Radu Anișoara, profesor învățământ primar, gradul I,
Școala Gimnazială nr. 10 Botoșani
Grigore
Vieru este poetul începuturilor, ființă pământeană și nepământeană deopotrivă,
umedă de roua lacrimilor vărsate de-a lungul veacurilor de românii basarabeni.
Sursa poeziei lui Grigore Vieru este viața în toată complexitatea ei:
copilăria, bucuria tinerească, neliniștea și suferința iubirii absolute.
Poezia lui
este didactică, e o carte de lectură eternă: o viață de om de la naștere la
moarte, transpusă în forme parabolice, uneori moale și fin, alteori aspru,
retoric și povățuitor.
Grigore Vieru a fost,
incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul
poeziei româneşti. Versurile sale au ilustrat, într-un regim al excelenţei
rostirii lirice, stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri
poetice armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Nimic strident în lirica
lui Grigore Vieru, nimic evaziv sau fals. Versurile lui se înscriu într-un
program literar ce are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii
române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a
rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi.
Cărțile de poezie ale
lui Grigore Vieru (Numele tău, Un verde ne vede, Izvorul şi clipa, Cel care sunt, Hristos nu are nicio vină, Rugăciune pentru mama, Taina care mă apără etc.) rămân
repere fundamentale ale poeziei româneşti de azi.
O poezie precum „În
limba ta” ni se
prezintă ca o profesiune de credinţă a unui scriitor cetăţean, ce a aşezat
mereu, mai presus de propria fiinţă, idealurile neamului, celebrând, în versuri
înfiorate de patos, limba română, limba în care a pătimit, a scris şi a iubit:
„În aceeaşi limbă / Toată lumea plânge, / În aceeaşi limbă / Râde un pământ. /
Ci doar în limba ta / Durerea poţi s-o mângâi, / Iar bucuria / S-o preschimbi
în cânt. // În limba ta / Ţi-e dor de mama, / Şi vinul e mai vin, / Şi prânzul
e mai prânz. / Şi doar în limba ta / Poţi râde singur, / Şi doar în limba ta /
Te poţi opri din plâns”.
Cea mai autentică
profunzime a poeziei lui Grigore Vieru este aceea a responsabilității civice a
scriitorului, a omului de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl
face, cu fiecare cuvânt pe care îl rosteşte, adânc răspunzător de soarta
neamului său, de destinul limbii în care s-a născut şi în care respiră. Eugen
Simion subliniază că „despre Grigore Vieru am putea spune că este ultimul poet
cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de
trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului.”
Grigore Vieru reprezintă
destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţieşi, în acelaşi
timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale.
Printre calităţile scrisului lui Grigore Vieru sunt unitatea
stilistică, de vorbire, dublată de o mare iubire pentru limba care ne uneşte,
un simţământ ce se revendică de la eminesciana simţire
românească şi un acut sentiment al valorilor naţionale pe care niciun Prut nu-l
poate şterge. Grigore Vieru este o rugăciune şi o rugăminte la reconstituirea
ideii de unitate naţională sub egida limbii române.
Poezia lui Grigore Vieru este în consonanţăşi cu poezia unei
Europe ce se dedică multiculturalităţii, şi cu păstrarea zestrei culturale
autohtone. Versurile lui sunt un altar pe care poetul se dăruieşte întru
armonie, sunt un sanctuar al sacrificiului. Din acest spirit al dăruirii de
sine, Grigore Vieru devine un simbol al credinţei în metafora existenţială a
unui popor român ce nu poate fi dezbinat. Poemele sale continuă un program
literar ce se doreşte un imn al uniunii de suflet şisimţire.
Literatura română a vibrat la versurile acestui poet mult prea român.
Grigore
Vieru a rămas în memoria românilor din stânga și dreapta Prutului ca poetul
care și-a iubit mama, care l-a iubit pe Eminescu și care și-a
iubit patria românească și scrisul ei latin. Mai târziu
mărturisea că pentru el iubirea de neam era un dat întipărit în ființa sa:
„Dragostea mea pentru
cuvântul românesc, pentru cântecul nostru, pentru tot ce este național, am
moștenit‑o prin instinct. Mie nu mi‑a spus nimeni la școală că sunt român, toți
îmi spuneau că vorbesc altă limbă. Instinctiv, glasul sângelui mi‑a spus că
limba mea este cea română”.
Multe dintre poeziile sale s-au născut din dragostea sa
fierbine pentru tot ce este românesc, din patriotismul fierbinte al Poetului.
Aşa este şi „Legământ”, dedicată „dascălului” său de Limbă română:
„Ştiu: cândva, în miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/
Stinge-mi-s-or ochii mie / Tot deasupra cărţii sale(…) // S-o lăsăm aşa
deschisă,/ Ca băiatul meu ori fata / Să citească mai departe / Ce n-a dovedi
nici tata”.
O altă creaţie poetică a lui Vieru, poezia „Eminescu” a devenit un fel de imn al zilelor de 15
ianuarie şi 15 iunie: „La zidirea Soarelui, se știe /
Cerul a muncit o veşnicie./ Noi, muncind întocmai ne-am ales / Ne-am ales cu
domnul Eminescu. / Domul cel de pasăre măiastră,/ Domnul cel de nemurirea
noastră, / Eminescu”.
Mânat de acelaşi fierbinte patriotism, Grigore Vieru
reuşeşte să dea o definiţie poetică la întrebarea: ce e Patria, fără măcar să
amintească acest cuvânt, apelând la fenomenele naturii: „Piatra este pâine caldă. / Vântul ăsta e vin domnesc./ Şi pelinul
– busuioc sălbatic” (..) „Vine ziua aurindu-mi pâinea / Vine seara aromindu-mi
vinul. / Vine mama îndulcindu-mi gândul”.
Ca în multe alte poezii, aici iubirea Patriei se confundă cu
iubirea Mamei. Într-o altă poezie, aceeaşi puternică iubire de Patrie se
desprinde din imnul închinat pământului natal: „Pământule,/ Tu, răzbătând către
adânci line!/ Atunci când bat şigrindinile grele,/ Cu mine să te-acoperi,/ Cu
mine,/ Pământ matern / Şi-al meu până la stele” (Pământule) Acelaşi lucru îl face Poetul şi în poezia
,,Dar mai întâi”: ,,Dar mai întâi / să fii
sămânţă./ Tunet să fii. / Ploaie să fii./ Lumină să fii./ Să fii os / de-al
fratelui tău / retezat de sabia duşmană./ Brazdă să fii./ Doină să fii / Ca să
ai dreptul / a săruta acest pământ / îndurerat /de-atâta rod”.
Poezia ne duce cu gândul la un alt mare poet al literaturii române, Lucian
Blaga, şi la minuata sa poezie „Mirabila sămânţă”.
În acest fel, dorul de Mamă, de satul natal, de izvor, de
porumb, de pâinea coaptă în cuptorul copilăriei sale toate se transformă şi se
încheagă în dorul de Patrie, fiindcă „Acasă / Patria mai liniştită
este”. Această patrie, care îi va rămâne Poetului chiar dacă se va
întâmpla ca Mama să treacă în nefiinţă („Mi-a rămas Patria”)
este patria cea mare, e România, pe care o visează el. Pentru ea se roagă
Grigore Vieru în ciclul întitulat „Dumnezeu şi Patria”.
Acestei Patrii reîntregite îi cere el iertare, pentru că a trăit în minciuna
celor care în 1812 „au aşezat piatră de hotar la Prut şi au rupt
biata noastră Moldovă în două”: „Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
/ Eu ştiu că te-am rănind spunând / Că mi-ai luat şi grai şi pită / Şi-ai
năvălit pe-acest pământ”/ Sau, dureros de adevărat: ,,Credeam că un noroc e
plaga,/ Un bine graiul cel sluţit,/ Citesc azi pe Arghezi, Blaga,/ Ce tare,
Doamne-am fost minţiţi!”
,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” –
aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de
limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şişi-a consacrat
întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă
monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o
sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului
şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre,
contemporan cu noi. El a fost însuşi sufletul Basarabiei. A fost, este şi va fi
Pilonul de rezistență a culturii noastre naționale.
Bibliografie:
1. Alexandru,
Ioan. Grigore Vieru. Prefață la volumul Grigore Vieru-„ Rădăcina de foc” –
București, Editura Univers, 1988
2. Bogasiu,
Sava. Grigore Vieru, -„Luceafărul de dincolo de Prut al limbii române”- Buzău,
Editura ALPHA MDN, 2009
3. Călinescu,
Matei, -„Conceptul modern de poezie”, Piteşti, Editura Paralela 45, 2009
4. Dolgan,
Mihail – „Un poet înnăscut pentru copii: Grigore Vieru” - În volumul colectiv
„Pagini de critică literară”- Chişinău: Literatură artistică, 1983
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu