Ivănușcă
Laura-Simona, prof. înv. primar, grad didactic I, Școala Gimnazială „P.
Șușter”, Costești
Motto:
„Grigore Vieru are o destinație impresionantă în ciuda simplității aparente a
versului de o mare accesibilitate și a temelor generale, nu foarte numeroase.
El se numără printre acei poeți a căror ființă se face ecoul tuturor, printre
acei „poeta vates”, de felul lui Goga, pentru care mesajul poeziei are, în
virtutea rădăcinilor vii, atribute mesianice” ( Zoe Dumitrescu –Bușulenga ).
Grigore
Vieru, un mare poet apreciat de critica literara, a devenit de mulți ani un
simbol al încercării de renaștere spirituală și națională în Basarabia
postbelică. Având un destin cu prelungiri în plan poetic, scriitorul a readus
poezia la un limbaj simplu și și-a asumat, în chip deliberat, un mesianism
național care, în condiții normale, este evitat în lirismul pur. El se impune
printr-o viziune specifică, printr-un stil particular și o tonalitate lirică
aparte, fapt datorită căruia „chiar la nivelul primului contact cu poezia
simțim suflul arzător al vieții”.
Trecând
la desfășurarea existențială, descoperim că Grigore Vieru s-a născut la 14
februarie 1935, în localitatea Pererita, de pe malul bucovinean al Prutului,
sat pe care îl descrie „picurat alb pe deal, ca sarea sudorii de bivol”. Acolo,
la un capăt de uliță, îl așteaptă și astăzi casa însingurată, care îi ține
treze toate amintirile, atât pe cele duioase, legate de alinările mamei, cât și
pe cele dureroase, legate de războiul care i-a răpit tatăl.
După
studiile primare și secundare, făcute în satul natal de la Lipcani, urmează
Facultatea de Filologie a Insitutului „Ion Creangă” din Chișinău, pe care o absolvă în anul 1958. După terminarea
studiilor universitare intră la „Scânteia Leninistă”, iar în 1961 devine
referent la Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, după o scurtă trecere,
în 1959, prin redacția organului de presă al acesteia, revista „Nistru”.
Lucrează la editurile „Școala Sovietică” și „Cartea Moldovenească” (1960 –
1963), este consultant la secția de poezie a Uniunii Scriitorilor din Republica
Moldova (1963 – 1969). În 1989 este deputat al poporului URSS, iar în 1991
membru în Comisia de Stat pentru problemele limbii. A colaborat la „Tinerimea
Moldovei”, „Nistru”, „Drujba Naradov” și la publicații din România: „România
literară”, „Convorbiri literare”, „Cronica”.
Debutează
încă din vremea studenției, cu numeroase poeme și în 1957 îi apare primul
volum, intitulat simbolic„Alarma”. În scurt timp, Grigore Vieru devine un creator
reprezentativ pentru copii, cărora le va dedica o bună parte din munca sa
literară: „Muzicuțe” ( 1958 ), „La fereastra cu minuni” ( 1960 ), „Ce poezie
știi tu” ( 1961 ), „Poezii de seama voastră” ( 1967 ). După un deceniu de
dăruire continuă pentru cei mici – „literatura cea mai grea”, cum o considera
Mihail Sadoveanu – poetul se înfățișează în straiul său de maturitate deplină,
la 33 de ani, cu volumul „Numele tău” ( 1968 ). De acum dimensiunea literaturii
pentru copii, care i-a adus faima și notorietatea, va fi complementată de aceea
a problemelor fundamentale ale omului, armonizându-se tematic în chip firesc și
necesar. Poezia de concept existențial, de dor și de dragoste va fi cuprinsă în
special în cărțile: „Aproape” ( 1974 ), „Fiindcă iubesc” ( 1980 ), „Mama” (
1988 ). La toate acestea se adaugă manualele „Albinuța” și „Steluța” și
numeroase antologii, ediții sau eseuri răspândite în publicațiile literare.
În
ceea ce privește procesul de creație artistică, Grigore Vieru a început să
scrie, după mărturiile sale, „din frică și singurătate”. Principalul său model
liric și moral a fost Mihai Eminescu –„lacrima de foc a Universului”. Format
într-o ambianță străină, el se agață de limba maternă, socotind că limba unui
popor este istoria lui: „Limba unui popor este istoria lui. Limba nu este a
scriitorilor, a savanților lingviști, a învățătorilor de limbă și literatură,
ea aparține poporului, celor care au trudit la ea de-a lungul veacurilor,
înălțându-i strălucitoarea ființă, adică aparține strămoșilor noștri.
Vorbindu-ne corect și frumos limba, omenim astfel pe străbuni, pe cei care au
creat societatea cuvintelor civilizate”. Vieru îi studiază pe Alecsandri și pe
Eminescu și scrie, nu în stilul lor, dar cu simbolurile lor, voind deliberat să
continue o tradiție amenințată. La fel procedează și cu poezia populară, din
care reia un număr de teme ( acelea ce trimit la tiparele spiritului românesc )
și le introduce în poeme confesive și profetice. Principalele motive literare
conținute în opera scriitorului sunt mama, patria, dorul pământului natal și
elemente din natură. Dintre acestea, cel mai important îl constituie motivul
mamei. Încă din copilărie, mama a însemnat spirit de toleranță, model de
răbdare în fața tuturor încercărilor vieții, model istoric al îndârjirii
naționale și înțelegere calmă a destinului. Vizual, făptura mamei este ca o
Sfântă Marie de pe zidurile bisericilor. Caracteristicile chipului fizic sunt
completate de sugestii ale unor trăsături spirituale: mama este veșnică precum
patria, ochii ei se aseamănă unor„mări albastre, care adună liniștea,
frumusețea și zbuciumul vieții”. Mama nu este văzută numai ca forță generatoare
a existenței, ea devenind prin sintagma lirică și de conștiință „mama –
graiul”, simbolul cel mai profund al întregului uman.
Alături
de iubirea pentru „mama – graiul” se află și cealaltă iubire, cea cotidiană a
poetului - „femeia – mireasă”: „Tu îmbrăcată mireasă/Eu îmbrăcat în cuvânt” și
„Nu, nu mi-e totuna/Daca vii, dacă nu./Eu strig stelele, luna,/Dar voiesc să
vii tu.”. Erosul este, în poeziile lui Vieru, delicat și serafic, în
prelungirea poemelor populare și a poemelor lui Eminescu. Femeia este „un
răsărit de soare, printre genele ei se înalță luna, bărbatul îndrăgostit aspiră
să fie îngropat în lumina ochilor ei.”
Majoritatea
poemelor lui Grigore Vieru sunt lirico-epice, iar caracterul epic este conturat
pebaza ideilor și valorilor dominante ale conștiinței naționale. Conștiința
națională este exprimată plenar în literatura națională. Literatura națională
nu poate exista decât sub forma graiului matern. Interesul aparte al
scriitorului pentru destinul limbii materne este o reacție la numeroasele
atacuri pe care le-a suferit graiul nostru în perioadele de înstrăinare forțată
față de neam și spiritualitatea lui. Poetul însuși afirmă: „Nu există nici un
popor lipsit de sentimentul național. Numai Dumnezeu este internaționalist.
Națiunile sunt creațiunea Sa și este firesc să le iubească egal... Fiecare
popor își are eroii și martirii săi.” O poezie ilustrativă în acest sens este
„Graiul”, structurată sub formă de răspuns la întrebarea copilului „Ce-i
graiul, al lui mumă”, în care sunt descrise valorile principale ale limbii
materne. Ideea esențială a operei poate fi redată în formularea: „Limba maternă
e existența noastră spirituală.”
Asemenea
marilor poeți, Grigore Vieru, s-a făcut remarcat și în alte limbi, ceea ce
dovedește importanța operei sale pentru lirica europeană. În 1960 a fost tradus
pentru prima dată în rusă, urmând, de-a lungul timpului, nu mai puțin de douăzeci
de volume. Au mai fost tipărite volume în letonă, franceză, lituaniană,
ucraineană, bielorusă, estonă, un număr considerabil de poeme fiind publicate
în țări precum Franța, Statele Unite ale Americii, Bulgaria, Cehoslovacia sau
Polonia. Prefațatorii, traducătorii sau cercetătorii operei sale au publicat
recenzii și studii susținând prestigiul național. Aceștia au evidențiat
dragostea pentru pământul natal (Ion Druță, Alexandru Mihailov), dorul de mamă
(Ion Vatamanu, Spiridon Vangheli), candoarea versurilor (Nicolae Dabija,
Aleksandr Ovcearenko, Maris Caklais), înclinația spre lirica europeană (Ivan
Draci, Marin Sorescu, Eugen Doga). În România, marele poet a fost primit
călduros de confrații săi, având parte de un succes răsunător. Astfel, opera
lui Grigore Vieru a făcut obiectul unui eseu complex aparținând lui Mihai
Cimpoi. O idee fundamentală desprinsă din acest eseu este: „ Lirica lui Grigore
Vieru , organic legată de tradiția eminesciană și folclorică a literaturii
noastre, dar nespus de sensibilă la neliniștile secolului, ne oferă generoasa
posibilitate de a ne întoarce la izvoare și, totodată, de a ne croi o cale
sigură de comunicare cu formulele de trăire si gândire artistică ale poeziei
universale, mai cu seamă în registrul tematic al iubirii, dragostei de mamă și
maternității veghetoare, al valorilor copilăriei și sentimentului Patriei.”
Pe
16 ianuarie 2009 Grigore Vieru a trecut printr-un accident grav de mașină,
fiind internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Scriitorul se afla într-o
stare critică cu traumatisme multiple și contuzia organelor toracice și
abdominale. A încetat din viață pe 18 ianuarie 2009, în urma unui stop cardiac
și a fost înmormântat două zile mai târziu la Chișinău. La înmormântare au
asistat zeci de mii de oameni, „diviziile lui Grigore Vieru”, după cum le-a
denumit profesorul Dan Dungaciu într-un articol. Ziua de 20 ianuarie 2009 a
fost declarată zi de doliu național în Republica Moldova, iar poetul a fost
decorat cu Ordinul Național „Steaua României”.
BIBLIOGRAFIE
1.
Vieru Grigore. „Rădăcina de foc”. Cuvânt înainte de Ioan
Alexandru. Postfață de Victor Crăciun. Selecție și îngrijire: Arcadie Donos –
București: Editura „Univers”, 1988
2.
Ungheanu Mihai. „Taina care mă apără” (Prefață la volumul
lui Grigore Vieru „Văd și mărturisesc” – București: Editura „Minerva”, 1997) //
„Literatura și arta”, 1997, 13 februarie
3.
Cimpoi Mihai. „Întoarcerea la izvoare. Eseu – Chișinău:
Editura „Literatura artistică”, 1985
4.
Grigore Vieru. „Steaua de vineri”. Prefață de Nichita
Stănescu. Editura „Junimea”, Iași, 1978
5.
Micu Dumitru. „Scurtă istorie a literaturii române”. În 4
volume. Vol. II. Perioada interbelică. Poezia contemporană. – București:
Editura „Iriana”, 1995
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu