Grigore Vieru - poet al neamului românesc

Roșca Ana, profesor pentru învățământul primar, gradul didactic I,

Școala Gimnazială Nr. 10 Botoșani

         De la mic la mare, de la mare la mic, oricare știe câte ceva din bibliografia Marelui Poet Grigore Vieru. De altfel, suntem obligați să cunoaștem și să citim file din viața maestrului.

S - a născut la 14 februarie 1935. N-am să menționez la ce dată a murit fizic, pentru că el și acum este viu. După moartea sa, l-a înfiat cuvântul și poezia. 

         Creația viereană izvorăște limpede, cu demnitate și convingere în necesitatea dreptății sale. Poezia sa a schimbat, practic a mișcat, din loc valoarea poeziei țării Moldovei. Până la Vieru s-a scris sub influența celor de la conducere, cenzura fiind impusă pe acele vremuri.

         ,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, aşa e definit Grigore Vieru.  „ Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale. Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fiii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre. Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri… Ne mîndrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira-o multe generaţii mîngîindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul Dragostei de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.” (Zaltur Victoria)

         ,,Scriu nu pentru că sunt poet, ci pentru că am văzut în copilărie cum curgea Prutul” zicea Grigore Vieru.

         Creația sa care a fost pietrificată cu ajutorul cuvintelor, poate nu e cea mai strălucită, dar este înălțătoare prin faptul că venerează verbul  matern, dragostea de neam... Izvoarele de inspirație a poetului sunt simple zile de Paști și de Crăciun. Dar anume această simplitate înseamnă toată  măreția vieții care alcătuiește Universul.

         Grigore Vieru poate fi numit poet al copilului, deoarece copilăria care este reflectată în opera sa este una nevinovată. Ea reprezintă o lume cu lucruri complexe, dar totodată simple. Poetul vede copilăria ca perioada de viață a omului când acesta este cel mai fericit, cel mai bucuros. Omul este copil, iar asta înseamnă că se bucură de orice rază de soare, de orice picătură de ploaie.

         După ce s-a făcut mare acest om vierean, acesta începe să iubească. Iubirea în creația lui Vieru este una care ,,mișcă sori și stele”. Acest sentiment dat de Dumnezeu, nouă, oamenilor, ar trebui să semene în sufletele noastre doar speranță, bucurie, și desigur, putere de a ierta. Cum spunea, de altfel, și Lucian Blaga: ,,Iubind ne-încredințăm că suntem”. Deci, opera poetului reflectează perfect iubirea împlinită, iar pe cea neîmplinită acesta o reprezintă ca condiție a omului de creație.

         Și după o copilărie veselă și o iubire necondiționată, omul vierean n-a uitat de cea mai importantă persoană din viața lui, Mama. Pentru că Totul se începe de la ea, Grigore Vieru închină mai mult de jumătate din creație mamei. În creația sa putem echivala cuvântul Univers și cuvântul Mama.

         Grigore Vieru urmă să împlinească 74 de ani pe data de 14 februarie a anului 2009. Era membru de onoare şi corespondent al Academiei Române care l-a propus în 1992 la Premiul Nobel pentru Pace. Poetul îşi legase pentru totdeauna numele de Podul de Flori, şi era recunoscut pe ambele maluri ale Prutului că unul dintre cei mai mari luptători pentru identitatea naţională şi pentru moştenirea limbii române.

         Poetul care a luptat întreaga viaţă pentru moştenirea limbii române, a pierdut în cele din urmă bătălia pentru propria viaţă. Inima lui a încetat să bată, iar ştiinţa medicilor n-a mai putut face nimic. S-au recunoscut înfrânţi şi doctorii români care au plecat după el, ca să-l aducă la Bucureşti. Starea poetului era atât de gravă, încât n-a putut fi transportat. Consiliul medicilor din care făceau parte cei mai buni specialişti din Moldova s-a întrunit atunci la fiecare trei ore pentru a verifica starea pacientului. La uşa sălii de reanimare, unde era internat Grigore Vieru, prieteni, cunoscuţi şi simpli admiratori ai creaţiei sale aşteptau cu respiraţia întretăiată veşti despre starea poetului.

         De-acum, ne rămân doar poeziile sale, în care adesea îl punea pe Mihai Eminescu mai presus chiar decât zeii. Se închinase memoriei sale, pentru ultima dată, cu câteva ore înanitea accidentului care urma să-i aducă sfârşitul. Grigore Vieru a plecat dintre noi tăcut şi discret, aşa cum îi era firea. S-a stins purtând în suflet visul unei singure ţări pentru toţi românii, pentru care a luptat ca nimeni altul din generaţia sa.

        

Bibliografie:

1.     Boldeanu, Florentina Narcisa - ,,Grigore Vieru, poetul dimineții și al bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr. 2 (25), 2012;

2.  Caraman, Viorica Ela - ,,Grigore Vieru și Emil Cioran în circumferința ideilor comune’’, în Revista Limba Română, Nr. 1 - 4, 2009;   

3.   Simion, Eugen - ,,Grigore Vieru, un poet cu lira - n lacrimi’’, în Caiete critice, Nr.1 - 3, 1974.