Grigore Vieru – poet al neamului românesc




Robitu Geta- Larisa, profesor documentarist,
 Școala Gimnazială ,,Iorgu Radu” Bârlad , județul Vaslui

      Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta din fostul județ Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.
          A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii ”Scânteia Leninistă”.
        Poetul este o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti.  Versurile lui se înscriu într-un program literar ce are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi. Sentimentul patriotic autentic, starea de sinceră şi ardentă implicare cetăţenească în destinul propriei patrii, toate acestea au reprezentat imperative imediate ale creaţiilor sale, cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi credinţă. Cărţile de poezie ale lui Grigore Vieru (Numele tăuUn verde ne vedeIzvorul şi clipaCel care suntHristos nu are nicio vinăRugăciune pentru mamaTaina care mă apără etc.) rămân repere fundamentale ale poeziei româneşti de azi. O poezie precum În limba ta ni se prezintă ca o profesiune de credinţă a unui scriitor cetăţean, ce a aşezat mereu, mai presus de orice, idealurile neamului, sărbătorind în versuri limba română, limba în care a pătimit, a scris şi a iubit: „În aceeaşi limbă / Toată lumea plânge, / În aceeaşi limbă / Râde un pământ. / Ci doar în limba ta / Durerea poţi s-o mângâi, / Iar bucuria / S-o preschimbi în cânt. // În limba ta / Ţi-e dor de mama, / Şi vinul e mai vin, / Şi prânzul e mai prânz. / Şi doar în limba ta / Poţi râde singur, / Şi doar în limba ta / Te poţi opri din plâns”.       
    La Vieru poezia e cea care se identifică cu însuși  poetul: „De fapt, / nici nu sânt om, / ci pur şi simplu / poezie ”. Totul în jur e o cântare, o cântare ce transfigurează lumea după chipul şi asemănarea poeziei, adică totul, după o expresie a lui Mihai Drăgan, se confundă şi se confruntă cu poezia: „Părul meu – / versuri albe. / Fruntea – / un fel de măsură / Sprâncenele – / două versuri / tăiate cu negru, pentru că / nu pot merge. / Ochii – două metafore albastre. / Buzele – rime străvechi. / Inima – ritm modern, / neregulat. / Mâinile / mângâind pletele femeii – / comparaţie / cu mâinile altor bărbaţi. / Talpa mea / acoperită cu ţărnă / şi frunze sângerii de stejar – / repetiţie / a tălpii tatălui meu. / Iată că plouă, / şi poate că / nici nu trec prin ploaie, / ci printre versuri, / sau poate că / nici nu plouă, / ci aşa vreau eu: / să ploaie”. (Poezia).
      
            Vieru a trăit prin poezie, a implantat în noi destoinicul și vrednicul, ca pe niște piloni existențiali, și a făcut-o cu toată credința unui luptător neobosit. Predestinat să fie prigonit pentru dreptate, Vieru a reușit să țină piept, chiar și în timpurile cele mai grele.
             Dar ceea ce l-a transformat într-un erou al poporului – iar acest apelativ i se cuvine de bună seamă – este implicarea acestuia în Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia, alături de Ion și Doina Aldea Teodorovici, Ion Vatamanu sau Adrian Păunescu. Grație lui, românii din Basarabia au avut fericita ocazie de a vorbi în limba română peste tot, de a scrie cu buchia latinității.. Penița sa a redeschis drumul spre Patria-mamă, căci el însuși spunea:,,Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.
         Multe dintre poeziile sale s-au născut din dragostea sa fierbine pentru tot ce este românesc, din patriotismul fierbinte al poetului. Aşa este şi „Legământ”, dedicată „dascălului” său de limbă română: Ştiu: cândva, în miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie / Tot deasupra cărţii sale(…) // S-o lăsăm aşa deschisă,/ Ca băiatul meu ori fata / Să citească mai departe / Ce n-a dovedi nici tata”.
            Ca în multe alte poezii, aici iubirea patriei se confundă cu iubirea mamei. Într-o altă poezie, aceeaşi puternică iubire de patrie se desprinde din imnul închinat pământului natal: Pământule,/ Tu, răzbătând către adânci line!/ Atunci când bat şi grindinile grele,/ Cu mine să te-acoperi,/ Cu mine,/ Pământ matern / Şi-al meu până la stele” (Pământule). Dorul de mamă, de satul natal, de izvor, de porumb, de pâinea coaptă în cuptorul copilăriei sale toate se transformă şi se încheagă în dorul de patrie, fiindcă „Acasă / Patria mai liniştită este”.
                 Grigore Vieru rămâne  un poet model în cultura română, dar în același timp el este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”poeziei românești. Prin prisma melodioasă a  limbii române Grigore Vieru a reușit să ilustreze în opera sa cele mai înalte idealuri ale spiritualității neamului românesc.

Bibliografie (surse):
1.       Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi’’,în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
2.      Florentina Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții și al bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr.2(25), 2012.
  1. Grigore Vieru, Taina care ma apara, Editura Princeps, Iasi, 2008;
  2. Grigore Vieru, Acum și în veac, editura Litersa, ed.III.
5.        Ștefan Augustin Doinaș, Orfeu și tentația realului, Editura Eminescu, București, 1974
  1. www.ro.wikipedia.org;




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu