Zamfirescu
Elena-Simona,prof.pt.înv.primar,grad didactic I, Școala Gimnazială Nr.10
Botoșani
„Grigore Vieru este un Mare şi Adevărat
poet. El transfigurează natura gândirii în natura naturii. Ne împrimăvărează cu
o toamnă de aur. Cartea lui de inimă pulsează şi îmi influenţează versul plin
de dor, de curată şi pură limpezire” (Nichita Stănescu).
Poezia lui Grigore Vieru are un ton
şi un univers propriu. Poetul s-a prezentat adesea pe sine ca purtător al
mărturisirii unei suferinţe nespuse şi a unei lacrimi imense, care a spălat
sufletele chinuite ale concetăţenilor săi: „Puternic nu sunt./ Nu pot fi de
faţă / Cu sângele meu/ Când este rănit./ Nu îndrăznesc/ Să calc în picioare/
Vipera care m-a încolţit./ Nu pot duce până la capăt/ Nu pot până la capăt/
Cântecul dulce./ Scriind,/ Parcă-aş ara cu o cruce…”.
Grigore Vieru e definit ca fiind poet al
mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet
al lucrurilor sacre. „Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost
însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte,
el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost,
este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă al culturii naţionale. Tot ce e mai
frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave
bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus
care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să
aperi ce-i al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie
înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care
a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire
şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre. Acest om plăpând cu suflet de
copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru
spre un viitor mai bun. Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi
iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că
oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl
pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la
marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în
ceruri. Moştenirea pe care a lăsat-o în
urma sa este netrecătoare şi multe generaţii îi vor duce dorul, mângâindu-şi
sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de
ţară, dragostei de neam, dragostei de adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor
noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor
rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu
sfinţenie”.
Marile teme prezente în creaţia sa:
Mama, Iubirea, Copilăria, Graiul vor fi mereu actuale, fiindcă acestea izvorăsc
din divinitate şi nu pot fi mişcate de nimeni şi de nimic. Acesta este Grigore
Vieru, poetul, care o viaţă de om serveşte cu dăruire poezia. Contemporan cu
noi, el este şi un exponent al ideilor dominante în conştiinţa noastră
naţională pe care le exprimă artistic şi le îmbogăţeşte cu sufletul său. E un
poet fructuos, mereu sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul timpului, e
poetul epocii noastre. Un cuvânt despre poetul Grigore Vieru produce emoţie,
trăire firească impusă dincolo de toate ce se produc în viaţă, împreună cu alţi
creatori iluştri, reprezintă o şcoală poetică, în care poezia este chiar viaţa
şi sufletul omului. Opera marelui poet ne-a menţinut demnitatea de neam, ne-a
hrănit-o cu speranţă, cu adevăr şi cu puterea de a continua mereu cu fruntea
sus: „ Ne-am ţinut veşnic de limba română într-un deşert aprins în care singura
umbră era- umbra ecoului”- zicea poetul Grigore Vieru. Ca nimeni altul dintre
contemporani, poetul stăpâneşte cuvântul adică, limba română „pe care a
învăţat- o o viaţă şi a sacralizat-o. Iată ce mărturiseşte însuşi autorul:
„Două lucruri în astă lume au fost zidite până la capăt: Biblia şi Limba
Română”. Perfecţiunea, frumuseţea Limbii Române e lucrarea lui Dumnezeu, crede
Poetul. Secolul nostru are pretenţia de a regăsi în firea literaturii o
esenţializare a faptelor din întregul nostru univers, de sublimare a
originalităţii în orizontul de aşteptare al omului de azi, atras de esenţe
primordiale. Totuşi, harul de poet sau scriitor nu se subscrie acestei idei
atâta timp cât deţine seva interesului în toate vremurile şi rezistă
esenţialmente în pofida unor metamorfozări conceptuale din epocă.
A fost ales de Dumnezeu şi trimis pe
pământ, ca o pasăre măiastră, să ne lase drept avere „limba noastră ce-i
comoară”, ca noi s-o luăm, s-o păstrăm, s-o cultivăm şi s-o transmitem
generaţiilor ce urmează, fiindcă, noi prin grai suntem popor şi existăm prin
neam ca limbă”.Părintele limbii române, pe care neamul l-a îndrăgit nu numai ca
poet, ci ca şi pe un om simplu, sincer, bun, fermecător, plin de taine, de
legăminte, blând şi viteaz, tradiţionalist şi modern a fost poetul care a
trecut graiul prin inima sa, încărcându-l cu răbdare, înţelepciune şi nouă
frumuseţe, ca mai apoi să-l întoarcă semenilor săi, care-i deschid de voie bună
inima să-l primească. Un asemenea poet va rămâne „suflet din sufletul neamului
său”.
În ciuda simplităţii versului său,
el se numără prin acei poeţi „ce-au scris o limbă ca un fagure de miere”.Opera
lui ne-a menţinut demnutatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranţă şi cu putere de
a continua cu frunte-a sus. „Ne-am ţinut veşnic de limba română într-un deşert
aprins în care singura umbră era – umbra ecoului”, zicea Poetul. Creaţia
viereană a fost şi rămâne umbra ecoului care ne-a apărat limba română şi
demnitatea de neam.
Ne mândrim mult cu Grigore Vieru.
Moştenirea ce ne-a lăsat-o o vor admira-o multe generaţii, mângâindu-şi
sufletul cu versurile lui.Noi, generaţia crescută şi legănată de versul blând
şi dulce al Poetului, suntem datori să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca
pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vreme, căci un popor rămâne în
istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.
Vieru a lăsat cel mai de preţ
testament pe care l-ar fi putut lăsa cineva vreodată omenirii – POEZIA
Bibliografie:
Eugen Simion,
,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi”, în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
Ioana Emanuela
Petrescu, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1989
Florentina
Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții şi al bucuriei’’, în
Revista Știința literară Nr.2 (25), 2012
Grigore Vieru,
„Taina care mă apără”, Iaşi, Editura Princeps, 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu