GRIGORE VIERU, poet român din Republica Moldova




Prof. înv. Preșc. Gorbănescu Magda- Mihaiela, grad did. I, 
Șc. Gimn. Sfânta Maria, structură Gradinița P. P. Micii Cercetași, Botoșani


             Prin tot ce a scris și a gândit, Grigore Vieru s-a dovedit, incontestabil, o voce unică, de o plasticitate uluitoare, în peisajul poeziei românești. Stihurile sale au împodobit, într-un registru ales al limbajului poetic, stări de spirit de o rară autenticitate. Nimic nu este țipător, îndoielnic sau iluzoriu în lirica lui Grigore Vieru. Chiar și atunci când a ridicat glasul împotriva dușmanilor românismului, scriitorul a mustrat cu demnitate și atitudine creștinească.
              A fost un om înzestrat de Dumnezeu cu belșug de har. Adesea povestea maestrul că se trage din satul Pererâta, din fostul județ Hotin, despărțit de Miorcanii lui Pilat de o graniță nedreaptă, dar și de apele cele înlăcrimate ale bătrânului Prut, din părinții Pavel și Eudochia, născută Didic, familie de plugari români. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, in anul 1950, dupa care urmeaza școala medie din orașul Lipcani pe care o termina in 1953.
             La sfarșitul anilor '80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cantecele pe versurile sale) avand un mare rol in deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.
             Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul XX: Dan Haulică, Ștefan Augustin Doinas, Ioanichie Olteanu, Geo Serban, Tatiana Nico­lescu. Vizitează, la rugamintea sa, mânăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se intoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face urmatoarea marturisire: Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.
              În 1970, editura Lumina publica Abecedarul, semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru și pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câțiva ani pentru apariția lui, luptă în care s-au angajat și învățătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naționalistă de către autorități. Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii Trei iezi. La numai câteva zile după apariție, în urma unui denunț, volumul este retras din librării pentru poemul Curcubeul, în care s-a găsit ascuns tricolorul românesc. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
              La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un stupid și grav accident de circulație, în apropiere de Chișinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple și al unei poliinsuficiențe a sistemelor și organelor. Așadar, pe 14 februarie Grigorie Vieru ar fi împlinit 82 de ani. Unii spun că dușmanii poetului n-ar fi fost străini de tragica întâmplare.
              Principala caracteristică a liricii lui Grigore Vieru este cantabilitatea psalmică. Asemeni lui Alecsandri și Andrei Mureșanu, poeții redeșteptării noastre naționale, asemeni lui Eminescu, cel care ne-a descoperit și ne-a cântat ca nimeni altul, în nemuritoarea sa Doină, suferința ce ne-o lasară părinții din părinti, asemeni lui Alexei Mateeevici, primul rapsod basarabean emblematic care intona imnul limbii române din vechile cazanii și din jarul vetrelor țărănești, Grigore Vieru, ivit pe malul răsăritean al Prutului, născut iar nu făcut în chiar anul în care se năștea celălalt mare contemporan al nostru, tot un moldovean, Nicolae Labiș, a venit pe lume să cânte tristețea sfâșietoare și fără speranță a românilor din Basarabia și, în chip anume, a românilor de pretutindeni.
1957 - Alarma și 1958 – Muzicuțe, ambele versuri pentru copii.
1961 - Fat-Frumos curcubeul și Bună ziua, fulgilor! Editura Cartea Moldovenească.
1963 - Mulțumim pentru pace (versuri) și Făgurași (versuri, povestiri și cântece).
1964 - Revista Nistru publică poemul Legamant, dedicat poetului nepereche Mihai Eminescu.
1965 - Versuri pentru cititorii de toate vârstele, prefațat de Ion Druță pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii și tineret (1967).
1967 - Poezii de seama voastră, Editura Lumina.
1967 - Bărbații Moldovei, cu o dedicație pentru naționalistul Nicolae Testimițeanu (Revista Nistru). Întregul tiraj este oprit, dedicația scoasă.
1969 - Duminica cuvintelor la Editura Lumina cu ilustrații de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preșcolari, care a devenit prezentă în orice grădiniță de copii.
1974 - Aproape (versuri lirice, cu ilustrații color de Isai Carmu).
1975 - Mama (Editura Lumina), carte pentru cei mici, ilustrată de Igor Vieru.
1976 - Un verde ne vede! (Editura Lumina), volum pentru care poetului i se decernează Premiul
de Stat al Republicii Moldova în 1978.
1989 - Metafore albastre, Editura Narodna cultura, Sofia — În colecția Globus poetic, traducere în limba bulgară de Ognean Stamboliev.
2010 - Mi e dor de piatra, Ed. Avangardprint, Bulgaria - traducere in limba bulgară și prefața de
Ognean Stamboliev - 100 poezii.
              Grigore Vieru nu clamează, nu se agită, nu face paradă de sentimente. Ființa sa de abur șoptește lin ca adierea pădurii, ca murmurul izvoarelor. Atunci când povestește despre copilăria și mierea literaturii române, nu ne gândim la un băiat anume născut într-un sat pe celălalt mal, nu la un student cu un har poetic anume, ci la o generație mutilată în ființa ei națională, la un popor care-și pierduse speranța. Șoapta Poetului a săpat adânc în stânca intoleranței bolșevice care părea de neclintit.
              Aruncând o succintă privire pe creația sa lirică, cu adevărat realizezi că poetul Vieru a plâns amarul și lupta pentru unitatea românilor, despărțiți de vicisitudinile istoriei și orgoliile cârmuitorilor lumești; a jelit izgonirea lui Dumnezeu din mintea și viața poporului român; a năzuit după tot ce este sfânt și curat, plămădit de geniul neamului ce l-a odrăslit. Te impresionează să observi în creațiile sale că ochii lui Dumnezeu veghează permanent viața – opera mâinilor Sale. Cineva l-a întrebat odată: De unde veniți domnule Grigorie Vieru?. A răspuns poetul: Vin din Basarabia, unde românii sunt săraci de mângâiere. Mângâierea noastră e Limba Română. Mângâierea noastră e iubirea. Mângâierea noastră e credinţa în Dumnezeu. Pe toate le vedea raportate la Cerescul Părinte și la veșnicie. Viața însăși o considera împlinită dacă îl ai ca prieten pe Dumnezeu.
              Cu ceva timp înainte de ineluctabilul an 2009, poetul a comandat o piatră funerară pentru mormântul mamei, înhumată acolo, în Betleemului prunciei sale, Pererâta. Dorind să fie martor la eveniment a declarat atunci că lângă neuitata sa maică ar vrea să se odihnească și el, întru așteptarea Veșniciei. De aceea meseriașii au pregătit o a doua piatră tombală. Martorii au rămas surprinși de inscripțiile pe care le-a rânduit spre dăltuire în stâncă. Pe cripta Eudochiei, cea care i-a împrumutat sânge din sângele ei, a scris: pierzând pe mama, îţi rămâne Patria, dar nu mai eşti copil. Pe epitaful său s-au inscripționat următoarele cuvinte: Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi. Cei prezenți l-au rugat să le tălmăcească zicerea, căci pentru ei, dar și pentru noi, neexplicată, ar fi rămas o taină. Poetul, cu liniștea-i necurmată, a rostit: A fi simplu nu este o treabă uşoară. A fi simplu înseamnă să mori câte puţin în fiecare zi, în numele celor mulţi, până când te preschimbi în iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?!
                Prin tot ce a scris și a gândit, Grigore Vieru s-a dovedit, incontestabil, o voce unică, de o plasticitate uluitoare, în peisajul poeziei românești. Stihurile sale au împodobit, într-un registru ales al limbajului poetic, stări de spirit de o rară autenticitate. Nimic nu este țipător, îndoielnic sau iluzoriu în lirica lui Grigore Vieru. Chiar și atunci când a ridicat glasul împotriva dușmanilor românismului, scriitorul a mustrat cu demnitate și atitudine creștinească. Mărturie vie este marea artistă a cântului popular din dulcea Bucovină, doamna Sofia Vicoveanca, care are mai multe poezii din creația poetului basarabean în interpretarea dumisale. Noi nădăjduim ca în curând minunatele rime aduse la viață de graiul său inconfundabil le vom putea găsi imprimate pe un CD.
                Întrebat de un ziarist ce I-ar cere lui Dumnezeu, scriitorul a rostit, parafrazând vorbele episcopului Dionisie Romano: Doamne, nu pedepsi România pentru păcatele fiilor ei!. La ce           păcate se referea oare stihuitorul? Cu siguranță la cel al împuținării dragostei față de Dumnezeu, neam și limbă. Poetul simțea că atunci când unui popor îi slăbește puterea de a-şi iubi şi de a-și respecta valorile, atunci se află în declin; când viața lui se macină din pricina rătăcirilor, a indiferentismului religios, a luptelor fratricide pentru putere, uitându-şi credința strămoșească și istoria, atunci patria se stinge. Cerul țării pare, ce-i drept, același, pământul, la fel, dar sufletul neamului parcă se spulberă. Fără dragostea de tot ce-i curat și românesc, amintirile sfinte se șterg, tradițiile multiseculare se uită, iar sub ochii noștri nu rămâne decât cadavrul unui popor, alături de mormântul unei patrii.

Bibliografie:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu