Brînzan Marina-Violeta, prof. pt.
înv. primar, gr. Did. I,
Şc. Gim. ,, Gh. Magheru ,,, Caracal, jud. Olt
Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935 în
satul Pererîta, în familia lui Pavel şi Eudochia Vieru. A absolvit şcoala de 7
clase din satul natal în anul 1950 apoi urmează şcoala medie din Lipcani pe
care o termină în 1953. În 1957- student fiind- debutează editorial pe o
plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica
literară. După absolvirea Facultăţii de Filologie şi Istorie din Chişinău se
angajează redactor la revista pentru copii Scânteia Leninistă actualmente Noi. În 1960 se angajează redactor la revista
Nistru , actualmente Basarabia, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi-
aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de
limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a dedicat
întreaga viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsând postertăţii o operă
monumentală, de o muzicalitate şi o frumuseţe rară. De o sensibilitate mare,
poetul dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al
locurilor natatle, al izvorului, al naturii şi al lucrurilor sfinte- acesta
este poetul Grigore Vieru, sufletul Basarabiei. Chiar dacă fizic nu mai e
printre noi el trăieşte prin poeziile sale, prin frumosul semănat în inimile
copiilor. A fost, este şi va rămâne stâlpul de rezistenţă al culturii
naţionale.Frumosul poartă astăzi numele lui: cerul cu stelele,, al străvechii
slave bucium, ochii măicuţeicare ne sunt aproape iubind şi apărându-ne.
Ajungând să poată reda istoria neamului prin poezie, apărând ceea ce e al său
prin poezie şi strigându-l pe Dumnezeu tot prin poezie- toate acestea fac din
domnul Grigore Vieru un poet ales. Aşa a fost el: poet al neamului, care a
ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvinte precum grai, mamă, patrie, iubire
şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre. Acest om sensibil, delicat, cu
suflet de copil a trăit în limba română ducând pe umerii săi firavi crucea
neamului nostru spre un viitor mai bun. Visul său de a ne uni prin cuvânt, prin
bunătate şi iubire de aproape pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii
din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc,
apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea
unei iubiri. Ne mândrim mult cu domnul Grigore Vieru iar moştenirea lăsată de
dumnealui va fi admirată de multe generaţii.
Poetul Grigore Vieru a fost fără îndoială o voce
singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti.
Versurile sale au ilustrat, într-un regim al excelenţei rostirii lirice, stări
de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri poetice armonioase şi
limpezi , sugestive şi sincere. Nu e nimic strident în lirica acestui poet,
nimic evaziv sau fals. Versurile lui se înscriu într-un program literar ce are
ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia
într-o ţară în care s-a refuzat ani la rând dreptul la cetăţenie al acestei
limbi. Recursul la sentimentul patriotic autentic, starea de sinceră şi ardentă
implicare cetăţenească în destinul propriei patrii, toate acestea au
reprezentat imperative imediate ale creaţiilor sale, cărora poetul li s-a
dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi credinţă. Cărţi precum Numele tău, Un
verde ne vede, Izvorul şi clipa, Cel care sunt, Rugăciune pentru mama, etc.,
rămân repere fundamentale ale poeziei româneşti de azi. Latura
de cea mai autentică profunzime a poeziei lui Grigore Vieru este aceea
a responsabilităţii civice a scriitorului, a omului de cultură care se
simte cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare cuvânt pe care îl rosteşte,
responsabil de soarta neamului său, de destinul limbii în care s-a născut şi în
care respiră. Eugen Simion subliniază că despre Grigore Vieru am putea spune că
este ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet al tribului
său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului său. Un
poet elegiac dar, în ciuda fragilităţii înfăţişării sale şi a vocii sale- moi şi stinse, menite
parcă să şoptească o rugăciune, nu să pronunţe propoziţii aspre ca vechii
profeţi- un poet dârz, un cuget tare, un spirit incoruptibil.Mulţi i-au înţeles
stilul şi mesajul, alţii i-au reproşat
mereu faptul că nu este un poet postmodern. Judecată rea. Vieru nu putea fi
post modern pentru că, spune chiar el, s-a născut şi acrescut într-o istorie
imposibilă şi când a început să scrie şi-a dat seama că publicul său aşteaptă
altceva de la el. Ceva esenţial, spus limpede, ceva despre suferinţele şi
bucuriile naţiei sale, atâtea câte sunt. În aceste circumstanţe poemul nu poate
fi o zbenguială a cuvintelor..,,
Grigore Vieru întrupează în ansamblul literaturii
române destinul unui scriitor cu o
înzestrare spirituală de excepţie şi în acelaşi timp o impecabilă conştiinţă a
naţiunii sale. Mulţi compozitori basarabeni se
inspirau de poezia lui Grigore Vieru -culegeri de cântece "Poftim de
intraţi", "Cine crede" ş.a.. Grigore Vieru însuşi este autor al
unor melodii de cântece pentru copii :"Să
creşti mare" ş.a., dar cea mai fecundă era colaborarea lui cu
compozitoare Iulia Ţibulschi -culegeri "Soare,
soare", "Clopoţeii",
"Stea-stea, logostea",
"Ramule-neamule", "Cîntînd cu iubire" ş.a.).Pe 16 ianuarie 2009 Vieru a suferit un grav accident de circulaţie şi
a fost internat la Spitalul
de Urgenţă din Chişinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu
politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală,
traumatism toracic închis, contuzia cordului şi a plămânilor şi contuzia organelor abdominale, având şanse
minime de supravieţuire. Accidentul rutier a avut loc în noaptea
de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chişinău–Hînceşti–Cimişlia–Basarabeasca. La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu,
artist emerit al Republicii Moldova şi director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chişinău, aflat într-o stare mai uşoară. A încetat din viaţă pe data de 18 ianuarie a aceluiaşi an, la exact două zile după accident
în Spitalul de
Urgenţă din Chişinău, în
urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.
Grigore Vieru a fost
înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chişinău, în cimitirul central din strada
Armeană. La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni, diviziile lui Grigore Vieru,
cum le-a denumit profesorul Dan Dungaciu într-un articol. Chişinăul nu mai
cunoscuse funeralii de asemenea proporţii de la înmormântarea soţilor Doina şi Ion Aldea
Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu
în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ţinând un moment de
reculegere. Acesta este Grigore Vieru , poetul care o viaţă de
om a servit cu dăruire poezia. Contemporan cu noi, el este un exponent al
ideilor dominante în conştiinţa noastră naţională pe care le exprimă artistic
şi le îmbogăţeşte cu sufletul său. E un poet fructuos, mereu sensibil la
freamătul inimii şi la zbuciumul
timpului, e poetul epocii noastre.
Un cuvânt despre domnul Grigore Vioer produce
emoţie, trăire firească impusă dincolo de toate ce se produc în viaţă împreună
cu alţi creatori iluştri, reprezintă o şcoală poetică în care poezia este chiar
viaţa şi sufletul omului.
BIBLIOGRAFIE:
2.
Grigore Vieru.Taina care
mă apără. Iaşi, Ed. Princeps Edit.2008
4.
Grigore Vieru, Acum şi
în veac, Editura Litersa, ediţia a III-a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu