Grigore Vieru între Basarabia şi România





Sîrghe Claudia

Profesor pentru învăţământul primar
Gradul didactic I
Şcoala Primară Parpaniţa-Negreşti


Poezie, libertate, iubire, Patrie şi Mamă:  sunt cuvintele care descriu cel mai bine opera şiviaţa celui care a fost marele poet român Grigore Vieru, din Basarabia. Oamenii nu își scriu epitafuri, nu se gândesc la moarte, nu vor să îi accepte omniprezența și încearcă în fel și chip să o anuleze. Ne prindem de viață ca niște furnici de firul ierbii pe timp de ploaie. Avem în sânge dorința fierbinte de a trăi clipa și suntem gata să ne punem sufletul pe tava destinului pentru încă câteva secunde de existență. Veți spune că e vorba de autoconservare, de continuitate a neamului – și cred că veți avea dreptate în final. Toți facem asta, dar mai puțini o recunosc. Sunt, însă, printre noi, ființe speciale, rupte de tumultul acestei sorți grăbite, care creează pentru frumos și bine, care elogiază valorile mai presus de propria lor fericire și care plătesc un preț prea înalt pentru această misiune.
”Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”. Aceste cuvinte stau gravate pe piatra funerară a marelui poet român basarabean Grigore Vieru, ca o veșnică aducere aminte a simplității și omeniei cu care ne-a cucerit inimile. Este dificil să pui pe hârtie cuvinte de laudă pentru un poet național, deoarece cuvintele sunt fade și puține pentru a transmite un mesaj vivace, care pulsează în sufletele noastre, dar totuși voi încerca să o fac cât mai bine.
Prin tot ce a scris și a gândit, Grigore Vieru s-a dovedit, incontestabil, o voce unică, de o plasticitate uluitoare, în peisajul poeziei românești. Stihurile sale au împodobit, într-un registru ales al limbajului poetic, stări de spirit de o rară autenticitate. Nimic nu este țipător, îndoielnic sau iluzoriu în lirica lui Grigore Vieru. Chiar și atunci când a ridicat glasul împotriva dușmanilor românismului, scriitorul a mustrat cu demnitate și atitudine creștinească.
Vieru a trăit prin poezie, a implantat în noi destoinicul și vrednicul, ca pe niște piloni existențiali, și a făcut-o cu toată credința unui luptător neobosit. Predestinat să fie prigonit pentru dreptate, Vieru a reușit să țină piept, chiar și în timpurile cele mai neguroase. S-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, plugari români (așa cum îi plăcea să le zică).  Rămas orfan de tată, care plecat la război nu s-a mai întors, și crescut cu multă dragoste de mama sa, a reușit prin muncă și devotament să obțină rezultate impresionante pentru acele vremuri.
A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953. În anul 1957 debutează (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, ”Alarma”, apreciată la justa valoare de criticii literari. În 1958 termină cu diplomă roșie Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, care va deveni decenii mai târziu revista „Noi”, și ziarul „Tînărul leninist”, transformat ulterior în „Florile Dalbe”.
Anul 1968 este unul hotărâtor pentru destinul poetului, dând naștere volumului de versuri lirice ”Numele tău”. Cartea devine, pe bună dreptate, cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției, este inclusă ca obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor ArgheziLucian BlagaBrâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu, asemenea omagii apărând pentru prima oară în literatura poetică basarabeană postbelică.
Dar ceea ce l-a transformat într-un erou al poporului – iar acest apelativ i se cuvine de bună seamă – este implicarea acestuia în Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia, alături de Ion și Doina Aldea Teodorovici, Ion Vatamanu sau Adrian Păunescu. Grație lui, am avut fericita împlinire a visului, tăgăduit decenii, de a vorbi în limba română peste tot, de a scrie cu buchia latinității. Lui Vieru îi datorăm sensibilitatea națională și descătușarea identității statale. Penița sa ne-a redeschis drumul spre Patria-mamă, căci el însuși spunea: ”Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”.
Visul măreţ al lui Grigore Vieru este ca Basarabia să se integreze în lumea românească şi să nu mai fie o provincie rătăcită şi că va veni într-o zi vremea când românii din Basarabia vor fi liberi, nu vor mai fi ameninţaţi şi înfricoşaţi de Siberia de gheaţă, vor veni, într-o zi mare și înălțătoare, definitiv acasă, la ţara lor, România. Dragostea pentru noi românii a fost viaţa acestui mare român.
Apreciat de critica literară ca fiind cel mai tipic reprezentant al orientării tradiţional-clasice în poezia postbelică, Grigore Vieru este şi cel mai popular şi îndrăgit poet din Republica Moldova. Poet al maturităţii şi al dragostei, al copilăriei şi plaiului natal,  Vieru se impune printr-o viziune specifică, printr-un stil particular şi o tonalitate lirică aparte, fapt pentru care «chiar la nivelul primului contact cu poezia simţim suflul arzător al vieţii».
Grigore Vieru este un poet unic, dotat cu un soi de fragilitate asemănătoare cu cea a firului de iarbă, care i-a vulnerabilizat ființa până-n moarte. Memoria colectivă îl păstrează ca pe un poet cu un cuget tare, dar „sângerând” pentru Basarabia.
Grigore Vieru este înainte de toate o veritabilă conştiinţă scriitoricească şi civică a Republicii Moldova postbelice, astfel încât, folosind forţa cuvântului şi a logosului străbun, împământeneşte în spiritul nostru un autentic fond ontologic şi metafizic.
Atât de modest și de omenos vorbea de pe tribuna eliberării, încât inspira nu doar încredere în forțele unui neam obosit, dar și certitudinea unui viitor luminos pentru noi toți. Dincolo de acest război pentru dreptate, el rămânea un domn cu părul grizonat, adus de spate și pecetluit să poarte grijile noastre în suflet. Inima lui a fost mereu împărțită între două mari iubiri: de Popor și de MamăAșa că, atunci când vorbești despre Vieru, este imposibil să nu îi admiri talentul cu care elogia, în poezie, imaginea maternă.
Ca orice minune dăruită unui pământ secătuit, miracolul Vieru ne-a părăsit prea repede și prea tare ne-a durut. Inima lui nu a mai avut putere să bată după un accident rutier și a plecat la ceruri, de unde ne veghează aidoma unui părinte grijuliu și ne învață să nu purtăm ranchiună morții.
Numele poetului Grigore Vieru rămâne de-a pururi un pilduitor sacrificiu şi pentru literatura Basarabiei, fiind mult mai activă şi mai bine reprezentată. Stegar al demnităţii, integrităţii şi unităţii neamului său, Grigore Vieru s-a făcut ecoul spiritului românesc mereu treaz de dincolo de Prut, pentru care aspiraţia naţională şi apartenenţa la conştiinţa de neam, tradiţii şi limbă era atât legitimă dar şi urgentă în activismul emergenţei programatice. Poetul observase că România este o ţară „plină de graniţe”, iar Basarabia – „un copil înfăşurat în sârmă ghimpată”: „O spun să mă audă şi plin de floare pomul: / «Şi din mormânt voi spune mulţimii adevărul.»”
Poezia lui Grigore Vieru, la fel ca piesele muzicale scrise pe versurile lui, rămâne nu doar în patrimoniul literaturii sau al muzicii din Republica Moldova, ci și în memoria tuturor românilor,  pentru că Vieru a fost poetul român de dincolo de Prut pentru care trecerea peste Podul de flori a fost cea mai mare bucurie.
Grigore Vieru e o valoare supremă a culturii, literaturii şi mişcării de resurecţie a conştiinţei naţionale în Basarabia. Opera sa, trecând de mult fruntariile impuse de vitregiile istorice, a devenit un bun mai larg al culturii şi spiritualităţii româneşti. Nu într-un viitor prea îndepărtat profesiile sale se vor împlini, cele două ţări româneşti din Europa neavând, de fapt, decât o unică temelie de etnicitate exprimată printr-un organism naţional viu, în ale cărui vene curge acelaşi sânge de autentică românitate. Icoană a unui sentiment naţional atât de profund şi organic, în fixarea lui pe elemente inalienabile de istorie, cultură, limbă, specificitate etnică, opera lui Grigore Vieru rămâne şi un document literar de mare valoare, grăind atât de direct şi semnificativ în conţinuturile sale grave şi semnificative, dincolo de vremuri, cu bătaie lungă în timp şi spaţiu.
 Moştenirea pe care a lăsat-o în urma sa este netrecătoare şi multe generaţii îi vor duce dorul, mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de ţară, dragostei de neam, dragostei de adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.


Bibliografie:

Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi”,în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
Florentina Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții şi al bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr.2 (25), 2012
Grigore Vieru, „Scrieri alese”, Literatura artistică, Chişinău, 1984.
Ioana Emanuela Petrescu, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989
Literatura şi Arta Moldovei, Enciclopedie, Chişinău, Red. ESM., 1985
Ştefan Augustin Doinaș, „Orfeu şi tentația realului”, Editura Eminescu, București, 1974
Viorica Ela Caraman, ,,Grigore Vieru și Emil Cioran în circumferința ideilor comune”, în Revista Limba Română, Nr.1-4,2009



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu