GRIGORE VIERU: POET ȘI CÂNTĂREȚ AL VALORILOR UMANE




Prof. NICOLĂIȚĂ FLORIAN,
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”NICOLAE TITULESCU” CARACAL, JUD. OLT

Rezumat:
,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, aşa e definit Grigore Vieru. 

„Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale. Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie, înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca grai, mamă, patrie, iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre. Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun. Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi, de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mândrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira-o multe generaţii mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de ţară, dragostei de neam, dragostei de adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie” (Zaltur Victoria)
  De la mic la mare, de la mare la mic, oricare știe câte ceva din bibliografia marelui poet, Grigore Vieru. De altfel, suntem obligați să cunoaștem și să citim file din viața maestrului. S-a născut la 14 februarie 1935. Nu trebuie menționată data la care a murit fizic, pentru că el și acum este viu. După moartea sa, l-au înfiat cuvântul și poezia.
Creația viereană izvorăște limpede, cu demnitate și convingere în necesitatea dreptății sale. Poezia sa a schimbat, practic a mișcat, din loc valoarea poeziei țării noastre. Până la Vieru s-a scris sub influența celor de la conducere, cenzura fiind impusă pe acele vremuri.
  ,,Scriu nu pentru că sunt poet, ci pentru că am văzut în copilărie cum curgea Prutul”, zicea Grigore Vieru. Marile teme care sunt prezente în creația sa: mama, iubirea, graiul, copilăria vor fi mereu actuale, fiindcă acestea izvorăsc din divinitate și nu pot fi mișcate de nimeni și nimic.
 Creația sa, care a fost pietrificată cu ajutorul cuvintelor, poate nu e cea mai strălucită, dar este înălțătoare prin faptul că venerează verbul  matern, dragostea de neam... Izvoarele de inspirație a poetului sunt simple: zile de Paști și de Crăciun, dar anume această simplitate înseamnă toată  măreția vieții care alcătuiește Universul.
Grigore Vieru poate fi numit poet al copilului, deoarece copilăria care este reflectată în opera sa este una nevinovată. Ea reprezintă o lume cu lucruri complexe, dar totodată simple. Poetul vede copilăria ca perioada de viață a omului când acesta este cel mai fericit, cel mai bucuros. Omul este copil, iar asta înseamnă că se bucură de orice rază de soare, de orice picătură de ploaie.
 După ce s-a făcut mare acest om vierean, acesta începe să iubească. Iubirea în creația lui Vieru este una care ,,mișcă sori și stele”. Acest sentiment dat de Dumnezeu, nouă, oamenilor, ar trebui să semene în sufletele noastre doar speranță, bucurie, și desigur, putere de a ierta. Cum spunea, de altfel, și Lucian Blaga: ,,Iubind ne-încredințăm că suntem”. Deci, opera poetului reflectă perfect iubirea împlinită, iar pe cea neîmplinită acesta o reprezintă drept o condiție a omului de creație.
Și după o copilărie veselă și o iubire necondiționată, omul vierean n-a uitat de cea mai importantă persoană din viața lui, mama. Pentru că totul se începe de la ea, Grigore Vieru închină mai mult de jumătate din creație mamei. În creația sa putem echivala cuvântul Univers și cuvântul mama.
Opera lui ne-a menținut demnitatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranță și cu putere de a continua cu fruntea sus. ,,Ne-am ținut veșnic de limba română într-un deșert aprins în care singura umbră era - umbra ecoului”, zicea poetul. Creația viereană a fost și rămâne umbra ecoului care ne-a apărat limba română și  demnitatea de neam. 
,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam.
Bibliografie (surse):
1.      Grigore Vieru, Taina care mă apără. Iași, Ed. Princeps Edit. 2008;
2.      Grigore Vieru, Acum și în veac, editura Litersa, ed.III.
3.      www.grigorevieru.md;
4.      www.ro.wikipedia.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu