GRIGORE VIERU- VALOARE SI ADEVAR POETIC




Chirică Raluca Iuliana, gr. did. II, 
Școala Gimnazială Asău, jud. Bacau

,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.” 
Cu mândrie rostim GRIGORE VIERU, poet al neamului, poet al sufletului și cugetului românesc. Cu el și creația lăsată drept moștenire, vom avea veșnic vie istoria și simțul adevărat; simțul românesc, cum spunea și poetul ,, Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”. De ziua poetului, peste Prut- la buni km de casă în Timișoara, opera lui Vieru a prins viață și formă de tricolor. Grigore Vieru rămâne a fi un poet model în cultura română, dar în același timp și extraordinar, de neîntrecut. El este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”. Poeziile sale stau la baza excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Prin prisma melodioasă și desebitei limbi române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale spiritualității neamului, chiar și cu destinul său nefast, dar fermecător oricum. Probabil, pentru că afecțiunea față de acest popor și plai natal n-a avut limite pentru el. Nu există copil, elev sau matur care n-a citit și n-a iubit creația scriitorului. Poeziile lui sunt ușor memorabile și se fixează în conștiința oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când auzim vreun vers al poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite mărci stilistice și conținând un amalgam întreg de pasiuni patriotice ascunse printre rândurile vierene, care adunându-se în unison, te doboară și îți prefac inima și, cu sufletul rigid, într-unul plăpând și insuflat de năzuință. Ți se deschid ochii împreună cu conștiința și adorația față de neam, de plai, de mamă, de frate și de bună credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o. Unitatea neamului, frăția dintre popoare și evocarea unei istorii adevărate în detrimentul celei imposibile, au fost temele care Grigore Vieru nu s-a sfiit să le expună în opera sa.  Astfel putem să afirmăm cu certitudine că una dintre ”stelele” literaturii române este și va rămâne un erou național, ce a avut curajul mereu să vocifereze nedreptatea la care a fost supus el și poporul său.
Grigore Vieru a fost, incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti. Versurile sale au ilustrat, într-un regim al excelenţei rostirii lirice, stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri poetice armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Nimic strident în lirica lui Grigore Vieru, nimic evaziv sau fals. Versurile lui se înscriu într-un program literar ce are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi. Recursul la sentimentul patriotic autentic, starea de sinceră şi ardentă implicare cetăţenească în destinul propriei patrii, toate acestea au reprezentat imperative imediate ale creaţiilor sale, cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi credinţă. Cărţile de poezie ale lui Grigore Vieru ,,Numele tău”, ,,Un verde ne vede”, ,,Izvorul şi clipa”, ,,Cel care sunt”, ,,Hristos nu are nicio vină”, ,,Rugăciune pentru mama”, ,,Taina care mă apără “etc.) rămân repere fundamentale ale poeziei româneşti de azi. O poezie precum În limba ta ni se prezintă ca o profesiune de credinţă a unui scriitor cetăţean, ce a aşezat mereu, mai presus de propria fiinţă, idealurile neamului, celebrând, în versuri înfiorate de patos, limba română, limba în care a pătimit, a scris şi a iubit: „În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
 Râde un pământ.
 Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,  
Iar bucuria
 S-o preschimbi în cânt.
 În limba ta  
Ţi-e dor de mama,  
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
 Şi doar în limba ta
 Poţi râde singur,
 Şi doar în limba ta
 Te poţi opri din plâns”.
Cred că latura de cea mai autentică profunzime a poeziei lui Grigore Vieru este aceea a responsabilităţii civice a scriitorului, a omului de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare cuvânt pe care îl rosteşte, adânc răspunzător de soarta neamului său, de destinul limbii în care s-a născut şi în care respiră. Eugen Simion subliniază că „despre Grigore Vieru am putea spune că este ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilităţii înfăţişării sale şi a vocii sale – moi şi stinse, menite parcă să şoptească o rugăciune, nu să pronunţe propoziţii aspre ca vechii profeţi – un poet dârz, un cuget tare, un spirit incoruptibil. Mulţi i-au înţeles stilul şi mesajul, alţii i-au reproşat mereu faptul că nu este un poet postmodern. Judecată rea. Vieru nu putea fi postmodern pentru că, spune chiar el, s-a născut şi a crescut într-o istorie imposibilă şi, când a început să scrie, şi-a dat seama că publicul său aşteaptă altceva de la el. Ceva esenţial, spus limpede, ceva despre suferinţele şi bucuriile naţiei sale, atâtea câte sunt. În aceste circumstanţe, poemul «nu poate fi o zbenguiala a cuvintelor»”.
Grigore Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română, amputată, interzisă, pusă sub semnul întrebării de atâtea ori. Exemplaritatea destinului poetic al lui Grigore Vieru este dincolo de orice îndoială. După cum e dincolo de orice îndoială expresivitatea gravă a versurilor sale, solemnitatea muzicală a enunţurilor lirice, armonia frazei, precum în poezia intitulată sugestiv Ars poetica:
 „Merg eu dimineaţa, în frunte, /
Cu spicele albe în braţe /
Ale părului mamei.
Mergi tu după mine, iubito,
 Cu spicul fierbinte la piept  
Al lacrimii tale.
Vine moartea din urmă  
Cu spicele roşii în braţe  
Ale sângelui meu –
Ea care nimic niciodată  
Nu înapoiază.  
Şi toţi suntem luminaţi  
De-o bucurie neînţeleasă”.
 Valoarea, adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul poet o prezenţă emblematică a literaturii române contemporane.
Bibliografie:
1.Șt. Augustin Doinaș: ,,Ofreu și tentația realului” Ed. Eminescu, bucuresti, 1974
2.Eugen Simion: ,,Grigore Vieru-un poet cu lira-n lacrimi”, în ,,Caiete critice”, Nr. 1-3, 1974;
3.Florentina Narcisa Boldeanu: ,,Grigire Vieru, poetul dimineții și al bucuriei”, în Revista Știința literară Nr. 2, 2012
4. http://www.grigorevieru.md/bigrafie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu