ARMONIA SIMPLITĂȚII LA GRIGORE VIERU






Mirea Daniela, Limba și literatura română, grad didactic II
Liceul Tehnologic ”Constantin Filipescu”,Caracal


Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953.
În anul 1957 debutează editorial cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tânărul leninist", actualmente "Florile Dalbe".
În anul 1974 scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.
În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.
Pe 16 ianuarie 2009 Vieru a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgență din Chișinău.
Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne pilonul de rezistenţă a culturii naţionale . Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca grai, mamă, patrie, iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre. Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi, visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mândrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira-o multe generaţii mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de țară, dragostei de neam, dragostei de adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.
Amuzantă, spirituală, de-o înaltă inventivitate şi spontaneitate artistică, poezia lui Grigore Vieru destinată copiilor te captivează prin armonia simplităţii aparente şi a complexităţii subtextuale cu implicaţii psihologice semnificative, cu accente de sinteză profunde, uneori dramatice.
Îndrăgostit de muzică, şi-a oferit multe creaţii unor compozitori şi cântăreţi talentaţi, şi împreună au lăsat lucrări valoroase, unele adevărate imnuri naţionale, cântate pe mari scene publice. La succesul lor a contribuit şi fiorul mistic moştenit de la icoana Mamei sale, de la strămoşii săi crescuţi cu credinţa lui Dumnezeu şi Hristos Mântuitorul, dar şi inoculat de soarta tragică a crucificatei sale Basarabii natale.
Grigore Vieru simbolizează, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română, pusă sub semnul întrebării de atâtea ori. Exemplaritatea destinului poetic al lui Grigore Vieru este dincolo de orice îndoială. După cum e dincolo de orice îndoială expresivitatea gravă a versurilor sale, solemnitatea muzicală a enunţurilor lirice, armonia frazei, precum în poezia intitulată sugestiv Ars poetica:
„Merg eu dimineaţa, în frunte,
 Cu spicele albe în braţe
 Ale părului mamei.
 Mergi tu după mine, iubito,
 Cu spicul fierbinte la piept
 Al lacrimii tale.
 Vine moartea din urmă
 Cu spicele roşii în braţe
 Ale sângelui meu –
 Ea care nimic niciodată
 Nu înapoiază.
 Şi toţi suntem luminaţi
 De-o bucurie neînţeleasă”.
Valoarea, adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul poet o prezenţă emblematică a literaturii române contemporane.


Bibliografie:
Ø  Literatura Și Arta Moldovei, Enciclopedie, Chișinău, Red. ESM, 1985
Ø  Suceveanu, Arcadie, Frumusețea subversivă, Ed. Lumina, 2012
Ø  Țopa, Tudor, Condamnați la zbucium, Ed. Universul, Chișinău, 2003
Ø  Wikipedia.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu