SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ÎN SUFLETUL ROMÂNILOR



Prof. înv. primar Ciolan Laura-Elena
Şcoala Gimnazială „Theodor Aman” Câmpulung, Argeş
                               

             Poporul român a păstrat cu sfinţenie, din cele mai vechi timpuri, forma originală a obiceiurilor, datinilor, creaţiilor materiale şi cultural-artistice. Acestea, strâns legate de viaţa socială a ţăranului, l-au însoţit de la naştere până la  ultima suflare.
            Sărbătorile de iarnă au avut dintotdeauna o mare importanţă socială.
            Începând cu 23 decembrie şi până la 7 ianuarie, în fiecare an satele şi oraşele noastre sunt animate de o pregătire specială, tradiţională, specifică poporului nostru, în întâmpinarea sărbătorilor de iarnă :CRĂCIUNUL, ANUL NOU şi BOBOTEAZA. În cele 12 zile, oamenii ţin să marcheze caracterul deosebit, sărbătoresc, al timpului de trecere de la un an la altul prin acte rituale,ceremoniale şi spectaculoase, care sunt menite să întărească coeziunea  familiei, a grupurilor sociale.             
            În AJUNUL CRĂCIUNULUI, pe înserat, în toate satele şi oraşele din ţară începe colindatul . Acest obicei a înglobat  în el nu numai cântec şi gest ritual ci şi  numeroase mesaje şi simboluri ale unei străvechi spiritualităţi româneşti . El s-a păstrat asociindu-se  cu celebrarea marelui eveniment creştin care este  NAŞTEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS. Colindătorii, copii şi adulţi, merg din casă în casă vestind prin cântec naşterea pruncului Iisus. Gazdele oferă colindătorilor covrigi, fructe şi crăciunei ( colăceii de CRĂCIUN ). De pregătirea colăceilor se ocupă gospodinele şi fetele acestora . Aluatul din care se prepară colăceii este pregătit cu drojdie , după reţeta pâinii. Pentru colindători se prepară colaci dintr-o singură fâşie de aluat, care se termină cu o bifurcaţie, amintind de mâinile ciunţite ale MAMEI CRĂCIUNOAIA, pedepsită de furia bărbatului ei,CRĂCIUN. Se prepară şi colaci împletiţi din mai multe fâşii, colaci ce se dăruiesc oaspeţilor de seamă prezenţi la masa festivă de Crăciun .
             Se spune că în seara de Ajun se deschid cerurile şi cei evlavioşi pot auzi glasurile îngerilor, dacă vor veghea până la primul cântat de cocoş. În aşteptarea acestei minuni credincioşii obişnuiesc să ardă tămâie pentru ca grijile şi paguba din casă să fie alungate. Ei se roagă Mântuitorului Iisus pentru îndeplinirea dorinţelor dar numărul acestora nu trebuie să depăşească cifra trei .
            Din ziua Naşterii Domnului şi până la Sfântul Ioan, copiii colindă cu Steaua .
Cântecul de stea reaminteşte povestea Naşterii lui Iisus şi poartă simbolul steluţei care i-a călăuzit pe cei trei magi .
              Pentru prosperitatea casei , gospodinele obişnuiesc, în prima zi de Crăciun, să pună pe un platou diferite feluri de bucate sfinţite de preot la masa de ajun. Cu acest platou înconjoară casa de trei ori cu convingerea că până la Crăciunul viitor, familia va avea un trai mai îmbelşugat. O bună parte din bucate sunt consumate de membrii familiei şi restul se dau animalelor din gospodărie. Pe masa festivă se aşează, sub o icoană, diferite obiecte cu care membrii familiei vor lucra tot timpul anului. Timpul a demonstrat că acest obicei aduce multe satisfacţii familiei care-l urmează cu sfinţenie an de an .
              Pentru cel mai important moment trecerea în noul an, pregătirile se reiau. În săptămâna dintre CRĂCIUN şi ANUL NOU, în toate satele cetele de flăcăi se pregătesc pentru „urat”, sistem complex de datini şi obiceiuri. Pe înserat în ajunul ANULUI NOU sunt aşteptaţi să apară „Ursul , „Capra” , „Bunghierii” , „Căiuţii” , „Malanca” , „Jienii”,„Mascaţii” , etc . Concretizarea  spectaculoasă a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestări reprezintă o modalitate originală de exprimare a arhaicelor asociaţii rituale dintre animale şi cultul cvasiuniversal al soarelui. Există şi un cuvânt generic pentru aceste obiceiuri: „mascaţii”. Recuzita, măştile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginaţia şi umorul săteanului român. Anume meşterii s-au specializat în confecţionarea lor, ele devenind cu timpul adevărate podoabe de artă populară .
            Faptul că aceste obiceiuri se practică la cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie care în gândirea populară reprezintă data morţii dar şi a renaşterii ordinei cosmice. Structura ceremonială a obiceiului este în acelaşi timp plină de forţă şi vitalitate . Muzica şi dansul remarcabile prin virtuozitate şi dinamism, măştile pline de expresivitate, alcătuiesc un spectacol unic .
            În diferite zone ale ţării, costumaţia, interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul în esenţă este acelaşi. Dacă acest fel de manifestare ne duce cu gândul la arhaice practici magice de alungare a maleficului, „PLUGUŞORUL”, alt obicei, este strâns legat de mitul fertilităţii. Vorbe frumoase de prosperitate şi belşug sunt adresate de cetele care vin cu „Pluguşorul”, fiecărei gospodării. Ca o incantaţie magică, textul urării se transmite  din tată în fiu şi nu este român care să nu-l cunoască .
            În noaptea de 31 decembrie timpul capătă o nouă dimensiune, cosmică, iar vatra satului devine un perimetru sacru în care urmează a se oficia, marile rituri de purificare. Este noaptea în care nimeni nu are voie să doarmă deoarece este noaptea împăcărilor şi a „ tuturor nebuniilor”, menite a anula „ordinea existentă” pentru a instaura  „legea armoniei universale”. Aproape fără egal, prin intermediul datinilor şi obiceiurilor strămoşeşti practicate în Moldova, sunt reiterate străvechi simboluri ale umanităţii. Sub semnul unor forme plastice de o excepţională expresivitate artistică şi valoare documentară –măştile şi costumaţiile ceremoniale – firul vieţii noastre se împleteşte tainic cu rădăcinile mitologiei româneşti .
            În dimineaţa zilei de Sfântul Vasile grupuri de fete şi băieţi merg pe la rude şi vecini cu SORCOVA şi SEMĂNATUL pentru a le ura sănătate şi belşug în anul care începe. Copiii poartă în mâini simbolul obiceiului: SORCOVA, confecţionată odinioară din ramuri înflorite de pom roditor (cele puse la înmugurit de Sfântul Andrei ) şi împodobite cu ciucuri roşii. În zilele noastre SORCOVA este confecţionată din flori artificiale puse pe o nuia. Copiii intră în casele oamenilor urându-i cu SORCOVA şi semănându-i cu boabe de grâu, porumb sau orez având credinţa că acestea vor determina belşugul recoltei viitoare .
              În majoritatea satelor româneşti din Transilvania şi Moldova, în ajunul BOBOTEZEI (5 spre 6 ianuarie ) grupuri mai mari sau mai mici de fete şi băieţi, umblă din casă în casă, pentru a vesti sosirea preotului cu „crucea”. Ca structură ceremonială, această datină este asemănătoare colindatului din ajun de CRĂCIUN
Copiii care umblă cu „CHIRALEISA” nu rostesc însă texte versificate ci strigă doar „CHIRALEISA!”-de trei ori . Răsplata copiilor sunt merele, nucile, alunele pe care ei le strâng în traistuţele petrecute peste umăr .          
               Pe 6 ianuarie există la români obiceiul aruncării crucii în apă . În majoritatea satelor , dar şi la oraşe,l a BOBOTEAZĂ există obiceiul ca după oficierea slujbei religioase din biserică , să se meargă în procesiune către o apă curgătoare (râu, fluviu) pentru a „sfinţi apele”. Când preotul aruncă crucea în apa îngheţată ,uneori în copcile făcute de enoriaşi, este o mare cinste ca un bărbat să se scufunde în apă pentru a recupera crucea. Se spune că acel bărbat va fi ferit de toate necazurile tot timpul anului .
               Sărbătorile de iarnă se încheie cu 7 ianuarie, ziua Sfântului Ioan, ziua în care au loc diverse ceremonialuri de sărbătorire a celor care poartă numele Ioan .
               Iarna este sobră, plină de privaţiuni şi primejdioasă, dar sărbătorile acestui anotimp, cele mai spectaculoase din tradiţia românilor, prefigurează parcă clipele în care totul va reveni la viaţă .


                                                                 .
                                                                          
             BIBLIOGRAFIE

             
              1.S.FL.MARIAN , „Sărbătorile la români”, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti 1994 .
              2.Nicolae Cojocaru , „Cântece , obiceiuri şi tradiţii populare româneşti”, Ed. Minerva , Bucureşti 1984 .
              3. Tudor Pamfile , „Sărbătorile la români”, Ed. Saeculum I. O . , Bucureşti, 1997 .          



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu