NECHIFOR
GABI/prof. înv. primar/grad didactic I
Şcoala
Gimnazială Nr. 12 Botoşani
,,Nimeni
nu ştie mai bine ca inima secretele creierului. Poezia ar fi secretul
creierului scăpat din gura inimii.”
Se spune că
persoanele care au trăit suferinţa sunt cele mai ilustre . Grigore Vieru a
devenit de mai mulţi ani un simbol al încercării de renaştere spirituală şi
naţională în Basarabia postbelică. Păstrând proporţiile, el şi generaţia sa
reprezintă pentru această provincie românească năpăstuită mereu de istorie ceea
ce a fost, la inceputul secolului, generatia lui Goga pentru Transilvania.
Marele poet şi pasărea limbii române, incomparabilul Grigore Vieru a simţit pe
propria piele vremurile războiului, frigul și foametea la vârsta cea mai
nevinovată a vieții- Copilăria. Dar
nimeni şi nimic nu au reuşit să-i impună vre-odată o altă realitate pe care o
depistează un copil, el fiind un copil înfăşurat în greutăţi care i-au dominat
cugetul pretutindeni. Visa să-și vada patria mama, să-i sarute pamântul şi
iarba pe care în fiece dimineaţă de vară se aşterne roua, precum îi săruta mâinile
mamei sale umezite de lacrimi. Acest copil al vremurilor crunte pentru Basarabia
mereu cu privirea plapânda a văzut cum pasărea măiastră, adică limba noastră,
zbătîndu-se de nenumărate ori în mîinile asupritorilor supraviețuiește și se
înalță asupra tuturor nelegiuirilor și reușește să încalzească sufletele
românilor, precum soarele pamântul. El a înțeles ca unul dintre puținii copii
ai neamului, că o țară fără limbă e precum niște pui golași lipsiți de
protecție paternă.
,,-Pui golasi cum stati în cuiburi
Fara plăpumioare ?
-Ne’nvelim cu ale mamei
Calde aripioare!”
Atît de multă
bunătate și naivitate firească nu a mai nutrit-o nici un alt poet, prin versul
simplu și profund comorile sale afişate pe hârtie își schimbă sensul o dată cu
înaintarea în vârstă a cititorului. Această tactică de contemplare a durerii în
versuri te fascinează prin niște adevăruri cunoscute de toți și întelese de
puțini. Versul său este plin de muzicalitate, cine știe câți copii au adormit pe
cântecele sale de leagăn… Sunt sigură că pe foarte mulți și posibil că unii
nici până astăzi nu cunosc numele acestui izvor nesecat de inspirație. Ale sale
sunt aceste gînduri minunate : ,,Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un
om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor face un om de pământ, când nu
va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră, când nu va mai fi nici
piatră, umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer –și nu vor mai fi nici
copii atunci”… De aceea el ne-a lasat o mare comoară pe care trebuie s-o aplicăm
doar cu scopuri nobile .
Cât de frumos
spune poetul…„Dragi feciori, pe-acest pământ, Nici eu veşnic nu mai sânt, Nu
sânt veşnic, voi pleca, Unde voi mă veţi uita, Şi de unde nimenea Nu s-a mai
intors cândva. V-am crescut, v-am ridicat, Mă pot duce, Mă pot duce împăcat.
M-au pândit jivinele, M-a iubit si binele. Eu mă duc, copii cuminţi, N-am averi
să le-mpărţiţi. Vă las numai visul meu care a trudit din greu. V-am crescut,
v-am ridicat, Ma pot duce,… Va las dorul cel durut si nadejdea de la Prut. V-am
crescut, v-am ridicat, Ma pot duce, Ma pot duce impacat.” Exprimându-şi cu mare
pasiune dragostea de neam.
Poezia pentru
copii a lui Grigore Vieru se identifică cu bucuriile şi „nefericirile”
copilăriei înseşi, este, cu certitudine, mai mult decât o carte, ea capătă
proporţiile unei mari şcoli, ale unui templu în care copiii sunt iniţiaţi în
tainele cunoaşterii vieţii şi ale receptării frumosului artistic. Nu
întâmplător poezia lui a fost tradusă în 14 limbi. Poeziile pentru copii ale
lui Grigore Vieru au un vădit caracter educativ. Majoritatea lor dezvăluie
capacităţile de pedagog înnăscut ale artistului. Prin catrenele sale pe care
copiii le pot memoriza cu uşurinţă datorită ludicului şi muzicalităţii din ele,
Vieru altoieşte în conştiinţa micilor cititori valori general-umane, respectul
faţă de părinţi, dragostea pentru patrie şi pentru limba maternă. Important e
că reuşeşte să facă acest lucru fără a fi plictisitor deloc, ba chiar mai
jucăuş şi mai vesel decât, poate, toţi educatorii şi învăţătorii la un
loc. Grigore Vieru, posedând o artă
deosebită a ludicului îi spune micului şi fidelului său cititor: ”Mama ne
mângâie/Soarele luceşte/Soarele e unul/Mama una este”.
Frumuseţea plaiului natal este evocată, fără
descrieri împovărătoare, în Satele Moldovei. Semnificativă în acest sens este
poezia ”Satul meu” din Abecedarul copilăriei: ”Satul nostru-i mare tare,/Satul
nostru capăt n-are./Până la bunicul Petru/Este cam vreun kilometru/Până la
unchiul Andrei/Kilometri sunt vreo trei./Nu-i cunosc pe cei din vale,/Da-i
salut pe toţi în cale . Poezia pentru copii a lui Grigore Vieru se identifică
cu bucuriile şi „nefericirile” copilăriei înseşi, este, cu certitudine, mai
mult decât o carte, ea capătă proporţiile unei mari şcoli, ale unui templu în
care copiii sunt iniţiaţi în tainele cunoaşterii vieţii şi ale receptării
frumosului artistic.
Bibliografie:
1.
Marica, V. (2010). Grigore Vieru - Dimensiuni critice, Târgu Mureș,
Editura ”Cezara Codruța Maricica”.
2.
Vieru, G. (1984). Scrieri alese, Chișinău, Editura Literatura artistică.
3.
Păunescu, A. (2008). Taina care mă apără, Iași, Editura Princeps Edit.
4.
Țigănuș, V. N. (2006). Grigore Vieru iluminat de poezie, Chișinău,
Editura Universității din Chișinău. Bernea, E. (2002). Trilogie filosofică.
Adevăr și cunoaștere. În căutarea unei definiții a omului. Cultura ca idee și
formă, Cluj-Napoca, Editura Dacia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu