Rezultatele evaluării lucrărilor cu participare indirectă la Simpozionul Internaţional "Grigore Vieru, poet al sufletului românesc"

click AICI pentru a vedea rezultatele

Formular de inscriere la Simpozion internațional, ediția a III-a, 2015

Grigore Vieru - omul si poetul

Acest articol a primit Premiul III la Simpozionul Internaţional 

Grigore Vieru, poet al sufletului românesc

autoare Prof. Livia Olariu

Şcoala Gimnazială de Arte „N.N.Tonitza” Bârlad

Cânt-un greier din aripă //„Greieraş, nu ţârâi,//

Mama s-a culcat o clipă//Şi o poţi trezi, cri-cri!”

(Cântece pentru copii, Grigore Vieru)

Grigore Vieru vine dintr-o lume care avea ca scop demolarea valorilor tradiţionale şi impunerea unor idealuri noi. Popularitatea şi-a dobândit-o prin temele pe care poetul le-a abordat, teme legate de condiţia românilor moldoveni. Prin temele lui despre mamă, patrie, familia, iubire, limbă, credinţă este considerat un deschizător de limbă şi dumnezeire.

Dar se cuvine să facem un itinerar biografic prin care să scoatem în evidenţă copilăria poetului dar şi momentele care l-au impus în conştiinţa publică drept un tribun al românismului, un luptător preocupat de soarta istorică şi dramatică a Basarabiei. El a fost preocupat de soarta Basarabiei la fel ca de soarta propriei mame pe care o aseamănă cu Ţara. În opera sa dramatismul istoric al mamei se aseamănă cu cel al naţiunii.

Devenirea lui, a omului şi apoi a poetului (oare în ce ordine?) începe cu intrarea lui în lume pe 14 februarie 1935 (zi care astăzi este umbrită de sărbătoarea importată a Sf. Valentin), când pe vechiul teritoriu al Hotinului, în satul Pererita, sat aşezat pe malul stâng al Prutului, s-a născut într-o familia de ţărani (Pavel şi Eudochia Vieru), micul Grigore. Despre părinţii poetului scriitorul Stelian Gruia spune, în prima monogafie dedicată poetului, că erau aprigi la muncă şi apropiaţi de Dumnezeu, că în satul lor erau văzuţi bine pentru harul dat pământului. După gerul Bobotezei, în casa de lut au venit rudele şi prietnii părinţilor, cu daruri. “După primele stigăte, când moaşa a infăşat pruncul într-o mineştergură de in, cele câteva femei din casă şi Pavel Vieru s-au aplecat peste leagănul de lemn, de unde privea a mirare pruncul liniştit. Avea capul mare, ochii azurii, iar în colţurile buzelor un soi de zâmbet trist cu care a rămas toată viaţa. Moaşa i-a încredinţat pe cei prezenţi că nou-născutul, atunci când va creşte bărbat în toată regula, o să fie scump la vorbă şi vrednic de fapte. (…)Vrenic la fapte bărbatul de mai târziu s-a dovedit întocmai, dar nu şi zgârcit la cuvânt, spre fericirea neamului românesc.”[1] Despre tatăl poetului se spune că iubea folclorul, de cântec şi de vers bun, că în satul lui era recunoscut ca unul dintre cei mai buni povestitori de fapte întâmplate. Probabil că de aici vine iubirea poetului pentru folclor, pentru cântec, povestire şi mărturisire a adevărului. “Pavel Vieru era un fel de artist multilateral în Pererita şi un om de mare spirit. Ştia să cânte la mai multe instrumente muzicale, ticluia poveştile şi repovestea întâmplările ca nimeni altul, ştia rostul la alcătuire şi glăsuire în vers, iar când era cazul dădea frâu liber proverbelor şi zicătorilor, semănând printre consăteni înţelepciune şi luare-aminte.”[2]. Tatăl nu era singurul din familie atras de muzică şi cuvânt. Pe unchiul său, Dumitru Blajinu, lăutar autentic, îl asculta cu mare drag. “Multe din rudele mele au fost muzicanţi – muzicanţi populari. S-ar putea spune că am crescut în casa unuia dintre cei mai mari şi autentici lăutari basarabeni, care este Dumitru Blajin. Mărturisesc că nici una din arte, afară de muzică nu mă face să mi se umezească ochii. Nicăieri în mijlocul naturii un mă simt atât de bine ca în muzică”[3] spunea poetul. Nu împlineşte un an când rămâne orfan de tată. Rămasă singură şi răpusă de sentimental singurătăţii tânăra mamă se recăsătoreşte cu un bărbat de bună credinţă, dar care datorită unui destin necruţător este chemat la război, iar după o vreme mama poetului primeşte trista veste că soţul a fost dat dispărut. Astfel, Grigore şi sora lui mai mare, Sofia rămân în grija mamei.

Deşi mama lui provenea dintr-o familie de ţărani, fără multă carte, a ţinut foarte mult ca singurul ei fecior să urmeze şcoala, dându-l astfel pe micul Grig-cum îi spun prietenii-la şcoala din sat. Tot mama este aceea care i-a insuflat viitorului poet dragostea de natură, de credinţă, de oameni, de patrie, de ştiinţă. Ea ştia că cine are carte, are parte. ”În spatele unui om mare, întotdeauna a stat o mamă puternică, vizionară, jertfelnică. Ca elev s-a remarcat ca un bun mânuitor al cuvintelor, stăpânindu-le bine sensurile“[4] spunea preotul Mihai Milea.

La şcoală, micul Grig este obligat să înveţe din cărţi scrise în alfabetul chirilic şi i se comunică ideea că istoria Basarabiei începe cu 1812. Însă, el ştia încă din copilărie, de la unchiul Vlad, că Basarabia şi România sunt din acelaşi neam.

În 1951 finalizează studiile de şapte clase  din satul natal, iar trei ani mai târziu termină şi Şcoala medie nr.2 din orăşelul Lipcani, după ce suferise ani buni în frig, foamete şi sărăcie.

În toamna anului 1953 se înscrie la Facultatea de Istorie şi Filologie a Institutului Pedagogic ”Ion Creangă“ din Chişinău. Nemulţumit de faptul că era minţit mereu de profesorii vorbitori de limbă moldovenească, Grigore Vieru se obligă într-un demers autodidact. Printre oamenii vremii începuse să fie cunoscut, datorită articolelor publicate, precum şi a poemelor pentru copii prin revistele literare.

Poetul debutează în 1957 cu primul volum de poeme dedicate copiilor, Alarma, carte apărută la Editura ”Şcoala sovietică“ din Chişinău şi care a fost primită cu entuziasm de moldoveni, deoarece în acele versuri pentru copii poetul dădea dovadă de vocaţie şi curaj civic. Cartea a fost un semnal că limba română nu a murit. ”Cu acest volum de versuri, el dădea deja alarma printre cititori şi critici literari că deţine o mare zestre spirituală-culturală de sorginte populară şi o mare deschidere spre poezia contemporană.“[5]

La 8 iunie 1959 se căsătoreşte cu Raisa Nacu, tânără studentă care se pregătea să devină profesoară de limba română şi latină, şi care a înţeles de la început în ce se angajează, oferindu-i astfel lui Grigore Vieru tot suportul necesar. La Chişinău se nasc cei doi fii, botezaţi cu numele de Tudor (1960) şi Călin (1965), fiinţe dragi viitorului tată.

Între anii 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii: Bună ziua, fulgilor! şi Făt-Frumos şi Curcubeul. În 1964, publică în revista Nistru, al cărei redactor este, poemul Legămînt, dedicat poetului Mihai Eminescu. Volumul Versuri pentru cititorii de toate vîrstele, pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret, apare în 1965. Mai tîrziu, revista Nistru publică poemul Bărbaţii Moldovei, cu o dedicaţie pentru naţionalistul Nicolae Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă.

O cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, are loc în 1968. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brîncuşi, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. Duminica cuvintelor este publicată în 1969, la editura Lumina, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit obligatorie în orice grădiniţă de copii. În 1970, editura Lumina publică Abecedarul, semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de cîţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi. În acelaşi an, apare volumul de versuri pentru copii Trei iezi. La numai cîteva zile după apariţie, în urma unui denunţ, volumul este retras din librării pentru poemul Curcubeul, în care s-a găsit ascuns tricolorul românesc.

După mulţi ani de agonie, visul omului şi poetului Grigore Vieru, care împlinise 38 de ani, devine realitate. Împreună cu o delegaţie sovietică păşeşte pentru prima dată în Patria-mamă, la 7 noiembrie 1973, acolo unde cuvântul frate capătă dimensiuni ancestrale şi creează imaginea unei case în care fraţii se întâlnesc pentru a reconstrui împreună istoria locului şi altarul limbii. Această vizită are să îi schimbe fundamental existenţa următorilor ani, precum şi dorinţa de a apropia cele două maluri ale Prutului. Ziua respectivă şi-o aminteşte ca pe o a doua naştere, ca pe o binecuvântată fecioară care i se arată în port tradiţional românesc : ”Am cunoscut România abia în 1973. Mergeam prin Herăstrău şi citeam inscripţiile cu litere româneşti : Nu rupeţi florile ! Nu călcaţi iarba ! Citeam cu lacrimi, ca pe nişte poeme ; atât de frumoasă e limba noastră. Mi-a încolţit gândul să rămân în România, să cer azil politic. Dar mi-am dat reama că nu sunt realist. M-ar fi returnat la Chişinău şi de acolo aş fi fost trimis în Siberia. Aşa era convenţia între cele două state, şi autorităţile româneşti erau obligate să mă extrădeze. Apoi m-a cuprins un alt gând tainic : să plec ca turist într-o ţară occidentală, să cer azil politic, să-mi schimb numele, să mă strecor în România, cu nume schimbat şi să mă aşez la o stână ca ajutor de cioban, să pot respira cerul ţării mele.“[6] Grigore Vieru  întâlneşte majoritatea scriitorilor şaizecişti şi chiar are ocazia să-şi împărtăşescă ideile cu câţiva dintre tinerii scriitori care îşi pregăteau debuturile la editurile centrale. În perioada şederii în România îl vizitează pe Nichita Stănescu, poet cu care va lega o mare prietenie literară de frate. 

În 1974, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Zaharia Stancu, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cîrneci, iubitor de locuri natale buzoiene. De această dată vizita prin munţii Carpaţi i-au săpat şi mai puternic setea de românesc. Publică o carte intitulată Albinuţa, cartea preşcolarului. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice Aproape.

La sfîrşitul anilor 1980, Grigore Vieru se găseşte în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale (inclusiv cîntecele pe versurile sale) avînd un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a basarabenilor. În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii Maria Mirabela, al regizorului Ion Popescu-Gopo, textele pentru cântece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Anderesen.

Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular şi se află printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.) în care se votează limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafia latină. În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut. Un an mai tîrziu, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace. Această numire din partea Academiei Române a însemnat pentru poet o bucurie imensă, pe care el a catalogat-o ca fiind una dintre cele mai frumoase bucurii ale vieţii lui : ”Am avut, nu o singură bucurie, ci tocmai şase, în toată viaţa mea. Mai întâi că scăpasem, peste trei ani, de blestemata boală din studenţie. Apoi a fost bucuria apariţiei primei mele cărţi Alarma –pentru copii. Să ştii că atunci, în 1957, m-am închis în casă şi am stat o întreagă zi cu cartea în faţă, ca şi cu prima dragoste. Apoi, naşterea celor doi feciori ai mei – Tudor şi Călin. Apoi vestea conferirii titlului de onoare al Academiei Române. Apoi, propunerea candidaturii mele, de către aceeaşi Academie, la Premium Nobel. Te rog să mă crezi că acest gest mă bucură mai mult chiar decât m-ar bucura minunea unei întâmplări de-a stăpâni un asemenea premiu.“[7] spunea el într-un interviu.

În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române. La împlinirea vîrstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii. În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic Acum şi în veac, iar 3 ani mai tîrziu este decorat cu Medalia guvernamentală a României Eminescu - 150 de ani de la naştere. În 2005, când împlineşte 70 de ani, Universitatea pedagogică “Ion Creangă” din Chişinău îi conferă titlul de Doctor Honoris Causa, iar la celebrarea zilelor Basarabiei şi Bucovinei, ediţia I, din 24-27 martie, Primăria şi Consiliul Local Craiova îi acordă Omului şi Poetului Grigore Vieru titlul de Cetăţean de Onoare. În 2007 primeşte din partea Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova titlul de Doctor Honoris Causa, ocazie cu care poetul, omul şi tribunul Grigore Vieru rosteşte primul discurs cu valoare testamentară, în care identifică limba română cu oastea naţională. În acelaşi an Organizaţia Mondială de la Geneva pentru Proprietate Intelectuală îi conferă Medalia de Aur, iar în 2008 în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Poesis din Satu Mare i se acordă premiul Opera Omnia, eveniment urmat de conferirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Vasile Goldiş din Oradea.

La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor. Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chişinău, în cimitirul central din strada Armeană. La înmormîntare au asistat cîteva zeci de mii de oameni. Chişinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporţii de la înmormântarea soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ţinând un moment de reculegere. Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce. Cîteva şcoli din Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă din Iaşi, iar alta din Buzău poartă numele lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naştere, a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor din Chişinău.

Deosebită este imaginea pe care Andrei Strâmbeanu i-o creionează lui Grigore Vieru: “Plăpând, bătut de vânt ca o trestie, s-a dovedit a avea un caracter de cremene, din care sar scântei când îl atingi. De aceea, văzând că a cucerit dragostea celor mici, realist ca orice fiu de ţăran, Vieru şi-a zis: Eu am să-mi cresc cititorii mei. Vieru nu place, de regulă, acelora cărora un le place Eminescu. Vieru place tututror copiilor din lume. Place tututror celor de sex feminin. Duioşia cu care era înzestrat, prezenţa lui Dumnezeiască, a zilei de Dumunică, a bisericii, a mamei, a iubitei, a albinei, a florilor în cele mai multe din poeziile sale cuceresc sufletul…”

Bibliografie:

1. Grigore Vieru,  “Ştiu că sunt un slujitor cinstit şi poate şi necesar al poziei române”, în Revista de ştiinţă şi cultură 2.Limba Română, nr.1-4 (163-166), Chişinău, 2009

2. Mihai Cimpoi, Itinerar biografic: Grigore Vieru, în monografia colectivă Grigore Vieru, Poetul, Col Academica, vol. VI;

3. Sava Bogasiu, Grigore Vieru, luceafărul de dincolo de Prut al limbii române, Ed Alpha, Buzău;

4. Stelian Gruia,  Poet pe golgota Basarabiei, Editura Eminescu, 1995;

---

[1] Gruia, Stelian, Poet pe golgota Basarabiei, Editura Eminescu, 1995, p.14

[2] Ibidem, p.13

[3] Vieru, Grigore, “Ştiu că sunt un slujitor cinstit şi poate şi necesar al poziei române”, în Revista de ştiinţă şi cultură Limba Română, nr.1-4 (163-166), 2009, Chişinău, p-351

[4] Bogasiu, Sava, Grigore Vieru, luceafărul de dincolo de Prut al limbii române, Editura Alpha MDN, Buzău, 2009, p.12

[5] Ibidem, p.13

[6] Cimpoi, Mihai, Itinerar biografic: Grigore Vieru, în monografia colectivă Grigore Vieru, Poetul, Col Academica, vol. VI, Ch:Î.E.P.Ştiinţa. Chişinău, p.10

[7] Vieru, Grigore, Norocul poeţilor basarabeni a fost poezia română, Interviu cu Adrian Păunescu în Revista de Ştiinţă şi cultură Limba Română, nr 1-4, 2009, Chişinău, p. 324

Lacrima Basarabiei

Acest articol a primit Menţiune la Simpozionul Internaţional Grigore Vieru, poet al sufletului românesc

autoare Prof. Budeanu Mihalachi Mihaela

Liceul „Dimitrie Negreanu” Botoşani

Când poezia românească a primit pe Grigore Vieru, a fost ca şi când un bolnav a primit o şansă la viaţă, după o boală incurabilă. Sufletul său, viersul său, voba sa au  adus remediul pentru o Românie bolnavă şi ignorantă. Grigor  Vieru a redefinit ideea de patritism, a arătat cu delicateţe, dar şi cu un verde simţ al dreptăţii graniţele adevărate ale sufletului românesc. Odată cu el, cultura română nu a putut să mai uite dincolo de frontiere pe: Alexei Mateevici, Ion Druţă, ...

 Trăieşte în opera lui o Patrie: aceea a unui înger ce mângâie cu versul său inima unui neam, ce alină destinul unei Românii ce şi-a uitat puiul rănit peste Prut. Poetul era „atât de singur” în umbra ţării ce nu-i era ţară, în umbra pământului ce nu-i era pământ. Şi-a găsit patria în ....Poezie. Şia rămas în această „Duminică a cuvintelor” atât cât i-a  fost hărăzit de acolo din stele.

Cum Luna e de Soare. »

Iubirea avea pentru el calităţile unui elixir al vieţii fără de moarte, te îmbăta, dar îţi dădea totodată şi puterea de a ignora moartea :

« Nu am moarte cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te iubesc. »

Prin iubită, poetul avea o punte între lumea fizică şi lumea cosmică, o libertate visată , iar mama şi ţara devin, în poezia lui Grigore Vieru, zeităţi poetice. Ambele sunt capabile să  gonească singurătatea poetului, să-l aducă aproape de lume, de oameni. Cele două ipostaze umane, creatoare se completeză, se susţin, se suplinesc. Dacă mama este fiinţa ce-i aminteşte de momentul pur al creaţiei, iubita îl transpune îmtr-o lume a misterului, a miracolului, a eternului. Poetul se află între mamă şi iubită asemeni soldatului, între datorie şi morala creştină. De aici şi până la eternitate nu e decât un pas.

                         

O altă formă de iubire e Patria, o patrie care se scrie în orice măr, în orice sămânţă, în orice pasăre. Se întâmplă doar în acest loc miraculos numit Acasă următorul fenomen:

“Dacă o piatră în zid

E clintită din loc

Cel care trece pe drum

O reaşează temeinic

 Ca în propria îngrăditură.

Trandafirii

Sunt roşii de dragoste”

Acest lucru demonstrează cu prisosinţă, un numai etnogeneza dar şi continuitatea, şi legătura tainică, mistică ce se creează între om şi locul de baştină, legătură care nu va putea fi ruptă, nici în clipa din urmă, când el doreşte să revină Acasă. Acasa e un bun comun de care se îngrijeşte fiecare ca de propriagrădină, ca de propria persoană. Şi tot aici, omul e apărat de calamităţi şi de toate relele. 

Acelasi Grigore Vieru

Acest articol a primit Premiul III la Simpozionul Internaţional Grigore Vieru, poet al sufletului românesc

autoare Prof. Maria - Magdalena Perianu, Liceul de Artă Hariclea Darclée, Brăila

Uneori îl căutăm, alteori vine singur spre noi.

De îndată, Grigore Vieru n-a murit…

Nu poate să moară!

Pus la colț,  pentru ”vina” de a spune  mulțimii adevărul, scriitorul surprinde ”cu răbdare îndelungată”, o realitate neschimbată după atâta timp. 

 Și să mai îndrăznească vreunul să spună că ”a sosit timpul libertății” dacă frații nu se iubesc între ei.

Încet, fără să-l deșteptăm, zăbovim asupra operei poetului pătimirii noastre, care este formidabil, prin rădăcinile sociale, familiale, culturale, și va rămâne, nu doar în zilele noastre, ci pe vecie: admirabil!

Așa cum îl simțim încă din ”Albinuța- Cartea Preșcolarului”, scrisă pe înțelesul copiilor, scrisă  cu dragoste și căldură, maestrul ne strecoară ”sugestii insinuante” , pe furiș, în suflet  și în tot corpul. Este pentru prima oară, când, într-un abecedar românesc, sunt incluşi toţi clasicii literaturii române.

Într-adevăr, lirica românească de dincolo de Prut nu poate fi evaluată corect în afara determinărilor ei istorice și politice.

Evoluția ei decurge din  destinul acestui spațiu românesc și se definește, în primul rând, prin impresionanta  consecvență a efortului de conservare a identității naționale.

De aici și formele poetice descinse direct din eminescianism, dar și militantismul implicit din poeziile lui Goga.

Limbajul poetic păstrează, de cele mai multe ori, un iz de vechime de un farmec aparte, cultivând următoarele teme și motive literare: înstrăinarea, nostalgia întregului și aspirația la refacerea lui, limba, datina, vatra, strămoșii, simbolurile spirituale.

Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija sau  Arcadie Suceveanu ilustrează viguros acest spațiu distinct de poezie românească.

Putem admite ( ba suntem chiar siguri!) că el ar fi petrecut ceasuri plăcute și  în tovărășia lui Mihai Eminescu și a lui Octavian Goga, nestemate puncte de sprijin spiritual.

De altfel, primul manual de limbă română, manual de istorie şi primul manual de suflet românesc, dacă se poate spune aşa, a fost opera eminesciană.   

Pentru un moment, întrerupem periplul prin vârstele operei, lăsându-l pe maestrul Grigore Vieru,            același Grigore Vieru, să se definească exemplar: ”- Numele de familie și prenumele?/ - Eu. / - Anul de naștere? / - Cel mai tânăr an: / când se iubeau / părinții mei. / - Originea?/ - Ar și semăn / dealul  acel /  din preajma codrilor. / - Știu toate doinele / - Profesiunea? / - Îmi iubesc plaiul. /- Părinții? / - Am numai mamă, /- Numele mamei? / - Mama / - Ocupația ei / - Așteaptă. / - Ai fost supus /  judecății vreodată?/ - Am stat niște ani închis: în mine / - Rubedenii peste hotare ai?/ - Da. Pe tata. Îngropat. / În pământ străin. Anul / 1945.”   

 Preocupat de problematica identității eului în perspectivă eternă, aflăm că se află într-o permanentă confruntare, iar creația este un mijlocitor între el (conștiința individuală) și lume, actul poetic transfigurând realitatea.”Cuvântul originar” dă substanță și esență poeziilor sale.

Versurile aluzive prin tâlcul cuvintelor simbolice, condensează în ele și nostalgii, și doruri nespuse, suferință și neliniști. 

Farmecul răscolitor al poeziei rezultă din simplitatea lexicului evocator, de provenință populară, cu valoarea unor concepte de patimi, suferință, jovialitate, cărora li se alătură altele, ce denumesc țara.

Relația dintre țară și om, realizată prin juxtapunerea stărilor sufletești cu elementele care definesc spațiul geografic și etnic al țării, capătă rezonanțele grave ale sentimentului de tulburătoare neliniște.

Durerea unui neam, străin în propria-i țară, vibrează la ”gravele strune” ale harpei alături de ”sfântul fir de păr al mamei”, în ambianța idilică a grădinii ”sub mere coapte”. 

Poezia lui ar putea fi o poezie vizionară, mesianismul ei vestind înfăptuirea mărețelor idealuri.”De ce să nu priviţi/ În ochii noştri/ Până când ne veţi înţelege?/ Tristeţea noastră.”

Este adevărat că în limbajul poetic vierean se găsesc mulți termeni și invocații de proveniență religioasă. ”De ce, o, Doamne, dăruit-ai/ochilor mei întristaţi/ o Ţară atât de frumoasă./” Sensul lor este metaforic, funcția lor, estetică.

În poezia sa, în glasul ei de bocet, de rugăciune sau de răzvrătire, de chemare la redeșteptare și demnitate  națională, pulsează sufletul neamului”românesc”.”Cântecul cel mai frumos/Şi cel mai puternic/Încă nu s-a scris.”

Dincolo de dragostea de neam, e mama, cea care nu l-a abandonat în singurătate.

“Cât de frumoasă eşti!” este o antologie închinată mamei,  femeii,  Limbii Române. 

”Iubește-mă. Ori nici nu mă iubi./ Zic si eu doar: "To be or not to be!"/ Dar lângă tine vorba n-are rost, / Aș vrea sa fiu ori nici sa nu fi fost./”   

A tânjit mereu după iubire, a căutat modelul mamei în femeie. ”Mama mea viața-ntreagă/ A trăit fără bărbat./Singurei  eram în casă/ Ploi cu grindină când bat./ Mama mea viața-ntreagă,/  Stând la masă, ea și eu, /  Se așază între mine/ Și Preabunul Dumnezeu.”  

Dragostea pentru femeie,  în sensul larg al cuvântului,  înseamnă, de fapt, dragostea pentru mamă. A tânjit mereu după iubire, a căutat modelul mamei în femeie.

Evocându-şi mama, poetul îşi aminteşte că aceasta era o croitoreasă pricepută şi „cântecul” maşinii de cusut a fost cântecul său de leagăn și de trezire, dar și izvorul vieții lui. O părticică din fiinţa ei a trecut şi în cămăşile sau năframele zămislite: „Veneau femei duminica/ La noi/ După năframe/ Tivite pe la margini/ Cu lacrimile mamei.”

 Stihurile ”Mamă,/ Tu eşti patria mea!/ Creştetul tău –/ Vârful muntelui/ Acoperit de nea./ Ochii tăi –/ Mări albastre./ Palmele tale –/ Arăturile noastre./ (…) Basmaua –/ Steag,/ Zvâcnind/ Ca inima…/ Mamă, / Tu eşti patria mea!” oglindesc frumuseţea acestei iubiri eterne, care devine un simbol fie al astralului, fie ale teluricului; unitatea celor două puncte diametral opuse conturând idealul de frumuseţe maternă.

 ”Mamă, de-ai fi o stea în cer lină,/ Te-aş găsi după lumină/ (…)// De te-ai face spic secară,/ Te-aş găsi după povară/ (…)// De-ai fi-n codru o păsăruică,/ după glas aflate-aş, muică/ (…)// De te-ai face-n văi o floare,/ Te-aş găsi după suflare,/ Spune-ţi-aş vorbe cereşti:/ “Muică, tot frumoasă eşti!” Ea nu se poate pierde şi va dăinui ca parte a fiinţei eului poetic, ca parte nemuritoare a fiului.

Ţâşnind din vatră binecuvântată, mult jinduită de trecători flămânzi şi avizi de bogăţii, Grigore Vieru a cântat odată cu poporul, s-a contopit cu tonul cântării neamului, simţindu-se îndrituit să lupte, prin harul potrivirii cuvintelor ce-l deține, pentru regăsirea unității naționale și culturale. ”Nu mai am loc/ Pe-al meu pământ/ De ochii străinului,/ De câte văd ei în jur/ Şi apucă!/

O ţin în braţe pe mama,/ Ca pe o iubită;/ Că nu mai are loc/ Nici ea pe pământ.”   

Toată viața a mărturisit că momentele de cumpănă ale vieții sale au fost depășite cu ajutorul celor trei îngeri păzitori: Mama, Divinitatea, Limba Română, tămăduitorii sufletului său.

Poezia are glas, în glasul ei cântă cu rezonanțe grave, rostul neîmplinit al lumii, iar el, poetul, în postura unui drumeț, pe care ni-l imaginăm, în căutarea acestui rost, pe care nu-l află, trăiește sentimentul de neputință.

 În poemul Pâinea „Frumos este chipul rugător / Al pâinii / Poate că şi cântăreţul / Lira spre ea / Mai adânc şi-ar pleca-o / Dacă nu i-ar părea / Atât de simplă / Atât de comună / Pâinea întâi să vorbească!/”, eul liric tinde să facă să se înţeleagă profunzimea pe care nu o vedem în lucrurile simple. De altfel, poemul poate fi considerat un adevărat paratext al întregii creaţii, pentru că oferă o predoslovie a receptării cu atât mai necesară, cu cât poetul este cel mai adesea înţeles în sensul în care ar trebui sa fie înţeles cel mai puţin.

Întrebat în care poem se regăsește  cel mai bine, Grigore Vieru a răspuns:„Rădăcina de foc”.

Într-adevăr, formează partea cea mai valoroasă a liricii sale, un univers estetic și moral al atitudinii față de viață. Însuși titlul metaforic dezvăluie amărăciunea profundă a scriitorului de a se fi ivit pe lume într-un topos ce i-a marcat viața. Matricea originară purtându-l într-o comuniune dincolo de timp.

            Nu întâmplător, el a compus cântece, deoarece și prin cântec a transmis oamenilor lucruri serioase. Colaborarea cu Ion şi Doina Aldea Teodorovici dă viață unui imn foarte popular, deşi, cu o tematică profundă - „Eminescu să ne judece”.   

            În ”poemele sale din bătrâni”, a logodit înţelepciunea populară cu harul său poetic,  

îndemnându-și congenerii să nu piardă sentimentul fundamental al apartenenței la neamul românesc.”România este o ţară plina de câmpii, munţi, ape, cântece, istorie şi graniţe.”  

Chiar și experiența morții îl pregătește de viață, ” Sunt om. Om sunt.”

Fără să manifeste pietatea absolută, poetul a repetat - la nivelul artei – transcenderea patriotismului din element concret politic într-un sentiment profund și colectiv, capabil să exprime iubirea și ura, umilința și suferința, nădejdea și temerile unui neam.

Și, același Grigore Vieru o va face și azi, și mâine, și în toate aceste cazuri, va fi în dreptul său literar incontestabil.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1.      Vieru, Grigore, ”Taina care mă apără”, Iași, Editura Princeps, 2008; 

2.      Vieru, Grigore, ”Rădăcina de foc”, Editura Univers, 1988;

3.      Vieru, Grigore, ”Hristos nu are nici o vină”, Editura Orient - Occident, București,  1991;

4.      omagiu@grigorevieru.md; 

Simpozion International Grigore Vieru

SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL

GRIGORE VIERU, POET AL SUFLETULUI ROMÂNESC

 

EDIŢIA I

22-23  FEBRUARIE 2013

ARGUMENT

Motto: „Între frânturile unui neam, cultura poate statornici acele legături ce nu se văd şi nu se pot împiedica.” (  Nicolae Iorga)

Toată viaţa sa Grigore Vieru a răsădit o Românie măreaţă, de poveste în inimile orfane ale românilor basarabeni.

Calitatea culminantă a omului şi bardului Vieru a fost „curajul de a fi bun”, calitate adânc înrădăcinată în generoasa lumină latină a graiului şi a minţii româneşti. A fost poetul „bolnav de iubire”, de iubire de mamă, iubire de neam, de grai, de adevăr, de copilărie, iubire transpusă  în opera sa legată de folclor, de creaţia lui Eminescu şi Blaga.

            „Când sfios şi timid, abia atingându-se de lucruri, abia şoptindu-şi ruga, pioasa rugă de pace pentru pământ şi sănătate pentru suflet, când tulburător de îndârjit şi de categoric, rostind cuvintele cu gravitate ce vine parcă din adâncurile ancestrale; când delicat şi inocent până la o totală contopire cu vârsta copilăriei, cu dezinvoltura jocului, când aspru îndurerat de „sălbăticiile” veacului...”Acesta a fost Grigore Vieru, poetul, care o viaţă de om a servit poezia. Prin el, a licărit lumina  identităţii, demnităţii şi conştiinţei naţionale, el a condus lupta pentru limba română şi alfabetul latin, pentru adevărul istoric:”O să spun să mă audă, / şi plin de floare pomul: Şi din mormânt voi spune/ Mulţimii adevărul”.

            „ Un poet care şi-a asumat greul unui grai trecându-l prin inima sa şi , încărcat de răbdare, înţelepciune şi nouă frumuseţe, îl întoarce semenilor săi care-i deschid de bunăvoie inima să-l primească, pentru  a-şi duce mai demn mai departe viaţa în spiritul dreptăţii, al iubirii ce covârşeşte şi poate birui totul, al credincioşiei faţă de cele nepieritoare şi al nădejdii ce nu poate da greş, un asemenea poet rămâne-va ”suflet în sufletul neamului său”. O astfel de întruchipare excepţională este acest poet, acest om cât o lacrimă în rostogol pe obrazul planetei”. (Ioan Alexandru)

            Să gustăm din zborul larg, înalt şi sfânt ca un Curcubeu Tricolor al Poeziei lui Grigore Vieru! Să ne bucurăm! Şi să nu uităm că doar iubirea creează!

SCOPUL:

 Prin participarea la acest simpozion, partenerii şi participanţii îşi vor consolida aptitudinile de cooperare, dialog şi respect, absolut necesare atât în mediul şcolar, cât şi în cel al vieţii cotidiene. Ne propunem să stimulăm interesul elevilor şi al cadrelor didactice pentru cunoaşterea şi valorificarea operei lui Grigore Vieru. Cunoscând mai bine viaţa , activitatea şi opera  acestui mare poet basarabean, aflând despre lupta sa necontenită pentru adevărul istoric, pentru păstrarea  demnităţii umane şi a celei de a fi român, cunoscând dragostea sa neţărmurită pentru Patria Română, pentru semeni, poate vom reuşi „truda de a fi zilnic frumoşi şi simpli”, poate vom învăţa cum să „trăim pentru Patrie” şi mai ales poate vom căpăta şi noi „curajul de a fi oameni buni” pe care poetul nu l-a pierdut de-a lungul intregii sale vieţi.

            Citind şi bucurându-ne de poeziile sale, culegând înţelepciune din aforismele lasate, ascultând muzica pe versurile poetului, vom descoperi un  izvor al bucuriei  de a trăi , pentru că, aşa cum spunea însuşi Grigore Vieru” Poezia a avut  întotdeauna drept sfântă menire să încurajeze soarele să răsară şi femeia să nasc㔺i „este răzbunarea frumuseţii pe urâţenie.”

OBIECTIV  CADRU : Educaţie prin şi pentru cultură

OBIECTIVE OPERAŢIONALE : Participanţii la simpozion vor reuşi:

ü  Să pătrundă în universul  şi intimitatea creaţiei vierene;

ü  Să sesizeze originalitatea şi valoarea acestei creaţii;

ü Să trăiască intens sentimentele transmise de mesajul poetic;

ü  Să realizeze un schimb de experienţă;

ü  Să valorifice potenţialul lor creativ;

ü  Să crească interesul pentru desfăşurarea activităţilor cu caracter educativ;

ü  Să promoveze valorile morale şi spirituale, simţul pentru poezie, patrie, mamă, credinţă – teme predilecte în lirica lui Grigore Vieru;

LOCUL DESFĂŞURĂRII:

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 
COLEGIUL ECONOMIC „OCTAV ONICESCU”, BOTOŞANI

GRUP ŢINTĂ :

La simpozion pot participa  cadre didactice şi elevi din ciclul primar, gimnazial şi liceal.

SECŢIUNI:

I.COLOCVIU DIDACTIC : „Viaţa , activitatea şi opera lui Grigore Vieru”  - pentru cadrele didactice;

II.CREAŢII ARTISTICE pe temele: MAMA, PATRIA, CREDINŢA, COPILĂRIA, specifice liricii marelui poet:

CLASELE  I-IV: Desene inspirate din poeziile lui Grigore Vieru

     ( fiecare participant alege poezia dorită, iar desenele să fie în format A4);

   

CLASELE  V-VIII:

Caligrame, poezii proprii (fiecare participant câte 3 caligrame ori poezii ) sau  compuneri (o compunere de 1-2 pagini individual) pe temele  literare menţionate ;

CLASELE IX-XII:

-  eseuri  despre lirica viereană (2-4 pagini fiecare lucrare);

-  prezentări PPT, în care să prezinte şi valorifice originalitatea creaţiei  lirice a lui Vieru ;

-          colaje, fotografii, imagini, pe baza aforismelor poetului;

     III. CONCURSUL „IUBESC POEZIA”,  recitare de poezii semnate de Grigore Vieru, pentru  elevii de toate nivelele (fiecare participant 2 poezii, la alegere);

REGULAMENTUL DE PARTICIPARE :

a)      Înscrierea participanţilor:

-          până pe data de 19 februarie 2013;

-          participarea va fi indirectă , prin transmiterea on line a lucrărilor (pentru secţiunile I şi a II-a,  cadrele didactice doritoare sunt invitate şi aşteptate cu drag să-şi susţină lucrarea la colocviu); iar directă pentru secţiunea a III-a .

b) Depunerea lucrărilor

      -    până pe data de 19 februarie 2013;

      -    fişa de înscriere şi lucrarea vor fi transmise prin  email pe adresa

           corespunzătoare secţiunii;

-          obligatoriu lucrările vor fi trimise, prin poştă, şi pe suport de hârtie+CD, odată cu o copie xerox după mandatul poştal de achitare a taxei de înscriere. ( !!! lucrările care nu vor ajunge şi pe suport de hârtie+ CD, nu vor concura .)

     c) Adresa de corespondenţă

    - fişa de înscriere şi lucrarea vor fi transmise prin  email pe adresa corespunzătoare  

       secţiunii ;

        SECŢIUNEA  I: botezatu_liviu2001@yahoo.com

        SECŢIUNEA a II-a : anastasia26grosu@yahoo.com

        SECŢIUNEA a III-a: anca.ankyta@yahoo.com

  

d) Redactarea lucrărilor:

- se va face în format A4, pe o singură parte, scris la un rând, cu margini egale de 20 mm, cu caractere româneşti, maxim 4 pagini;

- titlul va fi scris cu majuscule ( Times New Roman 14 Bold), centrat;

- la două rânduri de titlu se va scrie autorul şi instituţia (pentru elevi şi clasa) (Times New Roman 12);

- la două rânduri sub numele autorului se va începe scrierea textului (Times New Roman 12);

- rezumatul pentru publicare va respecta indicaţiile de redactare a lucrării şi va avea dimensiunea maximă de o pagină (valabil pentru lucrările profesorilor !!);

- paginile nu vor fi numerotate;                                                                                                    

- lucrarea şi rezumatul vor fi incluse într-un singur folder ce va purta numele participantului;

- bibliografia se va consemna la sfârşitul lucrării;

e)      Evaluare:

      PROFESORI

-          fiecare participant va primi diplomă de participare;

-          adeverinţă de colaborare în cadrul simpozionului

-          CD cu ISBN

ELEVI

-          Cele mai bune creaţii vor fi premiate cu diplome

PREMIUL I, PREMIUL II, PREMIUL III, MENŢIUNE, pe fiecare secţiune şi publicate/expuse/incluse pe CD-ul cu ISBN:

     Toţi participanţii vor primi diplomă de participare.

f)       Taxa de participare:

-          taxa de participare este de 30 LEI , pentru profesori,  5 LEI pentru elevi şi este individuală.;

-          dovada achitării taxei se va trimite odată cu fişele de înscriere şi lucrările (fie o copie scanată, fie una xerox,  a mandatului poştal) ;

PROGRAMUL SIMPOZIONULUI:

VINERI- 22 FEBRUARIE:

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV:

  10-10.30:  DESCHIDEREA

  10.30- 11.30  COLOCVIUL DIDACTIC

   11.30- 12.00  FEED-BACK (IMPRESII, CONCLUZII)