DISCURSUL LIRIC AL POETULUI GRIGORE VIERU




Preda Mihaela Laura, Limba și literatura română, grad didactic I
Liceul Tehnologic ”Constantin Filipescu”, Caracal


''Cuvântul lui tună, ca să strălumineze bolți, și plouă, pentru ca lanul să lege rod și mugurul să scoată frunze și flori''
(Nicolae Dabija)
Poezia lui Grigore Vieru este în consonanţă şi cu poezia unei Europe ce se dedică multiculturalităţii, şi cu păstrarea zestrei culturale autohtone. Versurile lui sunt un altar pe care poetul se dăruieşte întru armonie, sunt un sanctuar al sacrificiului. Din acest spirit al dăruirii de sine, Grigore Vieru devine un simbol al credinţei în metafora existenţială a unui popor român ce nu poate fi dezbinat. Poemele sale continuă un program literar ce se doreşte un imn al uniunii de suflet şi simţire. Literatura română a vibrat la versurile acestui poet mult prea român. Dramatismul, organicitatea versurilor vierene sunt semnul unui înalt patriotism liric pe care, din păcate, abia acum îl receptăm în tot tragismul lor.
Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul județ Hotin, în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care a urmat școala medie din orașul Lipcani pe care a finalizat-o în 1953. În 1957 a debutat editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, ''Alarma'', apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic ''Ion Creangă'' din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. În 1960 s-a angajat redactor la revista Nistru, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960-1963 a fost redactor la editura Cartea Moldovenească. A fost un oaspete frecvent al ''Căsuței Poeziei'' din satul Cociulia, raionul Cantemir, unde a scris celebra carte pentru preșcolari ''Albinuța''.
În 1964, Vieru a publicat în revista Nistru poemul ''Legământ'', dedicat lui Mihai Eminescu. Poemul începe cu versurile: ''Știu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărții Sale''. Anul 1968 a adus o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice ''Numele tău'', cu o prefață de Ion Druță. Cartea a fost apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul lansării a devenit obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apăreau pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
În volumul de poezii pentru copii ''Trei iezi'', ieșit de sub tipar în 1970, se găsea și poezia ''Curcubeul'', în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor românilor. Peste câteva zile de la difuzare, cenzura sovietică a retras cartea din librării, dând-o la topit, iar autorul a fost acuzat de diversiune. Tot în 1970, a apărut și Abecedarul, elaborat de Vieru în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. De pe acest manual, modificat întrucâtva de-a lungul timpului, învață și în prezent micii basarabeni în clasa I. În 1989, Vieru și Vangheli au realizat varianta în grafie latină a Abecedarului.
În 1973, Grigore Vieru a trecut Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici și a participat la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul 20: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. A vizitat mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec și s-a întors la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul făcea următoarea mărturisire: ''Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul''. În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, i-a adresat o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul i-a dat curs. A vizitat Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, tot la invitația Uniunii Scriitorilor din România, a vizitat, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași. În 1988 i s-a acordat cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. În același an, în ziarul din Chișinău ''Literatura și arta'' apare primul text cu grafie latină din Basarabia postbelică. Autor — Grigore Vieru. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
''Singuratic, cu plete lungi, romantice, cu capul puțin aplecat într-o parte, cu fața suptă, ușor resemnată, cu privirile vii, curioase și neliniștite, cu vorba înceată, moale, bine cumpănită, dar care poate căpăta tonuri aspre, biblice'', aşa cum îl descria academicianul Eugen Simion, Grigore Vieru a creat un univers poetic aparte.
Situată între tradiţie şi modernitate, poezia lui Grigore Vieru se revigorează în permanenţă prin asimilarea creatoare a folclorului, fiind modelată şi de orientările stilistice care, după spusele lui G. Călinescu, au devenit pilonii tradiţiei autohtone  şi, împreună cu alţi factori, îi asigură complexitatea.
Indiscutabil, creaţia lui Gr. Vieru poartă amprenta mitologiei româneşti. El selectează din tezaurul nostru folcloric semnificaţii adânci, motive lirice, evoluând sub semnul unei regăsiri spiritual. Încărcătura emoţională e concentrată, în special, în ultimul vers. Spre deosebire de alţi scriitori, Gr. Vieru renunţă la accentele melodramatice şi reflecţiile sentimentaliste, pronunţându-se împotriva banalizării subiectului mitic. Demnă de jertfă este, în accepţia poetului, mama, de aceea spre ea se revarsă acel izvor nesfârşit de lumină, de dragoste şi credinţă.
În opoziţie cu mitul folcloric, Gr. Vieru umanizează esenţa actului de creaţie. Tristeţea coexistă cu bucuria, deznădejdea e înlocuită printr-o emanare luminiscentă a unei iubiri tulburătoare. Asemenea lui Manole, poetul „zideşte edificiul” versului său şi înveşniceşte chipul mamei în turle de catedrală.
Confesiunile lui Grigore Vieru despre mamă, asocierea ei cu elementele transcedentale sunt în legătură directă cu mitul măicuţei bătrâne. O. Densusianu apreciază asemenea situaţie ca o tendinţă de revalorificare a sensurilor baladei păstoreşti prin „introducerea unui motiv curent..., al mamei care-şi caută fiul, cum un alt motiv în folclorul nostru e acela al ascunderii morţii prin expresii figurate”. Intuind caracterul de zeitate tutelară a vieţii, pe care-l are mama în mitologia noastră populară, Gr. Vieru dezvoltă acest simbol şi îl sublimează, plasându-l la o altă treaptă valorică, „între ceruri şi pământ”. Într-un alt context, mama e asemuită stelei şi verdelui plai, ea are capacitatea de a comunica cu elementele ancestrale şi rămâne să dăinuiască ca o stea, să „ardă” pentru tot ce-i sfânt.
Poemele lui Grigore Vieru se situează deasupra acelor voci care nu fac faţă creaţiei lui. Justificările (dacă pot exista justificări) ţin de o interpretare limitată a unei opere care a depăşit cu mult graniţele aparenţelor. Discursul, deopotrivă liric şi publicistic al lui Grigore Vieru, nu s-a diferenţiat – niciodată – de activitatea socială a unui creator îngrijorat de tentativele de disipare a conştiinţei naţionale. Opera lui este expresia unui spirit incendiar, care a aprins cuvinte pentru a lumina Limba Română şi Neamul Românesc.
A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, aşa e definit Grigore Vieru. Academicianul Mihai Cimpoi a afirmat că Vieru e poetul tuturor începuturilor, valoarea lui constă în faptul că e un poet cu mesaj, un poet care vine să dialogheze cu cititorul. A fost în egală măsură un poet pentru cei mici şi pentru cei mari, iar cartea ,,Taina care mă apără” inserează frumoasele sale gânduri.
Poezia lui Grigore Vieru nu este un nod gordian, ci semnul redefinirii unui adevăr privind identitatea şi unitatea noastră etnolingvistică. Unitar în discursul său poetic, Grigore Vieru a reconstituit şi a redefinit o frăţie de sânge şi una de cuvinte. Opera lui este semnul unei mari contribuţii la reunificarea mentalităţii creative, spirituale, pe care alţii au dorit să o destrame. Când vorbim despre multiculturalism, trebuie să recunoaştem forţa de impact a poeziei lui Gr. Vieru şi pe plan european, semn că Prutul nu are graniţe numai cu România, dar şi cu Sena, şi cu Tamisa.
Printre calităţile scrisului lui Grigore Vieru sunt unitatea stilistică, de vorbire, dublată de o mare iubire pentru limba care ne uneşte, un simţământ ce se revendică de la eminesciana simţire românească şi un acut sentiment al valorilor naţionale pe care niciun Prut nu-l poate şterge. Grigore Vieru este o rugăciune şi o rugăminte la reconstituirea ideii de unitate naţională sub egida limbii române.
Principala virtute a poetului este iubirea faţă de limba română înţeleasă ca un respect de sine. Practic, două esenţe s-au întrupat într-o metaforă.


Referinţe bibliografice

1. G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti, 1982.
2. D. Bălăeţ, Eterna regăsire, Bucureşti, 1979.
3. O. Densusianu, Viaţa păstorească în poezia noastră populară, Bucureşti, 1966.
4. Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi’’,în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
5.Florentina Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții și al bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr.2(25), 2012.
6. Wikipedia.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu