Cheţan Luminiţa Lucia, profesor învăţământ primar, gradul didactic I
Şcoala Gimnazială „Ioan Vlăduţiu” Luduş- Mureş
„ Poezia pentru maturi înseamnă, în cazul meu, aratul pe arşiţă într- un pământ uscat. Poezia pentru
copii este ploaia curată, care mă
spală de colbul zilei, mă înseninează şi mă
întăreşte pentru plug.”
Rezumat: Lucrarea de faţă se
doreşte a fi o picătură într-un ocean, un ocean al celor pe care îi puterm numi
patrioţi, cu adevărat patrioţi. Parafrazând un celebru citat, am putea afirma
că armele cu care marele poet şi-a
slujit ţara- cele două ţări nu au fost sabia ori buzduganul, ci cuvintele bine
potrivite, muzica, sensibilitatea, dragostea pentru oameni şi locuri dragi.
Grigore Vieru este echivalentul unui poet fructuos, mereu sensibil la freamătul
inimii şi la zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre. „Apostol al cuvântului şi adevărului, rege şi slugă a
poeziei”, Grigore Vieru poate fi considerat un dar pe care Dumnezeu l-a dat şi
Moldovei şi României, în aceeaşi măsură, tuturor celor care vorbesc şi simt
româneşte.
Un nume care produce emoţie
puternică, trăire firească, impusă de tot ceea ce trăim în viaţă- dragostea
pentru mama, copilăria, dragostea de ţară şi neam, copilăria: Grigore Vieru.
Poetul, omul, care a trăit departe de România, dar care a simţit româneşte: în
câteva cuvinte simple, poetul a reuşit să îşi spună cea mai mare dorinţă pe care
a nutrit-o o viaţă întreagă: „Dacă
visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec
Prutul''.
Poezia lui Grigore Vieru, la fel ca piesele muzicale scrise
pe versurile lui, rămâne nu doar în patrimoniul literaturii sau al muzicii din
Republica Moldova, ci și în memoria tuturor românilor, pentru că Vieru a fost
poetul român de dincolo de Prut pentru care „trecerea peste podul de flori a
fost cea mai mare bucurie.”
Imaginea marelui poet pare să vină din vechime, să
traveseze râuri de ani şi munţi de dorinţă, să fie comparată parcă cu cea a
unui dac de pe Columna lui Traian ''Singuratic, cu
plete lungi, romantice, cu capul puțin aplecat într-o parte, cu fața suptă,
ușor resemnată, cu privirile vii, curioase și neliniștite, cu vorba înceată,
moale, bine cumpănită, dar care poate căpăta tonuri aspre, biblice'', îl
descria academicianul Eugen Simion. Poezia lui a străbătut depărtările şi
astfel „cuvântul lui tună, ca să strălumineze
bolți, și plouă, pentru ca lanul să lege rod și mugurul să scoată frunze și
flori'', scria scriitorul Nicolae Dabija.
Versurile simple, pline însă de
învăţăminte, dezvăluie capacităţile de pedagog înnăscut ale poetului. Catrenele
uşor de memorat au o muzicalitate aparte; de altfel, poetul mărturisea că,
atunci când compunea versuri pentru copii, auzea şi muzica, pe care apoi o
comunica unui compozitor. Prin versurile sale, Grigore Vieru sădeşte în
conştiinţa micilor cititori ori ascultători evidente valori morale: respectul şi
dragostea pentru părinţi, iubirea pentru patrie şi limba maternă, respectul
pentru tot ce e pur şi curat; modalitatea prin care reuşeşte acest lucru este
una pe placul copiilor, poezia sa nu plictiseşte, versurile sale nu sunt doar
melodioase, ci sunt jucăuşe şi vesele. În cuvinte puţine, poetul pare să spună
tot ceea ce este important. Poate
experienţa sa de viaţă l-a ajutat să se apropie atât de mult de micii cititori;
copilăria grea, urmată de realizările sale datorate sârguinţei mai mult decât
talentului sunt sintetizate în celebrul citat: „Talentul numai a spus că mă
ajută, iar munca m-a ajutat”. Este, indirect,
un îndemn, de care generaţiile actuale ar trebui să ţină seama. Întreaga
viaţă a poetului este una demnă de prezentat copiilor. Greutăţile vieţii
constituie, de fapt, piatra de încercare a adevarătelor caractere. Copilăria
poetului este descrisă simplu în câteva rânduri: „M-am născut în 14 februarie
1935, din părinţi plugari, Eudochia şi Pavel, într-un sat frumos- Pererîta-
aşezat pe malul stâng al Prutului şi înconjurat din trei părţi de păduri....
Tatăl meu a murit când aveam jumate de an. Tatăl vitreg, cel care m-a crescur
şi el cum a putut, s-a pierdut în război. Copilăria mi-a fost desculţă. Dar nu
m-am jeluit de asta niciodată.” Poetul mărturiseşte şi secretul devenirii sale
ca poet: „ Poate că de la ritmul celor două mori muncitoare, care erau maşina
de cusut a mamei şi moara, am deprins ritmul poeziei...”
Mama, figura centrală a copilăriei,
este prezentă în multe dintre versurile
lui Grigore Vieru. Mama este exemplul sacrificiului suprem şi poetul
mărturisea: „ Mama nu a vrut să-şi lege viaţa de nimeni decât de noi: de mine
şi de sora mai mare, Sofia.” Mama, centrul universului, este asociată de poet
cu soarele, simbol al căldurii şi al luminii:
„Mama ne mângâie,
Soarele luceşte,
Soarele u unul,
Mama una este.”
(Mama)
Versurile sale îndeamnă, atât de
simplu şi frumos, ca nimeni, niciodată,
să nu îşi uite mama; astfel în poezia „Tu, iarbă, tot ai mamă?”, iarba cînd înverzeşte, floare cînd înfloreşte
ori steaua cînd se iveşte sunt îndemnate să îţi amintească de mama.
Poezia pentru copii ocupă un loc
important în lirica poetului; astfel, primele poezii: Albinuţa, Puişorii, Făt-Frumos şi curcubeul, Copilăria, La
şcoala iepuraşilor, Bună ziua, fulgilor! Mulţumim pentru pace, Băieţaşul din
ochii mamei, Prietenul sunt dedicate
celor mici. Tot ceea ce face copilul din lirica poetului Vieru este
frumos, pur, nevinovat- colorează
căsuţele melcilor, care i se par monotone, cerul, pentru ca ploaia să aibă
culori, se joacă cu ploaia, cu curcubeul, cu păpuşa, bate mingea, care e foarte
cuminte şi nu sparge niciun geam. Copilul e ascultător, cuminte, dornic să cunoască
lumea, trăieşte din plin cea mai frumoasă vârstă a vieţii- copilăria, îşi
iubeşte părinţii şi locurile natale, ţara, şi nu pentru că este bogată ori
frumoasă, ci pentru că este a lui. Versuri simple, cu o muzicalitate aparte, cu
mesaje atât de evidente! Însăşi biografia poetului este un exemplu pentru
copii. Apropiat de cei mici, iubit de cei mici, poetul a căutat întotdeauna să
se afle, aşa cum mărturisea, în preajma
copiilor: „Când nu mă prea înţeleg cu cei mari, fug la copii. Ei mă primesc
şi mă înţeleg întotdeauna”.
Versurile sale pot fi considerate
piatra de temelie a formării şi educării unui copil, „întâia şi cea mai
durabilă şcoală a adevăratelor valori, a omeniei şi a bunului-simţ”, ABC-ul
valorilor morale. Prin intermediul poeziilor pe care le-a creat, poetul a dorit
să cultive în sufletele micilor cititori bunătatea, omenia, puritatea
sufletului, frumuseţea inimii. Şi care vârstă, dacă nu cea a copilăriei, este
cea mai potrivită pentru a învăţa toate acestea? Grigore Vieru a înţeles mai
bine decât nimeni altul că toate aceste valori umane sunt cel mai bine şi mai
simplu de inoculat atâta timp cât inima iubeşte cu adevărat şi cugetul spune
doar adevăr şi, toate acestea se pot regăsi în inima unui copil. De altfel,
afirmaţia lui Nicolae Mătcaş „Prin versurile dedicate celor mici, Grigore Vieru
devine un adevărat povăţuitor al copiilor” nu face decât să întărească acest
lucru.
Chiar dacă în memoria poetului
copilăria a rămas însemnată de amintirea războiului şi a foametei, poezia sa,
rămasă testament pentru urmaşi reprezintă modalitatea prin care este arătată
frumuseţea lumii, a locurilor natale, „dulceaţa păcii,
care trebuie gustată cu plenitudinea sentimentului că e cel mai mare dar
pe care oamenii pot să şi-l fac lor înşişi”. Astfel, copiii pot afla prin
intermediul versurilor că pacea poate “aduce” pâinea albă făcută de mama, că
pot cânta duios din fluierele făcute de tata şi că, alături de familie, natura
participă cu cerul senin şi copacii înfloriţi la desăvârşirea frumuseţii.
“Mama pâine albă coace,
Noi zburdăm voios,
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.
Tata fluiere ne face,
Noi cântăm duios,
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.
Înfloresc în jur copacii,
Ceru-i luminos.
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.
(Mulţumim pentru pace)
Poetul spunea: ,,Copilăria e taina
dezvăluirii viitorului”. Copilul e cel care poate zămisli viitorul. Grigore
Vieru are încredere în copilul de azi, în puterea lui de a crea, de a păstra şi
făuri viitorul. Cuvintele sale demonstrază acest lucru: ,,Când nu va mai fi
zăpadă, copiii vor face un om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor
face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de
piatră, când nu va mai fi nici piatră, umbra unui om de cenuşă se va profila pe
cer - şi nu vor mai fi nici copii atunci...”
Bibliografie
1.
Vieru, Grigore, Taina care mă apără, Editura Princeps
Edit, Iaşi, 2008;
2.
www.ro Wikipedia.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu