Grigore Vieru,poetul neamului romanesc




Mihai Elisabeta-Victoriţa,profesor învăţământ primar, grad didactic I,
Şcoala Gimnazială “Alexandru Moruzi”,com.Pechea,Jud.Galaţi

Grigore Vieru este un mare poet apreciat de critica literară ca fiind cel mai tipic rerezentant al orientării tradițional clasice în poezia postbelică.Este și cel mai popular și indrăgit poet din Republica Moldova.
            Poetul maturității ,al dragostei,al copilăriei,al plaiului natal,Grigore Vieru se impune  printr-o viziune aparte,un stil particular și o tonalitate lirică specifică grație căreia chiar de la nivelul primului contact cu poezia îi simțim suflul arzător al vieții,al iubirii de adevăr.
Iubitor de plai,de limbă,de neam a iubit poporul român până la lacrimi și-a consacrat întreaga viață lăsându-ne o operă monumentală  de o muzicalitate și o frumusețe rar întâlnită.
 Poetul trăiește prin poezia sa prin frumosul semănat în inimile compatrioților.
             Poet al neamului a știut să așeze alături cuvintele ca: Grai,Mamă,Iubire ,Patrie și de aceea merită cununa recunoștinței noastre.
   Ne mândrim cu poetul Grigore Vieru prin moștenirea pe care ne –a lăsat-o și pe care o va admira mangaindu-și sufletele cu versurile sale generațiile ce vor urma.
 Grigore Vieru a fost poetul care a slăvit dragostea de viață ,de țară,de neam,de adevăr.
 Adevărul,acest cuvânt sublim,trebuie să-l transmitem urmașilor ca pe un tezaur deoarece un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le-a creat și le-a păstrat cu sfințenie.
   Cu Grigore Vieru și creația sa lăsată moștenire vom avea veșnic vie istoria și simțul adevărat,simțul românesc,cum spunea și poetul “Daca visul unora a fost să ajungă în cosmos ,eu,viața întreagă,am visat să trec Prutul.”.
 Unitatea neamului,frăția dintre popoare au fost temele pe care Grigore Vieru le-a abordat cu ardoare în creația sa.Inimile tuturor tresar la auzul versurilor care conțin un amalgam întreg de pasiuni patriotice care îți modelează sufletul și îți încântă inima conducând către o năzuință supremă.
   Poetul s-a impus ca o personalitate artistică încă din anii studenției când frecventa cenaclul universitar,iar mai târziu ca un talent literar de excepție și un spirit civic angajat ,ca promotor al idealurilor naționale ale românilor din stânga Prutului.
 Opera lui ne-a menținut demnitatea de neam,ne-a hrănit-o cu speranța și cu putere de a ne urma visul cu fruntea sus.
   “Ne-am ținut veșnic de limba română într-un deșert aprins în care singura umbră era umbra ecoului”,zicea poetul.
 Grigore Vieru întrupează în ansamblul literaturii române destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepție și în același timp o impecabilă conștiință a națiunii sale,o conștiință ce a dat seamă de fiecare dată de realitățile unei istorii adesea vitregi,de trecutul națiunii sale,de amprentă tragică pe care a capătat-o limba română interzisă pusă sub semnul întrebării de atâtea ori.
Latura de cea mai autentică profunzime a poeziei lui Grigore Vieru este aceea a responsabilității civice a scriitorului,omului de cultură care se simte cu fiecare gest pe care îl face,cu fiecare cuvânt pe care îl rostestea adânc răspunzător de soarta neamului sau,de destinul limbii în care s-a născut și în care respiră.
Eugen Simion subliniază că “despre Grigore Vieru am putea spune că este ultimul poet cu Basarabia în glas.Un poet mesianic,un poet al tribului său obsedat de trei mituri:Limba română,Mama și Unitatea neamului.Un poet elegiac,dar în ciuda fragilității înfățișării și a vocii sale moi și stinse menite parcă să șoptească o rugăciune nu  să pronunțe propoziții aspre ca vechii profeți-un poet dârz,un cuget tare,un spirit incoruptibil.Mulți i-au înțeles stilul și mesajul,alții i-au reproșat mereu faptul că nu e este un poet postmodern.Judecată rea,Vieru nu putea fi postmodern pentru că spune chiar el s-a născut și a crescut într-o istorie imposibilă și când a început să scrie și-a dat seama că publicul așteaptă altceva de la el.Ceva esențial spus limpede,ceva despre suferințele și bucuriile nației sale,atâtea câte sunt în aceste circumstanțe,poemul nu poate fi o zbenguială a cuvintelor.”
 Exemplaritatea destinului poetic a lui Grigore Vieru este dincolo de orice îndoială expresivitatea gravă a versurilor sale,solemnitatea muzicală a enunțurilor lirice,armonia frazei ,fac din regretatul poet o prezență emblematică a literaturii române contemporane.
 

Bibliografie
 1.Eugen Simion-“Grigore Vieru,un poet cu lira în lacrimi” în Caiete critice nr.1-3,1974
 2.Iulian Boldea-“Grigore Vieru,valoare și adevăr poetic în Revista Limba Română,nr.1-4,2009
 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu