POETUL ROMÂNILOR- GRIGORE VIERU

            
BÂRSAN LILIOARA, PROF . ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR, GRAD DIDACTIC I,  
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ORĂŞENI DEAL

            Fiecare popor are o lume aparte, de aceea Atotştiutorul l-a înzestrat şi cu unele însemne. Neamul nostru n-a fost mai sărac în acest sens decât multe altele. Burebista, Decebal, Ştefan cel Mare, Daniel Sihastru, Mihai Viteazul, Constantin Brîncoveanu, Alexandru Ioan Cuza, Eminescu sunt aştrii noştri călăuzitori şi protectori. Sclipitori emanând lumină, căldură. Dar şi speranţa. Noi urmând doar să-i descoperim. Să le apreciem importanţa şi semnificaţia. Izvor spre potolirea setei de cunoaştere avem în vechile cronici a lui Ureche şi Costin; în operele marilor clasici: Alecsandri şi Eminescu, şi, desigur, valoroasele opere a lui Lucian Blaga şi Stănescu, Zadnipru şi Vieru. 
O adevărată călăuză ne este şi Grigore Vieru – poetul şi publicistul, copilul şi adolescentul, omul matur şi înţeleptul cu plete cărunte. Ne-am deprins cu Măria sa că-l avem, încât uneori nici nu-i bănuim adevărata valoare. Nu i-o vedem din cauză că-l avem prea aproape. Măria sa mângâie pe creştet copilaşii de grădiniţă, din paginile „Albinuţei”, prin intermediul „ Abecedarul”lui deschide larg uşile încăpătoare ale şcolilor şi gimnaziilor, îmbiindu-i pe copii să le treacă pragul. Liceenii şi studenţii se înfruptă din metafora poetului, care-i ajută să-şi formeze orizontul estetic, personalitatea.
            Versurile-i cântate de către Doina şi Ion Aldea-Teodorovici în anii de redeşteptare naţională erau adevărate îndemnuri ale unui veritabil conducător de oşti la al cărui îndemn ieşeam din case cu miile, cu zecile de mii. Munceşte mult Poetul pentru ca noi să vedem mai lesne partea frumoasă a vieţii atunci când în jur ni se pare că totul s-a năruit, că ne prăbuşim în haos, încercând şi chiar reuşind să creeze un echilibru în sufletele noastre, să ne salveze prin frumos. Mai nou, pentru noi, generaţia căreia ne ninge în plete cu argint, a trudit din greu spre a dărui splendida antologie „Cât de frumoasă eşti”. Fiorul care ne încearcă citind cântarea mamei este purgatoriul care ne reabilitează calitatea de fii şi fiice. Rapsodul Grigore Vieru este bărbatul cu un profund sentiment de dragoste pentru fiinţa cea mai aproape de la care nu e târziu niciodată să învăţăm şi noi a o simţi şi a o iubi mai altfel. Mai cu suflet.
            Ne mândrim mult cu Grigore Vieru şi cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira-o multe generaţii mângâindu-şi sufletele cu versurile lui.
            A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin versuri şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin slovă înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – POET AL NEAMULUI, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre.
            Visul
 său era de a ne UNI prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi, de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. E frumos, e onest , e sacru că tot mai mulţi ne amintim de ACEL om plăpând cu suflet de copil care a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.
           
,,SUNT IARBĂ. MAI SIMPLU NU POT FI” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară.
Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii, al sensibilităţii...
           
Creaţia lui Grigore Vieru izvorăşete limpede, cu demnitate şi convingere în necesitatea dreptăţii sale. Poezia sa a schimbat , a mişcat din loc valoarea poeziei. El n-a ascultat de cenzură, n-a ascultat decât de sufletul său şi al românului, de trăirile intense ale OMULUI. “ Scriu nu pentru că sunt poet, ci pentru că am văzut în copilărie cum curgea Prutul” spunea cu înţelepciune Grigore Vieru. Simplu , firesc şi complet în acelaşi timp.
           
Şi-a pietrificat creaţia cu ajutorul cuvintelor înălţătoare prin faptul că venerează ca nimeni altul verbul matern, dragostea de neam şi ţară. Izvoarele de inspiraţie pot fi simple Zile de Paşti sau de Crăciun. Dar această simplitate înseamnă toată măreţia vieţii care alcătuieşte Universul.
            « Poet al COPILULUI « - aşa poate fi denumit Grigore Vieru. Copilăria văzută de poet este una nevinovată, o lume cu lucruri simple şi totodată complexe, o perioadă a omului când acesta este cel mai fericit, mai bucuros şi mai lipsit de griji. Omul este copil, iar asta îmseamnă că se bucură de orice rază de soare, de orice picătură de ploaie.
„Amuzantă, spirituală, de-o înaltă inventivitate şi spontaneitate artistică, poezia lui Grigore Vieru destinată copiilor te captivează prin armonia simplităţii aparente şi a complexităţii subtextuale cu implicaţii psihologice semnificative, cu accente de sinteză profunde, uneori dramatice” (Arcadie Suceveanu). Grigore Vieru înţelege într-un mod aparte tema majoră a copilăriei: copilul este chemat înainte de toate să-şi iubească mama, limba maternă, plaiul natal. La această înţelegere (originală la timpul lui) a tematicii majore se adaugă simplitatea discursului poetic, oralitatea stilului, caracterul captivant al imaginii puse la baza poeziei şi neapărat sprinteneala poantei, finalul surprinzător. Poetul evocă o situaţie simplă şi-i sugerează copilului că mama este o fiinţă sfântă pentru el ca soarele (Mama ne mângâie,/ Soarele luceşte./Soarele e unul,/ Mama una este.)Îndemnurile lui ca micuţul să-şi iubească mama este de o ingeniozitate pe potriva copilului: “Şi pe deal şi pe vâlcea/zboară două rândunele/ Dar nu-s ele rândunele/ Ci-ale maicii mânuşele.”
            După ce s-a făcut mare , omul vierean a început să IUBEASCĂ, să citească în “sori şi stele”. Acest sentiment dat de Dumnezeu oamenilor, ar trebui să semene în sufletele noastre doar speranţă, bucurie, împlinire, putere de a ierta. Poetul reflectează asupra iubirii împlinite, iar pe cea neîmplinită ca o condiţie a omului de creaţie.
           
Şi după o copilărie veselă şi o iubire necondiţionată, omul din creaţia lui Grigore Vieru nu uită de cea mai preţioasă fiinţă din viaţa lui- MAMA. Pentru că totul începe cu ea, poetul închină mai mult de jumătate din creaţia lui mamei. În creaţia sa putem echivala cuvântul Univers cu cuvântul Mama.

            Poezia lui Grigore Vieru despre mamă avea o musiune şi un efect revoluţionar. Acest efect a fost cu atât mai mare cu cât poetul proceda absolut firesc. În multe poezii mama este anume şi nu numai mama Dochiţa de la Pererita, prin referirea la care poetul exprima sentimente adânci şi puternice, care sunt ale noastre, ale tuturor:“Eu înaintea mamei/ am suflet  vinovat/iubirea pentru dânsa/ cu braţul am furat...”ni se destăinuia el în poezia În faţa mamei. Personajul liric furare din dragostea pentru mama şi dăruise, cele furate, bineînţeles, iubitei.
            Grigore Vieru pune în lumină altruismul mamei, jertfirea benevolă a acesteia de dragul fiului: “Oh, de iubirea-mi mama /mai mult ea sărăcea/ dar furtul că nu-l vede/ ades se prefăcea”.
            După ce toate acestea au fost cântate atât de frumos, atât de unic de poet, acesta şi-a întors chipul spre salvarea valorilor umane. Opera lui ne-a menţinut demnitatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranţă şi putere de a continua cu fruntea sus.”Ne-am ţinut veşnic de limba română într-un deşert aprins în care singura umbră era- umbra ecoului”- aşa zicea Poetul. Creaţia viereană a fost şi va rămâne umbra ecoului care ne-a apărat limba română şi demnitatea de neam.
           
„ Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor.A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale .Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui.Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fiii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi deaceea merită cununa recunoştinţei noastre.
            „Îndrăgostit de muzică, şi-a oferit multe creaţii unor compozitori şi cântăreţi talentaţi, şi împreună au lăsat lucrări valoroase, unele adevărate imnuri naţionale, cântate pe mari scene publice. La succesul lor a contribuit şi fiorul mistic moştenit de la icoana Mamei sale, de la strămoşii săi crescuţi cu credinţa lui Dumnezeu şi Hristos Mântuitorul, dar şi înoculat de soarta tragică a crucificatei sale Basarabii natale”. (Iulian Filip)
            Cred că latura de cea mai autentică profunzime a poeziei lui Grigore Vieru este aceea a responsabilităţii civice a scriitorului, a omului de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare cuvânt pe care îl rosteşte, adânc răspunzător de soarta neamului său, de destinul limbii în care s-a născut şi în care respiră.
            Eugen Simion subliniază că „despre Grigore Vieru am putea spune că este ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilităţii înfăţişării sale şi a vocii sale – moi şi stinse, menite parcă să şoptească o rugăciune, nu să pronunţe propoziţii aspre ca vechii profeţi – un poet dârz, un cuget tare, un spirit incoruptibil”.
            Grigore Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română, amputată, interzisă, pusă sub semnul întrebării de atâtea ori. Exemplaritatea destinului poetic al lui Grigore Vieru este dincolo de orice îndoială. După cum e dincolo de orice îndoială expresivitatea gravă a versurilor sale, solemnitatea muzicală a enunţurilor lirice, armonia frazei, precum în poezia intitulată sugestiv Ars poetica: „Merg eu dimineaţa, în frunte, / Cu spicele albe în braţe / Ale părului mamei. / Mergi tu după mine, iubito, / Cu spicul fierbinte la piept / Al lacrimii tale. / Vine moartea din urmă / Cu spicele roşii în braţe / Ale sângelui meu – / Ea care nimic niciodată / Nu înapoiază. / Şi toţi suntem luminaţi / De-o bucurie neînţeleasă”. Valoarea, adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul poet o prezenţă emblematică a
literaturii române contemporane.
            Cu mândrie rostim GRIGORE VIERU, poet al neamului, poet al sufletului și cugetului românesc. Cu el și creația lăsată drept moștenire, vom avea veșnic vie istoria și simțul adevărat; simțul românesc, cum spunea și poetul ,, Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”.
            Ne mândrim mult cu Grigore Vieru şi cred că moştenirea pe care ne-a lăsat-o o vor admira-o multe generaţii mîngîindu-şi sufletele cu versurile lui. “El a fost poetul Dragostei de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie”
(Zaltur Victoria)
            În încheiere, menţionez că opera lui Grigore Vieru este un dar naţional, pe care trebuie să-l păreţuim şi, ori de câte ori vom avea nevoie de alinarea sufletului, să-i recitim poezia şi s-o propagîm în rândurile tinerilor, ale copiilor.
            Cuvântul magic al poetului să circule ca un mărgăritar din generaţie în generaţie, pentru că este  poetul care a atins cele mai fine strune lae sufletului. E Poetul scris mereu cu literă mare în literatura noastră. Precum spunea Grigore Vieru că “ Până la lacrimi i-i dragă viaţa”, aşa şi noi spunem că “Până la lacrimi ne este dragă creaţia sa”.

            BIBLIOGRAFIE:
  • DEI Nume proprii, Editura Cartier, Chișinău-București, 2004
  • Literatura și Arta Moldovei, Enciclopedie, Chișinău, Red. ESM., 1985
  • Bol'șoi Rossiiskii Entsiklopediceskii Slovar,Moscova, Editura "Drofa", 2009
  • Vieru Grigore//Enciclopedia Universală Britannica, Bucureşti-Chişinău, Editura Litera, 2010, vol.16, p. 124


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu