Grigore Vieru, poet al copilăriei


 

Săndulachi Felicia, profesor învățământ primar, gradul didactic I,  
Școala Profesională Sf.Ap.Andrei, Smîrdan, jud. Botoșani


Grigore Vieru poate fi numit poet al copilului,al copilăriei,deoarece copilăria , așa cum este oglindită  în opera sa este una nevinovată. Ea reprezintă o lume cu lucruri complexe, dar totodată simple. Poetul vede copilăria ca perioada de viață a omului când acesta este cel mai fericit, cel mai bucuros. Omul este copil, iar asta înseamnă că se bucură de orice rază de soare, de orice picătură de ploaie. Deseori Grigore Vieru afirma că poezia pentru copii l-a salvat în vremurile tulburi ale vieții, iar creaţia lui a adus lumină şi înţelepciune micilor cititori. Grigore Vieru aduce în literatură o deschidere sufletească extraordinară, un univers care e numai al copilăriei, un univers care e minune, e taină, e mister.De asemenea lui i se datorează un șir de volume de poezii pentru copii pe care le-a editat cu atâta drag :Alarma (1957),Muzicuțe  (1958),La fereastra cu minuni (1960),Bună ziua, fulgilor (1961),Făt-Frumos curcubeul (1961),Făgurași (1963), volum de versuri, povestiri și cântece,Mulțumim pentru pace (1963),Ceasornicul padurii (1965),Versuri (1965),Poezii de seama voastră (1967),Duminica cuvintelor (1969),Aproape (1974),Un verde ne vede (1976),Mama (1975).
Se poate observa rolul pedagogic  al versurilor lui Grigore Vieru. Copilul este învățat să-și cinstească părinții, să-și iubeasc țara, plaiurile natale, să prețuiască limba care, prin forța ei, aduce unitatea cu cei ce sunt și cu cei ce au fost… O mamă („Mama coace pâine. / Soare în ferestre / Soarele e unul / Mama una este”. „Și pe deal, și pe vâlcele / Zboară două rândunele, / Dar nu-s  ele rândunele, / Ci-ale maicii mânuțele. // Când se duc pe dealul poamei, / Să săruți mâinile mamei. / Cine mâinile-i sărută , / Parc merge și-i ajută.″Grigore Vieru a iubit copilăria și copiii. Într-unul din gândurile sale se poate observa credința sa privitoare la rolul copiilor și dorința de reîntoarcere la copilărie: „Când nu va mai fi zăpadă , copiii vor face un om de iarbă , când nu va mai fi iarbă , copiii vor face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră , când nu va mai fi nici piatră , umbra unui om de cenuță se va profila pe cer – și nu vor mai fi nici copii atunci...”
Vieru spunea ,,Copilăria e taina dezvăluirii viitorului″. Prin intermediul poeziilor sale,creațiilor și ideilor cărora le-a dat viață,el a dorit să cultive bunatatea, omenia, puritatea sufletului,claritatea cugetului și frumusețea inimii în toți copiii care cu mult drag învață poeziile sale.
Fiind întotdeauna un copil în adâncul fiinţei sale, Grigore Vieru este, fără îndoială, cel mai mare poet pentru copii din literatura română şi unul dintre cei mai mari din literatura lumii. Mărturii întru susţinerea acestei afirmaţii constituie tirajele de ordinul zecilor de mii ale cărţilor de versuri pentru copii, dintre care Albinuţa – abecedar pentru preşcolari – a ajuns la cifra de o sută de mii de exemplare, dar şi conferirea, în 1988, a celei mai înalte distincţii din domeniul literaturii pentru copii – Premiul Andersen.La fel ca şi întreaga creaţie poetică viereană, poezia sa pentru cei mici îşi are ca punct de geneză acea sfâşietoare singurătate pe care a fost nevoit s-o îndure poetul în copilărie. De fapt, deşi se spune că cea mai frumoasă vârstă este copilăria (chiar şi în pofida tuturor intemperiilor care ar putea caracteriza-o), această perioadă din viaţa lui Grigore Vieru, ca şi a milioanelor de semeni de-ai săi, nu a fost una tocmai fericită: a avut imprimată pe ea – ca urma unui fier înroşit pe pielea fragedă a unui copil – foametea şi războiul, fenomene care, vom vedea, ies din timpul real şi-l însoţesc pe cel care le-a gustat amărăciunea întreaga sa viaţă. În acest sens, Grigore Vieru spunea:Copilăria mea a fost pârjolită, săraca de ea, de focul războiul şi a fost umilită de urmările sale. Jocul meu principal era culesul spicelor pe mirişte în urma recoltării, unde găseam mai mult gloanţe ruginite, pentru că nici şobolanii nu stăteau degeaba. O muncă, în fond, zădarnică şi un joc destul de trist. Mă legănam pe picioare bolnăvicios, topit de slabă nutriţie. Miriştea sub tălpile mele goale era un fel de acupunctură moldovenească, nu mai puţin veche ca cea chineză, dar întrecând-o ca efect curativ″.
Probabil că incomensurabila durere a mereu copilului Vieru, dar şi grija ca aceasta să nu mai fie trăită, sub nicio formă, de către copiii care, având avantajul de a se naşte mai târziu, nu au cunoscut drama foametei şi a războiului, îl determină pe artist să se apropie de copii prin intermediul poeziei, să le arate frumuseţea lumii, a plaiului natal, dulceaţa păcii care trebuie gustată cu plenitudinea sentimentului că e cel mai mare dar pe care oamenii pot să şi-l fac lor înşişi. Fără pace, ţine Grigore Vieru să-i atenţioneze pe micii cititori care vor fi conducătorii lumii de mâine, nu este posibil niciunul din elementele indispensabile unei vieţi fericite pe care o descrie în Mulţumim pentru pace: nici pâinea albă, care, evident, e în poezia lui Grigore Vieru mai mult decât un simplu aliment, nici voioşia zburdalnică a copilăriei, nici cântecul duios al fluierului făcut de tata (şi poate că nici tata, aşa cum a fost în cazul poetului) şi nici chiar pomii plini de floare sau cerul luminos.
Poeziile pentru copii ale lui Grigore Vieru au un vădit caracter educativ. Majoritatea lor dezvăluie capacităţile de pedagog înnăscut ale artistului. Prin catrenele sale pe care copiii le pot memoriza cu uşurinţă datorită ludicului şi muzicalităţii din ele, Vieru altoieşte în conştiinţa micilor cititori valori general-umane, respectul faţă de părinţi, dragostea pentru patrie şi pentru limba maternă. Important e că reuşeşte să facă acest lucru fără a fi plictisitor deloc, ba chiar mai jucăuş şi mai vesel decât, poate, toţi educatorii şi învăţătorii cu toată metodica şi metodologia pe care aceştia au învăţat-o pe băncile şcolilor. Grigore Vieru, posedând o artă deosebită a laconicului, a concisului încărcat de semnificaţii profunde, îi spune micului şi fidelului său cititor.Poezia pentru copii a lui Grigore Vieru se identifică cu bucuriile şi „nefericirile” copilăriei, este, cu certitudine, mai mult decât o carte, ea capătă proporţiile unei mari şcoli, ale unui templu în care copiii sunt iniţiaţi în tainele cunoaşterii vieţii şi ale receptării frumosului artistic.
Bibliografie
Cimpoi, Mihai Univers matern, univers al copilăriei, prefaţă la Vieru, Grigore Opere alese,Literatura artistică, Chişinău, 1984
Grigore Vieru ,Poezii, Editura  “Literatura  artistică”, Chişinău, 1983

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu