prof. pentru înv. Primar: Alecu Daniel,
Școala Gimnazială ,,Sfânta Maria” Botoșani
Grigore Vieru s-a născut pe 14 febr. 1935, în satul Pererița, în familia
lui Pavel și Eudochiu Vieru, născută Dedic. A absolvit școala de 7 clase din
satul natal, în anul 1950, după cum urmează școala media din orașul Lipcani, pe
care o termină în 1953.
Debutul literar este în anul 1957
cu o plachetă de versuri pentru copii: ,,Alarma”. În anul 1958 a absolvit
Institutul Pedagogic ,,Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și
Istorie.
La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu și se angajează ca redactor
la revista ,,Nistru”, actualmente ,,Basarabia”, publicație a Uniunii
Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960-1963 este redactor la editura
,,Cartea Moldovenească”.
Scrie cartea pentru preșcolari: ,,Albinuța”, fiind oaspete des al
,,Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir.
În anul 1968 publică volumul de
versuri lirice ,,Numele tău”, cu o prefață de
Ion Druță.
Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală
apariție poetică. Devine obiect de studiu la cursurile universitare de
literatură națională contemporană. Trei poeme din volume sunt intitulate: Tudor
Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar altele două sunt închinate lui Nicolae
Labiș și Marin Sorescu, ce vor apărea în lirica basarabeancă postbelică. A fost
membru PCUS din anul 1971. În anul 1973 Grigore Vieru vizitează România în
cadrul unei delegații de scriitori sovietici și participă la întâlnirea cu
redactorii revistei ,,Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș,
Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. La rugămintea sa vizitează
mănăstirile: Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. În anul 1974
scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face
o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs.
Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977 vizitează
iarăși România însoțit de soția sa. În anul 1988 i se acordă cea mai
prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii:
Diploma de Onoare Andersen.
În anul 1980, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de
Eliberare Națională din Basarabia, testele sale (inclusiv cântecele pe
versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a
românilor din Basarabia. Poetul este unul dintre membrii fondatori ai Frontului
Popular din Moldova și se află printre organizatorii și conducătorii Marii
Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a
XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă
oficială și trecerea la grafia latină.
Pe 16 ianuarie 2009, poetul Grigore Vieru a suferit un grav accident de
circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. A încetat
din viață pe data de 18 ianuarie 2009 în urma unui stop cardiac ce nu a mai
putut fi salvat. A fost înmormântat pe
20 ianuarie 2009 la Chișinău, în cimitirul central din strada Armeană. Chișinăul
nu a mai cunoscuse asemenea funeralii de asemenea proporții de la înmormântarea
soților Doina și Ion Aldea Teodorovici.
Mihai Cimpoi despre Grigore Vieru
Grigore Vieru este un poet prin excelență al
Mamei și maternității. Mama poetului, concretă, reală, veghetoare și
însuflețitoare a spațiului copilăriei care este unul, matern, devine Mama
Naturii și a cosmosului, Mumă în genere. Mama va fi naturalizată, după cum, în
același sens, natura va fi materializată,
Mama are capacitatea magică de a repara și a întreține întregul, starea
de echilibru a omului și a universului: <<Această lună lină/ De nu va
răsări,/În locu-i răsări-va/Lin chipul maică-mi>>. Maternitatea este
eminamente Neuitare și poezia lui Vieru realizează, în fond, dubla mișcare de
înaintare-întoarcere în circuitul, constant reluat al Amintirii.
Mara mamă, în jurul căreia gravitează dorințele umanității, e arhetipul
principiului structurat al universului ce se prefigurează în zorii omenirii,
generând cunoscute figuri mitice: Mama Pâinii, Astarte, Isis, Maya, Magna, Anaitis,
Afrodita, Sybile, Reya, Geya, Demeter, Miriam, sau Diana, Ephesia o multimamia,
care apare ca o reprezentare iconografică a naturii în formă de femeie care
ține un glob pământesc, mod de a exprima acțiunea de a ocroti și a alimenta tot
ce este viu.
În lirica lui Vieru străvechiul motiv este cultivat pe fecundul sol al
tradiției românești, care naște o anume notă specifică a apropierii calde,
învăluitoare, intimizatoare și înnemuitoare.
Grigore Vieru este un poet remarcabil al copilăriei ca stare plenară, ca
al doilea univers, creat de copil, adevărat homo ludens. Jocul ca atitudine
suverană față de real presupune imaginație, simțul metaforicului și al
familiarității lucrurilor, copilul lui Vieru, care preface curcubeul într-o
coardă, are ca date organice atât impulsul de jos, cât și percepția intuitivă a
frumosului; el nu mai este o jucărie oarecare, ci parte integrantă a ființei
jucătorului. Grație cunoașterii profunde a logicii și psihologiei infantile,
Vieru a creat unele din cele mai frumoase versuri pentru copii din poezia
românească: <<Am găsit în prag un ou,/Oușorul este nou/ Nou ca rouă de
sub stele,/Cald ca gura mamei mele>> (Oul); <<Bate toamna
nucile,/Aurește frunzele, /Rumenește merele./Ce ești trist, măi greiere?>>
(Toamna). <<Suie frunză, urcă ram: /<<Tare mult de lucru
am!>>/Trece vale, trece coasta: /<<Tare-i scurtă viața
asta>>(Furnica); <<Pe ramul verde tace-/ O pasăre măiastră, /Cu
drag și cu mirare/Ascultă limba noastră./De-ar spune și cuvinte/ Când cântă la
fereastră, / Ea le-ar lua, știu bine,/ Din limbă sfîntă a noastră>>
(Frumoasă-i limba noastră). Grigore Vieru reactualizează și dă un farmec
original motivului universal și totodată specific-românesc al copilăriei,
concepută ca axis spiritual, ca tărâm al primordiilor și jocului recreator de
lume, ca paradis recuperat prin simțul nealterat de <<secolul
grăbit>>.
Un capitol aparte în creația sa îl constituie poezia de inspirație
națională și socială pe linia tradițională:
Eminescu-Alexandri-Coșbuc-Mateevici-Goga, poezia-strigăt existențial,
oracular-mesianică și înverșunat-pamfletară: <<Sunt pata cea de sânge,
zisă/ Republica Moldovenească/ Ce-n loc să frigă ucigașii/ încearcă veșnic să-i
zâmbească. /Sunt dorul care zboară peste /Zăgaz și apă înspumată-/Un fel de tristă
libertate/ Cu lacrimi mari încoronata. /Sunt Prutul singur și istoric,/Ghimpată
sârmă îl rănește/îl suge de-o vecie mare/El de-o veșnicie izvorăște / Sunt
doina, taina ei, pe care / Nu poți s-o-năbuși, nici s-o sperii, / Chiar daca-ar
fi acoperită / Cu -o mie una de Siberii>> (Sunt)
Pe versurile lui Grigore Vieru, structurat-cantabile, au fost compuse
numeroase cântece, foarte populare în Basarabia și în întreg spațiul românesc.
Momente din viața poetului Grigore Vieru
În volumul de poezii pentru copii Trei
iezi, ieșit de sub tipar în 1970, se găsește și poezia Curcubeul, în care
Vieru, prin metafora curcuubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor
românilor. Peste câteva zile de la difuzare, cenzura sovietică a retras cartea
din librării, dând-o la topit, iar autorul a fost acuzat de diversiune.
Tot în 1970, apare și Abecedarul, elaborat de Vieru în colaborare cu
scriitorul Spiridon Vanghelie. De pe acest manual, modificat de-a lungul
timpului, învață și astăzi micii basarabeni în clasa I. În 1989, tot Vieru și
Vanghelie au realizat varianta în grafie latină a Abecedarului.
Vieru a scris, printre multe altele, versurile pentru coloana sonoră a
filmului cu desene animate Maria Mirabela, iar poezia lui Vieru a fost pusă pe
muzică și interpretată de Iurie Sadovnic. Ulterior, piesa a fost preluată și de
Zdob și Zdub. În 1988 în ziarul Literatura și arta din Chișinău a apărut primul
text cu grafie latină din Basarabia postbelică. Autor-Grigore Vieru.
În 1994 neo-comuniștii din Partidul Democrat Agrar, ajunși la putere în
Moldova, renunță la imnul de stat Deșteaptă-te române și le propune poetului
Grigore Vieru și compozitorului Eugen Doga să compună versurile și, respectiv,
muzica pentru un nou imn,. Ambii refuză, Grigore Vieru scrie în Literatura și
arta următoarele:
Dreptatea istorică va blestema poeții și compozitorii care vor
îndrăzni să ridice mâna asupra Imnului Național Deșteaptă-te, române,
cocoțându-se ei în locul strălucirii și necesității lui istorice.
În 1964 Vieru
publică în revista Nistru poemul Legământ, dedicat lui Mihai Eminescu. Poemul
începe cu versurile:
Știu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,
/Stinge-mi-s-or ochii mie/Tot deasupra cărții Sale. În Grigore Vieru literatura
română își regăsește esența continuității poporului, adevărul, dar mai ales,
durerea realității. Specificul ei este profund influențat de poezia lui Vieru.
Tipaele poeziei noastre tradiționale se înscriu în limitele unor teme stabilite
demult de istoria și dezvoltarea neamului: patria, dragostea, mama și iubirea
de Dumnezeu, iar poetul le integrează în expresia cea mai originală și pură.
Întreaga lui operă impresionează prin uriașa capacitate de cuprindere și
percepere a lumii, prin vibrația adâncă a apartenenței la pământul matern.
Grigore Vieru nu numai că a scris cel mai frumos despre mamă, despre
Patrie, despre limba română, despre copilărie, el și-a deschis larg inima
pentru cititorii de toate vârstele, aducând lumină și înțelepciune în sufletul
lor. Toată opera lui este o carte de învățătură, grație valorilor și adevărului
poetic, responsabilității civice pentru fiecare vers scris.
Ultimul volum pentru copii: ,,Soare, soare, Domn frumos” a apărut în
2008 la Editura ,,Prut Internațional” și lansat în cadrul Salonului Internațional
de Carte pentru Copii și Tineret, ediția a XII-a. Nu vom uita uita niciodată
bucuria din ochii poetului când discipolii profesoarei Zinaida Panciuc de la
Liceul Teoretic ,,Gheorghe Asachi” au realizat un adevărat spectacol pe
marginea acestui volum. Tot la acest salon poetului i s-a înmânat Premiul ,,Ion
Creangă” pentru întreaga activitate de către domnul Marian Lupu, Președinte al
Parlamentului Republicii Moldova.
Plecând în ceruri, Grigore Vieru ne-a lăsat un Testament plin de
sentimente și dragoste de neam, de Patrie, de mamă, de frate:
,,Lângă doină și izvor
Nu-i ușor să-ți fie dor,
Nu-i ușor să fii curat
Pe pământul înstrăinat.
Vă las dorul cel durut
Și nădejdea de la Prut.
V-am crescut, v-am ridicat,
Mă pot duce,
Mă pot duce împăcat.”
El a crescut și educat zeci de generații prin poezia sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu