Românul poet, poet al românilor





MARCU TEODORA, prof. în înv. primar, grad I, Școala Gimnazială sat Tg. Trotuș,
 jud. Bacău, ROMÂNIA

   Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – așa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă și de neam. A iubit poporul român până la lacrimi și și-a consacrat întreaga sa viață copiilor, îndrăgostiților, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate și-o frumusețe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc, poet al mamei, al dorului,  al dragostei, al baștinei, alizvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, așa e definit Grigore Vieru.Prin întreaga sa operă a ținut să sensibilizeze caracterul cititorului, încercând să facă omul mai bun și mai spiritual.
                Întreaga operă și viață a lui Grigore Vieru sunt fațetele aceleiași medalii : un poet al limbii materne, un poet al zodiei eminesciene, un poet al poporului său, un poet al rădăcinii sale de foc și de lacrimă.
               Grigore Vieru a dispărut doar fizic. Spiritul și opera sa însă rămân. Când sunt adevărați, poeții nu au moarte ! Cel supranumit poet peGolgota Basarabiei își doarme somnul de veci la Chișinău, deși inițial și-a dorit să fie înmormântat în satul natal, aproape de mama sa, pe malul Prutului.Ulterior și-a exprimat dorința de a fi înhumat în Cimitirul Central din Chișinău, alături de cei pe care i-a nășit sufletește- Doina și Ion Aldea-Teodorovici, dar să fie aduse și osemintele mamei sale.  Destinul i-a fost fatal pe o margine de drum. A fost o plecare dureroasă și brutală. Poetul mai avea multe de făcut !
ScriitorulGrigore Vieru reprezintă un simbol al valorilor și unității românilor, fiind strâns legat de ambele maluri ale Prutului. Când și-a dat seama că pe malul drept al Prutului trăiesc tot români, și-a dorit cu ardoare să ajungă în România ca să-și cunoască frații de același neam. El face parte din grupul celor care au luptat pentru independența Basarabiei și pentru revenirea la matca firească a țării. A murit cu visul de a vedea înfăptuită unirea Basarabiei cu patria-mamă, vis pe care l-a purtat mereu în suflet, nu cu naivitate, ci cu statornicia celui care crede în destinul țării sale. Însuși poetul mărturisea într-un interviu, cu amar, că suntem un popor blestemat, pe care-l iubesc cu disperare . Și tot cu vehemență afirma că vine de fiecare dată în Țară cu mare dor de frații noștri, că vine pentru mângâiere .
                Să scrii despre Grigore Vieru înseamnă să te arunci în roitul albinelor adâncite în munca lor pentru binele stupului, în cazul poetului stupul reprezentând România. Aparent simplă, tematica sa este foarte profundă, scriind poezii despre mamă, natură, sat, poezii cu caracter social, abordând de asemenea valorile și tradițiile românești.
                El este cel care a adus un aport considerabil la dezvoltarea limbii române și a grafiei latine în partea dreaptă a Prutului. Mângâierea sa  fost în permanențălimba noastră, cântecul și dulceața ei, care este dragostea și dorul vostru pentru noi, românii din Basarabia, dragostea care îl ținea în viață. Datorită acestei dragoste imense pentru limba română s-a aflat în prima linie a luptei românilor basarabeni pentru grafia latină, pentru oficializarea limbii române și de aceea, nu de puține ori, a fost amenințat cu moartea, bătut cu pietre și scuipat în plină stradă. Toate acestea l-au întărit  și l-au făcut să afirme că dragostea pentru limba română a devenit pentru mine o religie. Acolo, sus, în cerul limbii române, mă simt fericit ca în Cerul lui Dumnezeu.Atunci când a ajuns pentru prima dată la București, plimbându-se prin parcul Herăstrău, citea cu lacrimi în ochi, ca pe niște poeme, slovele latine de pe banalele inscripții publice : Nu călcați iarba!,Nu rupeți florile!. Și inima sa plângea de bucurie.
Din mila, din dragostea și dărnicia limbii române a răsărit Grigore Vieru ca poet. Limba română a fost destinul său agitat.El trăiește și astăzi prin poezia sa,prin frumosul semănat în inimile cititorilor .A fost, este și va rămâne un pilon de rezistență a culturii naționale .Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui.A ajunge să poți să redai istoria neamului în poezie, să poți să aperi ce-i al tău prin poezie și să crezi că ești auzit de Dumnezeu prin poezie- înseamnă să fii un poet ales. Așa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a știut cel mai bine să așeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubireși de aceea merită cununa recunoștinței noastre. Versul său este înălțător prin faptul că, deși este simplu, venerează verbul matern, dragostea de neam, simplitatea vieții și a întregului Univers.
Grigore Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepție și, în același timp, o impecabilă conștiință a națiunii sale. O conștiință ce a dat seamă, de fiecare dată, de realitățile convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de trecutul națiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română, amputată, interzisă, pusă sub semnul întrebării de atâtea ori. Valoarea, adevărul și reprezentativitatea poezieivierene fac din regretatul poet o prezență emblematică a literaturii române contemporane. Cu mândrie rostim GRIGORE VIERU, poet al neamului, poet al sufletului și cugetului românesc. Cu el și creația lăsată drept moștenire, vom avea veșnic vie istoria și simțul adevărat, simțul românesc.
        Ne mândrim mult cu Grigore Vieru și cred că moștenirea pe care ne-a lăsat-o va fi admirată de  multe generații mângâindu-și sufletele cu versurile lui. În cei peste cincizeci de ani de activitate literară, Grigore Vieru a scris mult și a scris cu sufletul. Permanent va locui în cărțile sale și în respectul atâtor români care i-au sorbit versurile, care s-au hrănit cu stihurile  sale. Poet de esență tare, puternică, crescut din rădăcinile statornice de dor de țară, pe malul stâng al Prutului, n-a pierit în strânsoarea vârtejurilor timpului ,ci a rămas pe vecie în conștiința românilor iubitori de țară și de românism.


Bibliografie :
1) ziarul Timpul( Moldova)- februarie 2009
2) România Literară, nr. 38/ 2003
3) Limba Română, nr. 1-4/ 2009
4) Eugen Coșeriu-  gânduri-Despre Grigore Vieru
5) Dicționarul esențial al scriitorilor români, Ed. Albatros, București, 2000

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu