Grigore Vieru – poet al simțurilor românești




 Sichitiu Margareta, prof. lb. și lit. română, gradul I, 
Colegiul Tehnic Motru


                                                                                              E-atât de mare binele ce-aștept,
                                                                                              Că orice suferință îmi pare-o fericire!”


            Simbol al rezistenței și continuității prin cultură, al spiritului românesc în spațiul unic și unitar al poporului nostru de pe cele două maluri ale Prutului, poetul Grigore Vieru se naște la data de 14 februarie 1935, în localitatea Pererâta, dintr-un fost județ al României, în prezent județ al Republicii Moldova. Poetul însuși afirma: „Sunt născut pe malul stâng al Prutului, în preajma Cernăuților, vis-a-vis de Miorcanii lui Ion Pillat. Satele noastre - și-al meu Pererâta, și-al marelui poet - , sunt ca o comună mai mare despărțită de o apă; pe un mal se află părinții, pe celălalt – copiii lor, bătrâni și ei de-acum; pe un mal sora, pe celălalt fratele”.
            Grigore Vieru își petrece copilăria în satul său natal, alături de părinții săi, Pavel și Eudochia, până în 1950, când finalizează școala de șapte clase. Urmează apoi școala medie până în 1953, în orașul Lipscani, iar Facultatea de Filologie și Istorie de la Institutul Pedagogic Ion Creangă” din Chișinău, o absolvește în 1958.
Doi ani mai târziu se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba latină și limba română. În urma  căsătoriei este binecuvântat cu doi copii, Teodor și Călin.
Desfășoară activitate de redactor la revistele Nistru și  Cartea Moldovenească și colaborează cu editurile Lumina, Junimea, Albatros, Literatura artistică, Universul, unde își publică o mare parte din poeziile sale.
Debutează editorial încă din timpul facultății, cu o plachetă de versuri dedicată copiilor, Alarma. Culegeri din lirica și poezia pentru copii au apărut de-a lungul anilor în Franța, Rusia, Letonia, Ucraina, Lituania, Estonia, Georgia, Macedonia, Bulgaria, Belarus, etc.
De fapt, Grigore Vieru a fost, incontestabil, un poet de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei românești. Slovele sale ilustrează stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunțuri poetice armonioase și simple, sugestive și sincere. Putem spune că latura de cea mai autentică profunzime a poeziei lui Vieru, este aceea a responsabilității civice a scriitorului, a omului de cultură, care simte cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare cuvânt pe care îl rostește, adânc răspunzător de soarta neamului său, de destinul limbii în care s-a născut și în care respiră.
După cum sublinia Eugen Simion, „despre Grigore Vieru, am putea spune că e ultimul poet cu Basarabia în glas.
Poetul basarabean întrupează în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepție, și, în același timp, o impecabilă conștiință a națiunii sale. Simplă și limpede, de o înaltă inventivitate artististică, poezia viereană, destinată unui spectru larg de cititori din diferite clase sociale, captivează cititorul și trezește în el conștiința valorii imense a limbii.
Poet și un om mare de cultură, care a condus într-un fel destinul culturii basarabene, Vieru este un model al patriotismului. Dovada vie sunt poeziile închinate patriei-mamă.
Lecturând operele lui, în special pe cele sociale, ne dăm seama cât a suferit și cât a luptat pentru patrie acest poet. Dragostea față de ea l-a facut atât de rezistent la toate greutățile prin care a trecut.
O altă mare temă întâlnită în creația poetului o constituie dragostea față de mamă, ea devenind un simbol și o ființă ce deține un loc special și privilegiat în operele sale. Poezia sa educă, de la cel mai mic copil, dragostea, stima și meritul ce trebuie dat mamei. În unul dintre aforismele sale, Vieru spunea că mama este de neînlocuit: „nici chiar bunul Dumnezeu nu poate înlocui lipsa mamei, dar milostenia Lui se bucură și de atât: să fie Tată.”
Poezia viereană e un imn închinat mamei, o odă nepieritoare prin simplitatea clasică a stilului, prin imaginile cu adevărat surpinzătoare. Făptura mamei, ajunsă la capătul vieții trăite intens și plină de rosturi supreme, este ca un mit. Dăruită copiilor, muncii, binelui și frumosului, mama apare ca ceva sacru și aproape supranatural.
„Omul are un singur prieten – mama. Și un singur dușman – moartea. ”, afirma Grigore Vieru. Pentru poet, dar și pentru noi toți, mama nu este o persoană concretă, ea este un fenomen existențial, o valoare perenă, ca și curcubeul de pe cer ce nu aparține cuiva, ci lumii întregi, este ca și dragostea ce nu necesită explicații. De nimic altceva nu avea nevoie copilul Grigore Vieru, decât de dragostea mamei. Mama, făptura firavă care înglobează în sine o deosebită forță lăuntrică, ce o generează pe cea fizică. Mama este un titan obosit, care nu încetează să lupte, dar nu pentru sine, ci pentru copiii săi, pentru neam, pentru veșnicie. Mama – o icoană vie la care Grigore Vieru s-a închinat viața întreagă, ea fiindu-i și izvorul nesecat al inspirației sale, simbol ontologic al creației.
În subtextul mai multor poezii, mama se identifică cu patria: „mamă, tu ești patria mea!”. Astfel, Grigore Vieru îi conferă mamei o amploare deosebită, ea întruchipând patria, vigurozitatea și măreția ființei dragi. De fapt, toate cele trei ipostaze: mamă, femeie, patrie, se contopesc, devenind o unitate, un tot întreg spiritual.
Patriotismul lui Vieru se reflectă pregnant în poeziile sale, relevantă fiind poezia „Frumoasă-i limba noastra!”. Limba este o expresie a unor simțiri profunde și, totodată, un puternic liant între oameni: ”limba română este întâia graniță a țării mele, care trebuie păzită, apărată și fortificată”. Dacă a-ți iubi limba înseamnă un act de patriotism, suntem îndreptățiți să afirmăm că Grigore Vieru a fost un mare poet al țării întregite, al limbii române.
Popularitatea acestui poet a fost asigurată de simplitatea scrisului său. Astfel, pentru a fi apreciată la justa ei valoare, creația viereană trebuie privită în ansamblul și în contextul social-politic în care a fost plăsmuită. Căci pe Grigore Vieru, poetul, l-au născut realitățile perioadei postbelice. Sensurile profunde ale operei sale se regăsesc în viziunea noastră, în câteva momente cheie ce se desprind din creația sa, dar și din atitudinea pe care a manifestat-o față de cele mai importante valori ale existenței.
Poezia lui Vieru a contribuit la întemeierea identității. În fond, poetul exprimă vocea interioară a poporului său, voce care pe un segment de timp, în anii postbelci, a avut un diapazon redus. Tocmai de aceea, este tentat să creeze un univers primar având la bază sufletul popular,  prin intermediul căruia va releva conștiința de sine, precum și un anumit sentiment al solidarității umane, axat pe valorile simple ale vieții. Optimismul său dătător de libertate interioară, face posibilă armonia originară spre care tinde autorul, nutrind nostalgia limbajului primordial. De acolo, din sfera profundă a trăirii simple, aproape arhaice, din exilul interior, poetul, aflat în căutarea rădăcinilor strămoșești, se pronunță contra limbajului de lemn. Acesta este înlocuit de limbajul simțurilor, al simplității concepute ca un fir al Ariadnei, în măsură să înlesnească descoperirea drumului pierdut către strămoși, către rădăcini.
Limba română este folosită în poezia lui Grigore Vieru cu mare grijă, ca apa în timp de secetă. Sentimentalismul răscolitor din care cărțile poetului de dincolo de Prut, modul firesc în care poezia sa făcea atingere cu folclorul și, mai ales, gravitatea cu care era folosită limba română, creează impresia redescoperirii adevăratei poezii.
Poetul de dincolo de Prut servește, o viață de om, cu dăruire poezia. Contemporan cu noi, el este și un exponent al ideilor dominante în conștiința noastră națională, pe care le exprimă artistic și le îmbogățește cu sufletul său. E un poet fructuos, mereu sensibil la freamătul inimii și la zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre. Un cuvânt despre poetul Grigore Vieru produce emoție, trăire firească, impusă dincolo de toate ce se produc în viață. Împreună cu alți creatori iluștri, reprezintă o școală poetică în care poezia este chiar viața și sufletul omului.


Bibliografie
1.      Călinescu, G. Istoria literaturii române de la origini până în prezent. București, 1982.
2.       Simion Eugen, Grigore Vieru – un poet cu lira-n lacrimi. Caiete critice nr. 1-3, 1994.
3.      Manolescu, Nicolae, Mamă, tu ești patria mea. România literară, București, nr. 5, 1989.
4.      Băileșteanu, Gănuș, Grigore Vieru: Omul și poetul. București, Editura Iriana, 1995.
5.      Dolgan, Mihail, Grigore Vieru, adevăratul. Chișinău, 2003.
6.      Micu, Dumitru, Istoria literaturii române: de la creația populară la postmodernism. București, editura SAECULUM I.O. 2000.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu