Grigore Vieru, poetul român de dincolo de Prut




Sasu Ana-Maria, Profesor învățământ primar, gradul II, 
Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”

Marele poet, Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935 în Pererita, sat de pe malul stâng al Prutului. El face studiile primare și secundare în satul natal și apoi la Lipcani. Absolvă, în anul 1958, Facultatea de Filologie a Institutului „Ion Creangă" din Chișinău.
Debutează cu poezie în vremea studenției, iar în 1957 îi apare primul volum de versuri, intitulat sugestiv Alarma. Scrie multă poezie pentru copii, de asemenea este publicist, prozator, eseist, realizator de manuale școlare. Opera sa poetică este tradusă în limbile rusă, ucraineană, bielorusă, letonă, lituaniană, estonă, tadjică și turkmenă.
Versurile sale sunt cunoscute cititorilor din Bulgaria, Ungaria, Polonia, fosta Republică Democrată Germană, Finlanda, Franta și chiar în Statele Unite ale Americii. Operei sale, pătrunsă în manuale și antologii, i se consacră numeroase studii.
Grigore Vieru a contribuit esențial la dezvoltarea literaturii pentru copii, dintre multele sale cărți pentru cei mici evidențiindu-se în special cartea preșcolarului Albinuța
(1979; reeditată de nenumarate ori) și un Abecedar (1970, 1983, în colaborare cu Spiridon Vangheli).
A fost menționat cu Diploma de Onoare Andersen (1988), este laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1990) și membru-corespondent al Academiei Romane (1993).
Venind în literatură după moartea lui Stalin și după alte evenimente care au schimbat în bine starea din fosta Uniune Sovietică, format la școala literară a folclorului autohton, dotat cu un simt ales al cuvantului și al sunetului (în copilărie a cântat în cor și la diferite instrumente, fiind vecin și prieten cu vestitul lăutar Dumitru Blajinu), a înfăptuit în literatura româna de la est de Prut o adevărată revoluție. În locul istorisirilor plictisitoare despre prietenia copiilor de diferite naționalități, de spre necesitatea de a-și iubi fierbinte patria, în locul lozincilor rimate și al altor surogate care constituiau până atunci literatura moldovenească pentru copii , Grigore Vieru le spunea celor mici adevăruri mari în imagini aparent simple, adânc simțite și uțor memorabile, datorită semnificațiilor etice adânci: „Iedului îi cresc cornițe:/ două vârfuri de penițe!/ Și cu ele, ca băieții,/ iscălește toți pereții” sau „Sta purcelul jos în paie:/ Sunt murdar. Murdar de tot,/ Trebuie să-mi fac o baie... / Și s-a dus s-o faca-n glod.
În versurile sale, Vieru vorbește despre dor, pe care îl definește sugestiv „tot ce-i dor e neușor”. Acesta devine rana nestinsă, veșnică, generatoare de poezie, el „se suprapune autobiograficului, dându-i simplitatea eternă a vieții"(Victor Crăciun).
Mama este o altă constantă pe care o cântă în operele sale. Mama devine, după afirmatia criticului sus-citat, „ matricea și în același timp cheia întregii sale poezii". Este o mamă eternă, implicând și conștiința „rădăcinii de foc" sau „mama-graiul" - cum o mai numește poetul, și factorul generator de dăinuire. O altă constantă a liricii lui Vieru ar fi permanenta regăsire în spiritualitatea eminesciană, căreia îi conferă valoare de univers vital: „Eminescu este izvorul, ramul".
Alte motive poetice frecvente în creatia lui Grigore Vieru sunt: casa părintească, graiul străbun, meleagul natal, dragostea de țară.
Talentul viguros al scriitorului, grija lui permanentă față de arta cuvântului, atitudinea justă față de problemele vieții și alte asemenea calități și particularități ale creației lui Grigore Vieru au ridicat într-o mare măsură prestigiul poeziei noastre patriotice.
Se poate observa că o calitate distinctă a versurilor poetului este armonia perfectă. Versurile lui Grigore Vieru se cer puse pe muzică ori muzica pe ele, după cum se exprima poetul în poezia „Graiul”. Astfel, multe versuri de-ale sale au devenit cântece: Maria Mirabela, Dragă Otee, Pentru ea, Răsai, Eminescu, La mănăstirea Căpriana (Clopotul învierii), Lăsați-ne în legea noastră, Două lacrimi gemene (Chișinău și București), O serenadă, Melancolie, Ultima oră, Reaprindeți candela, Mi-e dor de tine, mamă, Codrul e frumos cu floare.
Viața marelui poet, Grigore Vieru, se curmă repede, pe 16 ianuarie 2009 suferă un accident de mașină, iar două zile mai târziu decedează la Spitalul de Urgență din Chișinău.
Poezia lui Grigore Vieru, la fel ca piesele muzicale scrise pe versurile lui, rămân nu doar în patrimoniul literaturii sau al muzicii din Republica Moldova, ci și în memoria tuturor românilor, pentru că Vieru a fost poetul român de dincolo de Prut.


Bibliografie:



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu