Un poet înstrãinat – Grigore Vieru




Luntraru Rodica Crina, prof.înv.primar, grad definitiv, Şc.Gimnazialã sat Cîndeşti

            Grigore Vieru a fost, dupã cum el însuşi afirma, un strãin în Basarabia şi un veşnic înstrãinat în România. Scriitorul fãcea parte din acele figuri apropiate fiecãrui suflet de român, opera sa dãinuind sub semnul reunificãrii Basarabiei cu România, cel puţin la nivel spiritual. El a reuşit, prin poeziile sale, sã expunã ideile dominante în conştiinţa noastrã naţionalã, exprimându-le artistic şi îmbogãţindu-le sufleteşte.Totuşi, numele sãu a rãmas reprezentativ pentru basarabeni, pentru o întreagã generaţie în formare.Poezia lãsatã nouã nu poate fi altfel descrisã decât o adevãratã picturã a vieţii şi sufletului omenesc.

,,În limba ta/ Ţi-e dor de mama/ Şi vinul e mai vin,/ Şi prânzul e mai prânz./Şi doar în limba ta/ Poţi râde singur,/ Şi doar în limba ta/ Te poţi opri din plâns.”
(În limba ta, Grigore Vieru)

S-a nãscut pe malul stâng al Prutului, aproape de Cernãuţi, în anul 1935.A debutat publicistic cu poezii în anul 1957, fiind apreciat de critica literarã. Au urmat, de-a lungul anilor, o serie de culegeri publicate în ţãti precum: Franţa, Rusia, Armenia, Estonia, Lituania, Ucraina etc. Prima interacţiune cu patria mama are loc în anul 1973, în cadrul unei delegaţii sovietice. De atunci, inima sa bate între cele douã meleaguri, declarând cã tot de Bucureşti i se face dor atunci când se întoarce acasã.
Întrebat cum a fãcut cunoştinţã cu poezia românã, Vieru rãspunde cã istoria, proverbele, cântecul mamei, Eminescu şi Alecsandri l-au fãcut sã nu uite cã parte din inima sa bate pentru România. Limba românã, muzicalitatea versurilor, clasicii, expresiile întâlnite în poemele bacoviene, l-au fãcut sã se îndrãgosteascã de lirica româneascã.De asemenea, poetul nu s-a simţit niciodatã complet integrat în Basarabia, ci mai degrabã rãtãcit, regãsindu-se, în scrierile poeţilor  români. Pentru Grigore Vieru, noţiunea de ,,poet” are semnificaţii profund naţionale, pliindu-se pe conştiinţa neamului, pe tradiţii şi spiritualitate. Lirismul sãu devine un simbol al patriei, reuşind sã valorifice profundele subtilitãţi ale limbii române. Cititorul va întâlni în cãrţile poetului o viziune unicã unde cuvântul ,,mama” echivaleazã cu ,,patrie”, cele douã elemente primordiale ale fiecãrui om pe pãmânt. Prin poeziile sale, cititorul poate sã atingã bucuriile simple, asaltate de un real degradat, poate coborî în starea primordialã a lumii.
Grigore Vieru a fost reprezentatul celor care au luptat pentru unirea Basarabiei cu România, pentru cei care nu au renunţat la tricolor, dedicând trei poeme unor scriitori români, pentru prima oarã în lirica basarabeanã. Volumul “Numele tãu” are o valoare inestimabilã, Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi Brâncuşi fiind omagiaţi în versurile sale. Poeziile au fost scrise pentru a grãi un adevãr referitor la identitatea naţionalã şi lingvisticã. Limba românã a fost pentru scriitor mai mult decât patrie, a fost simţire şi adãpost al fiinţei.Paginile sale par a fi o spovedanie, mãrturisind dragostea faţã de lume, de limbã, de poporul român, regãsindu-se, în permanenţã în folclorul şi poezia înaintaşilor. Satul rãmâne oaza sa de linişte şi una dintre sursele principale de inspiraţie.
Regãsim, în ale sale versuri, o încercare de reîntoarcere în copilãrie, o încercare de a regãsi vârsta inocenţei, toate vegheate de chipul blând al mamei. El scrie simplu, ţintind spre sufletul omenesc; se reîntoarce, prin versurile sale, la istorie, fiind un poet-simbol al spaţiului basarabean. Totodatã, a fost unul dintre cei mai mari apãrãtori ai limbii române, declarând cã ,,Biblia şi limba românã sunt douã lucruri zidite, cu adevãrat, pânã la capãt.”[1]
Scrierile lui Grigore Vieru sunt despre iubirea pentru limba care ne uneşte, o simţire românească şi un acut sentiment al valorilor naţionale, pe care nicio distanţã nu îl poate şterge. Prin ceea ce publicã, se doreşte o reconstituirea a ideii de unitate naţională, o declaraţie din inimã pentru graiul românesc: ,,Versurile lui sunt un altar pe care poetul se dăruieşte întru armonie, sunt un sanctuar al sacrificiului. Din acest spirit al dăruirii de sine, Grigore Vieru devine un simbol al credinţei în metafora existenţială a unui popor român ce nu poate fi dezbinat. Poemele sale continuă un program literar ce se doreşte un imn al uniunii de suflet şi simţire.”[2]
Dupã moartea poetului, Nicolae Dabija îl numea pe Vieru “poetul- stegar”, un om care a ajutat o generaţie sã se întoarcã la rãdãcini, iar pe cei de dincolo de Prut sã-şi regãseascã adevãrata Basarabie, cu tot ce cuprinde ea: istorie, tradiţie, spiritualitate. Versurile sale au pãtruns în inima maselor de oameni care i-au admirat sinceritatea, dar şi modul în care a transpus gândurile sale în versuri. Salvarea unui om “înstrãinat” a constituit-o poezia, un simbol al conştiintei naţionale, care priveşte cãtre un viitor luminos şi diferit.
Criticii literari ai lui Vieru spuneau cã scriitorul este însãşi întruchiparea limbii române, este chiar limba românã a lui Eminescu, Blaga, Nichita Stãnescu. El şi-a câştigat un loc în tezaurul cultural prin faptul cã a redat semnificaţia cuvintelor care definesc graiul românesc. Limba românã a fost redatã cititorilor împreunã cu întregul sãu univers rural, iar ,,poezia se întoarce la un limbaj mai simplu şi îşi asumă în chip deliberat un mesianism naţional pe care, în condiţii normale, lirismul pur îl evită”.[3] Deşi receptarea lui Grigore Vieru a constat în existent a douã atitudini – de preţuire şi de negare a valorii sale scriitoriceşti – poezia sa a reuşit sã transceadã naţionalul, conferindu-i universalitate.
Cu siguranţã,  Grigore Vieru va fi perceput peste veacuri ca fiind unul dintre poeţii cei mai valoroşi pentru literatura românã, atât în Basarabia, cât şi în România, întrucât a reuşit sã converteascã însuşi graiul şi patria sa într-un simbol al renaşterii, al reconstituirii identităţii noastre naţionale. Prin intermediul poeziei, prin cuvânt, poetul a spus întregii lumi adevărul despre obârşia noastră, despre cultura românească din ţarã şi de peste Prut.Grigore Vieru va rãmâne peste veacuri  cea mai insistentă voce basarabeană proromânească.


Bibliografie:


·         Revista Limba Românã, Nr 1-4, p. 28, 2009, Chişinãu
·         Codreanu Theodor, Duminica mare a lui GrigoreVieru,  IaşiPrinceps Edit, 2010


[1] Iacoban, Mircea. Radu, Un firicel de om – Grigore Vieru. Revista Limba Românã, Nr 1-4, p. 28, 2009, Chişinãu.
[2] Coşovei, Traian, op.cit, p. 29.
[3] Munteanu, Cristinel, op.cit, p. 37.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu