Poezia pentru copii, „ploaia curată” din inima poetului



Cheţan Luminiţa Lucia, profesor învăţământ primar, gradul didactic I
Şcoala Gimnazială „Ioan Vlăduţiu” Luduş- Mureş



                                                               „ Poezia pentru maturi înseamnă, în cazul meu, aratul  pe arşiţă într- un pământ uscat. Poezia pentru copii este ploaia curată, care mă
 spală de colbul zilei, mă înseninează şi mă întăreşte pentru plug.”

Rezumat: Lucrarea de faţă se doreşte a fi o picătură într-un ocean, un ocean al celor pe care îi puterm numi patrioţi, cu adevărat patrioţi. Parafrazând un celebru citat, am putea afirma că armele cu care  marele poet şi-a slujit ţara- cele două ţări nu au fost sabia ori buzduganul, ci cuvintele bine potrivite, muzica, sensibilitatea, dragostea pentru oameni şi locuri dragi. Grigore Vieru este echivalentul unui poet fructuos, mereu sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre. „Apostol al cuvântului şi adevărului, rege şi slugă a poeziei”, Grigore Vieru poate fi considerat un dar pe care Dumnezeu l-a dat şi Moldovei şi României, în aceeaşi măsură, tuturor celor care vorbesc şi simt româneşte. 

             Un nume care produce emoţie puternică, trăire firească, impusă de tot ceea ce trăim în viaţă- dragostea pentru mama, copilăria, dragostea de ţară şi neam, copilăria: Grigore Vieru. Poetul, omul, care a trăit departe de România, dar care a simţit româneşte: în câteva cuvinte simple, poetul a reuşit să îşi spună cea mai mare dorinţă pe care a nutrit-o o viaţă întreagă: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul''.
            Poezia lui Grigore Vieru, la fel ca piesele muzicale scrise pe versurile lui, rămâne nu doar în patrimoniul literaturii sau al muzicii din Republica Moldova, ci și în memoria tuturor românilor, pentru că Vieru a fost poetul român de dincolo de Prut pentru care „trecerea peste podul de flori a fost cea mai mare bucurie.”
             Imaginea  marelui poet pare să vină din vechime, să traveseze râuri de ani şi munţi de dorinţă, să fie comparată parcă cu cea a unui dac de pe Columna lui Traian  ''Singuratic, cu plete lungi, romantice, cu capul puțin aplecat într-o parte, cu fața suptă, ușor resemnată, cu privirile vii, curioase și neliniștite, cu vorba înceată, moale, bine cumpănită, dar care poate căpăta tonuri aspre, biblice'', îl descria academicianul Eugen Simion. Poezia lui a străbătut depărtările şi astfel  „cuvântul lui tună, ca să strălumineze bolți, și plouă, pentru ca lanul să lege rod și mugurul să scoată frunze și flori'', scria scriitorul Nicolae Dabija.
           Versurile simple, pline însă de învăţăminte, dezvăluie capacităţile de pedagog înnăscut ale poetului. Catrenele uşor de memorat au o muzicalitate aparte; de altfel, poetul mărturisea că, atunci când compunea versuri pentru copii, auzea şi muzica, pe care apoi o comunica unui compozitor. Prin versurile sale, Grigore Vieru sădeşte în conştiinţa micilor cititori ori ascultători evidente valori morale: respectul şi dragostea pentru părinţi, iubirea pentru patrie şi limba maternă, respectul pentru tot ce e pur şi curat; modalitatea prin care reuşeşte acest lucru este una pe placul copiilor, poezia sa nu plictiseşte, versurile sale nu sunt doar melodioase, ci sunt jucăuşe şi vesele. În cuvinte puţine, poetul pare să spună tot ceea ce este important.  Poate experienţa sa de viaţă l-a ajutat să se apropie atât de mult de micii cititori; copilăria grea, urmată de realizările sale datorate sârguinţei mai mult decât talentului sunt sintetizate în celebrul citat: „Talentul numai a spus că mă ajută, iar munca m-a ajutat”. Este, indirect,  un îndemn, de care generaţiile actuale ar trebui să ţină seama. Întreaga viaţă a poetului este una demnă de prezentat copiilor. Greutăţile vieţii constituie, de fapt, piatra de încercare a adevarătelor caractere. Copilăria poetului este descrisă simplu în câteva rânduri: „M-am născut în 14 februarie 1935, din părinţi plugari, Eudochia şi Pavel, într-un sat frumos- Pererîta- aşezat pe malul stâng al Prutului şi înconjurat din trei părţi de păduri.... Tatăl meu a murit când aveam jumate de an. Tatăl vitreg, cel care m-a crescur şi el cum a putut, s-a pierdut în război. Copilăria mi-a fost desculţă. Dar nu m-am jeluit de asta niciodată.” Poetul mărturiseşte şi secretul devenirii sale ca poet: „ Poate că de la ritmul celor două mori muncitoare, care erau maşina de cusut a mamei şi moara, am deprins ritmul poeziei...”
           Mama, figura centrală a copilăriei, este prezentă în  multe dintre versurile lui Grigore Vieru. Mama este exemplul sacrificiului suprem şi poetul mărturisea: „ Mama nu a vrut să-şi lege viaţa de nimeni decât de noi: de mine şi de sora mai mare, Sofia.” Mama, centrul universului, este asociată de poet cu soarele, simbol al căldurii şi al luminii:
„Mama ne mângâie,
Soarele luceşte,
Soarele u unul,
Mama una este.”
                (Mama)
          Versurile sale îndeamnă, atât de simplu şi frumos,  ca nimeni, niciodată, să nu îşi uite mama; astfel în poezia „Tu, iarbă, tot ai mamă?”,  iarba cînd înverzeşte, floare cînd înfloreşte ori steaua cînd se iveşte sunt îndemnate să îţi amintească de mama.
             Poezia pentru copii ocupă un loc important în lirica poetului; astfel, primele poezii: Albinuţa, Puişorii, Făt-Frumos şi curcubeul, Copilăria, La şcoala iepuraşilor, Bună ziua, fulgilor! Mulţumim pentru pace, Băieţaşul din ochii mamei, Prietenul  sunt dedicate celor mici. Tot ceea ce face copilul din lirica poetului Vieru este frumos,  pur, nevinovat- colorează căsuţele melcilor, care i se par monotone, cerul, pentru ca ploaia să aibă culori, se joacă cu ploaia, cu curcubeul, cu păpuşa, bate mingea, care e foarte cuminte şi nu sparge niciun geam. Copilul e ascultător, cuminte, dornic să cunoască lumea, trăieşte din plin cea mai frumoasă vârstă a vieţii- copilăria, îşi iubeşte părinţii şi locurile natale, ţara, şi nu pentru că este bogată ori frumoasă, ci pentru că este a lui. Versuri simple, cu o muzicalitate aparte, cu mesaje atât de evidente! Însăşi biografia poetului este un exemplu pentru copii. Apropiat de cei mici, iubit de cei mici, poetul a căutat întotdeauna să se afle, aşa cum mărturisea,  în preajma copiilor: „Când nu mă prea înţeleg cu cei mari, fug la copii. Ei mă primesc şi mă înţeleg întotdeauna”.
             Versurile sale pot fi considerate piatra de temelie a formării şi educării unui copil, „întâia şi cea mai durabilă şcoală a adevăratelor valori, a omeniei şi a bunului-simţ”, ABC-ul valorilor morale. Prin intermediul poeziilor pe care le-a creat, poetul a dorit să cultive în sufletele micilor cititori bunătatea, omenia, puritatea sufletului, frumuseţea inimii. Şi care vârstă, dacă nu cea a copilăriei, este cea mai potrivită pentru a învăţa toate acestea? Grigore Vieru a înţeles mai bine decât nimeni altul că toate aceste valori umane sunt cel mai bine şi mai simplu de inoculat atâta timp cât inima iubeşte cu adevărat şi cugetul spune doar adevăr şi, toate acestea se pot regăsi în inima unui copil. De altfel, afirmaţia lui Nicolae Mătcaş „Prin versurile dedicate celor mici, Grigore Vieru devine un adevărat povăţuitor al copiilor” nu face decât să întărească acest lucru.
           Chiar dacă în memoria poetului copilăria a rămas însemnată de amintirea războiului şi a foametei, poezia sa, rămasă testament pentru urmaşi reprezintă modalitatea prin care este arătată frumuseţea lumii, a locurilor natale, „dulceaţa păcii,  care trebuie gustată cu plenitudinea sentimentului că e cel mai mare dar pe care oamenii pot să şi-l fac lor înşişi”. Astfel, copiii pot afla prin intermediul versurilor că pacea poate “aduce” pâinea albă făcută de mama, că pot cânta duios din fluierele făcute de tata şi că, alături de familie, natura participă cu cerul senin şi copacii înfloriţi la desăvârşirea frumuseţii.
  “Mama pâine albă coace,
Noi zburdăm voios,
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.

Tata fluiere ne face,
Noi cântăm duios,
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.

Înfloresc în jur copacii,
Ceru-i luminos.
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.
         (Mulţumim pentru pace)
              Poetul spunea: ,,Copilăria e taina dezvăluirii viitorului”. Copilul e cel care poate zămisli viitorul. Grigore Vieru are încredere în copilul de azi, în puterea lui de a crea, de a păstra şi făuri viitorul. Cuvintele sale demonstrază acest lucru: ,,Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră, când nu va mai fi nici piatră, umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer - şi nu vor mai fi nici copii atunci...” 

Bibliografie
1.          Vieru, Grigore, Taina care mă apără, Editura Princeps Edit,  Iaşi, 2008;
2.          www.ro Wikipedia.org




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu