GRIGORE VIERU-SUFLET DE COPIL




NECHIFOR GABI/prof. înv. primar/grad didactic I
Şcoala Gimnazială Nr. 12 Botoşani


,,Nimeni nu ştie mai bine ca inima secretele creierului. Poezia ar fi secretul creierului scăpat din gura inimii.”
Se spune că persoanele care au trăit suferinţa sunt cele mai ilustre . Grigore Vieru a devenit de mai mulţi ani un simbol al încercării de renaştere spirituală şi naţională în Basarabia postbelică. Păstrând proporţiile, el şi generaţia sa reprezintă pentru această provincie românească năpăstuită mereu de istorie ceea ce a fost, la inceputul secolului, generatia lui Goga pentru Transilvania. Marele poet şi pasărea limbii române, incomparabilul Grigore Vieru a simţit pe propria piele vremurile războiului, frigul și foametea la vârsta cea mai nevinovată a vieții- Copilăria. Dar nimeni şi nimic nu au reuşit să-i impună vre-odată o altă realitate pe care o depistează un copil, el fiind un copil înfăşurat în greutăţi care i-au dominat cugetul pretutindeni. Visa să-și vada patria mama, să-i sarute pamântul şi iarba pe care în fiece dimineaţă de vară se aşterne roua, precum îi săruta mâinile mamei sale umezite de lacrimi. Acest copil al vremurilor crunte pentru Basarabia mereu cu privirea plapânda a văzut cum pasărea măiastră, adică limba noastră, zbătîndu-se de nenumărate ori în mîinile asupritorilor supraviețuiește și se înalță asupra tuturor nelegiuirilor și reușește să încalzească sufletele românilor, precum soarele pamântul. El a înțeles ca unul dintre puținii copii ai neamului, că o țară fără limbă e precum niște pui golași lipsiți de protecție paternă.
,,-Pui golasi cum stati în cuiburi
Fara plăpumioare ?
-Ne’nvelim cu ale mamei
Calde aripioare!”
Atît de multă bunătate și naivitate firească nu a mai nutrit-o nici un alt poet, prin versul simplu și profund comorile sale afişate pe hârtie își schimbă sensul o dată cu înaintarea în vârstă a cititorului. Această tactică de contemplare a durerii în versuri te fascinează prin niște adevăruri cunoscute de toți și întelese de puțini. Versul său este plin de muzicalitate, cine știe câți copii au adormit pe cântecele sale de leagăn… Sunt sigură că pe foarte mulți și posibil că unii nici până astăzi nu cunosc numele acestui izvor nesecat de inspirație. Ale sale sunt aceste gînduri minunate : ,,Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră, când nu va mai fi nici piatră, umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer –și nu vor mai fi nici copii atunci”… De aceea el ne-a lasat o mare comoară pe care trebuie s-o aplicăm doar cu scopuri nobile . 
Cât de frumos spune poetul…„Dragi feciori, pe-acest pământ, Nici eu veşnic nu mai sânt, Nu sânt veşnic, voi pleca, Unde voi mă veţi uita, Şi de unde nimenea Nu s-a mai intors cândva. V-am crescut, v-am ridicat, Mă pot duce, Mă pot duce împăcat. M-au pândit jivinele, M-a iubit si binele. Eu mă duc, copii cuminţi, N-am averi să le-mpărţiţi. Vă las numai visul meu care a trudit din greu. V-am crescut, v-am ridicat, Ma pot duce,… Va las dorul cel durut si nadejdea de la Prut. V-am crescut, v-am ridicat, Ma pot duce, Ma pot duce impacat.” Exprimându-şi cu mare pasiune dragostea de neam.
Poezia pentru copii a lui Grigore Vieru se identifică cu bucuriile şi „nefericirile” copilăriei înseşi, este, cu certitudine, mai mult decât o carte, ea capătă proporţiile unei mari şcoli, ale unui templu în care copiii sunt iniţiaţi în tainele cunoaşterii vieţii şi ale receptării frumosului artistic. Nu întâmplător poezia lui a fost tradusă în 14 limbi. Poeziile pentru copii ale lui Grigore Vieru au un vădit caracter educativ. Majoritatea lor dezvăluie capacităţile de pedagog înnăscut ale artistului. Prin catrenele sale pe care copiii le pot memoriza cu uşurinţă datorită ludicului şi muzicalităţii din ele, Vieru altoieşte în conştiinţa micilor cititori valori general-umane, respectul faţă de părinţi, dragostea pentru patrie şi pentru limba maternă. Important e că reuşeşte să facă acest lucru fără a fi plictisitor deloc, ba chiar mai jucăuş şi mai vesel decât, poate, toţi educatorii şi învăţătorii la un loc.  Grigore Vieru, posedând o artă deosebită a ludicului îi spune micului şi fidelului său cititor: ”Mama ne mângâie/Soarele luceşte/Soarele e unul/Mama una este”.
Frumuseţea plaiului natal este evocată, fără descrieri împovărătoare, în Satele Moldovei. Semnificativă în acest sens este poezia ”Satul meu” din Abecedarul copilăriei: ”Satul nostru-i mare tare,/Satul nostru capăt n-are./Până la bunicul Petru/Este cam vreun kilometru/Până la unchiul Andrei/Kilometri sunt vreo trei./Nu-i cunosc pe cei din vale,/Da-i salut pe toţi în cale . Poezia pentru copii a lui Grigore Vieru se identifică cu bucuriile şi „nefericirile” copilăriei înseşi, este, cu certitudine, mai mult decât o carte, ea capătă proporţiile unei mari şcoli, ale unui templu în care copiii sunt iniţiaţi în tainele cunoaşterii vieţii şi ale receptării frumosului artistic.

           Bibliografie:
1.   Marica, V. (2010). Grigore Vieru - Dimensiuni critice, Târgu Mureș, Editura ”Cezara Codruța Maricica”.
2.   Vieru, G. (1984). Scrieri alese, Chișinău, Editura Literatura artistică.
3.   Păunescu, A. (2008). Taina care mă apără, Iași, Editura Princeps Edit.
4.   Țigănuș, V. N. (2006). Grigore Vieru iluminat de poezie, Chișinău, Editura Universității din Chișinău. Bernea, E. (2002). Trilogie filosofică. Adevăr și cunoaștere. În căutarea unei definiții a omului. Cultura ca idee și formă, Cluj-Napoca, Editura Dacia.
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu