 1998
4.                       Sorescu, Marin. Grigore Vieru și lirica esențelor, București, Editura Albatros, 1981.









  

MAMA în lirica lui GrigoreVieru









Prof. Înv. PrimarSlabuPanseluța
ȘcoalaGimnazială Nr. 10 Botoșani, jud. Botoșani

GrigoreVierueste un numefoarte important înliteraturaromână – poetulșipublicistul, copilulșiadolescentul, omulmaturșiînțeleptul cu pletecărunte - oadevăratăcălăuzăpentrupoezianoastră, pentru patria noastră. Nu i s-a relevatadevăratavaloarepânăînmomentulîn care cărțile sale nu au fostdeschiseșicititeîncercuriliterareromâneștișibasarabene. PoetulGrigoreVieruaarătat un talent aparte, un talent înnăscut. Atuncicândîisuntrecitatepoeziile, auditoriul secutremură dinadânculsufletului, simțindpatima cu care a scris, durerea, libertateașidorulmetamorfozateprincuvinte.
Poetuldezvoltă , prinexcelență, canimenialtulaceastă mare temăînliricaromânăcontemporană, încărcând-o de o simbolisticaadâncă, identificată cu țararotundă, cu esențaființeiromânești, cosmicitatea,cu iubireaabsolută, cu misterulFacerii, cu moarteaînsășicaîntoarcereînsânulnaturii. La felsuntpoemelecare au încentrualtetoposurisacre, precum casa parintească,graiulmaternsacralizat.
Mama – poetul o consacreazăîncuvinteprecum: „Sub stele treceapa/ Cu lacrima de-o samă,/Mi-e dor de-a ta privire, / Mi-e dor de tine, mamă. /Măicuța mea: grădina/ Cu flori, cu nuciși mere, / Aochilorlumină, / Văzduhulguriimele! / Măicuțo, tu: vecie, / Nemuritoare carte/ De dorșiomenie/ Șicîntecfărămoarte! /Vânthulpavpomcuprinde/ Șifrunza o destramă. / Mi-e dor de-a tale brațe, / Mi-e dor de tine, mamă. / Tot cascăleuliernii / Cu viforeîncoamă. / Mi-e dor de vorba-țicaldă, / Mi-e dor de tine, mamă. / O stea mi-atingefața / Oripoate-a tanăframa. /Suntalb, bătrânaproape, / Mi-e dor de tine, mamă.”
Temaversurilor sale, mama este un simbol cu multiple semnificațiieticeșisociale. Ea e o altăMaica Marie, un început a toatecâtesunt, devenindMumaînsăși. Mama va fi maturizată, așa cum șinaturava fi maternizată. Identitateaontologică se exprimăprinparalelismul perfect dintremișcărilesufleteștimaterneșicelecosmice: „Ușoară, maicăușoară, / C-aiputeasămergicălcând/ Pesemințelecezboară / Întrecerurișipământ! / Înpriviri cu teamă, / Fericitătotușiești / Iarbaștie cum techeamă, / Steauaștiecegândești.”(Făpturamamei).Mama arecapacitatea de reparașiîntreținestarea de echilibru a omuluiși a universului: „ Aceastăluminălină / De nu varăsări, / Înlocu-i răsări-va / Lin chipulmaică-mii.”
Mama, din copilăriepână la cărunteţe, estemângâierea, alinareaşidragosteasupremă. Tesimţilegat de ea cu toategândurile, dorurile, visele tale, prinpaşiispreviaţaviitoare.Temelemajore, cum ar fi dragosteapentrupământul natal, popor, mamăşifemeie, află o expresie din celemaiputerniceîncreaţialirică a luiGrigoreVieru.




Printoată opera sa,temamaternătrececa un fir roşu: mâinilemameilegănândcopilulşipe care le sărutăpoetul, ochiieiînlăcrimaţi, pâineamamei, nopţileeialbe... Ajunsă la apusulsoarelui, mama devineuşoară, c-arputeasăcalce „peseminţele   ce    zboară    între    ceruri   şi   pământ”.  Demnitateamaternăestemodestăşităcutăcanatura-mamă. Muncasfântă a mameiestefructificatăprinpâineascoasă din cuptor, ceumple cu aroma eitoatămahalaua. Mama iese la drum să-l ospătezepeprimultrecător cu o felie de pâine, apoicheamăvecinele s-o guste cu un păhar de apărece:
,, Pâineaastamultce-mi place mie,
Coajaei, o, coajaeiîmi are
Cu năspritepalme-asemănare”.
Sensulvieţiimameisuntcopilulşimunca.Într-un mic poem aîncăputîntreguluniversmatern: mama conti­nuatoare a vieţiipepământ, întru­chipatăînimagineapăsării-mamă, care:
,,Când s-a întors
La puiiei cu hrană,
Găsisecuibulgol
Şiamuţit.
I-a căutat
Pân-îialbisepana,
Pân-cândîncioc
Sămânţa a-ncolţit”.
De-acumînainteviaţamamei e unnesfârşit chin al căutării, al zbuciumului, care nu se alinăniciodată. Dorulmamei nu este un sentiment de ocazie, vre­melnic, ci o permanenţămereu vie a sufletuluiomenesc. Trăiriledramatice ale mamei din poemul„Cămăşile”suntredateprinintermediul„amintiriloramare”,lăsate de fiulcăzutînrăzboi. Cămăşilesuntnădejdeamamei, sprijinulei de-a întâlnidimineaţazorii, de a-şipornimâinile la treabăşitoatăziua - lungă de varăoriscurtă de iarnă - să fie însoţită de gândul la fecior. Eanu se vaîmpăcaniciodată cu dispariţiafiului drag şiînfiecaresâmbătăvaspălacămăşile, căci„mâinevor face băieţiihoră-n sat”.Şiaşazidupăzi, andupă an, mama aşteaptă.
Oricarepoezie a luiGrigoreVieru, consacratămamei, estedemnă de pensulaunuipictor, fiindca o icoană a SfinteiNăscătoare, care a înduratstraşnicadurere a crucificăriiFiuluieişiMântuitoruluinostru.
Poezia„Buzelemamei”vibreazăsfântamemorieşimareleeidevotament.Buzelemameisunt o veşnicărană, care exprimăîndureratul sentiment al dragosteifaţă de bărbatulcăzut la datorie, darmereuviuşitânărîncugetulşiinimaeisuferindă:
„O, buzelecesărutară
Al tateimormânt
Mai multca pre dânsul,
Pre tata-n
Puţiniiluianipepă­mânt.”






GrigoreVierumenţiona,într-un interviu: „Pomulschilodit de obuze, pământulucis de secetă... Măurmăreşte un fel de teamăînfaţaneploii, a nezăpezii, înfaţaîngheţului din primăvarăsau a friguluicăzutînplinăvară”.De aceeapoetulslăveştefloarea, rodul, mărgelele de aur ale pomuluiînverzit.
Înpoezia„Făpturamamei”întâl­nimimagini cu adevăratsurprin­zătoare.Făpturamamei, ajunsă la capătulvieţiitrăiteintensşiplină de rosturi supreme, esteca un mit. Dăruităcopiilor, muncii, bineluişifrumosului, mama aparecacevasacruşiaproapesupranatural. A călcaanumepesămânţă, peverdele de mâinecevaaduce rod, înseamnă a dispăreanedispărând, a perpetuamereu:
„Uşoară, maică, uşoară,
C-aiputeasămergicălcând
Pesemin­ţelecezboară
Întrecerurişipământ”.
Lirica viereană e unimnînchinatmamei, o odănepieritoareprinsimplitateaclasică a stilului, apropiatşiînţeles de oricegeneraţie. După cum a scris un clasiccontemporan, GrigoreVieru„este un poet care şi-a asumatgreulunuigrai, trecându-l prininimasaşi, încărcat de răbdare, înţelepciuneşinouăfrumuseţe, îlîntoarcesemenilorsăi, care-şideschid de bunăvoieinimasă-l primeascăpentru a-şi duce maidemnpemaideparteviaţaînspirituldreptăţii, al iubirii... Un poet cerămânesufletînsufletulsău... acestomcât o lacrimăînrostogolpeobrazulplanetei”. Este greusăgăsim o imagine maifrumoasăşimaipotrivităluiGrigoreVierudecâtaceastă„lacrimăînrostogolpeobrazulplanetei”.




Bibliografie


1.      Ion Ciocanu – “Literaturaromânăcontemporană din Republica Moldova”, Chișinău1999, pag.108-112
2.      GrigoreVieru – “Bibliotecașcolarului .Apreciericritice” Pag.336-350