Ivănușcă
Laura-Simona, prof. înv. primar, grad didactic I,
Școala Gimnazială „Petre
Șușter”
Nici Coșbuc, nici Goga n-au
cântat cu atâta ardoare Mama care-și iubește copilul ca pe lumina ochilor și
lumina soarelui de pe cer, în atât de numeroase compuneri: Mama, Făptura Mamei,
Mâinile mamei, Părul mamei, Cuvântul mamă, Steaua mamei, Mamă, tu ești etc.
Metafora „Mamei” acoperă întreg universul poetului. Cităm câteva versuri de sub
ultimul titlu enunțat mai sus: „Mamă,/ Tu ești patria mea/ Creștetul tau -
/Vârful muntelui/ Acoperit de nea./ Ochii tăi -/ Mările albastre /Palmele tale
- /Arăturile noastre,/ Respirația -/ Nor/ Din care curg ploi...”. Mama este
identificată cu Limba Română, cu Istoria cu dreptul sacru de ființa sub stelele
ce ne-au fost hărăzite de soartă, ne dă extraordinarul drept de a conferi alte
înțelesuri decât cele știute de veacuri proverbelor „rușinoase”. Se pare că
nici un alt poet român de azi nu mai scrie poezie patriotică. În momentul de
față însă Vieru face figură singulară printre confrații mai tineri de peste
Prut, îndeajuns de talentați și numeroși. Într-un interviu, poetul Grigore
Vieru spune că nu crede câtuși de puțin că poezia s-ar fi învechit.
Mulți, cum însuși Vieru o spune,
„se înstrăinează” chiar în țara lor, împrumutând moravuri și năravuri dintre
cele mai sordide, cum citim în presa din fiecare zi, mai sperând bieții de noi
că presa mai exagerează și ea. Limba Română? Tragi cu urechea cum se vorbește
pe stradă, în mijloacele de transport în comun și bagi seama cum o batjocorim
cu cele mai idioate expresii „țiganizate” ad-hoc. Stilul „porno” și „skato” e
la modă, se poartă mult și âîn proza de ultim moment, la tot soiul de snobi,
tineri trecuți totuși prin școli, la toate nivelele, până în parlament și în
ministere. Se scrie tot ce se vrea să fie ... „divertisment”. Citirea de cărți
bune se înlocuiește tot mai mult cu holbarea cretină la sticla micului ecran,
să ne „distrăm” cu un umor sinistru, al unor ... „actori” care o fac pe
proștii, parcă anume spre a ne vedea în ei prostia noastră întreagă.
Este perfect conștient că glasul
lui ar suna uneori ca cel al profetului Ioan strigând în pustie, cu puține
șanse de a fi înțeles de canalia de uliți:
Chiar
de-i judecător, se spune,
Pe
tată-l poți lăsa-ntr-o zi.
Dar
chiar de este cerșetoare
Pe
mama n-o poți părăsi.
Ești
primul cânt al vieții mele
Ce
veșnic mă va mângâia.
Frumoasa-i
Țara lângă Tine
Și
tu frumoasă lângă Ea.
Din
slăvi creștine, din slăvi creștine,
Coboară
chipul tău cu dulce foc!
Te
am pe tine, te am pe tine,
Ar
fi păcat să spun că n-am noroc.
Reprezentând un „strigăt”
exsistențialist asemănător în multe privințe celebrului „țipăt” expresionist al
pictorului german Munch, poezia lui Grigore Vieru, a dăruit și continuă să
dăruiască cititorilor de toate vârstele din întreg arealul românesc nenumărate
„duminici” („Sunt omul duminicii”) de înălțare estetică a sufletului spre tot
ce e omenie și frumos, adevăr și înțelepciune, armonie și sacru, dar și nu puține
„duminici” încărcate de dramatism și amărăciune, de neliniști
Într-un dialog – chintesență,
inclus în volumul antologic Strigata-m către tine (2002), Grigore Vieru își
„dezvelește” la limită sufletul și cugetul.
Se poate observa ușor că Grigore
Vieru, chiar și într-un interviu, gândește profund la înțelepciunea
acestui adevăr, la formula zicerii, la exactitatea și sugestivitatea
expresiei.
Încă în 1974, într-un admirabil
interviu realizat de Serafim Saka și intitulat „...verb care nu îngăduie comparații”.
La apariția volumului totalizator
Rădăcina de foc – București, 1988, Grigore Vieru a lansat afirmația –
convingere cum că această carte ar fi cea mai reprezentativă dintre toate cele
semnate de el până atunci. Opinia lui Grigore Vieru despre cartea apărută la
București a fost împărtășită, în mare, și de către critica literară.
Grigore Vieru și-a deprins
cititorul cu editarea/reeditarea mai multor antologii din propria-i creație
polifonică; antologiile se prezintă cu o ”față” proprie, au o strălucire și un
farmec aparte, poeziile citindu-se ca și cum pentru prima dată, orânduirea lor
imprevizibilă generând un spor de inefabil și de caracter deschis a actului
receptiv și interpretativ.
Tentativele lui Grigore Vieru de
a-și reorândui, recombina și regrupa creația, nu merg mai departe de
„ciclizarea” poeziilor antologate în jurul unor „cuiburi”, al unor nuclee
tematico-motivice de mult și monolitic constituite: mama, iubita, copilul,
Patria, limba română, Poezia, cântecul, etc.. Criticul și istoricul literar
român Fănuș Băileșteanu, în monografia „Grigore Vieru. Omul și poetul” –
București, 1995, îl investighează pe poetul moldovean prin prisma următoarelor
probleme intitulate frontal: Poezia pentru copii; Poezia pentru Doamne și/sau
Domnițe; Poezia pentru Mama, Poezia pentru Patrie, Poezia pentru ...Hristos și
Poezia pentru... Poezie – 4, pag. 127.
Mihai Cimpoi își clădește
monografia „Întoarcere la izvoare” – Chișinău, 1985 – cea mai consistentă
exegeză critică despre poet până în prezent – tot pe aceleași „criterii”
tematice, deși prin titluri originale: Locuim o istorie vie...(poezia
lui Vieru despre contemporaneitate și război).
Poezia vieții și viața poeziei nu
se vrea și nu se lasă divizată în bucăți, în sectoare (o face mai mult din
rațiuni practice). La fel cum creatorul nu-și poate plănui o distribuire
strictă a forțelor sale artistice: 10 ani fac numai poezii pentru copii, alți
10 ani fac numai poezii despre mamă, alți 10 ani fac numai poezii despre
iubită, 5 ani fac numai cântece, alți 5 ani numai aforisme, etc. Viața reală e
un „amestec” de toate și de tot, cu atât opera unui om de artă.
În creația poetică a lui Grigore
Vieru „mama” se prezintă nu numai ca o „realitate” umană dintre cele mai vii,
mai sacre și mai aproape sufletului omenesc, dar și ca un veșnic și frumos mit
al Naturii – mitul solar al existenței omului în timp, spațiu și istorie. Și
astăzi poezia lui Grigore Vieru continuă si fie ”tratată” în mod unilateral,
pur „tematologic”, sarăcindui-se, până la nerecunoaștere, fondul ei real, manifest
și latent, profund și nelimitat. Formulările mașinale de tipul „poetul
scrie/cântă despre mamă..., despre femeia iubită..., despre copil și
copilărie...” sunt nu numai neadecvate, ci chiar false din capul locului.
Poetul se vede pus în fața unei
dileme irezolvabile: să încerce a „împleti” cele două drumuri simbolice ale
vieții cu direcții opuse, să încerce a-și împărți marea dragoste celor mai
scumpe ființe din lume – Mamei ”plecând” și Iubitei (venind).
Grigore Vieru e poetul conciziei
desăvârșite; e poetul sugestiei absolute; e poetul celor mai frumoase metafore
și analogii existențiale; e poetul situațiilor-limită, al poantelor și a
forismelor scăpărătoare; e poetul paradoxurilor, e poetul Dorului însetat de
alte doruri arzătoare: dor de limba română, dor de neam românesc întregit, dor
de baștină și de patrie prosperă. Un atare dor nemărginit de toate și de tot nu
poate să nu sfârșească printr-o fascinantă stare de religiozitate.
Ne-ar scăpa o componentă
fundamentală a poeticii lui Grigore Vieru dacă n-am adăuga la cele semnalate
mai sus caracterul dialogat al discursului său liric.
Prin „dialogul socratic” poetul
își dezvălui atât lumea interioară, cu propriile-i gânduri și idei, cât și
propriul adevăr în continuă devenirea, precizare, aprofundare. „Adevărul nu se
naște și nu se sălășluiește în capul unui singur om, el se naște în raporturile
între oameni, care caută împreună adevărul, în procesul comunicării lor
dialogate”, conchide același M. Bahtin – 14, pag. 185.
Toate poeziile consacrate (și) mamei
sunt „teatralizate”, sunt construite din dialoguri directe sau indirecte, din
vocative și monologuri cu adresă, din spovedanii și invocări, cu scopul de a
„topi” orice distanță dintre mamă și fecior, de a intimiza și a face mai vie
imaginea aceleia care întruchipează întreținătoarea de ființă românească:
-Pe
fag dulce-amărât
Arde,
mamă, albă-ți stea.
Te
uitași la ea atât
Încât
semeni azi cu ea.
Ziua,
noaptea, la apus,
Ardeți
către tot ce-i sfânt,
Luminând
pe rând de sus
Fața
cestui vechi pământ.
-Ardem.
Căci în lung și-n lat
Nu-i
mai tragic nenoroc:
Stea
cu foc înstrăinat
Și
durere fără leac” (Steaua mamei)
În mântuirea cu dezinvoltură a
dialogului liric decantat și proteic rezidă unul din marile secrete ale
poeticii de absolută accesibilitate și atracție a lui Grigore Vieru, în care
poanta lirică este o condiție sine qua non a artisticității intrinseci. Aproape
toate dialogurile pe care le înscenează Grigore Vieru „lucrează” cu eficacitate
la generarea unui lirism dramatico-spectacular de maximă concentrație
afectiv-ideatică și de un impresionant efect sugestiv, psihologic, estetic.
În cărțile de versuri de după
1989 discursul liric dialogal a lui
Grigore Vieru a suferit anumite modificări esențiale: a devenit mai manifest și
militant, mai polemic și ironic, mai pamfletar și publicistic, mai demascator
și stigmatizant, mai paradoxal și incisiv.
Ca orice artist mare, Grigore
Vieru a „luat” tot ce-i trebuie, tot ce este mai bun, tot ce este mai frumos
din „sursele” de pretutindeni: din poezia populară, din Eminescu, din marii
poeți ai modernității și postmodernității. Ceea ce a „luat” a știut să treacă
prin propriul suflet, prin propria metaforă muzicalizată, realizând astfel o
sinteză artistică pe cât de nouă și revelatoare, pe atât de frumoasă și
superioară. Cu alte cuvinte, Vieru a tradus în viață crezul artistic al lui
Picasso: „Iau ce-mi trebuie de unde găsesc, exceptând propriile mele opere”,
pentru că „artistul poate învăța doar de la artist”
Poezia lui Grigore Vieru se
situează deasupra oricăror curente, concrete și limitative, cu programe
estetice strict delimitate.
Bibliografie
·
Vieru
Grigore. Rădăcina de foc. Cuvânt înainte de Ioan Alexandru. Postfață de Victor
Crăciun. Selecție și îngrijire: Arcadie Donos. – București: Editura „Univers”,
1988.
·
Băileșteanu
Fănuș. Grigore Vieru. Omul și Poetul. – București: Editura „Iriana”, 1995
·
Damian
Liviu. Îngânduratele porți. Secvențe. – Chișinău: Editura „Cartea
Moldovenească”, 1975
·
Dolgan
Mihail. Poezia marilor rosturi umane // „Nistru”, 1976, nr. 7
·
Wellek
Rene; Warren Austin. Teoria literaturii. – București: E.P.L.U., 1967
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu