Formular de inscriere la Simpozion internațional, ediția a III-a, 2015

Regulamentul de participare la Simpozionul Grigore Vieru, poet al sufletului românesc, ediția a III-a, 2015

Vă invităm şi în acest an să participaţi la
Simpozionul Internaţional Grigore Vieru, poet al sufletului românesc.

Pentru detalii vă rugăm vizionaţi documentul de mai jos prin derularea barei scroll din dreapta documentului.

Regulamentul de participare si programul simpozionului

Grigore Vieru, poet al sufletului romanesc, editia a III-a

Simpozionul "Grigore Vieru, poet al sufletului românesc" la cea de a doua ediţie

Vă invităm să participaţi la cea de a doua ediţie a Simpozionului Internaţional "Grigore Vieru, poet al sufletului românesc". Pentru detalii vă rugăm vizionaţi documentul de mai jos prin derularea barei scroll din dreapta documentului.

Simpozion International Grigore Vieru 2014

Acelasi Grigore Vieru

Acest articol a primit Premiul III la Simpozionul Internaţional Grigore Vieru, poet al sufletului românesc

autoare Prof. Maria - Magdalena Perianu, Liceul de Artă Hariclea Darclée, Brăila

Uneori îl căutăm, alteori vine singur spre noi.

De îndată, Grigore Vieru n-a murit…

Nu poate să moară!

Pus la colț,  pentru ”vina” de a spune  mulțimii adevărul, scriitorul surprinde ”cu răbdare îndelungată”, o realitate neschimbată după atâta timp. 

 Și să mai îndrăznească vreunul să spună că ”a sosit timpul libertății” dacă frații nu se iubesc între ei.

Încet, fără să-l deșteptăm, zăbovim asupra operei poetului pătimirii noastre, care este formidabil, prin rădăcinile sociale, familiale, culturale, și va rămâne, nu doar în zilele noastre, ci pe vecie: admirabil!

Așa cum îl simțim încă din ”Albinuța- Cartea Preșcolarului”, scrisă pe înțelesul copiilor, scrisă  cu dragoste și căldură, maestrul ne strecoară ”sugestii insinuante” , pe furiș, în suflet  și în tot corpul. Este pentru prima oară, când, într-un abecedar românesc, sunt incluşi toţi clasicii literaturii române.

Într-adevăr, lirica românească de dincolo de Prut nu poate fi evaluată corect în afara determinărilor ei istorice și politice.

Evoluția ei decurge din  destinul acestui spațiu românesc și se definește, în primul rând, prin impresionanta  consecvență a efortului de conservare a identității naționale.

De aici și formele poetice descinse direct din eminescianism, dar și militantismul implicit din poeziile lui Goga.

Limbajul poetic păstrează, de cele mai multe ori, un iz de vechime de un farmec aparte, cultivând următoarele teme și motive literare: înstrăinarea, nostalgia întregului și aspirația la refacerea lui, limba, datina, vatra, strămoșii, simbolurile spirituale.

Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija sau  Arcadie Suceveanu ilustrează viguros acest spațiu distinct de poezie românească.

Putem admite ( ba suntem chiar siguri!) că el ar fi petrecut ceasuri plăcute și  în tovărășia lui Mihai Eminescu și a lui Octavian Goga, nestemate puncte de sprijin spiritual.

De altfel, primul manual de limbă română, manual de istorie şi primul manual de suflet românesc, dacă se poate spune aşa, a fost opera eminesciană.   

Pentru un moment, întrerupem periplul prin vârstele operei, lăsându-l pe maestrul Grigore Vieru,            același Grigore Vieru, să se definească exemplar: ”- Numele de familie și prenumele?/ - Eu. / - Anul de naștere? / - Cel mai tânăr an: / când se iubeau / părinții mei. / - Originea?/ - Ar și semăn / dealul  acel /  din preajma codrilor. / - Știu toate doinele / - Profesiunea? / - Îmi iubesc plaiul. /- Părinții? / - Am numai mamă, /- Numele mamei? / - Mama / - Ocupația ei / - Așteaptă. / - Ai fost supus /  judecății vreodată?/ - Am stat niște ani închis: în mine / - Rubedenii peste hotare ai?/ - Da. Pe tata. Îngropat. / În pământ străin. Anul / 1945.”   

 Preocupat de problematica identității eului în perspectivă eternă, aflăm că se află într-o permanentă confruntare, iar creația este un mijlocitor între el (conștiința individuală) și lume, actul poetic transfigurând realitatea.”Cuvântul originar” dă substanță și esență poeziilor sale.

Versurile aluzive prin tâlcul cuvintelor simbolice, condensează în ele și nostalgii, și doruri nespuse, suferință și neliniști. 

Farmecul răscolitor al poeziei rezultă din simplitatea lexicului evocator, de provenință populară, cu valoarea unor concepte de patimi, suferință, jovialitate, cărora li se alătură altele, ce denumesc țara.

Relația dintre țară și om, realizată prin juxtapunerea stărilor sufletești cu elementele care definesc spațiul geografic și etnic al țării, capătă rezonanțele grave ale sentimentului de tulburătoare neliniște.

Durerea unui neam, străin în propria-i țară, vibrează la ”gravele strune” ale harpei alături de ”sfântul fir de păr al mamei”, în ambianța idilică a grădinii ”sub mere coapte”. 

Poezia lui ar putea fi o poezie vizionară, mesianismul ei vestind înfăptuirea mărețelor idealuri.”De ce să nu priviţi/ În ochii noştri/ Până când ne veţi înţelege?/ Tristeţea noastră.”

Este adevărat că în limbajul poetic vierean se găsesc mulți termeni și invocații de proveniență religioasă. ”De ce, o, Doamne, dăruit-ai/ochilor mei întristaţi/ o Ţară atât de frumoasă./” Sensul lor este metaforic, funcția lor, estetică.

În poezia sa, în glasul ei de bocet, de rugăciune sau de răzvrătire, de chemare la redeșteptare și demnitate  națională, pulsează sufletul neamului”românesc”.”Cântecul cel mai frumos/Şi cel mai puternic/Încă nu s-a scris.”

Dincolo de dragostea de neam, e mama, cea care nu l-a abandonat în singurătate.

“Cât de frumoasă eşti!” este o antologie închinată mamei,  femeii,  Limbii Române. 

”Iubește-mă. Ori nici nu mă iubi./ Zic si eu doar: "To be or not to be!"/ Dar lângă tine vorba n-are rost, / Aș vrea sa fiu ori nici sa nu fi fost./”   

A tânjit mereu după iubire, a căutat modelul mamei în femeie. ”Mama mea viața-ntreagă/ A trăit fără bărbat./Singurei  eram în casă/ Ploi cu grindină când bat./ Mama mea viața-ntreagă,/  Stând la masă, ea și eu, /  Se așază între mine/ Și Preabunul Dumnezeu.”  

Dragostea pentru femeie,  în sensul larg al cuvântului,  înseamnă, de fapt, dragostea pentru mamă. A tânjit mereu după iubire, a căutat modelul mamei în femeie.

Evocându-şi mama, poetul îşi aminteşte că aceasta era o croitoreasă pricepută şi „cântecul” maşinii de cusut a fost cântecul său de leagăn și de trezire, dar și izvorul vieții lui. O părticică din fiinţa ei a trecut şi în cămăşile sau năframele zămislite: „Veneau femei duminica/ La noi/ După năframe/ Tivite pe la margini/ Cu lacrimile mamei.”

 Stihurile ”Mamă,/ Tu eşti patria mea!/ Creştetul tău –/ Vârful muntelui/ Acoperit de nea./ Ochii tăi –/ Mări albastre./ Palmele tale –/ Arăturile noastre./ (…) Basmaua –/ Steag,/ Zvâcnind/ Ca inima…/ Mamă, / Tu eşti patria mea!” oglindesc frumuseţea acestei iubiri eterne, care devine un simbol fie al astralului, fie ale teluricului; unitatea celor două puncte diametral opuse conturând idealul de frumuseţe maternă.

 ”Mamă, de-ai fi o stea în cer lină,/ Te-aş găsi după lumină/ (…)// De te-ai face spic secară,/ Te-aş găsi după povară/ (…)// De-ai fi-n codru o păsăruică,/ după glas aflate-aş, muică/ (…)// De te-ai face-n văi o floare,/ Te-aş găsi după suflare,/ Spune-ţi-aş vorbe cereşti:/ “Muică, tot frumoasă eşti!” Ea nu se poate pierde şi va dăinui ca parte a fiinţei eului poetic, ca parte nemuritoare a fiului.

Ţâşnind din vatră binecuvântată, mult jinduită de trecători flămânzi şi avizi de bogăţii, Grigore Vieru a cântat odată cu poporul, s-a contopit cu tonul cântării neamului, simţindu-se îndrituit să lupte, prin harul potrivirii cuvintelor ce-l deține, pentru regăsirea unității naționale și culturale. ”Nu mai am loc/ Pe-al meu pământ/ De ochii străinului,/ De câte văd ei în jur/ Şi apucă!/

O ţin în braţe pe mama,/ Ca pe o iubită;/ Că nu mai are loc/ Nici ea pe pământ.”   

Toată viața a mărturisit că momentele de cumpănă ale vieții sale au fost depășite cu ajutorul celor trei îngeri păzitori: Mama, Divinitatea, Limba Română, tămăduitorii sufletului său.

Poezia are glas, în glasul ei cântă cu rezonanțe grave, rostul neîmplinit al lumii, iar el, poetul, în postura unui drumeț, pe care ni-l imaginăm, în căutarea acestui rost, pe care nu-l află, trăiește sentimentul de neputință.

 În poemul Pâinea „Frumos este chipul rugător / Al pâinii / Poate că şi cântăreţul / Lira spre ea / Mai adânc şi-ar pleca-o / Dacă nu i-ar părea / Atât de simplă / Atât de comună / Pâinea întâi să vorbească!/”, eul liric tinde să facă să se înţeleagă profunzimea pe care nu o vedem în lucrurile simple. De altfel, poemul poate fi considerat un adevărat paratext al întregii creaţii, pentru că oferă o predoslovie a receptării cu atât mai necesară, cu cât poetul este cel mai adesea înţeles în sensul în care ar trebui sa fie înţeles cel mai puţin.

Întrebat în care poem se regăsește  cel mai bine, Grigore Vieru a răspuns:„Rădăcina de foc”.

Într-adevăr, formează partea cea mai valoroasă a liricii sale, un univers estetic și moral al atitudinii față de viață. Însuși titlul metaforic dezvăluie amărăciunea profundă a scriitorului de a se fi ivit pe lume într-un topos ce i-a marcat viața. Matricea originară purtându-l într-o comuniune dincolo de timp.

            Nu întâmplător, el a compus cântece, deoarece și prin cântec a transmis oamenilor lucruri serioase. Colaborarea cu Ion şi Doina Aldea Teodorovici dă viață unui imn foarte popular, deşi, cu o tematică profundă - „Eminescu să ne judece”.   

            În ”poemele sale din bătrâni”, a logodit înţelepciunea populară cu harul său poetic,  

îndemnându-și congenerii să nu piardă sentimentul fundamental al apartenenței la neamul românesc.”România este o ţară plina de câmpii, munţi, ape, cântece, istorie şi graniţe.”  

Chiar și experiența morții îl pregătește de viață, ” Sunt om. Om sunt.”

Fără să manifeste pietatea absolută, poetul a repetat - la nivelul artei – transcenderea patriotismului din element concret politic într-un sentiment profund și colectiv, capabil să exprime iubirea și ura, umilința și suferința, nădejdea și temerile unui neam.

Și, același Grigore Vieru o va face și azi, și mâine, și în toate aceste cazuri, va fi în dreptul său literar incontestabil.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1.      Vieru, Grigore, ”Taina care mă apără”, Iași, Editura Princeps, 2008; 

2.      Vieru, Grigore, ”Rădăcina de foc”, Editura Univers, 1988;

3.      Vieru, Grigore, ”Hristos nu are nici o vină”, Editura Orient - Occident, București,  1991;

4.      omagiu@grigorevieru.md; 

Deschiderea Simpozionului International Grigore Vieru, poet al sufletului românesc

Simpozion “Grigore Vieru” organizat la Botoşani 

articol preluat  de pe http://botosaninews.ro

După spectacolul dedicat lui Grigore Vieru la Dorohoi, iată că şi la Botoşani se organizează o manifestare culturală având acelaşi obiectiv. De data aceasta este vorba despre Simpozionul Internaţional, ediţia I, intitulat „Grigore Vieru, poet al sufletului românesc”, ce s-a desfăşurat în incinta Liceului cu Program Sportiv, instituţie implicată în organizarea acestuia, alături de Colegiul Economic „Octav Onicescu”, Casa Corpului Didactic, sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu”. Au luat cuvântul conducători ai unora dintre aceste instituţii: inspector general Mihaela Huncă, prof. Cornelia Viziteu, prof. Ioan Huncă, prof. Ioan Huţanu, dar şi ceilalţi invitaţi care au adus fiecare câte o contribuţie la evocarea marelui poet al neamului românesc: prof. Ion Ilie, directorul Centrului Judeţean de Indrumare a Creatiei Populare si a Miscării Artistice de Masă, care a depănat amintiri despre întâlnirile sale de odinioară cu Grigore Vieru şi cu alţi artişti basarabeni, Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu”, subliniind importanţa personalităţii acestuia, profesoara şi poeta Maria Baciu, accentuând asupra receptării actuale a poeziei în general şi a poeziei lui Vieru în special, relevând importanţa intelectuală şi sufletească a înţelegerii acestei poezii. Au mai participat prof. Silvia Carmen Diaconu, director al Casei Corpului Didactic şi prof. Ciprian Manolache, inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean. 

Prof. dr. Lucia Olaru Nenati, scriitoare, a făcut un excurs rememorativ al legăturilor istorice ale lui Grigore Vieru cu Botoşanii, prezentând aspecte revelatorii ale personalităţii poetului evocat, dar şi documente, cărţi, afişe, pliante, fotografii demonstrative, referitoare atât la primul spectacol prezentat în ţară, înainte de 1989, de un colectiv de artişti basarabeni în frunte cu poetul şi în care au cântat Ion si Doina Aldea Teodorovici, pe scena „Teatrului Eminescu”, pe care-l conducea atunci şi la turneul istoric ce a urmat, cât şi la alte momente ale legăturii de trainică prietenie ce i-a legat pe cei doi poeţi. In acest context s-a prezentat şi cartea de performanţă bibliofilă editată de Asociaţia Culturală „Regal D‘Art”,Testamentul literar al lui Grigore Vieru, dedicat cu nobleţe şi sinceritate îndrăgitului artist Fuego, carte care a fost donată liceului de către d-na notar Lili Bobu, editoarea sa. 

In pregătirea evenimentului a fost organizată şi o expoziţie cu pliante şi cărţi despre Grigore Vieru, Sesiunea I a simpozionului fiind moderată de către pr. prof. Liviu Botezatu care, împreună cu prof. Anca Zoiţanu, a acordat diplome celor ce au participat la deschiderea acestui simpozion. 

La sesiunea de deschidere a simpozionului n-a fost prezent din motive medicale cel de-al treilea organizator prof. Aurelia Corjos. 

Aceste manifestări organizate în februarie, luna în care a venit pe lume marele poet al idealului unirii cu ţara, cel ce suprapunea în imaginarul său poetic cele două entităţi majore: Mama şi Ţara, sunt menite să retrezească interesul – obosit – pentru marile noastre valori culturale.

sursa: http://botosaninews.ro/132932/cultura/seminar-grigore-vieru-organizat-la-botosani/