Grigore Vieru –poet și eseist

Andrei Teodor, profesor pentru învățământul primar, gradul didactic I, Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani

Un chip blând, o minte strălucită, un om bun şi iubitor de oameni, iubitor de ţară. Aşa era Grigore Vieru, poetul român născut dincolo de Prut. Aşa l-au perceput nu doar apropiaţii, ci şi aceia care şi-au intersectat drumul cu al său. Există trei prilejuri de a te cunoaşte pe tine însuţi: munca, iubirea şi cumpăna. Patria este ca un copil: dacă uiţi de ea, poate să plece de acasă. Sunt două dintre credinţele poetului de la a cărui plecare în veşnicie se împlinesc cinci ani la 18 ianuarie 2014.

Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru. A absolvit şcoala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din oraşul Lipcani pe care a finalizat-o în 1953.

În 1957 a debutat editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic Ion Creangădin Chişinău, facultatea Filologie şi Istorie. În 1960 s-a angajat redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960-1963 a fost redactor la editura Cartea Moldovenească.

A fost un oaspete frecvent al Căsuţei Poeziei din satul Cociulia, raionul Cantemir, unde a scris celebra carte pentru preşcolari Albinuţa.În 1964, Vieru a publicat în revista Nistru poemul Legământ, dedicat lui Mihai Eminescu. Poemul începe cu versurile: Ştiu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărţii Sale.Anul 1968 a adus o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea a fost apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul lansării a devenit obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuşi, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apăreau pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. 

Vieru s-a impus ca o personalitate artistică încă din studenţie, când frecventa cenaclul universitar, iar mai târziu ca un talent literar de excepţie şi un spirit civic angajat, ca promotor consecvent al idealurilor naţionale ale românilor din stânga Prutului în cele mai importante manifestări culturale, sociale şi politice ale intelectualilor basarabeni, luptând pentru oficializarea limbii române şi revenirea la alfabetul latin, pentru independenţa şi suveranitatea Basarabiei (1987-1991), pentru reunirea ei cu Patria-mamă. În publicistică a abordat probleme spinoase ale actualităţii şi a meditat asupra destinelor neamului, ale artei, limbii şi literaturii române. El este eminamente un poet al satului conceput ca sălaş al veşniciei, microunivers autarhic ce trăieşte după legi implacabile, spaţiu al originilor şi al sacrului.

Cultul copilului şi al copilăriei, al mamei şi al maternităţii, al pământului cu valoare mitică universală sau – mai particulară – de plai mioritic domină poezia şi mitopoetica lui Vieru.Caracterele esenţiale ale creaţiei sale sunt organic legate de lupta pentru afirmarea românismului: mesianism, cantabilitate clasicistă şi folclorizantă, simplitate a formulelor, dramatism de esenţă baladescă, eminescianism transplantat pe solul modernităţii. Păstrând proporţiile, el şi generaţia sa reprezintă pentru această provincie românească năpăstuită mereu de istorie ceea ce a fost, la începutul secolului, generaţia lui Goga pentru Transilvania. Similitudinea de destin are şi o prelungire în plan poetic. Sub presiunea circumstanţelor, poezia se întoarce la un limbaj mai simplu şi îşi asumă în chip deliberat un mesianism naţional pe care, în condiţii normale, lirismul pur îl evită. Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija şi toţi care sunt ca ei cultivă în chip deliberat temele tradiţionale şi recurg la formule lirice mai accesibile, voind astfel să ajungă la inima unor oameni ţinuţi, de regulă, departe de rafinamentele poeziei moderne. (Eugen Simion)

Sunt preferate elementaritatea stihială, sinceritatea (în plan etic şi estetic), căci poetul transfigurează natura gândirii în natura naturii, după un diagnostic exact al lui Nichita Stănescu.

Poezia lui Grigore Vieru, la fel ca piesele muzicale scrise pe versurile lui, rămân nu doar în patrimoniul literaturii sau al muzicii din Republica Moldova, ci şi în memoria tuturor românilor, pentru că Vieru a fost poetul român de dincolo de Prut pentru care trecerea peste Podul de flori a fost cea mai mare bucurie.

Bibliografie:

1.                        Adrian Păunescu, Un mare prieten, Jurnalul Național 266/2010;

2.                        AGERPRES, Documentare, 2009;

3.                        Ion Cristoiu, Grigore Vieru – poetul neamului, 2011;

Despre Grigore Vieru și respectul pentru limba română

Corina Andrei, profesor pentru învățământul primar, gradul didactic I,

Școala Gimnazială Nr. 7Botoșani

.

      Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam

      Poet al  mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al     lucrurilor sacre, aşa poate fi definit Grigore Vieru.

      Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei.  Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale. Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca grai, mamă, patrie, iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre.

      Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun. Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mândrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea pe care ne-a lăsat-o o vor admira multe generaţii mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de țară, dragostei de neam, dragostei de adevăr. Să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.

      Amuzantă, spirituală, de-o înaltă inventivitate şi spontaneitate artistică, poezia lui Grigore Vieru destinată copiilor te captivează prin armonia simplităţii aparente şi a complexităţii subtextuale cu implicaţii psihologice semnificative, cu accente de sinteză profunde, uneori dramatice.Îndrăgostit de muzică, şi-a oferit multe creaţii unor compozitori şi cântăreţi talentaţi, şi împreună au lăsat lucrări valoroase, unele adevărate imnuri naţionale, cântate pe mari scene. La succesul lor a contribuit şi fiorul mistic moştenit de la icoana mamei sale, de la strămoşii săi crescuţi cu credinţa lui Dumnezeu, dar şi înoculat de soarta tragică a crucificatei sale Basarabii natale.

       Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul, declara poetul. În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci, apoi în 1977,  la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

Bibliografie:

1.                        Adrian Păunescu, Un mare prieten, Jurnalul Național 266/2010;

2.                        AGERPRES, Documentare, 2009;

3.                        Ion Cristoiu, Grigore Vieru – poetul neamului, 2011;

Albinuța din... valori

Păduraru Daniela
Limba și literatura română
Profesor doctor
Școala Gimnazială Ștefan cel Mare Botoșani

Lucrarea prezintă o abordare, din perspectiva valorilor, a abecedarului Albinuța, scris de Grigore Vieru. Dragostea de țară, de familie, de natură ideea de unitate, de credință se desprind din textele cărții care schițează o lume în care se formează un Om Mare.

            Moto: Deschide cartea şi apleacă-te cu luare-aminte asupra întâii litere:asupra lui A. Cu ce seamănă A? Cu scara? Adevărat, cu ea! E scara cunoaşterii. Încearcă să urci.

                                                                                                                        (Grigore Vieru)

            Pentru mulți  dintre copiii mai mari sau mai mici, Albinuța a fost și a rămas cartea de referință pentru cunoașterea drumului spre lume. Abecedarul a fost scris de Grigore Vieru împreună cu Spiridon Vangheli și ilustrat de Lică Sainciuc. Pentru prima dată, Albinuța a fost tipărită în 1979, în grafie chirilică, iar, de atunci, au urmat nenumărate ediții, tirajul până în 1989 constituind peste un milion de exemplare. În grafie latină abecedarul a fost tipărit pentru prima dată în 1994, cu un tiraj de peste 200 de mii de exemplare. ,, Chiar dacă are aproape 35 de ani, „Albinuța” lui Grigore Vieru nu numai că nu a îmbătrânit, dar este în continuare reeditată. Cei care au crescut cu poeziile marelui poet cumpără și astăzi cartea care le-a marcat copilăria și, deși pe piață se găsesc numeroase abecedare, ei preferă să-și educe copiii cu poeziile lui Vieru. „Albinuța” ocupă un loc deosebit în istoria țării noastre, fiind primul abecedar în grafie latină care a apărut pe mesele elevilor în anii 1990." [1]
            Litere, silabe, texte, probleme, proverbe, ghicitori etc. pot fi găsite în paginile cărții ce deschide o poartă spre cunoaștere. Dincolo de aspectele didactice și metodice, lucrarea își propune să evidențieze sistemul de valori pe care îl formează, în mod direct sau indirect, conținuturile. Dintre valorile general-umane, transmise prin abecedarul lui Grigore Vieru se pot deosebi: dragostea de ţară, de familie, de natură, respectul faţă de limbă, faţă de trecut, nevoia de joc, sensibilitate şi, în special, respectul de sine şi de ceilalţi, desprins din conştiinţa ce se conturează de-a lungul anilor. Înainte de toate, însă, străbate din fiecare filă ,, un elogiu al cărții și al  limbii române."[2]

            Răsfoind câteva pagini, se pot surprinde zâmbetul, culoarea și vioiciunea țesute din imagini, cuvinte, muzică și text. Structurată după tiparul oricărui abecedar, cartea conturează un labirint al cunoașterii, alcătuit din litere, cifre, silabe, cuvinte, enunțuri, texte, poezii, cântece care se completează reciproc, asigurând parcurgerea drumului cunoașterii. După o lectură atentă, se poate observa cum sunt desprinse treptat elementele universului Omului-mare pentru a putea zidi ca pe o aspirație, lumea Omului-mic din care se va înalță. ,, Ştiind albina a citi florile, şi furnica – drumul pe care aleargă, şi căţelul – urmele omului, m-am gândit că de ce să nu înveţi şi tu, copile, de pe acum litera cărţii. Căci iată cele mai sfinte locuri: locul unde creşte pâinea, locul unde cântă privighetoarea, locul unde sunt ochii mamei şi, desigur, locul unde stă tipărit cuvântul frumos – cartea.[3]

            Albina și omul, izvorul și mielul, nucul și neamul, dorul și ramul sunt elemente ce se leagă într-un brâu, evidențiind legătura omului cu natură, perceput ca o parte importantă a ei. Personificarea are un rol important și definitoriu în sensibilizarea celui care învață să citească nu doar litere, ci și meniri. Imaginile atrag prin expresivitatea chipului şi evidenţierea relaţionării dintre caractere sau personaje. Inevitabil, vei zâmbi şi vei căuta curios şi în pagina următoare pentru a găsi anumite punţi spre copilărie, în cazul în care eşti Omul-mare, iar Omul-mic va râde, va pune întrebări şi va cunoaşte feţe luminoase ale lumii din care va face parte.
            Pornind de la litera, grupul de litere sau de la cifra pe care trebuie să o înveţe, asemenea unui cod de descifrare a mesajului spre lume, autorul adună cuvinte, grupuri de cuvinte, texte, cântece, probleme etc. cu un tâlc ce străbate înţelegerea fiecăruia pe parcursul lucrului cu abecedarul. În primul rând, dintre valorile anunţate se evidenţiază dragostea de ţară, de neam şi de trecut. Printre cuvintele propuse pentru citire, deosebim, de-a lungul paginilor, următoarele: patrie, hotar, cetate, neam, Ştefan, Horea, Iancu, Decebal, Maramureş, Banat, Oltenia, Moldova, Bucovina, Bucureşti, Chişinău etc. Versurile cântecelor transmit acelaşi sentiment al iubirii de ţară:

Tricolorul	Pe meleagul românesc Sub acelaşi falnic astru Trei culori de încălzesc: Roşu, galben şi albastru.
Sunt român	Măi duşmane, te păzeşte Tra-la-la... Că românul nu glumeşte, Tra-la-la...
Fântâna	La fântâna cea română Apa-i rece, dulce, bună Pentru gura însetată, Pentru inima curată.

            Identitatea de neam este temelia valorilor transmise de către Grigore Vieru, mai ales, prin respectul faţă de limbă, perceput ca o definiţie a unui popor: Graiul meu, graiul meu:/ Pasăre măiastră!/ Graiul meu, graiul meu:/ Nemurirea noastră! Nevoia cunoașterii graiului

constituie îndemnul pentru învăța scrierea și citirea ca o cale spre propria creștere: Plouă, plouă, creștem mari, / O să fim și noi școlari! /A!, U!, O!, A!, U!, O! /O să fim și noi școlari!

            Dragostea de familie, de mamă, tată sau fraţi se deduce din textele abecedarului și din diferitele situații de viață abordate. Un alt aspect este cadrul natural și elementele acestuia care sunt personificate și au ca rol umanizarea. În special, sunt remarcate întâmplările-problemă care au ca scop numărarea, scăderea, adunarea:

Trei păuni Dorm în pruni. Unul jos își face patul. Câți păuni or fi? Sunt ...	Patru iepuri mici pe scară, După flori de tei urcară. Unul a căzut din tei, Câți rămaseră sus?...
Clonc-clonc! Am nouă pui, Nouă pui frumoși, gălbui, Șapte stau sub aripioare, Ceilalți doi pe unde-s oare ?!	Vine ploaie, vine vânt, Nouă nuci în nuc mai sunt, Două au căzut că-s coapte, Câte sunt rămase?...

             Ideea de unitate se desprinde din mai multe tipuri de texte: proverbe, versurile cântecelor, poezii, texte. De exemplu, Cântecul soarelui: Nu știu eu nu socotesc / Pe câți mângâi și-ncălzesc. Elementele naturii, copacii, florile, animalele, insectele, fac parte din lumea Omului-mic și se completează reciproc: Deschide-te, geamule, / Intră-n casă, ramule! / Ca doi frați la geam vom sta, / Pe mama vom aștepta, / Pe mama vom aștepta. ( Nucul). În definirea cifrelor, asocierea este destul de clară și chiar... amuzantă:

Doi e chiar ca o rățușcă, / Eu am auzit că mușcă.

Trei e ca o rândunea / Care zboară ușurea.

            Nevoia de joc este împlinită prin disponibilitatea textelor de a fi jucate de fiecare, mic sau mare: Moș Arici, nu vii la joc?/ Dacă nu pot de cojoc! sau Fuga, fuga pe cărare. / Câte fete tata are? În jocul mare, intră șoriceii, aricii, purceii: Un arici sub duș, ca mine, / Se spală pe burtă bine. / Măi nepoate, măi nepoate, / Spală-mă un pic pe spate.
            Proverbele, expresiile din operele scriitorilor și textele literare ale altor creatori vin să valorifice ideile abecedarului încadrându-se unei tipologii spre care trebuie să aspirăm. Desenele realizate de Lică Sainciuc reflectă cu veridicitate lumea propusă de Grigore Vieru ce poate fi asemănată cu un templu în care este inițiat și format Omul-mic după sistemul de valori al Omului-Mare.

Bibliografie:
1. Vieru, Grigore - Albinuța, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1994.
2.  Televca, Stela -  Abecedarul lui Vieru, în vogă și după trei decenii de la lansare - www.timpul.md

             

---

[1]Abecedarul lui Vieru, în vogă și după trei decenii de la lansare de  Stela Televca  - www.timpul.md

[2] Irina Petraș - Cuvânt înainte, Albinuța, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1994.

[3] Grigore Vieru - Cuvânt înainte, Albinuța, Editura Hyperion, Chișinău, 1991.

Grigore Vieru, între Basarabia și România

Adăscăliței Maria,prof.înv.primar,grad didactic I, Școala Primară Nr.2 Roma

S-a născut în luna lui făurar, anul 1935, ziua 14, omul și poetul ales de Dumnezeu și trimis pe pământ pentru a fi o punte de suflet a neamului românesc din stânga și din dreapta Prutului.

Poetul inimilor basarabeane, un maestru al cuvântului, a trecut prin filtrul inimii sale, dragostea de mamă, patrie și neam. Versurile sale pline de o tristețe luminoasă, au făcut ca în timp și în spațiu să legene apele blânde și dulci ale Prutului, pentru a-și îndeplini un vis, o speranță cu care s-a hrănit ani buni. ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”. Și visul său a devenit realitate în anul 1973, când ajunge în România în zona mănăstirilor din Moldova.

Anii studenției i-au adus în oglinda sufletului șansa de a-i cunoaște opera marelui poet român Mihai Eminescu. Mai târziu marturisea într-un interviu că poezia lui Eminecu a fost pentru el ,,manualul fundamental de limba română’’ iar publicistica marelui poet ,,manualul fundamental de istorie’’.

Asemeni Luceafărului poeziei românești și-a iubit poporul și cu penelul a gravat simplitatea versului celor îndrăgostiți, a copiilor și maturilor. Întreaga sa operă literară are o muzicalitate și o frumusețe aparte, de pildă în poezia Eminescu : ,,La zidirea Soarelui,se știe,/ Cerul a muncit o veșnicie/ Noi, muncind în tocmai, ne-am ales cu,/ Ne-am ales cu domnul Eminescu”, versuri cântate într-un mod maestuos de bunii săi prieteni Doina și Ioan Aldea Teodorovici.

Cu mult înainte de a trece Prutul, puntea sufletului românesc și a ajunge pe pămânul fraților români, le-a dedicat acestora poeme în volumul de versuri lirice ,,Numele tău’’. Trei dintre aceste poeme din volum poartă numele ,,Tudor Arghezi’’, ,,Lucian Blaga’’, ,,Brâncuși’’, iar altele două poeme îi sunt închinate poetului contemporan Nicolae Labiș și lui Marin Sorescu.

Poetul cu chip blând și cu suflet de copil și-a creat un crez al visului său de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate, prin dragoste pentru popor. Cuvintele MAMA, PATRIE, ISTORIE merită a fi scrise și rostite cu majuscule în creația viereană; prin ele poetul a pătruns în rândul scriitorilor români ca fiind omul de cultură cu un rol deosebit în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia.

Legătura cu România o are și din momentul în care primește o invitație oficială din partea Uniunii Scriitorilor din România pentru a veni în țară și acceptă invitația vizitând de această dată Transilvania (1974). Acum Prutul e mai limpede, mai primitor și după înca trei ani va reveni alături de soție pentru a vizita orașele București, Constanța, Cluj-Napoca și Iași.

A fost prezent pentru ultima dată la manifestarea omagială a lui Mihai Eminescu și la întoarcerea spre țară, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2009, un cumplit accident avea să-l țină departe de viață și în data de 18 trece în neantul nemuririi. Se întrepătrund parcă gândurile ce le menționase în 1964 în revista ,,Nistru’’ în poezia dedicată lui Mihai Eminescu: ,,Știu: cândva, la miez de noapte,/Ori la răsărit de Soare,/Strânge-mi-s-or ochii mie/Tot deasupra cărții Sale’’.

E greu să vorbești la trecut de poetul contemporan cu noi, cu poeții și scriitorii români care l-au cunocut și i-au apreciat creația sa, izvorâtă dintr-o trăire atăt de românească.

O petală de dor românesc de pe plai botoșănean va ajunge cu gândul la mormântul poetului tot într-o zi din luna lui făurar, 14, ziua comemorării Omului legat prin suflet și credință de Basarabia și România.

În memoria marelui poet:

Găsit-a vremea timp de-odihnă,

Rămâi, poete, o veșnică-amintire-n tihnă.

Iarna e anotimpul morții Tale.

Găsit-a vremea timp de-omagiere,

O fi trecut un secol de durere,

Regrete, rugăciuni, istorie.

E timpul să-nțelegem- e omagiere!

Văzut-a Prutul, apa-i înghețată

Iar țara, doru-n ea te poartă.

E greu de ascultat cum sună

Rămasul bun de țară și de mumă.

Un timp, un dor, o rugă împreună.

(Adăscăliței Maria- ,,Omagiere”)

Bibliografie:

1.                       Grigore, Vieru, 1964, Legământ publicată în Revista Nistru.

2.                       http:/www.grigorevieru.md/bibliografie

3.                       http:/www.timpul.md/articol/grigore-vieru-unpoetabsolut

4.                       http/poezii.citatepedia.ro/de.php