prof. înv. pr. BRÎNDUŞA GURAGATA,
Şcoala Gimnazială „Grigore Antipa”
Botoşani, jud. Botoşani
„Sunt iarbă. Mai simplu nu
pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor
de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a
consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o
operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o
sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului
şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor
sacre, aşa e definit Grigore Vieru. El a
fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet
dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul
semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale. Tot ce e mai frumos
astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi
ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne
apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi
cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie
înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care
a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele precum Grai, Mamă, Patrie,
Iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre.
Acest om plăpând cu suflet
de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului
nostru spre un viitor mai bun. Visul său
era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul
lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de
diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de
celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am
pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mândrim mult cu
Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira-o multe
generaţii mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul Dragostei
de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr, să-l
aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi
prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi
le păstrează cu sfinţenie” (Zaltur Victoria)
Poetul
a fost un model de exigenţă. A ţinut foarte mult la copii, dar şi copiii l-au
iubit pentru că ştia să se apropie de ei. Multe dintre poemele sale au devenit
folclor, poezia lui e muzică, căci avea un auz muzical perfect. Traducătorii
poetului îi traduc întâi muzicalitatea unică care provine din folclorul
moldovenesc, din muzica populară, ritmul versurilor venind din foşnetul
codrilor, al lanurilor, al râurilor. A cucerit sufletul moldovenilor de pe
ambele maluri a Prutului. Prin intermediul poeziei sale, neamul moldovenesc
este unit ca şi cuget, Vieru fiind una dintre valorile sale.
Poezia
lui Grigore Vieru este în consonanţă şi cu poezia unei Europe ce se dedică
multiculturalităţii, şi cu păstrarea zestrei culturale autohtone. Versurile lui
sunt un altar pe care poetul se dăruieşte întru armonie, sunt un sanctuar al
sacrificiului. Din acest spirit al dăruirii de sine, Grigore Vieru devine un
simbol al credinţei în metafora existenţială a unui popor român ce nu poate fi
dezbinat. Poemele sale continuă un program literar ce se doreşte un imn al uniunii de suflet şi simţire.
Literatura română a vibrat la versurile acestui poet mult prea român.
Dramatismul, organicitatea versurilor vierene sunt semnul unui înalt patriotism
liric pe care, din păcate, abia acum îl receptăm în tot tragismul lor.
Poetul exprimă vocea
interioară a poporului său, voce care, pe un segment de timp, în anii
postbelici, a avut un diapazon redus. Iată de ce Grigore Vieru e tentat să
creeze un univers primar, având la bază sufletul popular, prin intermediul
căruia va releva conştiinţa de sine, precum şi un anumit sentiment al
solidarităţii umane, axat pe valorile simple ale vieţii. Optimismul său dătător
de libertate interioară face posibilă armonia originară spre care tinde
autorul, nutrind nostalgia limbajului primordial. De acolo, din sfera profundă
a trăirii simple, aproape arhaice, din exilul interior, poetul, aflat în
căutarea rădăcinilor strămoşeşti, se pronunţă contra limbajului de lemn. Acesta
este înlocuit de limbajul simţurilor, al simplităţii concepute ca un fir al
Ariadnei, în măsură să înlesnească redescoperirea drumului pierdut către
strămoşi, către rădăcini. Simplitatea versului lui Grigore Vieru e condiţionată
şi de vizionarismul său care pune pe seama poeziei o dinamică anumită,
colectivă, capabilă să stimuleze atât redescoperirea rădăcinilor, cât şi a
resorturilor trăirilor autentice, aşa precum se întâmplă şi în următoarele
versuri:
„Ca un copil aştept dimineaţa,
Până la lacrimi mi-e dragă viaţa!”.
Este un mesaj
incredibil de optimist, lansat din întunericul nopţii despicate cu fulgerul
marii iubiri de viaţă. De acum încolo se vor împărtăşi din el atât prietenii,
cât şi neprietenii lui Grigore Vieru.
Manifestul
estetic al poetului este unirea a trei generaţii: generaţia copiilor, generaţia
tinerilor şi generaţia celor mari, poezia lui fiind nemuritoare. Opera lui
Grigore Vieru este un dar national pe care trebuie să-l preţuim şi, ori de câte
ori vom avea nevoie de alinarea sufletului, să-I recitim poezia şi s-o propagăm
în rândul tinerilor, ale copiilor. Cuvântul lui Vieru trebuie să circule ca un
mărgăritar din tată în fiu, pentru că e poetul care a atins cele mai fine
strune ale inimii.
Bibliografie:
1.
Bogasiu,
Sava – Grigore Vieru – luceafărul de
dincolo de Prut al limbii române, Editura Alpha MDN – Buzău, 2009
2. Călinescu, Matei – Conceptul modern de poezie, Editura
Paralela 45 – Piteşti, 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu