Diaconu
Alina- Mihaela, gradul didactic I,
Școala
Gimnazială Asău, jud. Bacău
Latura de cea mai autentică profunzime a poeziei
lui Grigore Vieru este aceea a responsabilităţii civice a scriitorului, a
omului de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare
cuvânt pe care îl rosteşte, adânc răspunzător de soarta neamului său, de
destinul limbii în care s-a născut şi în care respiră.
S-a nascut la 14 februarie 1935 în
Pererita, sat de pe malul stang al Prutului. își pierde tatăl în război. Face
studii primare și secundare în satul natal și apoi la Lipcani. Absolvă, în
1958, Facultatea de Filologie a Institutului „Ion Creangă" din Chisinau.
În anul 1957 debutează editorial (fiind
student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată
de critica literară.
În 1958 se angajează ca redactor la redacţia unită
revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, şi ziarul
"Tănărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .
Între anii 1960–1963 este redactor la editura
„Cartea Moldovenească”.
Anul 1968 aduce o cotitură în destinul
poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o
prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea
mai originală apariţie poetică. În chiar anul apariţiei devine obiect de studiu
la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din
volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuşi,
iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu.
În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie
internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare
Andersen.
La sfârşitul anilor '80, Grigore Vieru se găseşte în
prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale
(inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deşteptarea
conştiinţei naţionale a basarabenilor. Vieru este unul dintre
fondatorii Frontului Popular şi se află printre organizatorii şi
conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. Participă activ
la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care
se votează limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafia latină.
Grigore Vieru a fost
decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în
grad de Mare Cruce.
Câteva şcoli din Republica Moldova, un bulevard din
Chişinău şi o stradă din Iaşi poartă numele lui Grigore Vieru. Pe
11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naştere, a fost
instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor.
Vrăjit de limba noastră cea română,
„poamă poetică ispititoare", în poezia lirică a unui neam, prin acea
„strigare de sine", printr-o abordare cu tentă mesianică, prin
veridicitate și autenticitate, Grigore Vieru ne-a lăsat drept moștenire, în
„locul unde patria vine/ Să-și încălzească făptura", acele poezii
antologice, precum „În limba ta", „Formular", „Nu am, moarte, cu tine
nimic", „La mănăstirea Căpriana", „Pădure, verde, pădure", din
cărți precum „Strigat-am către tine", „Hristos nu are nicio vină",
„Rădăcina de foc", „Alarma", „Izvorul și clipa", „Taina care mă
apără", în care subtextul, prin concentrația ideatică și imagistică, și
fiecare rând devin metaforă. Doar două exemplificări sunt în măsură să facă
dovada unei susțineri: „Bate un clopot/ Al Învierii și-al Bunei Vestiri,/ Vine
din cer un șopot,/ Vine un șopot/ Și mă ridică din mari pustiiri" („La
mănăstirea Căpriana"); „Nimeni nu mai poate muta/ Pământul în cer/ Poate
că numai privighetoarea,/ Poate că numai cântecul ei,/ Dar i s-a tăiat limba,/
Nimeni n-o mai aude, nimeni/ N-o mai aude cum cântă/ Pe crucea bisericii"
(„Privighetoarea pe cruce").
Apartenența la un spațiu și la un
neam, la o credință străbună, la o istorie, nu poate fi concepută, la Grigore
Vieru, fără acea apartenență la o limbă românească. Chiar și cartea pentru
copii, apărută la Chișinău, în anul 1990, se numește „Frumoasă-i limba
noastră" - preluând titlul uneia dintre poezii: „Pe ramul verde tace/ O
pasăre măiastră,/ Cu drag și cu mirare/ Ascultă limba noastră.// De-ar spune și
cuvinte/ Când cântă la fereastră,/ Ea le-ar lua, știu bine,/ Din limba sfântă-a
noastră".
"Dacă
visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să
trec Prutul", a spus Grigore
Vieru în anul 1973, la
prima sa vizită în România.
La
câţiva ani după ce visul său a devenit realitate, în 1990, poetul a fost ales membru de onoare al Academiei
Române. Drumul până acolo a fost lung şi anevoios. Aflat în prima
linie a luptei pentru scrierea latină, pentru oficializarea limbii române,
poetul a fost ameninţat cu moartea, a fost bătut cu pietre şi scuipat în plină
stradă. Ca răspuns, Vieru a scris mai multe articole, poeme şi cântece.
Creaţia poetică a lui
Grigore Vieru este, întâi de toate, o mărturie incontestabilă că patriotismul,
pe care l-au compromis atâtea politici naţionaliste, nu poate fi numai expresia
unui sentiment adânc, ci, cu adevărat, un angajament mesianic, un talent şi un
uriaş impuls estetic, care generează în poemele sale o redimensionare fundamentală
a acestei trăiri prin cosmicizarea şi universalizarea ei. Utilizând, după cum
s-a remarcat demult, tehnici ingenioase şi, aparent, necompatibile cu această
finalitate poetică – simplitatea expresiei, Grigore Vieru ţinteşte şi adună în
poezia sa esenţele lucrurilor care ne definesc ca fiinţe umane, aparţinând unui
anumit mediu civic şi unui anumit timp istoric, şi ca elemente cosmice în
acelaşi timp. Anume aici stă forţa poetului în a demonstra că versurile cu teză
(patriotice, de ţară) devansează estetic zona în care se înscrie genul lor, de
fapt, în afara ideii de literatură, atingând originalitatea artistică şi, în
fond, poezia de înalt calibru estetic.
Grigore
Vier a fost un adevărat simbol al Renașterii naționale, al luptei pentru limba
română și identitatea noastră românească.Prin întreaga sa operă, prin
activitatea literară și publică, Grigore Vieru a promovat conștiința spațiului
cultural românesc, fiind prezent cu o totală dăruire de sine în miezul
fierbinte al celor mai importante evenimente desfășurate pe ambele maluri ale
Prutului.
Bibliografie:
·
Grigore Vieru. Taina
care mă apără, Iași, Ed. Princeps Edit. 2008.
·
https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu