Muzică și muzicalitate în opera lui Grigore Vieru

Cerbu Monica, limba și literatura română, grad II,
Școala Gimnazială Nr. 1 Suharău

 

            Într-o incursiune asupra muzicii și muzicalității pe care le descoperim în opera lui Grigore Vieru putem porni de la afirmația criticului Ion Ciocanu: ”Versurile lui Grigore Vieru se cer pe muzică ori muzica pe ele. Faptul îl confirmă cu prisosință apelul permanent al compozitorilor la textele sale... Sinceritatea sentimentului și muzicalitatea intrinsecă a versurilor au pus temelia unei revoluționări esențiale a cântecului de estradă din stânga Prutului.”

            Lirica lui Grigore Vieru este legata de folclor, tradiție, patrie, familie, dar în același timp dezvoltă o sensibilitate la neliniștile secolului oferind posibilatatea întoarcerii la izvoare. Întreaga sa creație se află într-un acord deplin cu existența-i, cu spiritul său creator legat de propriile principii pentru care a militat, a creat și a simțit. Astfel, este evidentă predilecția sa către teme precum: mama, patria, graiul, iubirea, războiul, copilăria, artistul și creația. Abordând astfel de teme, într-o manieră originală, cu un limbaj melodios și un ritm sugestiv a creat materia primă pentru o muzică de calitate. De la această etapă a mai fost un singur pas până la valorificarea creațiilor sale în arta sunetelor.

            Muzica la Grigore Vieru poate fi analizată atât din perspectiva instrumentelor muzicale prezente în opera sa, cât și din relația poeziei sale cu muzica: multe din poeziile sale fiind puse pe muzică.

Grigore Vieru este pentru Republica Moldova imaginea lui Mihai Eminescu pentru poporul român. Numit de Eugen Simion ”un poet cu lira-n lacrimi”, Grigore Vieru  mărturiseşte cu onestitate: ”Nu sunt decât o lacrimă de-a lui Eminescu”. Însă această umilă afirmație nu-l împiedică să-și manifeste mereu aprecierea pentru simbolul literaturii românești și regăsim în creația sa versuri deosebite închinate lui Mihai Eminescu. Un poem memorabil dedicat marelui său model liric şi moral este Eminescu – un poem devenit în scurt timp un imn al luptei pentru redeșteptarea conștiinței naționale, un poem ce întruchipează uniunea poeziei și a muzicii, un crez al lui Grigore Vieru.  Posesoare a unei muzicalități desăvârșite, poezia Eminescu a fost pusă pe muzică de Ion și Aldea Teodorovici. De altfel, soții Doina și Ion Aldea Teodorovici au deschis, prin muzica lor pe versuri de Grigore Vieru, alte porți poeziei transformând-o într-o ”poezie muzicală”. Nu doar Ioan și Aldea Teodorovici au unit muzica lor cu poezia lui Grigore Vieru, mulți compozitori basarabeni s-au inspirat din poezia lui (culegeri de cântece Poftim de intrați, Cine crede). O colaborare productivă a avut Grigore Vieru cu compozitoarea Iulia Țibulschi (culegeri Soare, soare, Clopoțeii, Stea-stea, logostea, Ramule-neamule, Cântând cu iubire).

În creația sa există numeroase texte scrise pentru a fi puse pe muzică, dar şi poeme de dragoste şi de dor, pe care Tudor Gheorghe le transformă în patimi melodice de o rară frumuseţe, actualizând expresia lui Grigore Vieru în doine și romanţe de o profundă emotivitate lirică.

Motivul instrumentelor muzicale ocupă un vast teritoriu in opera sa. Instrumentele  preferate sunt: chitara, vioara, fluierul și clopotul. Dacă un instrument precum vioara are o largă răspândire și este asociat principiului feminin, iar chitara apare ca sursă de sunet și muzică, harpa este un instrument folosit ca simbol al uniunii poziei cu muzica. Poezia lui Grigore Vieru dezvoltă un cult al intrumentelor muzicale, regăsindu-se în ea: trompeta, flautul, fluierul, trombonul, toba, buciumul, clopotul, chitara, vioara/scripca. De remarcat este faptul că diversitatea instrumentelor amplifică relația sa cu arta sunetelor și sporește muzicalitatea versurilor prin imaginile artistice sugerate. Instrumentele din opera sa pot alcătui metaforic o orchestră, orchestră care subliniază poetic, în stilul lui Grigore Vieru comuniunea muzică – poezie.

Lirismul lui Grigore Vieru are forță și substanță, iar muzicalitatea e liantul care-i asigură acces la toate categoriile de cititori. Vieru cultivă teme tradiţionale şi recurge la „formule lirice mai accesibile, voind astfel să ajungă la inima unor oameni ţinuţi, de regulă, departe de rafinamentele poeziei moderne” (Eugen Simion). El cuprinde într-o expresie o ţară întreagă, imaginară, constituită din elemente ca satul, izvorul, dealul, piatra, pelinul, busuiocul – o patrie ce are în centrul ei complexul simbol al mamei. Aceste elemente ce aparțin folclorului fac posibile muzicalitatea si trecerea versurilor chiar în arta sunetului, exprimarea melodioasă ce transformă versurile în cantece.

         S-a constatat, de-a lungul timpului, că valoarea operei lirice a lui Grigore Vieru nu constă în varietatea sau multitudinea figurilor de stil, ci este vorba despre o poeticitate dată de sonoritate, ritmicitate și expresivitate. Grigore Vieru a reușit să exprime dragostea, revolta, îndemnul, blândețea și înțelegerea într-un limbaj despre care Eugen Simion afirma: „Chiar şi atunci când poartă o sabie în mână, sabia lui este de miresme”.

Bibliografie:

Ciocanu, Ion, Scriitori de ieri și de azi, București, 2004;

Simion, Eugen, Scriitori români de azi, vol.III, Editura David-Litera;

Vieru, Grigore, Cel care sunt - versuri, creionări, interviuri, note, Chișinău, Literatura artistică, 1987;