Mă bucur să vă pot prezenta câteva dintre creaţiile unor elevi de clasa a V-a C, de la Liceul cu Program Sportiv Botoşani, care deşi sunt îndrăgostiţi de sport călătoresc foarte frumos şi în lumea ficţiunii. Se pare că lumea poveştilor este prima şcoală despre Bine şi Rău, dar şi despre Speranţa nemuritoare... ( Prof. coord. Aurelia Corjos )
CAPRA DIN LUNĂ
de Marian Şaramet, cl. V-a C
A fost odată ca niciodată un rege căruia oamenii i-au spus Barbă-Cruntă, Şi-avea regele un fecior căruia îi spunea Bunial.
Regele iubea banii mai presus de toate, iar feciorul iubea florile şi pomii. De dimineaţă şi până seara muncea în grădina palatului şi în curând în jurul acestuia înflori o asemenea frumuseţe, încât mulţi regi şi oameni de seamă din întreaga lume veneau să se desfete în ea.
Odată, venind de dimineaţă în grădină, Bunial a văzut că iarba de sub pomi era tăvălită şi păscută. Atunci şi-a pus în gând să-l afle pe vinovat şi să-l pedepsească. Astfel, seara, s-a ascuns într-o tufă deasă de iasomie şi a aşteptat. Şi iacă numai ce se ivi pe cer lună plină, Bunial auzi nişte paşi. Privi cu luare aminte din tufa în care se pitise şi zări în grădină o capră albă ca laptele, cu coarne de aur. Călca fără să se grăbească şi păştea iarba înmiresmată şi fragedă.
Şi atât de frumoasă era capra încât prinţul nu-şi putu lua ochii de la ea. Atunci ca să nu o sperie, urmă să stea pitit. Şi nu trecu mult până când capra se uită la lună, se dete de trei ori peste cap şi se transformă într-o prinţesă cu părul de aur, care îl fermecă pe tânărul nostru.
În noaptea următoare Bunial se ascunse din nou în tufişul de iasomie. Şi numai ce se ivi luna plină, capra se arătă iarăşi în grădină. Ca şi data trecută nu se grăbea şi păştea iarba dulce şi suculentă. Curând fata cu părul de aur se apropie de tufa de iasomie, într-atatât încât, din ascunzătoarea lui, Bunial ar fi putut să pună măna pe ea.
Dar a trecut cât a trecut şi capra şi-a ridicat capul, privind spre lună. „Acu zboară în cer” şi-a zis Bunial şi-a ţâşnit din tufa lui. Era şi timpul. Încetişor capra se ridică în văzduh pe o scară magică, iar prinţul izbuti să se prindă de piciorul ei.
Mult a mai mers în sus Bunial! Cu fiecare clipă, luna se tot apropia, se tot apropia de el. În cele din urmă, capra se transformă în fata frumoasă pe care o văzuse Bunial în grădina sa şi începu să îi vorbească:
-- Vai de mine! dacă o să te vadă tata, o să te omoare!
Tatăl fetei era un balaur cu nouă capete care locuia în lună, căci a fost blestemat de către o vrăjitoare, pe care nu a vrut să o ia de nevastă.
Fata îl duse pe prinţ într-o peşteră unde îi spuse cum poate fi rupt blestemul şi ea să rămână mereu cu chipul frumos de prinţesă, iar tatăl său să se transforme înapoi în om.
Tânărul a mers şi a tot mers până-n adâncul peşterii, unde se afla vrăjitoarea. Atunci prinţul şi-a adus aminte că fata balaurului i-a spus că dacă vrea să dezlege blestemul trebuie să o omoare pe vrăjitoare şi corpul să-l arunce pe pământ, ca regatul de pe lună să se întoarcă pe pământ şi regele să nu mai fie balaur.
Bunial făcuse întocmai cum îi spuse fata cu părul de aur şi regatul de pe lună se reîntoarse pe pământ, iar regele Barbă-Cruntă se bucură că fiul său îşi alese o mireasă frumoasă şi cu multă avere, căci Barbă-Cruntă iubea mult banii.
Nunta dură trei zile şi trei nopţi, mesele erau încărcate cu fel şi fel de mâncăruri. Să vă spun drept, eram şi eu pe acolo şi mă veseleam cu unchiul prinţesei, Barbă-Sură.
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa,
Şi-am încălecat pe-o măslină şi v-am spus o interesantă minciună!
publicat de pr. Liviu Botezatu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu