Apel umanitar
Cu un SMS la 8824,
oricine poate oferi cel mai preţios dar doamnei profesor Ştefania Albu: minute
de viaţă
Început de școală
Și anul acesta școlile au început ca de obicei, cu
zarvă, cu bucurie și cu emoție. Dar doamna prof. Ștefania Albu de la LTAS
„Victor Slăvescu” din Ploiești nu mai poate întâmpina acest început de an
școlar de la catedră, printre glasuri entuziaste de elevi, cataloage noi și
buchete de flori. Din octombrie 2014, doamna profesor de matematică a primit un
diagnostic fulgerător: cancer de sân cu metastaze axiale, pulmonare, osoase,
mediastinale. Boala a răvășit firul unei vieți, dar a și scos la lumină
esențialul unei prezențe: dragostea și sacrificiul.
Firul unei vieți
Ștefania Albu s-a dăruit întotdeauna ca o prezență
în care fragilitatea și tăria se întâlnesc și se împletesc, parcă spre a
mărturisi condiția făpturii umane, dar și frumusețea lăuntrică a feminității ce
tinde spre desăvârșire. Mamă a doi copii, profesor de matematică exemplar,
capabil să ofere elevilor zeci de ore de pregătire gratuită în școală, director
de școală pentru o vreme, arătând verticalitate, integritate, seriozitate,
coleg de cancelarie înțelegător și generos, șef de catedră dedicat, diriginte
și părinte sufletesc pentru generații întregi de elevi, care o poartă și astăzi
în suflet, Ștefania Albu și-a înțeles dintotdeauna viața ca o dovadă de
dragoste pentru cei pe care i-a întâlnit și i-a format.
Încercarea
Dar a sosit cancerul, ca o încercare deopotrivă a
fragilității și a tăriei acestei prezențe. Au început lungi și epuizante
ședințe de chimioterapie, aducând după sine efecte secundare din ce în ce mai
severe. A sosit avalanșa unor termeni medicali prea puțin încurajatori: tipul
cancerului, triplu negativ, care nu permite nici un tratament pe bază
hormonală, rata de înmulțire a celulei tumorale, extrem de ridicată, de 80%, și
o mulțime de diagnostice secundare care trădau, rând pe rând, slăbirea
organismului. Dar sufletul ei a asumat toate acestea cu credință și cu răbdare.
Știind ca Maica Domnului, Sfântul Nectarie și Sfântul Efrem cel nou o însoțesc,
o călăuzesc și îi alină suferința.
Noul tratament
Cu ajutorul lui Dumnezeu și din dragostea oamenilor
cu suflet mare și inimă deschisă către suferință, doamna profesor a ajuns la
clinica Dr. Burzynski din Houston, Texas. Din iunie 2015, Ștefania Albu a
primit un nou regim de tratament, complex, țintit, personalizat, ce include un
medicament care nu este disponibil pe piața românească și trebuie cumpărat din
America. Pentru a acoperi necesarul pentru un an din acest medicament
(fenilbutirat de sodiu), este însă nevoie de o sumă uriașă: 54.000 USD.
SMS-ul salvator
Pentru a strânge această sumă, Ștefania Albu a
primit în dar, cu sprijinul Asociației M.A.M.E., un număr de SMS: 8824.
Cu fiecare SMS trimis la 8824 între 15 septembrie și 15 octombrie 2015, îi
dăruiți doamnei profesor Albu 2 Euro pentru continuarea tratamentului său. Îi
oferiți cel mai prețios dar: 20 de minute de viață.
Dar timpul este foarte scurt.
Căci nu avem decât o lună la dispoziție, prima lună
de școală: 15 septembrie – 15 octombrie 2015. O lună pentru a
strânge un an întreg din minutele de viață care se adună, ca firele de nisip,
în clepsidra deschisă odată cu numărul de donații 8824. O lună pentru a salva
viața doamnei profesor Ștefania Albu, donând 2 euro și dăruind 20 de minute de
viață. Este luna în care doamna profesor ar fi primit flori. Este luna în care
îi puteți oferi minute de viață…
Donațiile dumneavoastră sunt binevenite și în
contul deschis pe numele Ștefania Albu la BRD (Sucursala Brătianu), cu
numărul : RO09BRDE410SV42702914100. Nu vă îndoiți că orice dar și
orice gest frumos se transformă în sufletul doamnei profesoare în speranță,
dragoste și forță de viață!
Mai multe detalii despre campania umanitară „Minute
de viață” se găsesc la: daruinddiniubire.wordpress.com.
Trimiteți un SMS la 8824! Împreună
îi putem dărui timp prețios unui om extraordinar!
Dumnezeu să vă binecuvânteze gândul frumos și fapta cea
bună!
Bucurii simple care aprind dorul de viaţă
GRIGORE VIERU
sau
Bucurii simple
care aprind dorul de viaţă
Profesor Zăicescu Laura-Gilda
Liceul cu Program Sportiv Botoşani
Poet autentic al tuturor românilor
şi nu doar al Moldovei, GRIGORE VIERU a preferat comunicarea deschisă, colocvială,
sentimentală cu cititorul. În general, înclină spre o poezie a preaplinului
emotiv (,,O poezie trebuie să fie multă.
Dacă-i multă, e şi frumoasă”). Este
poetul care a sacralizat copilăria, maternitatea, bucuriile simple, ca şi
suferinţa ce se uită în ochii lui.
Grigore Vieru cultivă perseverent
o estetică a ,, reazemului” moral, pe care i-l oferă
pamântul, natura, cerul şi
frumuseţile acestora. Însă un capitol aparte în creaţia sa îl constituie
poezia de inspiraţie naţională
şi socială pe
linia tradiţională Mihai Eminescu
- Vasile Alecsandri - George Coşbuc - Alexe Mateevici - Octavian Goga,
poezia-strigăt existenţial,
oracular-mesianică sau înverşunat-pamfletară.
În Scurtă istorie a literaturii
române, Dumitru Micu susţine
individualizarea poetului: ,,Ce diferenţiază
logosul lui Grigore Vieru, conferindu-i un
prestigiu special în contextul liric republican, e o anume
densitate, o tensiune, o notă de dramatism interiorizat, contrapunctate
de melancolii liniştite, dulci, şi de
gingăşii. Tonalităţile în care se
comunică aceste stări variază, natural,
de la o piesă la alta, nu însă
fără o mai mare frecvenţă a unora, îndeosebi a celor de rezonanţă blagiană, identificabile în
unele dintre versurile cele
mai izbutite:
,,O, mamă, / Dacă ochii tăi s-ar deschide
în zori / Şi ai
învia pentru o
clipă din morţi, / Cred
că tot în vârful
picioarelor / Ai umbla/
Ca să nu-mi
tulburi somnul.” (A venit
toamna)
,, Mama
intră-n mare. / Asfinţire lină. /
Sfintei mari întinderi / Cuvios
se-nchină.” (Cutremur)
Poeziile lui
Grigore Vieru se
caracterizează prin duioşie,
este evident dorul de mamă,
de spaţiu sacru al satului,
al ţării natale, însă, pe lângă tonul tânguitor, descoperom un sentiment
de responsabilitate :el foloseşte verbele
la persoana întâi, dar se
exprimă în numele unei
întregi colectivităţi
condamnate la înstrăinare.
Cât de
evident ne arată Alex. Ştefănescu rostul
lui Grigore Vieru pentru
noi, pentru români :,, Cine doreşte să
afle ce au păţit românii
din Basarabia în
perioada în care s-au
aflat sub stăpânire sovietică
trebuie să citească
studii de istorie.
Cine doreşte însă
să afle ce au simţit
românii din Basarabia în
aceeaşi perioadă trebuie
să citească poezie
lui Grigore Vieru. [...] Fragil, copilăros, cu vocea zugrumată de un
început de plâns, el îşi afirmă, totuşi, în poezie
o atitudine de
bărbat. Chiar şi poeziile
lui cele mai tandru-jucăuşe sună
ca un imn:
,,Pe ramul verde tace / O
pasăre măiastră, / Cu drag şi
cu mirare / Ascultă limba
noastră..”
( Frumoasă-i
limba noastră )
În concepţia
lui Grigore Vieru, o bogăţie fără
de preţ a omului şi a
poporului din care el face
parte este graiul matern,
parte componentă a
specificului naţional. Una dintre
cele mai cunoscute poezii, În limba ta, îi defineşte acest
crez :
,, În aceeaşi limbă / Toată
lumea plânge, / În aceeaşi limbă / Râde
un pământ,”
dar,
totodată, leagă graiul matern
de trăirile profunde ale omului :
,, Doar în limba ta / Durerea
poţi s-o mângâi, / Iar
bucuria / S-o preschimbi în cânt.”
Poetul susţine
superioritatea limbii prin
asemănare cu spiritul matern inefabil :
,, În limba ta / Ti-e dor de mama
/ Şi vinul e mai vin, / Şi prânzul
e mai prânz. / Şi doar în limba ta / Poţi râde singur, / Şi doar în limba ta / Te poţi
opri din plâns ...”
Impresionantă este însă
şi considerarea limbii
materne drept stare de suflet,
expresie surprinzătoare, plină de semnificaţii
adânci şi sfinte :
,,Iar când nu poţi / Nici plânge şi nici
râde, / Când nu poţi mângâia / Şi nici cânta, / Cu-al tău pământ, /
Cu cerul
tău în faţă, / Tu taci atunce /
Tot în
limba ta...”
Conştient de
valorile perene – cele spirituale -, Grigore Vieru se
confesează sincer, adresând
o rugăminte civiincioasă, un testament urmaşilor, o contopire cu zestrea ce-o
păstrăm de la marele poet
naţional. În fiecare vers se simte
veneraţia faţă de Mihai Eminescu. O poezie care nu admite nici metafora, dar nici ambiguitatea este ca o revărsare
firească a sentimentelor de
iubire atât pentru
poetul preţuit, cât şi pentru
urmaşul demn:
,, Lui Mihai
Eminescu / Ştiu : cândva, la miez de noapte, / Ori la răsărit de Soare, / Stinge-mi-s-or ochii
mie / Tot deasupra cărţii Sale. / Am s-ajung atunce,
poate, / La mijlocul ei aproape. /
Ci să nu închideţi cartea / Ca pe recile-mi pleoape. / S-o lăsaţi aşa deschisă,
/ Ca băiatul meu ori fata / Să citească
mai departe / Ce n-a
dovedit nici tata. / Iar de
n-au s-auză dânşii / Al
străvechii slove bucium, / Aşezaţi-mi-o
ca pernă / Cu toţi codrii ei
de zbucium.” ( Legământ)
Limba română, se observă, este
folosită de poet cu mare
grijă, ca apa în timp de secetă,
aşa cum Alex. Ştefănescu numeşte arta
lui poetică.
Este
clar că emoţia trăită de cititori la lectura textului este
intensifictă şi de gândul
că mesajul în limba română
vine dintr-un fragment al
României pierdut în împrejurimile celui de-al Doilea
Război Mondial şi supus decenii
la rând unei rusificări forţate.
Deşi
facilă la receptare, poezia lui
Grigore Vieru nu presupune o expresivitate involuntară, ci, dimpotivă, o tehnică
a simplităţii de un mare rafinament, constând în activarea
duioşiei prin construcţii
şlefuite sau trecute prin
graiul vechi, plin de
savoare sacră, din care s-a hrănit
însuşi Eminescu.
Este posibil ca, uneori, receptarea
critică a poeziei lui
Grigore Vieru să fie afectată
de prejudecăţi – politice sau
estetice. Consensul cu
aspiraţiile naţionale nu a diminuat, ci, dimpotrivă, a dat amploare
dimensiunii valorice a operei
lui Grigore Vieru; se remarcă, înainte de toate, personalitatea poetului, capacitatea lui de a
emoţiona, indiferent de
tehnica pe care
o foloseşte.
De fapt, ca oricare mare poet,
Grigore Vieru şi-a exprimat
concepţia despre creaţie
şi despre creator în două
poezii intitulate identic, Ars
poetica.
Într-una, esnţialul creaţiei este
cuprins alegoric în ,,statuia” cioplită
pe întuneric şi nu în ,,pietroaiele” din
jur pe care se
grăbesc unii dimineaţa
să le vadă.
În
cealaltă, viziunea este una
parabolică, evidenţiind forţa creaţiei,
puterea clădită pe jertfă care
învinge timpul, devenind eternitate:
,,Merg eu dimineaţa, în frunte[...] / Vino moarte din
urmă / Cu spicele roşii în braţe / Ale
sângelui meu [...] / Şi toţi
suntem luminaţi / De-o bucurie neînţeleasă.”
Efectul plăsmuirii
poeziei de către poetul Grigore Vieru
este chiar această ,, luminare”
invocată în creaţia
sa, luminare pe care până
azi o simţim, o trăim
şi, la lectura versurilor
sale – este drept - ,,o bucurie neînţeleasă” ne cuprinde.
Şi rostul poeziei
acesta este: de a ne copleşi,
de a ne
contamina de starea propriului
ei creator. Este cu atât
mai încurajator pentru
noi să redescoperim
în viziunea poetului
Grigore Vieru atitudinea ciobanului mioritic, demnitatea
existenţială a omului
din popor:
,,Nu am, moarte, cu tine nimic, / Eu nici măcar nu
te urăsc. / Vei fi mare
tu, eu voi fi mic, /
Dar numai din propria-mi
viaţă trăiesc.” ( Nu am,
moarte, cu tine nimic...)
Învingătoare este însă vitalitatea,
autorul elogiind semnele
dăinuirii omului pe
pământ într-o poezie
de referinţă, Metafora :
,, Îmi arunc în
apă copiii, / În adânca,
strălimpedea / Apă a graiului / Să
văd cum înoată[...] / Bucurii simple / Dar
care dorul de
viaţă-mi aprind. / Şi nu există
moarte! [...]”
Bibliografie:
*coord.Colesniuc,
Iurie, Literatura română.
Dicţionar-antologie de istorie şi teorie
Literară (pp.508-514), Ed.Museum, 2000,
Chişinău
*Micu, Dumitru, Scurtă istorie a
literaturii române
Bucureşti, 1995
*Ştefănescu, Alex., La o
nouă lectură: Grigore Vieru
în România literară,, Nr.38,2000
Mama-simbol sacru în opera lui Grigore Vieru
„Mama este începutul tuturor începuturilor.”
Grigore Vieru
Şcoala Gimnazială "Aristotel Crîşmaru" Drăguseni Prof. Daniela Nechita
Prof. Prisacaru Ana-Maria
Poetul român, Grigore Vieru a fost membru corespondent al Academiei Române. S-a născut și a activat în Republica Moldova devenind un simbol al valorilor şi unității românești, fiind strâns legat de ambele maluri ale Prutului.
Tematica lui Grigore Vieru este aparent simplă dar în același timp foarte profundă. A scris poezii despre mamă, natură, sat, poezii cu caracter social, abordând de asemenea valorile și tradițiile românești.
Însă simbolistica mamei este foarte bogată în opera sa.Grigore Vieru a cultivat în poeziile sale stima şi dragostea faţă de mamă. Ea devine un simbol şi o fiinţă ce deţine un loc special şi priveligiat în operele sale. Poezia sa educă, de la cel mai mic copil, dragostea, stima şi meritul ce trebuie acordat mamei. În unul din aforismele sale, poetul spunea că mama este de neînlocuit (“Nici chiar bunul Dumnezeu nu poate înlocui lipsa mamei, dar milostenia Lui, se bucură şi de atât: să fie Tată.”)
A trăit fără tată iar mama sa a jucat un rol dublu în viața poetului. De aceea, pentru autor mama a reprezentat infinitul. A văzut-o mereu plină de griji, cu povara vieții în spate dar cu toate acestea plină de noi puteri magice ce renășteau. Poetul se minuna adeseade voința și puterea părintelui, dar nu-și manifesta bucuria ascunsă și nedefinită, pentru a nu o supăra. Această forță interioară a mamei îl determina să suporte mai ușor neajunsurile de toate felurile.
Grigore Vieru o vede pe mama sa în antiteză. Uneori o descrie puternică, neînvinsă de vijeliile sorţii, iar uneori slabă, firavă: „ Mama mea viaţa întreagă/ A trăit fără bărbat/ Singuri prea eram în casă/ Ploi cu grindină când bat”. Din aceste versuri reiese că mama și fiul erau dependenți emoțional avându-se doar unul pe altul.Mama îi lua toate grijile asupra sa, asupra ființei sale, jertfindu-se astfel pentru copilul său. Singurătatea exprimatăsi neajutorarea au gravat în sufletul poetului răni adânci.
Alteori,autorul o vede pe mama cea mai mică si mai firavă ființă, ce poate exista: „Uşoară, maică, uşoară,/ C-ai putea să mergi călcând/ pe seminţele ce zboară,/ Între ceruri şi pământ.” Pentru marele poet mama reprezintă cel mai frumos lucru, ceva mirific, minunat, plăcut la atingere, ireal, de neînchipuit. Mama e contopită cu Universul, infinitul și nu are nici o limită în acțiunile și gândurile autorului.Ea dă naștere la două lumi: imaginară și reală- cerul și pământul- devenind omniprezentă în acestea.
Patria și Mama sunt două elemente fără de care opera lui Vieru nu ar fi existat. Mama este pentru el eînsăși Patria: „Mama/ Tu eşti patria mea/ Creştetul tău, vârful muntelui/ Acoperit de nea/ Ochii tăi-mări albastre/ palmele tale-arăturile noastre”. Autorul le iubește deopotrivă pe amândouă.Frumusețile țări se contopesc și se identifică cu cele ale mamei neputând fi separate. Puterea mamei e mare ,copleșitoare și infinită în opera lui Vieru. Însă este o forță veselă şi liberă. „De-ntârzie-n primăvară/ Să vină ciocârlia/ Aruncă-ţi inima-n ceruri/ Şi-nveseleşte glia”. Sufletul cald și blând al mamei,este asemănat cu frumusețea unei ciocârlii menite să aducă bucurie și lumină în inimile înghețate de tristețe și întuneric.
Poetul îi atribuie sfințenie mamei sale, o divinizează asemeni unei icoane.Ea reprezintă un simbol sacru pentru autor datorită sufletului curat și purificator. Emană credință și încredere tuturor celor pe care îi înconjoară.Are imensa putere de a schimba gânduri și simțăminte . Acestei ființe minunate i se atribuie meritul de păstrare și perpetuare a credinței în puterea divină. Mama este prezentă în conștiința și duhul fiecărei persoane datorită faptelor mărete , pe care le-a făcut și pe care va continua să le mai facă.
În operele sale mama lui Grigore Vieru nu este doar a sa. Prin persoana părintelui său,poetul a reprezentat toate mamele sau toate femeile ce pot deveni, atribuindu-le acest cuvânt sfânt și plin de har: ,,Mama”. Autorul dorește să transmită că orice mamă are forța de a da viață,de a oferi viitorul din trupul său. Dumnezeu i-a dat puterea de a-și iubi necondiționat copiii, iar mama fără dragoste de copii e ca cerul fără stele. Ea și-a luat răspunderea de a duce pe umerii ei atât de fragezi, dar totodată puternici, greutatea acestei lumi atât de diferită,complicată și . În lumea poetului Vieru,mama rămâne femeia cu lacrimi în ochi,cu chipul de o frumusețe divină și suflet sfânt și curat.
Mama a fost, este și va rămâne centrul creației vierene.Ea reprezintă pilonul principal pe care se sprijină întreaga capodoperă a marelui poet.De la acest cuvânt magic pornesc toate gândurile autorului și tot ele reprezintă întreaga ființă a acestuia. Mama a reprezentat tot ce e mai sacru pentru poet. “Grigore Vieru a scris poate cele mai frumoase poezii despre mamă” (ImantZiedonis, Letonia)
“Despre poetul Grigore Vieru se poate vorbi sub aspectul diferitelor arte a cuvintelor şi mai ales în această împerechere firească – mama, graiul. Cele mai vechi cuvinte, pe care cu atâta talent le-a redescoperit G. Vieru. ” (Ion Vatamanu)
Bibliografie :
1. G. Călinescu – ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti, 1982”.
2. Grigore Vieru – “ Biblioteca școlarului.Aprecieri critice”
3. Ion Ciocanu – “ Literatura romana contemporana din Republica Moldova, Chisinau1999
Abonați-vă la:
Postări (Atom)