Botezatu Luminiţa, Prof.înv.primar -gr.II
Şcoala Gimnazială Plopu-Dărmăneşti
Grigore Vieru-poet al neamului,al sufletului şi al cugetului românesc
provine dintr-o familie modestă de ţărani şi cu aceeşi modestie şi simplitate
îşi trăieşte copilăria şi anii de şcoală.Devine un mare şi adevărat poet care
transformă fiecare vers într-o melodie unică devenind o operă populară
îndrăgită. În acelaşi timp lupta pe baricadele vieţii implicându-se activ în
deşteptarea conştiinţei naţionale a românilor din Basarabia,Criticii literari
şi prietenii îi evoca elogios vocaţia,bunul gust,talentul evidenţiindu-l ca pe
un poet notabil.
Grigore Vieru s-a
născut la 14 februarie 1935 în comuna
Pererîta, judeţul Hotin în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută
Didic. Povestea uneori cu durere : “Am avut o copilărie grea. Intram în
apele Prutului nu ca să mă scald, ci ca să culeg scoici – singura cărniţă a mea
în anii foametei de după război. În copacii pădurii urcam nu pentru a mă legăna
în vârful lor, ci ca să rup crengi uscate pentru foc. Aveam şi o săniuţă, dar
ea mai mult lucra decât zbura la săniuş: căra lemne. Tare chinuită era şi mama:
ziua, lucra din greu la câmp, iar noaptea, până în zori, şedea la maşina de cusut.
Se bucura însă că are un ajutor. Eram singurul ei ajutor la treburi mai
bărbăteşti. Ea mă iubea mult pentru hărnicia mea. Cred că aveam vreo 10 anişori
când mi-a cusut primul costumaş de lână. Bucuria mea nu avea margini – eram în
rând cu toţi copiii satului.Dragostea pe care o port poeziei pentru copii este
răzbunarea mea pe timpurile care mi-au furat copilăria. Ea este, într-un fel,
dorinţa de a mă juca.”
A absolvit şcoala
de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează şcoala medie din oraşul
Lipcani pe care o termină în 1953 şi Universitatea Pedagogică Ion Creangă din
Chişinău. A debutat cu placheta de versuri pentru copii Alarma (1957). Curând
s-a afirmat ca unul dintre cei mai talentaţi poeţi din Republica Moldova şi
unul dintre cei mai dârji luptători pentru deşteptarea conştiinţei naţionale a
românilor de la est de Prut. La sfârşitul anilor '80, Grigore Vieru se găseşte
în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale
(inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deşteptarea
conştiinţei naţionale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre
fondatorii Frontului Popular şi se află printre organizatorii şi conducătorii
Marii Adunari Naţionale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile
sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se voteaza limba română
ca limba oficiala şi trecerea la grafia latină.
Cărţile :Versuri
(1965), Numele tău (1968), Aproape (1974), Fiindcă iubesc (1980), Taina care mă
apără (1983), Cel care sunt (1987), Acum şi în veac (1997) editate la Chişinău,
au constituit adevarate jaloane nu numai în creaţia sa.
,,Sunt iarbă.
Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al
cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la
lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor,
maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe
rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc.
Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al
naturii – poet al lucrurilor sacre, aşa e definit Grigore Vieru.
Este considerat cel mai sensibil şi profund poet contemporan,
apărătorul valorilor naţionale, a limbii noastre române, a istoriei neamului
nostru şi cel care a cântat mereu cea mai scumpă fiinţă - mama.
Astăzi, poetul Grigore Vieru, cântătorul dorurilor şi durerilor
noastre, ar fi împlinit onorabila vârstă de 81 de ani. De altfel, nici o
altă dată decât cea de 14 februarie nu ar fi corespuns mai bine naşterii
maestrului cuvintelor, întrucât întreaga lui fiinţă exprimă iubire, precum şi
această zi, declarată Ziua Dragostei. E o iubire pentru tot ce e pur şi curat.
A trăit din această iubire, a suferit din această iubire, a cântat şi a plâns
de bucurie tot pentru ea. Poetul a luptat pentru a apăra acest sentiment, a
luptat şi a câştigat, vocea lui fiind auzită atât de maturi, cât şi de
copii.
Iată care au fost
opiniile unor profesionişti, critici obiectivi şi de vocaţie:
„Grigore Vieru este
un mare poet şi un erou al Basarabiei. A luptat din răsputeri – alături de o
întreagă generaţie, căreia i se spune, acum „generaţia Vieru”: mai întâi,
pentru dreptul de a se exprima în limba sa – limba română; apoi pentru dreptul
acesteia de a deveni limba oficială, şi pentru scrierea ei în alfabetul latin,
apoi pentru câştigarea independenţei ţării sale, dar şi pentru reîntregirea
României în hotarele ei fireşti. Un sprijin incontestabil i-a venit de la Mama
sa, dar şi de la poezia populară şi cultă românească” (Fănuş Băileşteanu).
Eugen Simion,
preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură din cadrul Academiei Române, a
aflat cu adâncă tristeţe vestea trecerii în nefiinţă a marelui poet.
"Atunci când moare un om, sigur că regretăm, iar cei care l-au cunoscut şi
au fost aproape de el suferă. Însă când moare un poet, dispare şi posibilitatea
de a exprima această suferinţă. Cultura română pierde un poet reprezentativ
pentru o anumită istorie, pentru existenţa românilor de dincolo de Prut. De
multă vreme el era perceput ca un simbol al renaşterii spirituale şi naţionale
din Basarabia postbelică. De aceea, eu am crezut întotdeauna că el şi colegii
lui de generaţie reprezintă ceea ce a reprezentat generaţia lui Goga la
începutul secolului al XX-lea în Transilvania. E un fel de similitudine de
destin, care are şi o prelungire în plan poetic, pentru că, în funcţie de
această istorie a tribului său, Vieru şi-a simplificat versul, el voia să
comunice un mesaj. Faptul acesta i-a fost reproşat pe nedrept, după părerea
mea. Pentru că, încă o dată, Vieru vorbind de pildă de mama îndurerată, care
este fantasma esenţială în poezia lui, vorbea de îndurerata Basarabie. (...)
Ştia că trebuie să se adreseze românilor de acolo, înstrăinaţi, agresaţi şi încercaţi
de istorie. Probabil că după Nichita Stănescu şi Sorescu a fost poetul cel mai
cunoscut şi mai acceptat de oamenii simpli. Iar Nichita Stănescu spunea
despre el atât de frumos: «Grigore Vieru este un mare şi adevărat poet, el
transfigurează natura gândirii în natura naturii, ne împrimăvărează cu o toamnă
de aur, cartea lui de inimă pulsează şi îmi influenţează versul plin de dor, de
curată şi pură limpezire». Eu l-am cunoscut în casa lui Nichita Stănescu
înainte de 1983. I-am spus odată că poezia lui este ca o lacrimă care
mărturiseşte şi profetează."
«Nu am, moarte, cu tine nimic!»
«Nu am, moarte, cu tine nimic!»
„ Grigore Vieru a
fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei.Pentru poet
dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa,prin frumosul
semănat în inimile copiilor.A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a
culturii naţionale .Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui.Şi cerul cu
stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape,
fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără.A ajunge să poţi să redai
istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi
că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un poet ales.Aşa a fost
Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături
cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi deaceea merită cununa recunoştinţei noastre. Acest om
plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi
crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne
uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai
aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite
naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de
celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am
pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mîndrim mult cu
Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira-o multe
generaţii mîngîindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul Dragostei
de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr, să-l
aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi
noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le
creează şi le păstrează cu sfinţenie” (Zaltur Victoria)
Bibliografie (surse):
1.www.grigorevieru.md;
2.www.ro.wikipedia.org;
3.Eugen Simion, Scriitori români de azi (ediţie de autor), vol.
III, Editura David • Litera, Bucuresti – Chisinău, 1998, p. 187-196.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu