Grigore Vieru, emblemă a spiritualităţii româneşti

Prof. Anca Bompa

Liceul cu Program Sportiv Botoşani

Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935 în satul Pererita, raionul Briceni, într-o familie de ţărani. În anul 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău. Debutează în literatură în anul 1957 cu placheta de versuri pentru copii „Alarma”, urmată de culegerile „Muzicuţe”, „La fereastra cu minuni”, „Bună ziua fulgilor”, „Numele tău”, „Duminica cuvintelor”, „Un verde ne vede”, „Mama”, „Să creşti mare”, „Fiindcă iubesc”, „Taina care mă apără”, „Cel care sunt”, „Rădăcina de foc”, „Acum şi în veac” ş.a.

Autor al celebrei cărţi pentru copii „Albinuţa” şi al altor culegeri traduse în câteva zeci de limbi ale lumii, Laureat al Premiului de Stat şi al mai multor premii internaţionale printre care Diploma „Andersen”, Cavaler al Ordinului „Prietenia Popoarelor”, Grigore Vieru reprezintă o epocă de aur în istoria literaturii naţionale şi universale, fiind un adevărat tezaur al dragostei de neam şi de pământul străbun.

Cu profunde ramificaţii în folclor şi tradiţiile clasice, opera poetică a lui Grigore Vieru înscrie, prin puterea iubirii de mamă şi de ţară, a dorului de tot ce este frumos şi sfânt, una dintre cele mai inspirate pagini în istoria literaturii şi culturii ţării noastre. Poeziile sale au rămas ca o amintire a unui Geniu al Patriei şi al sufletului omenesc. Motivul mamei este ades întâlnit în operele poetului fiind ca o dragoste divină, o Icoană ce trebuie aşezată pe perete şi închinându-ne în fiecare moment. Dragostea pentru femeie în sensul larg al cuvântului înseamnă, de fapt, dragostea pentru mamă. „Mama este începutul tuturor începuturilor.” a spus Grigore Vieru. Pentru el mama e patria, mama e cuvântul, mama e libertatea, demnitatea națională, zeiţa protectoare, dorul şi jertfa zidirii.“Mama mea viaţa întreagă / A trăit fără bărbat / Singuri pre erau în casă / Ploi cu grindină când bat”. Prin aceste versuri autorul ne demonstrează că deşi maica sa a trăit fără bărbat, ea a putut să lupte pentru a supravieţui în timpurile grele neapelând la nimeni.

“Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul.” O parte din poeziile poetului erau dedicate Patriei, doar prin ele el şi-a exprimat dorinţa, visul de a vedea Unirea României cu R. Moldova. El s-a zbătut foarte mult, a luptat şi ne-a învăţat că niciodată nu trebuie să ne lăsăm învinşi, ci să luptăm pentru ceea ce dorim. Deşi visul său nu adevenit realitate, totuşi sufletul său încă speră că odată şi odată va veni timpul de a se îndeplini.”Cine nu şi-a scris istoria cu sângele, acela sau n-a avut-o nicicând, sau crede că poate trăi pe contul istoriei altora.”

Grigore Vieru a fost, incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti. Versurile sale au ilustrat, într-un regim al excelenţei rostirii lirice, stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri poetice armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Nimic strident în lirica lui Grigore Vieru, nimic evaziv sau fals. Versurile lui se înscriu într-un program literar ce are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi.

Recursul la sentimentul patriotic autentic, starea de sinceră şi ardentă implicare cetăţenească în destinul propriei patrii, toate acestea au reprezentat imperative imediate ale creaţiilor sale, cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi credinţă. Cărţile de poezie ale lui Grigore Vieru (Numele tău, Un verde ne vede, Izvorul şi clipa, Cel care sunt, Hristos nu are nicio vină, Rugăciune pentru mama, Taina care mă apără etc.) rămân repere fundamentale ale poeziei româneşti de azi. O poezie precum În limba ta ni se prezintă ca o profesiune de credinţă a unui scriitor cetăţean, ce a aşezat mereu, mai presus de propria fiinţă, idealurile neamului, celebrând, în versuri înfiorate de patos, limba română, limba în care a pătimit, a scris şi a iubit: „În aceeaşi limbă / Toată lumea plânge, / În aceeaşi limbă / Râde un pământ. / Ci doar în limba ta / Durerea poţi s-o mângâi, / Iar bucuria / S-o preschimbi în cânt. // În limba ta / Ţi-e dor de mama, / Şi vinul e mai vin, / Şi prânzul e mai prânz. / Şi doar în limba ta / Poţi râde singur, / Şi doar în limba ta / Te poţi opri din plâns”.

Cred că latura de cea mai autentică profunzime a poeziei lui Grigore Vieru este aceea a responsabilităţii civice a scriitorului, a omului de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare cuvânt pe care îl rosteşte, adânc răspunzător de soarta neamului său, de destinul limbii în care s-a născut şi în care respiră. Eugen Simion subliniază că „despre Grigore Vieru am putea spune că este ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului.

Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilităţii înfăţişării sale şi a vocii sale – moi şi stinse, menite parcă să şoptească o rugăciune, nu să pronunţe propoziţii aspre ca vechii profeţi – un poet dârz, un cuget tare, un spirit incoruptibil. Mulţi i-au înţeles stilul şi mesajul, alţii i-au reproşat mereu faptul că nu este un poet postmodern. Judecată rea. Vieru nu putea fi postmodern pentru că, spune chiar el, s-a născut şi a crescut într-o istorie imposibilă şi, când a început să scrie, şi-a dat seama că publicul său aşteaptă altceva de la el. Ceva esenţial, spus limpede, ceva despre suferinţele şi bucuriile naţiei sale, atâtea câte sunt. În aceste circumstanţe, poemul „nu poate fi o zbenguiala a cuvintelor””.

Grigore Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română, amputată, interzisă, pusă sub semnul întrebării de atâtea ori. Exemplaritatea destinului poetic al lui Grigore Vieru este dincolo de orice îndoială.

După cum e dincolo de orice îndoială expresivitatea gravă a versurilor sale, solemnitatea muzicală a enunţurilor lirice, armonia frazei, precum în poezia intitulată sugestiv Ars poetica: „Merg eu dimineaţa, în frunte, / Cu spicele albe în braţe / Ale părului mamei. / Mergi tu după mine, iubito, / Cu spicul fierbinte la piept / Al lacrimii tale. / Vine moartea din urmă / Cu spicele roşii în braţe / Ale sângelui meu – / Ea care nimic niciodată / Nu înapoiază. / Şi toţi suntem luminaţi / De-o bucurie neînţeleasă”. Valoarea, adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul poet o prezenţă emblematică a literaturii române contemporane.

În operele sale predomină sentimente de dragoste faţă de limbă, faţă de mamă, de tot ce e frumos, de pămîntul natal, de armonie între fraţi şi popoare. Poetul a dat o definiţie metaforica poeziei: ”Poezia este un animal de mare ce trăieşte pe pămînt şi doreşte să zboare”. În viziunea lui Grigore Vieru, Mihai Eminescu înseamnă totul: Limba română, Istoria, Strămoşii noştri, Credinţa în Dumnezeu.

“Dacă vom reuşi să vedem miracolul unei singure flori, viaţa noastră se va schimba” (Buddha). S-a schimbat viaţa poetului, încă de mic, la vederea miracolelor din jur, s-a schimbat şi a noastră, când am inţeles cât de aproape e “miracolul” versului vierean.

Trecerea atât de dramatică din viaţă a poetului Grigore Vieru lasă un gol imens în viaţa noastră. Arta poetică, moştenirea spirituală a lui Grigore Vieru, închinată neamului căruia i-a slujit cu devotament neclintit până la ultima suflare, reprezintă o lecţie nemuritoare pentru cetăţenii ţării noastre, pentru toţi cei care l-au cunoscut şi i-au apreciat opera.
El a plecat de lînga noi lăsîndu-ne ca moştenitori ai plaiurilor natale, al limbii şi al dreptăţii.

Bibliografie:

1. Grigore Vieru, Taina care mă apără, Iasi, Ed. Princeps Edit. 2008;
2. Tudor Țopa, Condamnați la zbucium, Chișinău, Ed. Universul, 2003.
3. Vieru Grigore, Enciclopedia Universală Britannica, B.-Ch, Ed. Litera, 2010.