HUMĂ IOANA ADRIANA
Liceul Tehnologic ”Constantin Filipescu” Caracal, Olt
Calea de cunoaştere şi de înţelegere a
creaţiei unui scriitor începe, cu certitudine, de la studierea acesteia în
şcoală. Grigore Vieru nu este un răsfăţat în acest sens. Analiza manualelor
şcolare pentru treapta gimnazială demonstrează că, pe parcursul a cinci ani,
elevii studiază două (!) poezii vierene: Făptura mamei şi Mă rog.
În clasele de liceu situaţia relativ se remediază, având în vedere faptul că
elevii, mai ales în clasa a XII-a, conform curriculumului, pot studia
monografic creaţia lui Grigore Vieru. Din aceste considerente propunem mai jos
câteva perspective de interpretare / studiere a creaţiei poetului, urmate de un
şir de repere teoretice şi metodologice.Evident, Grigore Vieru a abordat
constant câteva teme esenţiale: mama, patria, graiul, iubirea, războiul,
copilăria, artistul şi creaţia. Cât priveşte tema mamei, este foarte dificil,
mai ales în scopuri didactice, de ales câteva opere reprezentative, deoarece
poezia despre mamă a lui Gr. Vieru reflectă atitudinea monografică a poetului
față de această ființă, printr-o abordare amplă, din diverse unghiuri de
vedere, organizate de M. Cimpoi în următoarea schemă accesibilă: „De la
ataşamentul afectiv, profund, dar ţinând de o esenţă autobiografică, ce cobora
viziunea pe un plan transparent al concretitudinii (Cântec cu acul, Autobiografică,
Cămăşile, Poem, Mama poetului), de la ritualicul
contemplat grav, dar fără patos imnic, manifestat în Cântece pentru mama,
până la Litanii pentru orgă, în ale căror accente patetic-tragice se
exprimă risipirea Întregului, Muma este pe rând şi, bineînţeles, în chip
amalgamat, prezenţă umană concretă, chip spiritual, simbol, mit” [1, p. 77-78].
Pornind de la această afirmaţie a criticului literar, profesorul de literatură
le va propune elevilor pentru interpretare şi analiză comparativă, cel puţin
patru poezii ale scriitorului (el poate recurge la activitatea în grup,
fiecăruia revenindu-i câte una, urmată de aceleaşi sarcini). Astfel, pentru
ipostaza de mamă reală, care i-a dat naştere şi l-a crescut, poate fi interpretată
poezia Cântec cu acul (grupul întâi), pentru cea de chip
spiritual – Făptura mamei (grupul al doilea), de simbol – Această
lună lină sau Izvorul mamei, sau Cine-i pasărea (grupul al
treilea), de mit - Cămăşile sau Mică baladă (grupul al patrulea).
Elevilor li se vor propune următoarele sarcini de rezolvat: „Identificaţi
cuvintele din câmpul lexical al substantivului mamă”, „Determinaţi dacă
mama este o prezenţă umană, un chip spiritual, un simbol, un mit”, „Relevaţi
atitudinea eului liric faţă de mamă”. În finalul acestei activităţi în grupuri,
urmată de discuţii pe marginea sarcinilor rezolvate, elevii, cu certitudine,
vor concluziona cu privire la cele patru ipostaze ale mamei, atestate în lirica
poetului. Profesorul nu va trece cu vederea motivele dominante, care contribuie
la tratarea temei în cauză: cămăşile, lacrimile, iarba, steaua, izvorul,
pasărea (atestate în aceste poezii), tăcerea, nesomnul, mâinile, părul, buzele
mamei etc. (prezente în alte opere, care pot fi propuse elevilor, de asemenea,
pentru activitatea în grup sau pentru acasă).
Tema patriei admite la fel interpretarea a cel puţin patru poezii, dat
fiind faptul că, în viziunea poetului, patria se identifică cu mama (Mamă tu
eşti), cu Moldova / pământul străbun (De la tine, Poem), cu
locul / satul naşterii (Casa părintească, Satul meu, Acasă),
cu personalităţile marcante ale neamului nostru şi nu în ultimul rând cu
oamenii acestui pământ, plugarului revenindu-i rolul principal (Legământ,
Iezii lui Creangă, Ascultând pe Enescu, Către plugar).
Menţionăm că, pe lângă identificarea de către elevi a viziunii scriitorului
asupra noţiunii de patrie, abordarea temei respective presupune şi descifrarea,
în cadrul orei de literatură, a trăirilor poetului: ataşamentul sufletesc faţă
de pământul ţării, faţă de casa părintească şi faţă de satul natal,
statornicia, reazemul, patetism adânc interiorizat, dorul, mândria, admiraţia,
nostalgia revenirii etc. Ca procedee de lucru pot servi:
a) Textul calchiat (Ex.: „Mamă, / Tu eşti patria mea! / Creştetul tău – /
................/, Ochii tăi – / ............./, Palmele tale –
/.............../, Inelul tău – /............../ Basmaua – / ........./”.
În acest caz elevii fie completează cu variantele lor spaţiile libere, fie
substituie substantivele ce denumesc părţi ale corpului / fiinţei umane cu
altele (ex.: paşii, gândurile, părul, ridurile, plânsul) atribuind fiecăruia un
element metaforic, ce face parte din noţiunea de patrie (ex.: Ridurile
tale – brazdele câmpiilor, plânsul tău – oftatul de veacuri al neamului).
b) Diagrama Venn: elevii, în urma discuţiilor pe marginea poeziei
descifrate, iniţial în grupuri, vor completa diagrama Venn, formulând concluzia
finală cu privire la viziunea poetului asupra conceptului de patrie, la stările
trăite de eul liric, la motivele prezente în poezie.
Tema iubirii, atestată în lirica poetului, presupune, cel puţin într-un
demers şcolar, elucidarea a două aspecte: care-i atitudinea lui Gr. Vieru faţă
de iubire şi care sunt ipostazele feminităţii în lirica lui erotică? În acest
scop profesorul le poate da din timp elevilor ca temă pentru acasă următoarea
sarcină: „Extrageţi din lirica poetului definiţiile iubirii şi ipostazele
feminităţii şi scrieţi-le în două coloane”. Rezolvarea sarcinii va arăta în
felul următor:
Definiţii ale iubirii: „Dragostea la începuturi / Se compune din săruturi (Cântec
în doi), Iubire – ram de rouă sfântă / Cânt unic...”, „Înconjurată de
lumină, / Tu însăţi din lumină vii” (Leac divin), „Ah, iubire, tu,
sfânto: / Cer hăituit” (Iubind), „Pe tine, vai, te-am cuprins, /
Fulger cumplit” etc.
Ipostaze ale femeii: „Făptură nelumească, / Rouă cerească (Femeie),
Oh, una ea de nu mi-i / Nici soarele nu-i unul”, „Mai mândră ca o lună” (De
dragoste), „Iar părul tău înrourat / Ca busuiocul / Sfinţeşte aerul de sus”
(Această ramură), „Drago! O, tee, / Dulce mireasă” (Acolo pe unde),
„Frumoasa mea, doar tu, doar tu – / Lumină stinsă din lumină” (Crezând că
mângâi), „Femeie, cu gura mai mare ca un Luceafăr” (Imn), „Trandafir
de purpur / La mijloc de noapte” (Inima ta) etc.
Având mai multe exemple extrase din opera poetului, elevii vor concluziona
destul de uşor că, în viziunea lui Vieru, iubirea poate fi un joc adolescentin,
dor, forţă asemenea stihiilor, vitalitate (fiinţare), leac divin, iar femeia
este taină a tainei naturii, stăpână a Marelui stăpân, lumină din lumina
stinsă, făptură nelumească.
Un alt aspect al poeziei erotice a lui Gr. Vieru îl constituie ipostazele
eului liric. Identificăm în foarte multe poezii ale poetului un eu care
trăieşte sentimentul că între el şi iubită nu mai este loc pentru mamă (Inel,
Pe drum alb, pe drum verde, Onomastică, Mama în casa noastră).
Din această stare de lucruri, din imposibilitatea de a împleti strâns de tot
cele două drumuri, alb şi verde, al mamei şi al iubitei, rezultă şi suferinţa
(„Din inel, din flori de tei, / Gălbioară, / Se tot uită-n ochii mei /
Suferinţa”). Totuşi dorul de iubită rămâne sentimentul definitoriu al liricii
erotice vierene. El este trăirea, „care duce spre esenţă, spre taină, deci spre
revelaţia contopirii cu Totul cosmic” [1, p. 51]. Eul liric îndrăgostit apare
în ipostaza unui tânăr Dumnezeu, care recreează iubirea într-un spaţiu asemenea
celui din timpul facerii lumii, a meşterului Manole, care, din dor şi iubire,
năruieşte zidul, eliberându-şi consoarta, a unui tânăr crai, ce „poartă a
toamnei coroană în flăcări”, a omului care cunoaşte deopotrivă fericirea şi
durerea, a bărbatului-soţ care admiră femeia şi în rolul ei de soţie-mamă.
Analizată şi din acest unghi, poezia erotică a lui Grigore Vieru le va
oferi elevilor posibilitatea de a surprinde un eu care încearcă să se
definească în raport cu sine (Iubind, Ah, cine ştie), cu iubita (Dacă),
cu mama (Alt cântec), cu lumea (Acum aştept).
Războiul al doilea mondial, consecinţele acestuia sunt evocate într-un şir
de poezii ale scriitorului. Menţionăm că acest flagel, în lirica lui
Gr. Vieru, este privit prin prisma copilului / fiului (Formular), a
mamei (Război), a invalizilor sau a celor căzuţi pe câmpul de luptă (Alt
cor al invalizilor de război), a elementelor naturii (Cântecul bradului).
Copilul / fiul trăieşte la maximum drama pierderii tatălui în război, mama
îndurerată se revoltă împotriva acestui seism, bradul refuză să fie transformat
într-un picior de lemn. Prin intermediul acestor metafore poetul condamnă
războiul, care răvăşeşte ordinea firească a existenţei. Pentru a-şi configura
viziunea, apelează la antiteză: alături de ghiulea, schijă, plumb, furtună,
apar insistent lumina, soarele, luna, pruncul, izvorul, iarba, floarea.
Propunându-le elevilor pentru comentariu una dintre poeziile
sus-menţionate, profesorul poate recurge, la etapa de sinteză; la metoda PRES.
Sarcina pe care trebuie s-o rezolve fiecare grup (şi în cazul de faţă fiecare
grup va avea una dintre poeziile respective) ar putea fi următoarea: „Precizaţi
ipostaza eului liric al poeziei şi determinaţi cum este resimţit războiul de
către acesta”. După ce vor fi completate posterele, în care sunt indicaţi paşii
ce trebuie respectaţi, ele vor fi afişate pe tablă, un reprezentant al fiecărui
grup va face explicaţiile de rigoare. Ulterior, în baza inscripţiilor din
postere, elevii vor formula concluzia generală cu privire la percepția viereană
asupra războiului. Mai jos propunem o mostră de poster completat:
P – În poezia Război, poetul îşi exprimă ideile şi sentimentele sub
o identitate străină şi anume sub cea a mamei, identificându-se, de fapt, cu
aceasta (lirica măştilor / a rolurilor). Războiul este resimţit de mamă (de
poet) ca aducător de moarte, ea (el) protestând împotriva sinistrului.
R – Războiul nimiceşte, ucide, transformă în scrum totul: lună, floare,
prunc, părul mamei, sărbătoare.
E – În text pot fi atestate mai multe imagini (golul scrumuit, părul
răzvrătit, părul viscolea bătea negru ca furtuna), care sugerează ideea de mai
sus. Totodată, un rol deosebit îl au formele verbului a fi: „era” (forma
afirmativă) şi „nu era” (forma negativă). Protestul mamei este sugerat de
simbolul „părul”, care „bătea negru ca furtuna”şi „viscolea” (metafore).
S – Atât raţionamentul, cât şi exemplele aduse confirmă opinia că, în
viziunea autorului, războiul este aducător de moarte.
Poezia pentru copii ocupă un loc important în lirica poetului, dovadă fiind
şi faptul că primele volume editate (Alarma, Muzicuţe, Făt-Frumos
şi curcubeul, Bună ziua, fulgilor!, Mulţumim pentru pace)
sunt dedicate, în exclusivitate, celor mici. Pe parcursul activităţii sale de
creaţie, Gr. Vieru a rămas fidel acestui cititor.
Copilul, jocul şi copilăria sunt trei dimensiuni care trebuie luate în
vedere pe parcursul studierii poeziei pentru copii a poetului. Distracţia,
amuzamentul (Troleibuzul), implicarea într-o acţiune (Ia-mă),
situaţia-limită în care apare copilul („Eu ridic în glumă mâna, / Autobuzul
pune frâna, / Acum trebuie să urc, / Însă unde să mă duc?”), dialogul dintre el
şi elementele naturii / vieţuitoarele universului mic (ghiocelul, valul,
albinuţa, furnica etc.) sunt caracteristici ale liricii vierene pentru copii.
Aşadar, profesorul le poate da elevilor, ca temă pentru acasă, să identifice în
lirica poetului (pentru a le uşura căutările, le va recomanda poezii concrete):
a) spaţiul de joc al copilului (grupul I); b) jocurile preferate de copil
(grupul al II-lea); c) ipostazele copilului (grupul al III-lea). Ulterior, în
urma unei dezbateri la lecţie / a unei conferinţe / licitaţii de idei etc.,
elevii vor formula concluziile de rigoare: a) natura este spaţiul ideal de joc
al copilului vierean; b) copilul din lirica poetului preferă să coloreze
căsuţele de melci, care i se par monotone, cerul, pentru ca să plouă roşu,
galben şi albastru, preferă să se joace cu ploaia, cu curcubeul, să răscolească
prin geanta mamei, să se joace cu păpuşa, să bată mingea, realizând că aceasta
e foarte cuminte, deoarece nu sparge niciun geam, să se joace cu degetele sale
etc.; c) el apare, de regulă, în ipostaza unui copil ascultător, dornic de a
cunoaşte lumea, trăind din plin frumoasa poveste a copilăriei, a unui copil
ce-şi iubeşte părinţii, plaiul.
Întrucât copilul lui Vieru este un participant activ la joc, este
binevenit, ca procedeu de lucru, în procesul studierii poeziilor respective,
jocul didactic. Cu atât mai mult cu cât, indiferent de vârstă, elevului îi
place să se joace. Mai ales la lecţie. Profesorul îi poate oferi această
ocazie. Formele prozodice (ritmul, rima), mijloacele poetice
(repetiţia-laitmotiv, inversiunea, interogaţia, figurile de stil), personajele
poeziilor etc. pot servi ca materie pentru iniţierea unor jocuri didactice. Printre
acestea: jocurile-exerciţii (restabilirea cuvintelor din rimă, a
cuvintelor-cheie omise, a replicilor din poeziile-dialog ale poetului,
alcătuirea unui catren, având ca imagine centrală personajul din poezia
viereană etc.), jocul figurilor de stil, aula Academiei etc. [2].
Condiţia artistului şi a operei de artă este dezbătută de Gr. Vieru în mai
multe poezii. Astfel, viziunea scriitorului, redată în Ars poetica,
sugerează că poetul-om poartă timpul curgător în sânge, încercând să-şi salveze
opera prin iubire. În acest fel artistul îşi scoate cântecul din tenebrele
morţii. Concomitent, Gr. Vieru consideră că durerea şi suferinţa contribuie la
naşterea artei adevărate, care, la rândul ei, va învinge moartea. Pe de altă
parte, artistul este cel care se identifică / trebuie să se identifice cu
însăşi fiinţa poeziei. Contopirea, din moment ce se realizează, „e în stare să
acţioneze magic asupra simţurilor şi imaginaţiei şi să readucă în planul
imediat al dorinţei fenomenele necesare actului poetic” [1, p. 147]. Abordând
tema respectivă, elevii vor fi antrenaţi şi în comentarea afirmaţiei lui Vieru:
„Poezia pentru maturi înseamnă, în cazul meu, aratul pe arşiţă într-un pământ
uscat. Poezia pentru copii este ploaia curată, care mă spală de colbul zilei,
mă înseninează şi mă întăreşte pentru plug” [4. p. 266].
Bibliografie
1. Mihai Cimpoi, Întoarcerea la izvoare, Literatura artistică,
Chişinău, 1985.
2. Constantin Şchiopu, Metodica predării literaturii române,
Chişinău, 2009.
3. Constantin Parfene, Teorie şi analiză literară, Editura
ştiinţifică, Bucureşti, 1993.
4. Grigore Vieru, Scrieri alese, Literatura artistică, Chişinău,
1984.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu