Dor de…Grigore Vieru…

Autor : Prof. Bako Monica, Lb. si lit. romana, Definitivat, Scoala Gimnaziala “George Cosbuc”, Tirgu Mures

Cred cu toată convingerea că tot ceea ce a scris Grigore Vieru va dăinui de-a pururi și ne vom regăsi pe noi înșine în versurile sale de fiecare dată când ne va fi dor de el, de țară, de mama, de limba noastră.

…De mult nu ne mai uităm la cer, decât pentru a afla dacă trebuie să luăm cu noi umbrela. Au trecut ani de când a plecat în eternitate unul dintre cei mai sensibili poeti care au scris în limba română.

Din generația lui Labiș, Stănescu, Păunescu sau Ana Blandiana, Grigore Vieru a reușit să refacă punțile de legătură cu poezia românească interbelică.

Când mergea pe valea Prutului i se umezeau ochii, privind prin păienjenişul sârmei ghimpate spre satul de pe celălalt mal și simțea cu toată ființa sa că aparține gliei aceleia. « Există lumea cealaltă cât timp există pământul acest ».

Cu Grigore Vieru poezia română s-a întors la izvorul curat al gândirii și simțirii populare. Creațiile sale sunt vibrante reușind să coaguleze teme și motive prin excelență încărcate de emoție și sensibilitate : mama, casa, satul, pământul, limba, patria.

Câtă sensibilitate zace în cuvintele acestea, firesc potrivite!

« …doar în limba ta/ Durerea poți s-o mângâi, /Iar bucuria/ S-o preschimbi în cânt./ În limba ta/ Ți-e dor de mama, / Și vinul e mai vin, / Și prânzul e mai prânz./ Și doar în limba ta/ Poți râde singur, / Și doar în limba ta/ Te poți opri din plâns. »

     Pentru Vieru, limba română a fost modalitate și suport al definirii și al durerii. Ea este Mamă, ea este Vatră, ea este Patrie. Limba română este un organism viu care simte durerea ca poetul.

Poezia sa este o formă de rugăciune pentru oricine înțelege că relația dintre om și Dumnzeu este iubire. Suflet primitor de dar, jertfelnic și cald, poetul a devenit locul în care modelul românului profund este întruparea identității. Mesajul acesta răzbate din toate gândurile și faptele sale, pentru că și-a dorit comuniune în adevăr și dreptate.

La fel cum patria sau limba sunt Dumnezeu, așa și mama din poeziile lui Vieru este întruchiparea iubirii dumnezeiești. Recuperată de sufletul copilului și restituită lumii, mama este un fenomen permanent, mult prea special pentru a putea fi cuprins în formularea cuvintelor.
Opera sa ne-a rămas ca un testament care se cere împlinit.

Așa că…ne este dor de Grigore Vieru…

Bibliografie :

1.      Valentin Marica, Grigore Vieru- Dimensiuni critice I, Editura « Cezara Codruta Marica », Targu-Mures, 2012

2.      Laurentiu Ulici, « O mie si una de poezii romanesti », Ed. Du Style, Bucuresti, 1997

3.      Mihai Sultana Vicol, « Grigore Vieru, pontiful limbii romane », Princeps Edit, Iasi, 2009

4.      Fanus Bailesteanu, « Grigore Vieru », Ed. Iriana, Bucuresti, 1995

5.      Daniel Corbu, « Grigore Vieru in amintirile contemporanilor », Princeps Edit, Iasi, 2010