Grigore Vieru...„Acum şi în veac“




Iacob Anca Elena, profesor învățământ primar, gradul I, 
Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani


„Grigore Vieru este un mare și adevărat poet. El transfigurează natura gândirii în natura naturii. Ne împrimăvărează cu o toamnă de aur. Cartea lui de inimă pulsează și îmi influențează versul plin de dor, de curată și pură limpezire.” afirma Nichita Stănescu
Marele și adevăratul poet s-a născut la  14 februarie 1935, satul Pererîta, judeţul interbelic Hotin, Regatul României, azi Republica Moldova. A publicat şi a scris mai mult pentru copii, începând din 1957, pentru ca în 1988 să i se acorde cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Anderesen.
La sfârşitul anilor ’80, Grigore Vieru s-a impus ca un talent literar de excepţie şi mai ales un spirit civic angajat, ca promotor consecvent al idealurilor naţionale ale românilor din stânga Prutului în cele mai importante manifestări culturale, sociale şi politice ale intelectualilor basarabeni, luptând pentru oficializarea limbii române şi revenirea la alfabetul latin, pentru independenţa şi suveranitatea Basarabiei (1987-1991), pentru reunirea ei cu Patria-mamă. Creațiile sale dobândesc acum un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor basarabeni,  abordând, și în publicistică, problemele spinoase ale actualităţii şi a destinelor neamului, ale artei, limbii şi literaturii române. 
Opera sa s-a diversificat și a abordat foarte multe specii lirice, în funcţie de tema tratată, de stările trăite, de ipostazele eului. Astfel, în lirica viereană pot fi atestate doine (Doină), balade (Cămăşile), imprecaţii (Blestem de dragoste), rugăciuni (Rugă), ode (Graiul), imnuri (Imn), meditaţii (Ars poetica), litanii (ciclul de versuri Litanii pentru orgă), elegii (Elegie de toamnă), cântece de dor (Pădure, verde pădure), cântece de leagăn (Cântec de leagăn pentru mama), ghicitori (Ghicitoare fără sfârşit), numărători (Numărătoare), pasteluri (Satul meu), poeme (Poem), sorcova (Sorcova după război), descântece (Descântec de dragoste) și multe altele.
În 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Române pentru contribuția sa la cultura română, la unitatea culturală și spiritual într-o Europă unită, iar post-mortem a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce.
Activitatea sa literară, politică, educativă, a făcut din Grigore Vieru una dintre cele mai puternice personalități luptătoare pentru drepturile omului în Republica Moldova, adesea viața sa fiind amenințată sau chiar în pericol, deși el s-a manifestat numai prin cuvânt și blândețe.
A trăit în simplitate, iubit de cei mulți, urât de cei puțini la suflet și a plecat, dintr-odată, la marea întâlnire cu Eminescu scriindu-și din timp și epitaful („Sunt iarbă și mai mult nu pot fi”), dând deopotrivă și explicațiile acestuia („ A fi simplu nu e treabă ușoară. A fi simplu înseamnă să mori câte puțin în fiecare zi, în numele celor mulți, până te preschimbi în iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?”). S-a așezat lângă Eminescu, în spațiul rarefiat rezervat spiritelor înalte, deși el s-a „judecat” singur, cu aceeași luciditate și onestitate care i-a caracterizat întreaga viață, pentru posteritate („Nu sunt un mare poet. Nu harul ci lacrima mea e mare.”).
Grigore Vieru a visat mereu de a uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. În întreaga operă a lui Grigore Vieru, de o aparentă simplitate, se regăsesc întrebări şi teme fundamentale care constituie coloana existenţei unui individ şi a unui neam: mama, casa părintească, locul natal, limba maternă, patria, iubirea. El şi-a asumat responsabilitatea unei voci publice şi a devenit un poet simbol pentru un întreg neam românesc. Atunci când povestește despre copilărie, nu ne gândim la un băiat anume născut într-un sat pe celălalt mal, nu la un student cu un har poetic anume, ci la o generație mutilată în ființa ei națională, la un popor care-și pierduse speranța.
Cea mai frumoasă temă a poeziilor lui Grigore Vieru este iubirea, niciodată egal împărțită între mamă și iubită, între siguranța modestă și darnică a mamei pentru care, orice s-ar întâmpla, el va rămâne Fiul, și nesiguranța geloasă a iubitei care vrea mai mult și numai pentru sine, presimțind că oricând poate pierde totul. Atracția magnetică, puterea de a cuceri a versurilor sale constă în muzicalitatea lor, în simplitatea lor, în ecoul pătimirii neamului românesc, în sentimentul de măreție a graiului. Îndrăgostit de muzică, și-a oferit multe creații unor compozitori și cântăreți talentați, și împreună au lăsat lucrări valoroase, unele adevărate imnuri naționale, cântate pe mari scene publice. Sinceritatea sentimentului și muzicalitatea intrinsecă a versurilor au pus temelia unei revoluționări esențiale a cântecului de estradă din stânga Prutului.
A spus întotdeauna ce gândește, cine este și cum este. A fost întotdeauna egal cu sine, aidoma „clipei“ și „izvorului“, a luptat deschis pentru adevărul istoric, pentru limbă, pentru cultură. Anii din urmă sunt martori fideli ai ființării sale în faptă și în cuvânt.
Numindu-se naționalist, Vieru afirma cu toată certitudinea că „mi-s dragi popoarele toate“, dar se ridica cu hotărâre împotriva degradării limbii poporului său din cauza năvălirii în republică a „plevei migratoare“, împotriva școlilor mixte, care erau sere pentru rusificarea generației tinere a populatiei băștinașe.... Acesta este naționalismul lui Vieru.
Poezia lui Grigore Vieru a făcut mai mult pentru unitatea națională a tuturor românilor decât toți politicienii și decât toate armatele la un loc. Și pentru că unitatea națională nu este pe de-a-ntregul realizată, Vieru e o rană, iar poezia lui e o dramă.
Adorat de unii, contestat de alții, poetul și-a purtat făptura fragilă între București și Chișinău, ca o privighetoare mistuită de dor. A fost un poet al epocii noastre, un poet fructos şi astăzi când pronunţăm numele lui, acesta ne produce emoţii. A fost unul din cei puţin despre care se zice „că te atinge de adâncurile sufletului”. Să îi cinstim numele şi să nu dăm la o parte cărţile acestui poet emirit, care a fost „Om cu merite, ca și noi, dar mai multe./ Om cu păcate, ca și noi, dar mai puține.



Bibliografie:
§  Ştefănescu, Alex –  „Grigore Vieru, Poetul”, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2010.
§  Vieru, Grigore –„Acum și în veacEditura Litera, Chișinău, 1997.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu