Scrisoare lui Grigore Vieru


de Valentin Deliski
Atitienei Elena Elisabeth, institutor, bibliotecar I, grad definitiv

     Rezumat:  Grigore Vieru, poetul, care o viaţă de om a servit cu dăruire poezia, mereu sensibil la freamătul  inimii şi la zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre.  Deși fragil din punct de vedere fizic, Grigore Vieru a demonstrat un curaj și o forță interioară absolut uimitoare în vremuri deloc blânde pentru românii de dincolo de Prut. În creația sa versurile duioase despre copilărie, despre mamă, li se alătură versurile care vorbesc cu tărie despre limbă, patrie şi pământ demonstrând astfel că a fost un poet ales să mânuiască într-un mod unic cuvântul şi astfel inspirând şi pe altii...

,,Nu sunt decât o lacrimă de-a lui Eminescu ,,( Grigore Vieru )
,,...sunt iarbă, mai simplu nu pot fi,, ( Grigore Vieru )

Pe vale, pe culme stau satele mele
Aproape de codru, aproape de stele
De zâmbetul cel de copil , unde darul
Era prima carte: ABECEDARUL.
O biblie a noastră, din care cu seamă
Am învăţat cum e să scriem..MAMĂ.
Ea unde-a plecat cu poveştile cele
Cu satele mele aproape de stele ?!
Pe toţi ne creştea cu blândeţe mareaţă
Când, satele mele erau numai viaţă.
Şi astăzi prin el se-mprăştie vântul.
Aproape că-şi iese din fire pământul .
Bătrânii îşi sprijină-n cârje durerea
De viaţa aceasta, amară ca fierea .
Împovăratele inimi umile ce bat
Câteodată la două-trei zile pe vale,
Pe culme, stau satele mele, sărmanele !
Cui îi mai pasă de ele ?!?
Copiii cu braţele-ntinse suspină
Spre mama ce pleacă şi uită să vină.
Stau case uitate, mai triste pe vale,
Copii mai orfani, mai sărmani, mai cu jale.
Pe vale, pe culme, stau satele mele
Aproape de codru, aproape de stele.
Şi cucul din codru începe să geamă
De cuibul său rece, de dorul de mamă,
O mamă ce-şi lasă copilul din mână.
Ea poate să plece - dar numa-n ţarână!
S-au şters şi culorile din curcubee
Mai stinsă de sus este Calea Lactee,
Azi cine-şi îndreaptă privirea spre stele
Din satele noastre, aproape de ele?
La colţuri de case, grămezi de gunoaie
Spălate şi duse-s de apa de ploaie...
Şi râme prin găuri la dos se adună
Şi nori se ciocnesc, însă nu se mai tună...
Prin lanuri pustii ce nu-şi află stăpânul
Mai ţineţi voi minte cum mirosea fânul ?
Şi coasa işi bagă rugina în piele
Pe vale, pe culme, stau satele mele.
Putridele uşi îşi mângâie zăvorul
Nu vin rândunele să ne-nveţe zborul !
De domnul uitarăm că este prea sfântul
Aproape că-şi iese din fire pământul
Pe vale, pe culme, stau satele mele.
Şi cum se mai fură viaţa din ele...
Se cumpără sorţile, visele, harul
Şi-n mijlocul porţii se pune hotarul !
Pereţii mai jilavi, cu brâie netrase
Şi prispe crăpate, desprinse de case
În sufletul nostru vreun dor mai încape
De suntem departe, de suntem aproape.
De vale, de culme, aproape de cerul
Din care ne scrie Grigore Vieru :
Un ABECEDAR -  să ne-ntoarcă acasă
Aproape de şcoală, aproape de clasă,
Aproape de leagăn, de vişini-n floare,
Aproape de ziua de sărbătoare,
Aproape de satele nostre bătrâne
Cu mamele cele plecate-n ţărâne.

                       


...De nu-mi ajunge-a mea trăire
O-mpărtăşesc din versul tău...
Lumina clară-n miez de noapte
De dragul tău!
De dragul tau!

                                                     



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu