Suciu Mariana, profesor înv. primar, grad didactic I,
Școala Gimnazială Asău
Latura de cea mai autentică profunzime a poeziei
lui Grigore Vieru este aceea a responsabilităţii civice a scriitorului, a
omului de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare
cuvânt pe care îl rosteşte, adânc răspunzător de soarta neamului său, de
destinul limbii în care s-a născut şi în care respiră.
S-a nascut la 14 februarie 1935 în
Pererita, sat de pe malul stang al Prutului. își pierde tatăl în război. Face
studii primare și secundare în satul natal și apoi la Lipcani. Absolvă, în
1958, Facultatea de Filologie a Institutului „Ion Creangă" din Chisinau.
În
anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de
versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară.
În
1958 se angajează ca redactor la redacţia unită revista pentru copii „Scânteia
Leninistă”, actualmente „Noi”, şi ziarul "Tănărul leninist",
actualmente "Florile Dalbe" .
Între
anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.
Anul 1968 aduce
o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele
tău, cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica
literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul apariţiei
devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională
contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian
Blaga, Brâncuşi, iar alte două sunt închinate lui Nicolae
Labiş şi Marin Sorescu.
În
1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul
literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.
La
sfârşitul anilor '80, Grigore Vieru se găseşte în prima linie a Mişcării
de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe
versurile sale) având un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a
basarabenilor. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular şi
se află printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din
27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a
Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă
oficială şi trecerea la grafia latină.
Grigore
Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua
României” în grad de Mare Cruce.
Câteva
şcoli din Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă din Iaşi
poartă numele lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu trei zile
înainte de ziua sa de naştere, a fost instalat bustul poetului în Aleea
Clasicilor.
Vrăjit de limba noastră cea română,
„poamă poetică ispititoare", în poezia lirică a unui neam, prin acea
„strigare de sine", printr-o abordare cu tentă mesianică, prin
veridicitate și autenticitate, Grigore Vieru ne-a lăsat drept moștenire, în „locul
unde patria vine/ Să-și încălzească făptura", acele poezii antologice,
precum „În limba ta", „Formular", „Nu am, moarte, cu tine
nimic", „La mănăstirea Căpriana", „Pădure, verde, pădure", din
cărți precum „Strigat-am către tine", „Hristos nu are nicio vină", „Rădăcina
de foc", „Alarma", „Izvorul și clipa", „Taina care mă
apără", în care subtextul, prin concentrația ideatică și imagistică, și
fiecare rând devin metaforă. Doar două exemplificări sunt în măsură să facă
dovada unei susțineri: „Bate un clopot/ Al Învierii și-al Bunei Vestiri,/ Vine
din cer un șopot,/ Vine un șopot/ Și mă ridică din mari pustiiri" („La
mănăstirea Căpriana"); „Nimeni nu mai poate muta/ Pământul în cer/ Poate
că numai privighetoarea,/ Poate că numai cântecul ei,/ Dar i s-a tăiat limba,/ Nimeni
n-o mai aude, nimeni/ N-o mai aude cum cântă/ Pe crucea bisericii"
(„Privighetoarea pe cruce").
Apartenența la un spațiu și la un
neam, la o credință străbună, la o istorie, nu poate fi concepută, la Grigore
Vieru, fără acea apartenență la o limbă românească. Chiar și cartea pentru
copii, apărută la Chișinău, în anul 1990, se numește „Frumoasă-i limba
noastră" - preluând titlul uneia dintre poezii: „Pe ramul verde tace/ O
pasăre măiastră,/ Cu drag și cu mirare/ Ascultă limba noastră.// De-ar spune și
cuvinte/ Când cântă la fereastră,/ Ea le-ar lua, știu bine,/ Din limba sfântă-a
noastră".
"Dacă visul
unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec
Prutul", a spus Grigore
Vieru în anul 1973, la
prima sa vizită în România.
La câţiva ani după ce
visul său a devenit realitate, în 1990, poetul a fost ales membru de onoare al Academiei
Române. Drumul până acolo a fost lung şi anevoios. Aflat în prima
linie a luptei pentru scrierea latină, pentru oficializarea limbii române, poetul
a fost ameninţat cu moartea, a fost bătut cu pietre şi scuipat în plină stradă.
Ca răspuns, Vieru a scris mai multe articole, poeme şi cântece.
Creaţia poetică a lui
Grigore Vieru este, întâi de toate, o mărturie incontestabilă că patriotismul,
pe care l-au compromis atâtea politici naţionaliste, nu poate fi numai expresia
unui sentiment adânc, ci, cu adevărat, un angajament mesianic, un talent şi un
uriaş impuls estetic, care generează în poemele sale o redimensionare
fundamentală a acestei trăiri prin cosmicizarea şi universalizarea ei.
Utilizând, după cum s-a remarcat demult, tehnici ingenioase şi, aparent,
necompatibile cu această finalitate poetică – simplitatea expresiei, Grigore
Vieru ţinteşte şi adună în poezia sa esenţele lucrurilor care ne definesc ca
fiinţe umane, aparţinând unui anumit mediu civic şi unui anumit timp istoric,
şi ca elemente cosmice în acelaşi timp. Anume aici stă forţa poetului în a
demonstra că versurile cu teză (patriotice, de ţară) devansează estetic zona în
care se înscrie genul lor, de fapt, în afara ideii de literatură, atingând
originalitatea artistică şi, în fond, poezia de înalt calibru estetic.
Grigore Vieru a fost un
adevărat simbol al Renașterii naționale, al luptei pentru limba română și
identitatea noastră românească.Prin întreaga sa operă, prin activitatea
literară și publică, Grigore Vieru a promovat conștiința spațiului cultural
românesc, fiind prezent cu o totală dăruire de sine în miezul fierbinte al
celor mai importante evenimente desfășurate pe ambele maluri ale Prutului.
Bibliografie:
·
Grigore Vieru. Taina
care mă apără, Iași, Ed. Princeps Edit. 2008.
·
https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu